Hotărâre nr. 1.215 din 31 octombrie 2002

În temeiul art. 107 din Constituţie,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul unic

Se aprobă Strategia naţionala privind protecţia specială şi integrarea socială a persoanelor cu handicap din România, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii şi familiei,

Daniela Bartos

Ministrul muncii şi solidarităţii sociale,

Marian Sarbu

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Ecaterina Andronescu

p. Ministrul administraţiei publice,

Ionel Flesariu,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Mihai Nicolae Tanasescu

Bucureşti, 31 octombrie 2002.

Nr. 1.215.

Anexa 1

STRATEGIA NAŢIONALA

privind protecţia specială şi integrarea socială a persoanelor

cu handicap din România

I. Cadru general

Schimbarea condiţiilor sociale şi economice în România a avut un profund impact şi asupra persoanelor cu handicap. Pentru a răspunde acestei provocari este necesară o strategie care să sprijine persoanele cu handicap pentru a beneficia de oportunitatile care se ivesc ca urmare a acestor schimbări. Aceasta strategie va trebui sa reconcilieze cerinţele economiei de piaţa cu drepturile de necontestat ale persoanelor cu handicap spre autodeterminare şi participare totală la dezvoltarea propriei tari. Ea va contribui la crearea unui mediu propice pentru ca persoanele cu handicap să fie cat mai independente posibil, fără a nega asistenţa socială de baza pentru cei care vor continua să aibă nevoie de sprijin direct pentru a duce o viaţa decenta.

Politica viitoare referitoare la persoanele cu handicap se va baza pe aceasta strategie care trebuie susţinută de o legislaţie adecvată.

Actualmente asistenţa socială şi protecţia specială a persoanelor cu handicap sunt asigurate de mai multe organisme guvernamentale: Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap (SSPH), Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Copilului şi Adopţie (ANPCA), Ministerul Sănătăţii şi Familiei (MSF), Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS). Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, aprobată şi modificată prin Legea nr. 252/2001, potrivit cărora ANPCA aplica politicile şi elaborează strategiile în domeniul promovării drepturilor copilului, îngrijirii şi protecţiei copiilor aflaţi în dificultate şi a celor cu handicap, strategia propusă de SSPH se afla în raport de complementaritate cu Strategia guvernamentală în domeniul protecţiei copilului în dificultate (2001-2004), aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 539/2001.

În conformitate cu cerinţele internaţionale o strategie coerenta în favoarea persoanelor cu handicap trebuie să tinteasca spre:

–garantarea unei participari totale şi active în viaţa comunităţii a persoanelor cu handicap;

–asistarea persoanelor cu handicap pentru a-şi conduce viaţa independent, în acord cu propriile dorinte;

–prevenirea sau eliminarea apariţiei deficienţelor, prevenirea agravarii şi diminuarea consecinţelor lor;

–prevenirea apariţiei barierelor sociale din calea persoanelor cu handicap, diminuarea consecinţelor barierelor actuale;

–evitarea sau eliminarea oricăror forme negative de discriminare asupra persoanelor cu dizabilitati.

Pe plan internaţional exista următoarele documente care definesc politica privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu dizabilitati:

–Carta Socială Europeană revizuită (art. 15 - partea a doua);

–Regulile standard ale Organizaţiei Naţiunilor Unite privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap - 1993;

–Rezoluţia Consiliului Europei şi a reprezentanţilor guvernelor ţărilor membre în cadrul Consiliului privind Egalizarea Sanselor pentru Persoanele cu Handicap (97/C 12/01) din 1996;

–Recomandarea Consiliului Europei nr. R (92) pentru o politica coerenta pentru egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap (1992);

–Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii 159 pentru instruirea şi angajarea persoanelor cu handicap (1983);

–Programul mondial de acţiune privind persoanele cu handicap, adoptat de Adunarea Generală O.N.U. prin Rezoluţia nr. 37/52 din 3 decembrie 1982.

Consideram ca obiectiv primordial pentru ţara noastră adoptarea unei strategii naţionale bazate pe aceste documente internaţionale. Scopul acestei strategii este coordonarea eforturilor tuturor organismelor guvernamentale şi neguvernamentale implicate în sprijinirea persoanelor cu handicap. Fiecare dintre ministerele implicate are propria lui strategie, propriile lui programe, ceea ce conduce la evidentierea a doua prioritati strategice:

a)definirea unitară a persoanei cu handicap, definiţie acceptată de toate instituţiile guvernamentale; şi b) recenzarea cat mai corecta a persoanelor cu handicap după criterii simple, uşor de utilizat de către recenzori. Ceea ce lipseşte este o strategie naţionala, cu o viziune holistica, interdisciplinara şi intersectoriala, care să armonizeze aceste strategii ministeriale, să le imbine şi sa exprime voinţa Guvernului României de a-şi alinia politica standardelor internaţionale în acest domeniu.

II. Terminologie

Problematica handicapului constituie un camp semantic complex şi în evidenta schimbare. Precizarea catorva notiuni de baza este utila deoarece conceptul reflecta conceptia despre ceva.

1.Conceptele de deficienta, incapacitate, handicap

1.1.Termenul deficienta reunifica absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei funcţii (anatomica, fiziologica sau psihologică) a persoanei. Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, al unui accident, dar şi al unor condiţii negative de mediu.

1.2.Incapacitate desemnează un număr de limitări functionale cauzate de deficiente fizice, intelectuale, senzoriale, de condiţii de sănătate ori de mediu. Limitarile pot fi parţiale sau totale şi nu permit ca o activitate să fie îndeplinită în limitele considerate normale pentru o fiinta umană.

1.3.Termenul handicap se referă la dezavantajul social, la pierderea şi limitarea sanselor unei persoane de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu ceilalţi membri. El descrie interactiunea dintre persoana cu dizabilitati şi mediu.

Din perspectiva acestui concept, conform legislaţiei în vigoare în acest domeniu, persoanele cu handicap sunt acele persoane pe care mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le împiedica total sau le limitează accesul cu sanse egale la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi culturali proprii, necesitand măsuri de protecţie specială în sprijinul integrării lor sociale şi profesionale.

2.Conceptele de recuperare, reabilitare, abilitare

2.1.Reabilitarea se referă la un proces destinat a da posibilitatea persoanelor cu deficienta sa ajungă la niveluri functionale fizice, psihice şi sociale corespunzătoare, furnizandu-le acestora instrumentele cu ajutorul cărora îşi pot schimba viaţa în direcţia obţinerii unui grad mai mare de independenta în societate.

2.2.Termenul recuperare, specific României, are în esenta o semnificaţie echivalenta, având însă o incarcatura mai puternica medicală şi socială.

2.3.Exista tendinta de a utiliza în cuplu notiunile abilitare-reabilitare, prima referindu-se la acele funcţii care nu mai pot fi recuperate. În schimb, prin mecanismele de compensare se pot forma abilitaţi, capacităţi bazale pentru integrarea socială şi profesională.

3.Conceptul cerinţe educative speciale a fost introdus în terminologia UNESCO în anul 1990 şi desemnează acele necesitaţi educaţionale complementare obiectivelor generale ale educaţiei şi învăţământului, care solicită o educaţie adaptată particularitatilor individuale şi/sau caracteristicilor unei anumite deficiente de invatare, precum şi o intervenţie specifică.

4.Conceptul sanse egale reprezintă rezultatul prin care diferite sisteme ale societăţii şi mediului, precum serviciile, activităţile, informarea şi documentarea, sunt puse la dispoziţia tuturor, în particular a persoanelor cu dizabilitati.

5.Termenul egalizarea sanselor (crearea de sanse egale) este procesul prin care diferitele sisteme sociale şi de mediu (infrastructura, servicii, activităţi informative, documentare) devin accesibile fiecăruia şi, în special, persoanelor cu handicap.

6.Termenul servicii de sprijin se referă la acele servicii care asigura atât independenta în viaţa de zi cu zi a persoanei cu handicap, cat şi exercitarea drepturilor ei (dispozitive de asistare, servicii de interpretare, asistent personal, servicii de îngrijire comunitara, servicii de asistenţa psihopedagogică şi de specialitate pentru copiii cu deficiente integrati în şcoala publică).

7.Protecţia specială cuprinde totalitatea acţiunilor întreprinse de societate în vederea diminuării sau chiar inlaturarii consecinţelor pe care deficienta cauzatoare de handicap (considerată factor de risc social) o are asupra nivelului de trai al persoanei cu handicap.

Se doreşte ca termenii: invalid, irecuperabil, needucabil, inapt/incapabil de muncă sa nu mai fie folosiţi în caracterizarea persoanelor cu dizabilitati, deoarece aceşti termeni nu reprezintă realitatea şi aduc prejudicii demnităţii umane.

Conform ultimelor cerinţe ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), SSPH susţine armonizarea terminologiei româneşti din domeniul persoanei cu handicap prin raportare la Clasificarea Internationala a Funcţionarii Dizabilitatii şi Sănătăţii, adoptată şi aprobată la data de 22 mai 2001 de cea de-a 25-a Sesiune Generală a OMS (prin Rezoluţia WHA 54.21).

III. Prezentarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap

Secretariatul de Stat pentru Handicapati a fost înfiinţat la data de 1 noiembrie 1990 prin Hotărârea Guvernului nr. 1.100/1990 privind înfiinţarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati. Denumirea sa şi structura organizatorică au fost modificate prin Hotărârea Guvernului nr. 939/1997 privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Handicapati, devenind Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare, în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei se reorganizează Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, condus de un secretar de stat. Art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 22/2001 prevede că Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap este organul de specialitate al administraţiei publice centrale care realizează coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii de protecţie a persoanelor cu handicap, precum şi integrarea socială a acestora.

Art. 11 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 22/2001 prevede că SSPH are ca atribuţii principale:

a)elaborarea şi supunerea spre aprobare ministrului sănătăţii şi familiei a strategiei guvernamentale în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, adulti şi minori, în conformitate cu principiile şi normele internaţionale;

b)organizarea, coordonarea şi controlul realizării măsurilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap şi a programelor privind strategia guvernamentală în domeniul respectiv;

c)finanţarea sau cofinantarea proiectelor care pun în practica strategia guvernamentală în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap.

Din perspectiva acestor atribuţii Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap îşi asuma responsabilitatea de instituţie guvernamentală cu rol integrator în sistemul de protecţie specială a persoanelor cu handicap din România şi implementeaza Strategia naţionala privind protecţia specială şi integrarea socială a persoanelor cu handicap în România prin elaborarea Planului naţional de acţiune pe perioada 2002-2005.

IV. Baza legislativă română şi europeană

a)Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 29 iulie 2002;

b)Hotărârea Guvernului nr. 427/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de încadrare, drepturile şi obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 7 mai 2001;

c)Hotărârea Guvernului nr. 696/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanţarea proiectelor în domeniul protecţiei speciale a persoanelor cu handicap şi administrarea unităţilor finanţate în comun de Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap şi organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecţia specială a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 6 august 2001;

d)Regulile standard - O.N.U.;

e)Recomandări şi rezoluţii ale Uniunii Europene;

f)Carta Socială Europeană, revizuită, art. 15.

1.Concept

Alegerea - posibilitatea persoanei cu handicap de a alege cum, unde, cu cine, de a lua hotărâri privind viaţa sa.

2.Scop

Creşterea calităţii vieţii persoanelor cu handicap

3.Grupuri ţinta

A. Copii cu handicap (0-18 ani) aflaţi în familie, în structuri rezidentiale, în structuri alternative

B. Tineri cu handicap (18-26 ani) aflaţi în familie, în structuri rezidentiale, în structuri alternative

C. Adulti cu handicap de vârsta activa, integrati sau nu în munca

D. Adulti după vârsta de pensionare, care au certificat de încadrare într-o categorie de handicap

E. Familii cu risc de naştere a copilului cu deficiente.

4.Principii directoare

Aceasta strategie este bazată pe următoarele principii:

1.Principiul egalizarii sanselor, stabilit de Regulile standard ale Naţiunilor Unite privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap:

a)principiul egalităţii drepturilor implica faptul ca nevoile fiecărui individ sunt de importanţa egala, ca acele nevoi trebuie să fie baza de planificare a societăţilor şi ca toate resursele trebuie să fie în asa fel exploatate încât să asigure fiecărui individ sanse egale de participare la viaţa societăţii;

b)principiul egalizarii sanselor: principiu prin care toţi cetăţenii, în particular persoanele cu handicap, pot avea acces la diversele sisteme ale societăţii: cadru material, servicii, informaţii, documentare, activităţi;

c)principiul asigurării serviciilor de sprijin: persoanele cu handicap sunt membre ale societăţii şi au dreptul sa rămână în comunitatea locală. Ele trebuie să primească sprijinul de care au nevoie la nivelul obişnuit al structurilor de educaţie, sănătate, angajare în munca şi servicii sociale;

d)principiul obligaţiilor egale: deoarece persoanele cu handicap obţin drepturi egale, ele vor trebui să aibă şi obligaţii egale. Atunci când aceste drepturi sunt obţinute, societăţile trebuie să îşi crească asteptarile din partea persoanelor cu dizabilitati. Ca parte a procesului de egalizare a sanselor, trebuie elaborate prevederi care să sprijine persoanele cu handicap în preluarea totală a responsabilităţii, ca membre ale societăţii.

2.Principiul descentralizării şi responsabilizarii comunităţii, care se bazează atât pe întărirea şi dezvoltarea serviciilor publice specializate existente, cat şi pe crearea altor servicii comunitare care să se afle în subordinea consiliilor locale şi consiliilor judeţene.

3.Principiul solidarităţii, potrivit căruia comunitatea participa la sprijinirea persoanelor cu handicap care nu îşi pot asigura, total sau parţial, nevoile sociale, pentru menţinerea şi întărirea coeziunii sociale.

4.Principiul intervenţiei intersectoriale şi interdisciplinare, potrivit căruia protecţia specială şi integrarea socială a persoanelor cu handicap sunt abordate în contextul politicilor sociale, familiale şi educaţionale. Abordarea şi rezolvarea problemelor în acest domeniu presupun colaborarea şi coordonarea tuturor factorilor responsabili - intersectorialitate şi interdisciplinaritate.

5.Principiul parteneriatului, potrivit căruia instituţiile publice centrale şi locale împreună cu organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap cooperează în vederea integrării în societate a persoanelor cu handicap.

6.Principiul stimulării persoanelor cu handicap de a duce o viaţa independenta.

Strategia naţionala privind protecţia specială şi integrarea socială a persoanelor cu handicap doreşte sa reliefeze căile şi mijloacele pentru a pune treptat în practica aceste principii în România.

5.Obiective prioritare

I. Reforma administrativă a SSPH

II. Reforma instituţională

I. Reforma administrativă a SSPH

Ca parte a reformei administrative a întregului Guvern, reforma administrativă a SSPH se bazează pe următoarele principii:

1.respect faţă de persoana cu handicap;

2.separarea funcţiilor politice de cele administrative;

3.definirea clara a rolurilor, responsabilităţilor şi relaţiilor SSPH cu celelalte instituţii;

4.comunicare, flexibilitate şi transparenta.

Reforma administrativă are drept obiectiv consolidarea administraţiei publice centrale şi locale prin:

1.reforma cadrului normativ bazată pe principiul unităţii şi coerentei, în vederea obţinerii unui sistem integrat de acte normative în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, în deplina concordanta cu prevederile Constituţiei României, cu legislaţia Comunităţii Europene, ale convenţiilor internaţionale. Vor fi reanalizate documentele internaţionale ratificate de România, pentru a se îndepărta carentele de traducere. Se va urmări totodată şi transferarea de competente şi responsabilităţi către autorităţile locale, în contextul general al descentralizării activităţii de protecţie a persoanelor cu handicap, printr-o colaborare între SSPH, ANPCA, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), MMSS, Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei (MLPTL) şi autorităţile publice locale în condiţiile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

2.îmbunătăţirea capacităţii manageriale la nivelul SSPH şi în unităţile subordonate, prin definirea clara a rolurilor şi responsabilităţilor compartimentelor de specialitate, descentralizarea unor activităţi, crearea unui corp stabil de funcţionari publici competenţi şi neutri din punct de vedere politic, care să aibă "spiritul serviciului public";

3.modernizarea sistemului de monitorizare a promovării şi respectării drepturilor persoanelor cu handicap, prin informatizarea reţelei SSPH, instruire de specialitate (măsura inclusă în Programul naţional de aderare a României la Uniunea Europeană);

4.managementul eficient al centrelor de tip rezidential aflate în coordonarea SSPH, cu restructurarea activităţilor prin trecerea accentului de pe serviciile medicale pe cele de recuperare şi integrare socială;

5.diversificarea serviciilor publice cu orientare pe informare, educare, comunicare, prin înfiinţarea atât la nivel central, cat şi local a serviciilor de consultanţa şi consiliere;

6.elaborarea standardelor de calitate pentru serviciile publice specializate;

7.demedicalizarea sistemului şi înfiinţarea infrastructurii de intervenţie socială, inlocuind treptat comisiile de expertiza medicală cu comisiile de integrare socioprofesionala.

II. Reforma instituţională

Reforma instituţională este un proces alcătuit din 4 etape care se desfăşoară în acelaşi timp, complementar şi integrat:

1.prevenirea institutionalizarii;

2.restructurarea instituţională;

3.dezvoltarea sistemului alternativ de asistenţa şi protecţie specială;

4.dezinstitutionalizarea.

1.Prevenirea institutionalizarii este deosebit de importanţa. Pentru aceasta este imperios necesar să se creeze servicii de sprijin al vieţii independente în familie, precum şi servicii rezidentiale pe baze comunitare de tip familial, atât pentru copii, cat şi pentru adulti cu handicap. Experienta demonstreaza ca prevenirea institutionalizarii, îndeosebi pentru copii, este mai eficienta, inclusiv din punct de vedere economic.

Prevenirea institutionalizarii presupune câteva aspecte prioritare:

a)limitarea şi stoparea intrărilor rezidentiale;

b)ajutor familial;

c)informare-consiliere familială;

d)servicii de urgenta - risc de institutionalizare pentru persoanele cu handicap.

2.Restructurarea instituţională

Pe termen scurt va fi elaborat şi implementat un program urgent de restructurare instituţională pentru instituţiile existente ale SSPH în colaborare cu experţi internationali. Acest program va urmări:

a)umanizarea instituţiilor existente prin schimbarea atitudinii faţă de beneficiari;

b)stabilirea clara a obiectivelor şi a mandatului fiecărei instituţii;

c)revizuirea criteriilor de admitere în instituţii;

d)elaborarea şi asigurarea standardelor minime de viaţa în instituţii;

e)schimbarea conceptiei manageriale a directorilor acestor instituţii, în concordanta cu orientările din politica actuala internationala în domeniul dizabilitatii. Se va trece de la abordarea strict medicală, pasiva, la cea interdisciplinara, activa, cu accent pe creşterea calităţii vieţii beneficiarilor;

f)reechilibrarea structurii de personal în instituţii din perspectiva abilitarii şi integrării persoanelor cu handicap;

g)creşterea numărului de personal specializat în funcţiile de asistenţi sociali, psihologi, instructori de ergoterapie, terapeuti ocupationali, kinetoterapeuti, pedagogi de recuperare, logopezi, profesori de educaţie specială, pedagogi etc.;

h)acordarea de atenţie selectionarii şi motivarii personalului (sistem coaching) în cadrul instituţiei. Pregătirea profesională a personalului se va face din perspectiva reformei sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, în sensul demedicalizarii serviciilor către persoana asistată, al diversificării serviciilor, al deschiderii instituţiei către comunitate;

i)întocmirea şi aplicarea planurilor de intervenţie individualizate, planurilor de intervenţie personalizate pentru fiecare beneficiar, bazate pe nevoile şi potenţialul fiecăruia. Scopul planurilor va fi atingerea potenţialului maxim al fiecărei persoane;

k)iniţierea programelor de formare profesională a personalului din instituţii;

l)transformarea unităţilor existente din unităţi pasive, de internare şi supraveghere medico-socială a persoanelor cu handicap, în unităţi care duc o politica activa de integrare socioprofesionala a persoanelor cu handicap; stabilirea unei legături puternice şi permanente cu familia persoanei aflate în îngrijire; monitorizarea acestei legături de către specialişti în domeniu, având ca rezultat creşterea gradului de integrare socială.

Pe termen lung instituţiile cu un număr de peste 50 de asistaţi vor fi transformate treptat, scopul final fiind desfiinţarea lor. Ca un obiectiv pe termen lung va fi realizat un plan individualizat pentru o restructurare treptata a instituţiilor rezidentiale de stat.

Aceasta va fi posibila doar când se va oferi o alternativa de îngrijire în cadrul comunităţii. Personalul care lucrează în aceste instituţii va fi recalificat astfel încât să între în noile servicii comunitare.

Se va pregati o reţea de specialişti care să evalueze cazurile ce vor fi integrate în comunitate şi să asigure legătură dintre instituţie şi serviciile pe baze comunitare.

Aceste alternative vor duce la creşterea calităţii vieţii rezidenţilor şi la reducerea substantiala a costurilor.

3.Dezvoltarea sistemului alternativ de asistenţa-protecţie specială

Abordarea acestei problematici se bazează pe o viziune sistemica, care reglementează cele 3 aspecte importante:

a)cronologic - sistemul trebuie să cuprindă servicii pentru beneficiari de la naştere (şi prenatal) până la vârsta a III-a, precum şi pentru familiile lor;

b)formativ - sistemul trebuie să ofere condiţii de abilitare-reabilitare-educare pentru beneficiari, din perspectiva creşterii gradului de autonomie necesar pentru traiul independent şi a integrării socioprofesionale;

c)integrativ - sistemul de servicii al SSPH trebuie să fie complementar şi armonizat cu sistemele celorlalte instituţii guvernamentale şi neguvernamentale centrale şi locale, prin standardele de calitate şi prin forma de acreditare, pentru a se evita suprapunerea serviciilor, risipa de resurse financiare, umane şi pentru acoperirea eficienta la nivel naţional, rural şi urban, a tipurilor de servicii.

4.Dezinstitutionalizare

Este un proces complementar primelor 3 aspecte prezentate şi se bazează pe 3 etape importante:

a)evaluarea serviciilor existente;

b)iniţierea serviciilor noi pentru grupe de vârsta şi tipuri de deficiente care nu se regăsesc în sistem până în prezent şi care vor fi promovate prin servicii-pilot;

c)dezvoltarea serviciilor existente şi colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale, române şi străine, care au dovedit o implicare reală, profesionista şi eficienta în ultimii ani.

Acest sistem trebuie să cuprindă tipurile de servicii şi de centre prezentate mai jos:

● Centre:

1.centre-pilot;

2.centre de îngrijire şi asistenţa;

3.centre de recuperare şi reabilitare;

4.centre de integrare prin terapie ocupationala;

5.locuinţe protejate, de tip familial;

6.centre de zi;

7.centre de intervenţie timpurie.

●● Servicii:

1.servicii de preventie şi intervenţie timpurie;

2.educaţie şi şcolarizare la domiciliu a persoanelor nedeplasabile;

3.servicii de terapie şi recuperare la domiciliu;

4.servicii de prevenire a abandonului, prin monitorizare, asistenţa şi sprijin pentru femeia gravida;

5.servicii rezidentiale de tip familial;

6.orice alte servicii care să conducă la bunăstarea persoanei cu handicap alături de familia sa.

6.Domenii sectoriale

A. Social-medical

Colaboratori: MSF, MMSS, MEC, ANPCA, consiliile judeţene, consiliile locale şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti

Obiective generale:

1.consiliere şi informare familială, constientizarea factorilor de risc în apariţia handicapului;

2.preventia apariţiei handicapului şi preventia institutionalizarii;

3.depistarea precoce şi intervenţia timpurie;

4.dezvoltarea reţelei de servicii de recuperare şi terapie (pediatru, psiholog, logoped, kinetoterapeut etc.);

5.asigurarea unui sistem eficient de tratament şi medicatie;

6.asigurarea unui sistem eficient pentru construirea şi distribuirea dispozitivelor de asistare: proteze, orteze, aparatura şi materiale ajutatoare compensatorii, aparatura de semnalizare vizuala, aparate ortopedice, dispozitive de mers, scaune rulante etc.

Obiective specifice:

1.consiliere şi informare familială pre- şi postnatal;

2.intervenţia timpurie şi recuperare pentru segmentul de vârsta cuprins între 0-3 ani;

3.formarea şi implicarea specialiştilor de educaţie specială pentru segmentul de vârsta cuprins între 0-3 ani;

4.formarea şi specializarea asistentilor sociali - responsabili de caz - pentru intervenţia şi suportul familial (0-3 ani);

5.dezvoltarea serviciilor individualizate: asistent personal, servicii de îngrijire la domiciliu (ajutor în gospodărie, masa la domiciliu, servicii de infirmerie, interpreţi etc.), servicii de suport familial pe termen scurt, în situaţii de criza;

6.colaborarea la dezvoltarea serviciilor de asistenţa socială comunitara, prin profesionalizarea asistentilor sociali - responsabili de caz.

B. Psihopedagogic-formativ-vocational

Colaboratori: MEC, ANPCA, consiliile judeţene, consiliile locale şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti

Principii:

Strategia naţionala pentru copii şi tineri cu handicap are la baza ideea educaţiei pentru toţi şi pentru fiecare.

1.Şcolile trebuie să includă în procesul de învăţământ toţi copiii, indiferent de gravitatea şi tipul deficientei/handicapului sau de locul în care se afla fiecare, prin promovarea educaţiei inclusive.

2.Intervenţia timpurie trebuie să fie o preocupare principala a educaţiei speciale.

3.Eliminarea etichetarilor, stigmatizarilor pentru anumite grupuri de deficienti ca fiind "noneducabili". Acest fapt are ca urmare desfiinţarea excluderii anumitor persoane de la educaţie.

4.Alocarea resurselor materiale necesare educaţiei copiilor cu cerinţe educative speciale trebuie să se facă pe principiul "resursa urmează copilul", indiferent de forma de învăţământ pe care o frecventează.

5.Promovarea educaţiei prin sport şi cultura fizica trebuie să se facă prin susţinerea manifestărilor sportive pentru persoanele cu handicap, participarea la jocurile paralimpice naţionale şi internaţionale.

Obiective generale:

Copiii şi ţinerii din familii:

a)identificarea elevilor cu nevoi speciale atât în mediul urban, cat şi în cel rural şi acordarea tuturor serviciilor de sprijin în conformitate cu principiul "resursa urmează copilul";

b)monitorizarea gradului de accesibilitate arhitecturala din şcolile speciale şi din şcolile publice;

c)participarea la elaborarea şi aplicarea curriculumului naţional pentru copii cu nevoi speciale (metodologii, planuri de învăţământ etc.);

d)realizarea unui sistem eficient de formare, orientare profesională şi angajare în munca, prin colaborarea dintre şcolile postliceale de pregătire a copiilor şi tinerilor cu nevoi educative speciale, Agenţia Naţionala de Ocupare a Forţei de Muncă, ateliere protejate şi agenţi economici.

Educarea şi formarea copiilor, tinerilor şi adulţilor cu handicap din instituţiile de interes public pentru protecţia specială a persoanelor cu handicap:

a)abordarea metodologiei de educare şi abilitare din perspectiva integrării sociale, a vieţii independente sau cu grad cat mai redus de dependenta, precum şi a profesionalizarii;

b)schimbarea atitudinii şi a mentalitatii factorilor de conducere şi de decizie din centrele de recuperare;

c)schimbarea comportamentului personalului de îngrijire din centrele instituţionalizate.

C. Orientarea, formarea profesională şi angajarea în munca

Colaboratori: MMSS, Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Ministerul Administraţiei Publice (MAP), MEC, Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA)

Abordarea pregătirii profesionale se face din perspectiva respectării principiilor economiei de piaţa.

1.Instruirea profesională adecvată şi măsurile de reabilitare vor fi făcute disponibile pentru toate categoriile de persoane cu handicap, iar munca şi oportunitatile de angajare pentru acestea vor fi promovate pe piaţa deschisă a muncii atât în mediul urban, cat şi în mediul rural. Se va susţine politica de educaţie şi formare profesională iniţială, propusă de MEC pentru a se asigura continuitatea şi coerenta politicii de instruire a copiilor şi tinerilor cu dizabilitati.

2.Instrumentele existente ale pieţei muncii, scheme, modalităţi şi programe de formare profesională şi măsuri de promovare a angajării vor fi accesibile şi persoanelor cu handicap. În măsura în care este posibil, va fi aplicat principiul "libertatea alegerii" cu privire la formarea profesională şi angajare. Ca o consecinţa, stabilirea sau excluderea dintr-un anumit domeniu sau profesie pe motivul dizabilitatii, vârstei, sexului va constitui o încălcare a drepturilor omului. Orice legislaţie sau directiva existenta în acest sens va fi abrogată.

3.Persoana cu handicap şi, dacă este necesar, familia sau reprezentantul sau participa la ansamblul măsurilor luate în vederea orientarii sale profesionale.

Obiective generale:

1.ca parte a politicii active de angajare trebuie stabilit un dialog social cu şi între firme şi organizaţii nonguvernamentale privind instruirea profesională şi angajarea persoanelor cu handicap;

2.programele de acţiune trebuie să includă măsuri pentru proiectarea şi adaptarea locurilor de muncă în asa fel încât acestea sa devină accesibile persoanelor cu diferite handicapuri/deficiente;

3.dezvoltarea şi crearea locurilor de muncă astfel încât acestea să fie însoţite de sprijin activ şi de măsuri de sustinere specifice şi individualizate pentru a ajuta persoana cu handicap, dar şi angajatorul dispus sa o încadreze;

4.elaborarea unui plan naţional de evaluare, orientare şi formare profesională în colaborare cu ANOFM.

Obiective specifice:

1.crearea unei baze de date la nivel judeţean pentru evidentierea potenţialului forţei de muncă în rândul persoanelor cu handicap;

2.cursuri de calificare pentru persoanele cu handicap (inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap în colaborare cu direcţiile de muncă şi solidaritate socială judeţene);

3.studii zonale privind cererea şi oferta pe piaţa muncii pentru persoanele cu handicap - marketing social;

4.dezvoltarea unei reţele de specialişti pentru consiliere şi informare privind locurile de muncă pentru persoanele cu handicap;

5.încadrarea în munca a persoanelor se poate face:

a)în mediul obişnuit de muncă, cu sau fără protejarea locului de muncă;

b)în unităţile protejate;

c)prin munca la domiciliu;

d)în unităţile de terapie ocupationala.

6.Concretizarea sistemului activ de sprijin printr-o varietate de măsuri:

a)împrumuturi şi garanţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii;

b)contracte exclusive;

c)drepturi prioritare de producţie;

d)scutire de la plata taxelor vamale şi a T.V.A., conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002;

e)scutire de la plata impozitului pe profit, conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002;

f)sprijin tehnic (consultanţa tehnica);

g)subvenţionarea parţială a locurilor de muncă adaptate;

h)acordarea de credite bancare pentru unităţile protejate (necesare aprovizionarii cu materiale, dotării cu utilaje moderne, reutilarii etc.).

D. Accesibilitati

Colaboratori: MLPTL, MAP, MEC

1.La mediul fizic:

Monitorizarea aplicării art. 11-17 din cap. III - Accesibilitati pentru persoanele cu handicap - din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, referitoare la:

a)normativul privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban aferent, inclusiv în mediul rural (şcoli, primării, magazine, biserici etc.), la exigenţele persoanelor cu handicap;

b)accesibilizarea telefoanelor publice;

c)recunoaşterea limbajului mimico-gestual;

d)organizarea şi semnalizarea spaţiilor de parcare;

e)achiziţionarea mijloacelor de transport public, accesibile pentru toţi;

f)montarea sistemelor de semnalizare sonora şi vizuala pentru persoanele cu handicap.

2.La informare, educaţie, cultura

a)iniţierea dezvoltării unor centre de Internet, accesibile arhitectural, cu aparatura informatizata adaptată şi pentru persoanele cu diferite tipuri de deficienta;

b)organizarea de spectacole de teatru, opera, opereta, concerte în spaţii accesibile.

E. Asistenţa financiară

Colaboratori: MMSS, Ministerul Finanţelor Publice (MFP)

Obiective generale:

–egalizarea sanselor pe termen lung va duce la trecerea unei părţi din categoria persoanelor cu handicap din beneficiari ai asistenţei sociale în cetăţeni cu drepturi şi obligaţii, precum şi în categoria persoanelor cu grad redus de dependenta sociofinanciara.

Obiective specifice:

1.modificarea sistemului de încadrare a persoanelor cu handicap în categorii, prin introducerea în paralel a unui sistem procentual de evaluare a capacităţii de integrare socială;

2.organizarea comisiilor de integrare socioprofesionale a persoanelor cu handicap şi a metodologiei de evaluare, conform normelor internaţionale în domeniu;

3.asigurarea respectării drepturilor la prestaţii sociale în bani, reprezentate de ajutoarele speciale şi alte facilităţi prevăzute de legi speciale.

F. Cercetare şi statistica

Colaboratori: Institutul Naţional de Studii şi Strategii privind Problemele Persoanelor cu Handicap (INSSPPH), MSF, MEC, MMSS, Institutul Naţional pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (INIMM), MAP

Obiective generale:

1.iniţierea unor programe de cercetare în domeniul problemelor sociale şi economice care afectează atât viaţa persoanelor cu handicap, cat şi a familiilor acestora;

2.adoptarea terminologiei şi criteriilor unice pentru efectuarea recensamantului persoanelor cu handicap.

Obiective specifice:

1.colectarea datelor statistice: demografice, familiale, legate de natura şi originea handicapului, şcolarizare, ocupaţie, locuinta, servicii specializate folosite, natura şi nivelul veniturilor etc.;

2.prelucrarea acestor date de către instituţiile de cercetare statistica.