Decizie nr. 134 din 23 martie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tudorel Florin Sabău în Dosarul nr. 2.172/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, susţinând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 9 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.172/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Tudorel Florin Sabău, recurent în dosarul menţionat.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate care fac referire la militari sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 care garantează accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare, de asemenea, la dreptul la un proces echitabil. Se motivează în sensul că textul de lege criticat creează o discriminare pozitivă în favoarea persoanelor care au calitatea de militar sau alte calităţi, discriminare care nu-şi găseşte justificarea în cazul infracţiunilor care nu au legătură cu calitatea lor specială.

În fapt, autorul excepţiei - medic de profesie - s-a adresat cu plângere prealabilă Parchetului Militar Oradea împotriva intimatului Ioan Petrişor, ofiţer la o unitate militară din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie. Prin Rezoluţia din 25 februarie 2003, Parchetul Teritorial Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Ioan Petrişor. Împotriva acestei rezoluţii reclamantul Tudorel Florin Sabău s-a adresat cu plângere Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, care, prin Sentinţa nr. 7 din 15 ianuarie 2003, a respins plângerea cu motivarea că "ofiţerul a acţionat în acest mod, puternic afectat de situaţia gravă a soţiei sale care a şi decedat ulterior şi având convingerea că medicii şi personalul medical aferent trebuiau să facă totul pentru atenuarea suferinţelor bolnavei, pentru vindecarea ei şi nicidecum intenţionând să insulte sau să calomnieze pe medic". Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr. 25 din 3 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat în cauză de autorul excepţiei. Nemulţumit şi de această soluţie, el a declarat recurs, criticând decizia instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar în cadrul recursului a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală consideră că excepţia este nefondată, deoarece stabilirea regulilor procedurale privind sesizarea organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată este de atributul legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Or, stabilirea unor reguli speciale având în vedere, printre altele, calitatea de militar a făptuitorului nu este contrară principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, atât timp cât aceste reguli asigură egalitatea cetăţenilor în folosirea lor. De asemenea, instanţa arată că nu sunt încălcate nici accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece normele de competenţă instituite prin art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu îngrădesc liberul acces la justiţie, ci reglementează tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept.

Avocatul Poporului consideră că excepţia este neîntemeiată în raport cu art. 16 din Constituţie, republicată, deoarece militarii şi celelalte categorii de persoane arătate în text se află într-o situaţie deosebită, care justifică reguli speciale de procedură. Nu se poate reţine nici încălcarea dreptului la acces liber la justiţie şi nici a dreptului la un proces echitabil, întrucât acestea nu implică existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a mai multor căi de atac şi nici a posibilităţii exercitării acestor căi de atac de către toate părţile din proces.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, dispoziţii care prevăd că plângerea prealabilă se adresează "organului competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea prealabilă este îndreptată contra unui judecător, procuror, notar public, militar, judecător şi controlor financiar de la camera de conturi judeţeană, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele arătate în art. 29 pct. 1".

În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", ale art. 21 alin. (1) şi (2), conform cărora "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime;

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", precum şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în conformitate cu care "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece stabilirea unor reguli speciale de competenţă după calitatea persoanei şi a unor reguli de procedură diferite pentru anumite situaţii nu reprezintă o încălcare, ci o confirmare a principiului egalităţii, care presupune tratamente juridice deosebite pentru situaţii diferite.

Critica conform căreia dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală încalcă dreptul de acces liber la justiţie, de asemenea, nu poate fi reţinută, întrucât prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite. Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că "prevederile înscrise la alin. (2) al art. 21 din Constituţie, şi anume că nici o lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie, semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit, nici o categorie sau grup social".

În ceea ce priveşte regula instituită prin dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în anumite situaţii, plângerea prealabilă se adresează organului competent să efectueze urmărirea penală, aceasta este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui reguli procesuale necesare bunei administrări a justiţiei, cu respectarea ansamblului normelor constituţionale.

Curtea mai constată că dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât textul criticat nu opreşte părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, o dovadă în acest sens fiind chiar situaţia autorului excepţiei care a exercitat toate căile de atac prevăzute de lege, inclusiv apelul, trecând de o instanţă militară la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tudorel Florin Sabău în Dosarul nr. 2.172/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu