Decizie nr. 634 din 11 noiembrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nela Meleşteu, Mariana Constantinescu, Dan Meleşteu şi Petre Meleşteu în Dosarul nr. 2.638/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 314D/2014 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis la dosar note scrise prin care arată că, în opinia sa, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele de lege criticate au efecte doar pentru viitor, nu afectează dreptul de proprietate şi nu nesocotesc principiul egalităţii în faţa legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 20 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.638/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Nela Meleşteu, Mariana Constantinescu, Dan Meleşteu şi Petre Meleşteu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului introdus de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar împotriva unei sentinţe prin care Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat autoritatea menţionată să emită titlul de plată şi să plătească reclamanţilor o anumită sumă de bani drept despăgubire în baza Legii nr. 247/2005, sumă stabilită printr-o decizie emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, întrucât eşalonarea plăţilor pe o perioadă de 5 ani, prevăzută de acestea, reprezintă o atingere nepermisă a dreptului de proprietate, echivalentă cu o nouă expropriere a bunului. Autorii excepţiei invocă Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013 prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 prin care a fost eşalonată plata despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor unor acte normative privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru anumite bunuri şi susţin că, pentru identitate de raţiune, aceeaşi ar trebui să fie soluţia şi în situaţia textelor criticate în cauza de faţă. Mai arată că dreptul lor de creanţă reprezintă un drept de proprietate în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii despăgubirilor cuvenite reprezintă o atingere nepermisă a dreptului de proprietate, echivalent cu o nouă expropriere a bunului.

7.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi art. 44 alin. (1) şi (2) care garantează şi ocrotesc dreptul de proprietate privată din Constituţie, coroborate, prin prisma art. 20 din Legea fundamentală, cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la protecţia dreptului de proprietate privată.

8.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că, în decizia la care fac referire autorii excepţiei, Curtea Constituţională s-a raportat la un termen de eşalonare de 10 ani, în timp ce în cauza de faţă termenul este de 5 ani. În plus, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 instituia o a doua eşalonare, pe când prin Legea nr. 165/2013 se instituie o primă eşalonare a plăţilor. Ca atare, deşi se află într-o situaţie identică în sensul că deţin creanţe asupra statului, beneficiarii Legii nr. 165/2013 se deosebesc de cei ai Legilor nr. 290/2003 şi nr. 9/1998 în ceea ce priveşte condiţiile de plată a despăgubirilor, nefiind încălcat art. 16 din Constituţie.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10.Avocatul Poporului consideră că motivele care au condus la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 nu subzistă în prezenta cauză. Apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură să aducă atingere principiului egalităţii în faţa legii doar pentru că legiuitorul a ales să aplice măsura de plată eşalonată a despăgubirilor, iar Curtea a constatat, într-o situaţie aparent similară, că o asemenea măsură este neconstituţională.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cursul soluţionării recursului introdus de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar împotriva unei sentinţe prin care Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamanţilor-autori ai excepţiei şi a obligat autoritatea menţionată să emită titlul de plată şi să plătească acestora o anumită sumă de bani stabilită printr-o decizie emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca despăgubire pentru un imobil ce nu mai poate fi restituit în natură, imobil revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001. Faţă de acest context procesual, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut:

–Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

–Art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2): "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi (...) se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2)Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei."

14.În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor cuprinse în Legea fundamentală la art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi art. 44 alin. (1) şi (2) care garantează şi ocrotesc dreptul de proprietate privată din Constituţie, coroborat, prin prisma art. 20 din Legea fundamentală, cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la protecţia dreptului de proprietate privată.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, a mai verificat constituţionalitatea prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) din Legea nr. 165/2013 faţă de aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală invocate şi în cauza de faţă. Situaţia procesuală din cauza în care a fost ridicată excepţia soluţionată cu acel prilej era similară celei din prezentul dosar, autoarea acelei excepţii fiind, la fel ca şi autorii excepţiei deduse Curţii Constituţionale spre soluţionare în cauza de faţă, titulara unui drept de despăgubire născut sub imperiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, prin emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a unei decizii conţinând un titlu de despăgubire, drept care însă nu fusese valorificat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 din cauza lipsei emiterii unui titlu de plată.

16.Curtea a apreciat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, reglementarea criticată nu poate avea caracter retroactiv, ipoteza avută în vedere de legiuitor fiind aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Curtea a reamintit că, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. În acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004.

17.Curtea a reţinut totodată că este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speţă titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, situaţie care nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Astfel, s-a statuat că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod constant că respectarea principiului egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

18.De asemenea, Curtea a reţinut că modalitatea de valorificare a titlurilor de plată în mod eşalonat pe o perioadă de 5 ani, în tranşe anuale egale, reprezintă o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsurile de amenajare a plăţii creanţelor datorate de stat, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, adoptate cu scopul menţinerii echilibrului bugetar, pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică şi menţinerea unui just echilibru între interesele aflate în joc, în condiţiile în care statul respectă mecanismul de plată instituit şi dă dovadă de diligenţă în executarea sa (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 47-52). În acelaşi context, instanţa europeană a reamintit larga marjă de apreciere de care dispun statele în privinţa soluţiilor legislative referitoare la reforme economice, sociale sau de altă natură, de mare anvergură, care au în vedere eliminarea anumitor consecinţe ale unui regim totalitar (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 126).

19.Ţinând seama de cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Decizia nr. 802 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 24 octombrie 2012, Curtea Constituţională a statuat, cu privire la problematica plăţilor eşalonate, că printr-o asemenea măsură nu se neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu se refuză punerea în aplicare a acestora, ci, dimpotrivă, aceasta apare ca o măsură de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, într-un context economic caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar.

20.În plus, Curtea remarcă totodată că autorii prezentei excepţii încearcă să argumenteze neconstituţionalitatea prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) din Legea nr. 165/2013 susţinând că instanţa de contencios constituţional ar trebui să utilizeze un raţionament similar celui dezvoltat de aceasta în considerentele Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, prin care a constatat neconstituţionalitatea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006. Prin decizia invocată, Curtea a statuat că instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unor creanţe asupra statului, în condiţiile în care acestea erau deja exigibile în baza primei eşalonări, nu satisface exigenţele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanţă. Curtea constată că nu poate fi reţinut argumentul autorilor prezentei excepţii de neconstituţionalitate bazat pe pretinsa identitate de situaţie juridică, de natură a determina aplicarea unui raţionament similar celui care a condus la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013. Între cele două reglementări există diferenţe majore, constând, pe de o parte, în durata perioadei pe care eşalonarea plăţii a fost preconizată de legiuitor, de 10 ani în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, faţă de 5 ani în cazul Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, în prelungirea excesivă prin eşalonări succesive în primul caz, faţă de caracterul unic al eşalonării prevăzute prin art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nela Meleşteu, Mariana Constantinescu, Dan Meleşteu şi Petre Meleşteu în Dosarul nr. 2.638/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu