Hotărâre nr. 11 din 12 februarie 2008
pentru aprobarea Normei nr. 5/2008 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative
- Emitent
- Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 137 din 21 februarie 2008
Textul actului · 3 articole
Cuprins
În temeiul dispoziţiilor art. 23 lit. b), f), g) şi h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005,
conform Hotărârii Parlamentului României nr. 24/2006 privind numirea preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a celorlalţi membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private,
având în vedere prevederile art. 29 alin. (10) şi (12), ale art. 101-104 şi ale art. 108 lit. g) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza hotărârii luate în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din data de 12 februarie 2008,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private emite următoarea hotărâre:
Articolul 1
Se aprobă Norma nr. 5/2008 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Prezenta hotărâre şi norma menţionată la art. 1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (www.csspp.ro).
Articolul 3
Departamentul autorizare-reglementare împreună cu Secretariatul tehnic şi cu directorul general vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private,
Mircea Oancea
Bucureşti, 12 februarie 2008.
Nr. 11.
Anexă
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
