Decizie nr. 39 din 11 ianuarie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi ale art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Casa Dobrogeană" - S.R.L. din Tulcea în Dosarul nr. 1.920/2006 al Judecătoriei Tulcea.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 8 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.920/2006, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. 1 alin. (1) şi (3) şi ale art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale". Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Casa Dobrogeană" - S.R.L. din Tulcea într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, potrivit cărora "Statul trebuie să asigure libertatea comerţului (à'61)". Astfel, dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, prin formularea "subversivă", lasă loc unor interpretări contradictorii, întrucât acestea nu menţionează cazurile în care nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale. Ca atare, agenţii economici, pentru a nu fi sancţionaţi, emit facturi fiscale pentru toate livrările, fapt ce, potrivit textului criticat, exclude obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, în timp ce organele de control financiar îi sancţionează, considerând obligatorie emiterea de bonuri fiscale prin aparatele de marcat electronice. De asemenea, şi prevederile alin. (3) al art. 1 au o formulare "ambiguă şi subversivă, deoarece dispoziţiile ordonanţei de urgenţă nu precizează care sunt excepţiile de la obligaţia agenţilor economici de a emite bonuri fiscale pentru bunurile vândute cu amănuntul şi facturi fiscale pentru vânzările cu ridicata, excepţii la care face trimitere textul de lege criticat". Cât priveşte dispoziţiile art. 10 lit. b) din ordonanţă, se arată că acestea "nu reflectă gradul de vinovăţie al agentului economic, iar pedeapsa aplicată nu are nicio logică în actuala economie de piaţă". Se precizează, totodată, că argumentele formulate în susţinerea excepţiei nu vizează o problemă de interpretare a legii, ci urmăresc să demonstreze, pe de o parte, reaua-credinţă a legiuitorului iar, pe de altă parte, efectul de majorare pe care aceste obligaţii privind utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale îl are asupra preţului final al produsului comercializat.

Judecătoria Tulcea apreciază că textele de lege criticate nu contravin principiilor inserate în art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3) şi ale art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 nu sunt de natură să afecteze libertatea comerţului şi concurenţa loială şi, ca atare, sunt constituţionale. În acest sens este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 319/2003.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3) şi ale art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2006, aprobată prin Legea nr. 266/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 5 iulie 2006. Textele criticate au următorul conţinut:

–Art. 1 alin. (1) şi (3): "(1) Agenţii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. [...]

(3)Aparatele de marcat electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori autorizaţi. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin distribuitor autorizat se înţelege agentul economic pe numele căruia a fost eliberat avizul prevăzut la art. 5 alin. (2). Distribuitorul autorizat are dreptul de a comercializa aparatele de marcat electronice fiscale, inclusiv produsele complementare acestora, pentru care a obţinut avizul, precum şi obligaţia să asigure service la aceste aparate atât în mod direct, cât şi prin alţi agenţi economici acreditaţi de către acesta, denumiţi în continuare unităţi acreditate pentru comercializare şi/sau service. Distribuitor autorizat nu poate fi decât producătorul sau importatorul aparatului respectiv. În situaţia defectării aparatelor de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligaţi ca în momentul constatării defecţiunii să anunţe distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, după caz, unitatea de service acreditată a acestui distribuitor autorizat".

–Art. 10 lit. b): "Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: (...) b) neîndeplinirea obligaţiei agenţilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative".

În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, potrivit cărora "Statul trebuie să asigure libertatea comerţului (...)".

Analizând dispoziţiile de lege criticate, Curtea Constituţională constată următoarele:

1.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, Curtea observă că autorul excepţiei are în vedere conţinutul normativ al textelor de lege în redactarea anterioară ultimei republicări a ordonanţei criticate. Acesta invocă neconstituţionalitatea alin. (1) al art. 1, întrucât textul legal nu conţine precizări cu privire la "cazurile în care nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale de către agenţii economici care efectuează livrări de bunuri direct către populaţie", ceea ce, în opinia sa, încalcă prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Într-adevăr, în urma republicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 5 iunie 2002, dispoziţiile alin. (1) ale art. 1 prevedeau că: "Agenţii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii direct către populaţie, pentru care nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale, sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale". Prin art. I pct. 1 din Legea nr. 116/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 22 aprilie 2004, prevederile alin. (1) ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 au fost însă modificate, în sensul înlăturării oricărei excepţii de la obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale. Ca atare, dispoziţiile art. 1 alin. (1), astfel cum au fost modificate prin legea amintită şi preluate, ulterior, în ultima republicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, nu mai conţin aspectele criticate ca fiind neconstituţionale. Întrucât, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă asupra unor dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, rezultă că susţinerile de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţii care nu se mai regăsesc în conţinutul actual al actului normativ nu pot fi examinate de instanţa de contencios constituţional, critica de neconstituţionalitate fiind, în acest caz, fără obiect.

O situaţie similară se constată şi în cazul criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ. Din conţinutul acestora, rezultă că autorul are în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 5 iunie 2002, dispoziţii ce au fost, însă, abrogate prin Legea nr. 116/2004. În actuala redactare, introdusă prin art. X din Ordonanţa Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 31 august 2004, şi ulterior modificată prin art. IX pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006, alin. (3) al art. 1 se referă la condiţiile în care aparatele de marcat electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori autorizaţi, şi nu la obligaţia agenţilor economici de a emite bonuri fiscale, respectiv facturi fiscale pentru bunuri vândute cu amănuntul, respectiv pentru vânzările cu ridicata. Ca atare, critica de neconstituţionalitate este, şi în acest caz, fără obiect.

2.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 faţă de prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, referitoare la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Textul de lege atacat stabileşte doar caracterul de contravenţie al unor fapte privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, ceea ce reflectă opţiunea legiuitorului în materie şi concretizarea preocupării statului ca, prin mijloace specifice, să preîntâmpine fapte de natură a avea impact negativ asupra economiei naţionale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi ale art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Casa Dobrogeană" - S.R.L. din Tulcea în Dosarul nr. 1.920/2006 al Judecătoriei Tulcea.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi