Decizie nr. 376 din 22 martie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 221/2009, excepţie ridicată de Hettman Robert-Ludovic în Dosarul nr. 1.927/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.927/108/2010, Tribunalul Arad - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Hettman Robert-Ludovic, într-o cauză având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că sintagma "referitoare la perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989" regăsită în cuprinsul art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 221/2009 creează o situaţie discriminatorie, întrucât exclude din categoria persoanelor îndreptăţite a beneficia de despăgubirile conferite prin legea specială pe cele care au fost supuse condamnărilor şi măsurilor administrative cu caracter politic luate după data de 23 august 1944 şi până la instaurarea oficială a regimului comunist din România, la data de 6 martie 1945. Există situaţii în care persoanele care au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic luate faţă de ele în perioada 23 august 1944-6 martie 1945 au obţinut recunoaşterea statutului de persoană condamnată sau faţă de care s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic conform prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România. Deşi recunoaşterea calităţii de persoane persecutate politic, condamnate, deportate, internate în lagăre de muncă sau în colonii a fost recunoscută de actele prevederile de lege menţionate anterior, aceste persoane nu pot beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009, întrucât prin folosirea sintagmei în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 în cuprinsul prevederilor art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) şi (4) sunt excluse din categoria persoanelor îndreptăţite de a beneficia de dispoziţiile acestei legi cu caracter reparator.

Tribunalul Arad - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Din analiza considerentelor încheierii de sesizare, precum şi a notelor autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese că obiect al excepţiei îl constituie art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.

Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

–Art. 1 alin. (1): "(1) Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.";

–Art. 3: "Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:

a)Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 şi Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;

b)Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 282 din 5 martie 1958 şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.108 din 2 august 1960;

c)Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului;

d)Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 şi Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

e)deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 şi nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

f)Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securităţii Statului.";

–Art. 4 alin. (1) şi alin. (2): "(1) Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.

(2)Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.";

–Art. 5 alin. (1) şi (4): "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a)declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi Decizia nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010;

b)acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;

c)repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

[...]

(4)Prezenta lege se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 şi 4, precum şi persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătoreşti pentru săvârşirea de infracţiuni la care face referire prezenta lege şi care au obţinut desfiinţarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiţia să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c)."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile legale pretins a fi încălcate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi celor ale art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se referă doar la perioada "6 martie 1945-22 decembrie 1989" şi exclude din categoria persoanelor îndreptăţite de a beneficia de dispoziţiile acestei legi, cu caracter reparator, pe cele care au fost supuse condamnărilor şi măsurilor administrative cu caracter politic luate după data de 23 august 1944 şi până la instaurarea oficială a regimului comunist din România, la data de 6 martie 1945, deşi calitatea de persoane persecutate politic, condamnate, deportate, internate în lagăre de muncă sau în colonii a fost recunoscută prin prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999.

Curtea observă că prevederile criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora.

De asemenea, Curtea constată că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite de a beneficia de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice.

Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar (ad similis a se vedea Decizia nr. 422 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 27 mai 2010).

Momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizează sfârşitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opţiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinţa persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificată în mod obiectiv şi raţional.

Aşadar, este neîntemeiată critica potrivit căreia sintagma "referitoare la perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989", regăsită în cuprinsul Legii nr. 221/2009, creează o situaţie discriminatorie întrucât exclude din categoria persoanelor îndreptăţite a beneficia de despăgubirile conferite prin legile speciale, respectiv Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, pe cele care au fost supuse condamnărilor şi măsurilor administrative cu caracter politic luate după data de 23 august 1944 şi până la instaurarea oficială a regimului comunist din România, la data de 6 martie 1945, legiuitorul fiind îndreptăţit ca pentru situaţii deosebite să aplice un tratament juridic diferit. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, pentru situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit, spre exemplu Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Robert-Ludovic Hettman în Dosarul nr. 1.927/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu