Decizie nr. 796 din 27 septembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 21.971/3/2010 (361/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi care formează obiectul Dosarului nr. 769D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 937D/2012, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, ridicată de acelaşi autor - statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - în Dosarul nr. 12.115/3/2010 (59/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării lor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menţionate.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 937D/2012 la Dosarul nr. 769D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta arată că Legea nr. 221/2009 reprezintă un act normativ cu caracter reparatoriu, ce reglementează obligaţia statului de a acorda despăgubiri persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada regimului comunist sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative asimilate acestora. Chiar dacă în această materie, a despăgubirilor acordate pentru suferinţele cauzate persoanelor în timpul dictaturii comuniste, nu se poate nega existenţa unor reglementări paralele, totuşi, dispoziţiile Legii nr. 221/2009 se aplică în mod complementar, prin suspendarea celorlalte proceduri întemeiate pe alte acte normative. Înconcluzie, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 21 martie 2012 şi din 28 iunie 2012, pronunţate în Dosarul nr. 21.971/3/2010 (361/2012), respectiv nr. 12.115/3/2010 (59/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, într-un recurs formulat într-o cauză având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate printr-o hotărâre de condamnare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 intră în vădită contradicţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, pentru aceleaşi argumente pentru care prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din aceeaşi lege.

În acest sens se susţine, în esenţă, că, în materia despăgubirilor pentru daune materiale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, există 3 reglementări paralele cu aceeaşi finalitate, şi anume repararea prejudiciului cauzat de preluarea abuzivă de către stat a imobilelor ca urmare a condamnărilor politice şi a măsurilor administrative asimilate acestora: art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, art. 1 din Legea nr. 10/2001 şi art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Sunt încălcate astfel regulile de tehnică legislativă referitoare la interzicerea paralelismului legislativ, precum şi la cerinţele de precizie şi claritate ale normei juridice, prevăzute de Legea nr. 24/2000, carenţe ce au consecinţe deosebit de grave asupra aplicării coerente şi unitare de către instanţele de judecată a normei juridice incidente şi în vigoare şi care afectează, în final, principiul dreptăţii ca valoare supremă a statului român.

Totodată, autorul excepţiei consideră că "afirmaţia din expunerea de motive a Legii nr. 221/2009, în sensul că dificultăţile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuţiilor în regimul totalitar comunist să nu obţină nici până la această oră vreo despăgubire concretă", nu reprezintă un temei bine fundamentat pentru adoptarea legii, în sensul cerut de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, şi creează, pe de altă parte, premisele unei discriminări, deoarece instituie, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, un tratament juridic diferit pentru persoane aflate în situaţii similare, în sensul că destinatarii acestei legi sunt favorizaţi în raport cu persoanele îndreptăţite care au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau de titlul VII din Legea nr. 247/2005, sub aspectul regimului stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv care nu pot fi restituite în natură.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Beneficiarii dispoziţiilor de lege criticate sunt numai persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, şi cărora nu le-au fost restituite bunurile confiscate sau nu au obţinut despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001. Prin urmare, nu se poate susţine existenţa unor reglementări paralele în această materie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, de vreme ce acestea se referă la persoanele cărora li s-au aplicat măsurile prevăzute de lege şi cărora nu le-au fost restituite bunurile sau nu au obţinut despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001. Prevederile legale criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii care se acordă persoanelor privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora. Or, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 376 din 22 martie 2011, că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite de a beneficia de aceste despăgubiri.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, astfel cum au fost modificate prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Acestea au următorul cuprins:

–Art. 5: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: (...)

b)acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;".

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), referitoare la valorile supreme ale statului român şi la principiul supremaţiei Constituţiei şi obligaţia respectării legilor, şi ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată următoarele:

Criticile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei se bazează, în esenţă, pe argumentele ce au fundamentat soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Cu acel prilej, Curtea a constatat încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, textul de lege examinat aducând atingere valorii supreme de dreptate şi, în acelaşi timp, contravenind, prin modalitatea de redactare, normelor de tehnică legislativă, prin crearea unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Curtea a mai reţinut că dispoziţiile de lege ce au constituit obiectul controlului de constituţionalitate nu corespund exigenţelor de tehnică legislativă referitoare la precizia şi claritatea normei juridice, în contextul unor reglementări paralele în domeniul acordării de despăgubiri pentru daune morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă.

Contrar susţinerilor autorului excepţiei de faţă, decizia Curţii Constituţionale la care s-a făcut referire nu se poate aplica însă, ad similis, şi prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, întrucât obiectul de reglementare al acestor dispoziţii este distinct de cel reglementat la lit. a) teza întâi. Astfel, dispoziţiile legale declarate neconstituţionale stabileau acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare", în timp ce lit. b) a art. 5 vizează "acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative". Aşadar, natura despăgubirilor reglementate de cele două texte este diferită, în sensul că lit. a) reglementează acordarea despăgubirilor pentru prejudicii morale, în timp ce la lit. b) al art. 5 sunt prevăzute despăgubiri pentru prejudicii materiale. Această distincţie este esenţială sub aspectul regimului juridic specific şi determină lipsa de incidenţă a considerentelor referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010.

Examinând dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Curtea constată că acestea reglementează acordarea de despăgubiri pentru prejudicii materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare cu caracter politic sau ca efect al măsurii administrative asimilate acesteia. Legea nr. 221/2009 este un act normativ cu caracter reparatoriu ce completează cadrul juridic preexistent în momentul adoptării sale în materia reparaţiilor pentru suferinţele cauzate de regimul comunist. Caracterul complementar al acestui act normativ rezultă din normele de trimite la celelalte acte normative în vigoare din domeniu, cuprinse la art. 5 alin. (4) din lege, potrivit cărora: "Prezenta lege se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 şi 4, precum şi persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătoreşti pentru săvârşirea de infracţiuni la care face referire prezenta lege şi care au obţinut desfiinţarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiţia să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c)."

În privinţa acordării despăgubirilor pentru prejudicii materiale, este adevărat că textul art. 5 alin. (1)lit. b) din lege nu prevede expressis verbis natura acestora, respectiv bunuri mobile sau imobile, însă acesta nu reprezintă un argument suficient pentru constatarea neconstituţionalităţii normei juridice. În acest sens, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor de lege examinate, acordarea acestor despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate acţionează în condiţiile în care bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Totodată, conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, "Acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluţionare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare."

Identificarea textelor de lege în vigoare, incidente într-un anumit domeniu la un moment dat, şi coroborarea acestora în funcţie de aprecierea rangului actului normativ din care norma juridică incidentă face parte, urmate de interpretarea şi aplicarea acestora în cazuri concrete, caracterizate prin împrejurări de fapt proprii, reprezintă operaţiuni ce intră în competenţa judecătorului a quo. Totodată, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, subiectele prevăzute de art. 329 din Codul de procedură civilă au posibilitatea de a promova un recurs în interesul legii, solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în dosarele nr. 21.971/3/2010 (361/2012) şi nr. 12.115/3/2010 (59/2012) ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi