Ordin nr. 84 din 27 noiembrie 2013
privind aprobarea Metodologiei de determinare și monitorizare a supracompensării activității de producere a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență care beneficiază de schema de sprijin de tip bonus
- Emitent
- Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 735 din 28 noiembrie 2013
- Versiune
- Formă consolidată, valabilă din 21 nov. 2024
Textul actului · 3 articole
Cuprins
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) și alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, ale art. 76 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 și ale art. 6 lit. g), art. 23 și 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă,
în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Articolul 1
(1)Se aprobă Metodologia de determinare și monitorizare a supracompensării activității de producere a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență care beneficiază de schema de sprijin de tip bonus, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2)Metodologia prevăzută la alin. (1) se aplică de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, producătorii de energie electrică și termică în cogenerare care beneficiază de schema de sprijin și administratorul schemei de sprijin Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A.
Articolul 2
Entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae Havrileț
București, 27 noiembrie 2013.
Nr. 84.
Anexă
[METODOLOGIE
de determinare și monitorizare a supracompensării activității
de producere a energiei electrice și termice în cogenerare de
înaltă eficiență care beneficiază de schema de sprijin de tip bonus
](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/290739>)
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
