Decizie nr. 414 din 12 octombrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedură penală, ridicată de Melania Gălăţeanu în Dosarul nr. 6.893/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale, respectiv cele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autoarea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 6.893/2004, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Melania Gălăţeanu într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva Rezoluţiei nr. 1.635/VIII-1/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, că acestea încalcă dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin aceea că nu permit o probaţiune completă, cel care a făcut plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată având dreptul de a depune ca probe, potrivit textului de lege criticat, numai "înscrisuri noi".

Cu privire la dispoziţiile art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, se susţine că încalcă aceleaşi drepturi constituţionale, întrucât reglementează un termen imperativ de 20 de zile pentru rezolvarea plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, în condiţiile în care "durata unui proces nu poate fi previzibilă".

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare al petentei, nefiind cenzurată în nici un fel posibilitatea acesteia de a fi asistată de un apărător, ales sau numit din oficiu, respectiv posibilitatea de a formula cereri ori de a sesiza instanţele judecătoreşti.

Referitor la critica dispoziţiilor art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală se apreciază că este neîntemeiată, întrucât aceste prevederi legale sunt o aplicare directă a dreptului constituţional al părţilor de a fi soluţionate cauzele într-un termen rezonabil.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală. Se arată în acest sens că, prin restrângerea doar la "înscrisuri noi" a mijloacelor de probă admise în cadrul soluţionării unei plângeri împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului, nu este încălcat dreptul la apărare şi nici accesul liber la justiţie al petentului, având în vedere soluţiile care, în conformitate cu dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, pot fi date de instanţă unei asemenea plângeri. Astfel, în ipoteza în care instanţa constată că urmărirea penală nu este completă, trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, procurorul fiind obligat să se conformeze dispoziţiilor date de instanţă, dreptul la apărare al petentului fiind în acest fel garantat. În situaţia în care dosarul de urmărire penală este complet, iar soluţia de netrimitere în judecată nu se justifică în raport cu conţinutul acestuia, instanţa va desfiinţa rezoluţia sau ordonanţa atacată şi va reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă aplicându-se în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că petentul are posibilitatea de a solicita administrarea oricărei probe pe care o consideră necesară.

Referitor la critica dispoziţiilor art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, se apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât instituirea unui termen de soluţionare a plângerii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală dă expresie principiului celerităţii care stă la baza desfăşurării procesului penal, precum şi dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, potrivit cărora părţile au dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (2) şi (3) şi nici prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu opresc părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care garantează, într-o societate democratică, desfăşurarea unui proces echitabil, ci, dimpotrivă, dau expresie preocupării legiuitorului de a se asigura soluţionarea cauzelor penale într-un termen rezonabil.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie, republicată, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât textele de lege supuse controlului de constituţionalitate acordă părţilor toate garanţiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un apărător în tot cursul procesului penal.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut:

–Art. 278^1 alin. 7 şi 12: "Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. [...]

Instanţa este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice, de îndată şi motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată."

Autoarea excepţiei consideră că aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (2) şi (3) şi ale art. 24, având următorul conţinut:

–Art. 21 alin. (2) şi (3): "(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil." ;

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, autoarea excepţiei invocă şi încălcarea, prin textele de lege criticate, a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

I. Limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, instituită prin dispoziţiile 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, este justificată având în vedere natura juridică a plângerii în discuţie, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecată atacate, dacă aceasta a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale.

Textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală reprezentând în sine o garanţie a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată (cum este şi regula potrivit căreia singurele probe admise sunt înscrisurile noi) este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă liberul acces la justiţie, Curtea Constituţională statuând în acest sens că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege" (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

Dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici dreptul la apărare, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentării unor probe suplimentare faţă de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi".

Faptul că aceste drepturi nu sunt cu nimic îngrădite prin textul legal supus criticii de neconstituţionalitate rezultă şi din reglementarea, prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, a soluţiilor ce pot fi date de instanţă plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, instanţa de judecată apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Admiţând plângerea şi desfiinţând rezoluţia sau ordonanţa atacată, instanţa poate să dispună fie trimiterea cauzei procurorului "în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz" [art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţinerea cauzei spre judecare, "dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător" [art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală]. În ambele situaţii, atât dreptul la apărare, cât şi dreptul la un proces echitabil al petentului sunt pe deplin asigurate, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează aceste drepturi, inclusiv de posibilitatea de a solicita administrarea oricărui mijloc de probă prevăzut de lege. De asemenea, în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, "respinge plângerea, prin sentinţă, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată", dreptul la apărare, respectiv dreptul la un proces echitabil al petentului sunt garantate prin posibilitatea dată de dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală de a ataca, cu recurs, hotărârea instanţei de judecată.

De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 354 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2004, statuând că acestea sunt constituţionale. Atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, aceasta este neîntemeiată, întrucât termenul de 20 de zile în care instanţa este obligată să rezolve plângerea, reglementat de acest text de lege, a fost instituit tocmai în considerarea dreptului părţii la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, în concordanţă cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, respectiv cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Câtă vreme plângerea reglementată de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală vizează doar verificarea legalităţii rezoluţiei sau ordonanţei procurorului atacate, iar nu judecarea fondului cauzei, este de dorit ca acest examen al legalităţii actului atacat să se realizeze cu celeritate, pentru a nu tergiversa eventuala judecare a fondului cauzei. Nu se aduce atingere, prin instituirea acestui termen de soluţionare a plângerii, nici dreptului constituţional la apărare, întrucât partea are deplina libertate ca, pe tot parcursul soluţionării plângerii, să fie asistată de un apărător şi să se prevaleze de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedură penală, ridicată de Melania Gălăţeanu în Dosarul nr. 6.893/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta