Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, excepție ridicată de Cătălin Viorel Fulganu în Dosarul nr. 14.485/197/2015 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.375D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 6 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 14.485/197/2015, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Cătălin Viorel Fulganu cu ocazia soluționării unei cauze penale în care inculpatul a fost trimis în judecată, printre altele, pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi, întrucât creează discriminare între polițiști și jandarmi, pe de o parte, și restul funcționarilor publici care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, la care fac referire prevederile art. 257 alin. (1) din Codul penal, pe de altă parte, prin reglementarea unei protecții penale sporite în favoarea celor dintâi. În acest sens arată că, în cazul infracțiunii de ultraj, obiectul juridic principal îl constituie acele relații sociale referitoare la autoritatea de stat de a căror existență și desfășurare depinde apărarea integrității și prestigiului funcționarilor publici. Fiind o infracțiune complexă, ultrajul are și un obiect juridic secundar, reprezentat de relațiile sociale referitoare la integritatea corporală a funcționarului public. Astfel, subiectul pasiv principal al infracțiunii de ultraj este autoritatea publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public ultragiat, iar subiectul pasiv secundar este persoana care îndeplinește funcția ce implică exercițiul autorității de stat. Or, de vreme ce autoritatea de stat este unică, nu se justifică protejarea, în mod diferit, a integrității corporale și a demnității persoanelor învestite cu exercitarea funcțiilor publice. Așadar, integritatea fizică a unui judecător sau procuror trebuie să fie ocrotită în mod egal cu cea a unui polițist sau jandarm.

6.Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal este întemeiată, deoarece legiuitorul a stabilit o răspundere penală agravată - prin majorarea limitelor de pedeapsă cu jumătate - în situația în care fapta de ultraj este comisă împotriva unui polițist sau jandarm, față de celelalte categorii de funcționari publici aflați în exercițiul autorității de stat, caz în care limitele de pedeapsă se majorează doar cu o treime. Consideră că nu se justifică existența unei diferențieri în regimul sancționator reglementat de dispozițiile de lege criticate, întemeiat exclusiv pe calitatea subiectului pasiv secundar, în condițiile în care subiectul pasiv principal este unic în ambele situații reglementate de prevederile art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, relațiile sociale apărate de legea penală fiind identice. Întrucât categoria profesională a polițiștilor și jandarmilor este inclusă în cea a funcționarilor publici învestiți cu exercitarea autorității de stat, instanța de apel consideră că dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal încalcă prevederile art. 16 din Constituție prin crearea unui regim diferențiat în favoarea polițiștilor și jandarmilor față de cel al celorlalți funcționari publici învestiți cu exercițiul autorității de stat.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a asigura o protecție penală sporită pentru anumite categorii de funcționari publici, care, datorită specificului funcțiilor pe care le exercită, pot fi mai des subiect pasiv al infracțiunii de ultraj decât alte categorii de funcționari publici. Protecția penală asigurată polițiștilor, care, potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, beneficiază de un statut special, reprezintă o garanție a exercitării atribuțiilor ce le revin și nicidecum un privilegiu, iar legitimitatea sa derivă din însăși legitimitatea existenței autorității. Subliniază faptul că prevederile art. 16 din Constituție consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea autorităților publice între ele. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, egalitatea în fața legii înseamnă aplicarea aceluiași regim juridic pentru persoane aflate în situații similare, iar nu un regim juridic uniform pentru persoane aflate în situații diferite. Conchide că textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică.

9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal sunt constituționale. Arată, în acest sens, că textul de lege criticat reglementează o variantă agravată a infracțiunii de ultraj, fără a crea discriminare între diferite categorii de funcționari publici. Dimpotrivă, apreciază că norma criticată este destinată asigurării, în anumite situații specifice, a egalității cetățenilor. Scopul legiuitorului a fost acela de a crea o protecție juridică sporită anumitor categorii de persoane cu anumite funcții publice, care, prin specificul acestora, pot fi mai des subiecți pasivi ai infracțiunii de ultraj decât alți funcționari publici. Tratamentul juridic diferit este justificat tocmai de necesitatea asigurării egalității în fața legii, pentru a nu se crea privilegii sau discriminări.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal, având următorul cuprins: „(4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui polițist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.“13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 16 din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 2 noiembrie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

15.Prin decizia mai sus menționată, paragrafele 14-20, Curtea a reținut că dispozițiile art. 257 din Codul penal reglementează: o variantă tip a infracțiunii de ultraj, prevăzută la alin. (1) al art. 257 anterior menționat, constând în fapte de amenințare, săvârșite nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, de lovire sau alte violențe, în fapte de vătămare corporală, în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori în fapte de omor, săvârșite împotriva unui funcționar public, care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții; două variante normative asimilate, prevăzute la art. 257 alin. (2) și (3) din Codul penal, constând în comiterea oricăreia dintre faptele ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de ultraj în varianta tip împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, și, respectiv, în săvârșirea faptelor anterior enumerate, dacă ele privesc un membru de familie al funcționarului public; o variantă agravată, reglementată la art. 257 alin. (4) din Codul penal, ce constă în săvârșirea unei fapte de ultraj, dintre cele prevăzute la alin. (1)-(3) ale aceluiași art. 257, comisă împotriva unui funcționar public care are calitatea de polițist sau jandarm.

16.Astfel, Curtea a constatat că obiectul juridic special al infracțiunii reglementate de dispozițiile art. 257 din Codul penal este unul complex, obiectul juridic principal fiind format din relațiile sociale referitoare la respectul datorat autorităților de stat, care presupune respect și față de funcționarul care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul acestei autorități, iar obiectul juridic special secundar este constituit din relațiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei, la integritatea sa corporală sau chiar la viața acesteia.

17.În ceea ce privește subiecții infracțiunii, prin decizia citată anterior, Curtea a reținut că, în timp ce subiectul activ poate fi orice persoană, subiectul pasiv are calitatea de funcționar public. În cazul variantelor infracționale prevăzute la art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal, acesta din urmă poate fi orice persoană care exercită o funcție publică, iar, în ipoteza variantei agravate, reglementate la art. 257 alin. (4) din Codul penal, este o persoană care are calitatea de polițist sau jandarm. Așa fiind, în considerarea acestor calități ale subiectului pasiv al infracțiunii - de polițist sau de jandarm - legiuitorul a înțeles să prevadă că, în cazul variantei agravate, reglementată la art. 257 alin. (4) din Codul penal, limitele pedepsei prevăzute pentru infracțiunile la care fac referire dispozițiile art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal se majorează cu jumătate, iar nu doar cu o treime, ca în cazul regimului sancționator prevăzut pentru celelalte variante normative ale infracțiunii de ultraj.

18.Astfel, prin Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018, mai sus menționată, Curtea a constatat că atribuțiile și obligațiile profesionale pe care le au polițiștii și jandarmii în asigurarea securității publice justifică reglementarea unui regim juridic diferit sub aspectul sancționării faptelor de ultraj comise împotriva lor. Având în vedere atribuțiile și obligațiile profesionale menționate, legiuitorul a reglementat, în cazul infracțiunii de ultraj săvârșite împotriva unui polițist sau jandarm, o pedeapsă mai mare, asigurând în acest fel o protecție penală sporită celor două categorii de funcționari publici anterior precizate. Așadar, acest regim sancționator, criticat de autorul excepției, nu este însă unul de natură a discrimina restul funcționarilor publici în raport cu polițiștii sau jandarmii, întrucât diferența de regim juridic, constând în majorarea cu jumătate, iar nu cu o treime, a limitelor speciale ale pedepsei, are o justificare obiectivă, dată de atribuțiile și obligațiile profesionale pe care le au polițiștii și jandarmii în asigurarea securității publice. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că, pentru respectarea principiului egalității în drepturi, deosebirea de tratament juridic existentă între categorii de persoane aflate în situații egale trebuie să aibă o justificare obiectivă și rezonabilă (a se vedea Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, și Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).

19.De asemenea, prin Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018, citată anterior, Curtea a reținut, cu privire la comparația între protecția penală asigurată prin dispozițiile art. 257 din Codul penal, polițiștilor și jandarmilor, pe de o parte, și cea asigurată magistraților, pe de altă parte - pe care autorul excepției de neconstituționalitate își întemeiază argumentele referitoare la neconstituționalitatea prevederilor art. 257 alin. (4) din Codul penal -, că aceasta este lipsită de temei. În acest sens Curtea a constatat că legiuitorul a reglementat, la art. 279 din Codul penal, infracțiunea de ultraj judiciar - pe care a plasat-o în cuprinsul titlului IV al părții speciale a Codului penal, referitor la infracțiuni contra înfăptuirii justiției - într-o manieră similară infracțiunii prevăzute la art. 257 din Codul penal, diferența dintre cele două infracțiuni constând tocmai în calitatea subiectului pasiv care, în cazul infracțiunii de ultraj judiciar, este un judecător sau un procuror. Astfel, variantele normative ale infracțiunii prevăzute la art. 279 din Codul penal sunt similare cu cele ale infracțiunii reglementate la art. 257 din același cod, iar elementul material al laturii obiective a acestor variante normative este, de asemenea, similar în cazul infracțiunilor de ultraj judiciar și, respectiv, de ultraj. Mai mult, regimul sancționator al faptelor incriminate la art. 257 alin. (4) din Codul penal și la art. 279 alin. (1)-(3) din Codul penal este același. Or, având în vedere aceste aspecte, nu poate fi reținută o lipsă de asigurare a protecției penale a judecătorilor și procurorilor, în exercitarea funcțiilor pe care le dețin, în comparație cu protecția penală asigurată polițiștilor și jandarmilor.

20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte prin Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018, mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

21.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Viorel Fulganu în Dosarul nr. 14.485/197/2015 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 decembrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana-Cristina Puică