Decizie nr. 988 din 1 octombrie 2008

Prin Cererea cu nr. 5/3.354 din 13 iunie 2008, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a solicitat Curţii Constituţionale soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre puterea legiuitoare şi cea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte.

Sesizarea se întemeiază pe prevederile art. 146 lit. e) din Constituţie şi ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.776 din 16 iunie 2008 şi formează obiectul Dosarului nr. 1.497E/2008.

Prin cerere se solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între puterea legislativă şi cea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte, conflict produs ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti, şi anume: Decizia civilă nr. 278 din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 769 din 22 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.348/2/2006; Decizia civilă nr. 1.160 din 24 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 25.769/3/2007; Sentinţa civilă nr. 1.097 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.422/3/2008, hotărâri pronunţate cu încălcarea competenţelor stabilite prin Constituţie, precum şi faptul că hotărârile menţionate sunt lipsite de efecte juridice.

În motivarea cererii se arată, în esenţă, următoarele: prin Scrisoarea nr. 51 din 13 iulie 2005, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România a solicitat Guvernului României, prin secretarul său general, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, comunicarea unor copii de pe stenogramele şedinţelor de Guvern în care s-au dezbătut şi adoptat, în perioada 2001-2004, acte normative cu privire la situaţia RAFO - S.A. Oneşti, inclusiv stenograma şedinţei în care a fost dezbătută şi adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2004 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unor creanţe fiscale asupra societăţilor comerciale RAFO - S.A. Oneşti şi CAROM - S.A. Oneşti. Ca răspuns la această solicitare, cu Adresa nr. 16/80/r.p. din 26 iulie 2005, Secretariatul General al Guvernului a comunicat Asociaţiei că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, informaţiile cuprinse în stenogramele şedinţelor Guvernului şi transcrierile lor au nivelul de clasificare "strict secret". În consecinţă, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România s-a adresat justiţiei, în temeiul Legii nr. 544/2001, pentru obligarea Guvernului la comunicarea informaţiilor respective. Prin Sentinţa nr. 3.763 din 30 septembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.897/CA/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea asociaţiei. Prin Decizia nr. 278 din 23 februarie 2006, irevocabilă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a a admis recursul Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România şi a obligat Guvernul României să-i comunice acesteia informaţiile de interes public solicitate. S-a ajuns, astfel, "la un conflict juridic constituţional între autorităţile legislativă şi executivă, pe de o parte, şi o instanţă judecătorească, parte a autorităţii judecătoreşti, pe de altă parte, întrucât aceasta din urmă a apreciat că o persoană privată are acces la informaţii clasificate, dispunând autorităţii executive, împotriva prevederilor legale în vigoare, comunicarea acestora". În continuare, se arată că, "prin pronunţarea altor hotărâri judecătoreşti accesorii faţă de Decizia civilă nr. 278 din 23 februarie 2006", pe care le nominalizează, conflictul a perpetuat în timp, în sensul că "autoritatea judecătorească a obligat Secretariatul General al Guvernului să comunice informaţii de pe stenograma şedinţei de Guvern, document ce aparţine şi este generat de activitatea Guvernului, entitate distinctă, organ colegial format din miniştri", precum şi că "Guvernul se află în imposibilitatea executării acestor sentinţe, în caz contrar putând fi acuzat de încălcarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2004 care clasifică la nivel SECRET acest tip de document, pe care îl deţine doar în păstrare."

În sensul admisibilităţii cererii se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, de exemplu, deciziile nr. 53/2005 şi nr. 270/2008, precum şi faptul că aceasta "nu este de natură să se constituie într-o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere că instanţa constituţională nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti". Dacă s-ar considera că numai puterile executivă şi legislativă îşi pot aroga competenţe sau atribuţii care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice şi care ar genera conflicte juridice de natură constituţională, s-ar încălca art. 146 lit. e) din Constituţie.

De asemenea, se solicită Curţii să constate că hotărârea judecătorească prin care Guvernul a fost obligat să comunice Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România informaţiile de interes public menţionate "a fost pronunţată ultra vires".

Sub aspectul părţilor implicate în conflictul de natură constituţională, se arată că puterea judecătorească, reprezentată prin instanţele de judecată, şi-a depăşit competenţa şi a uzurpat atribute ale puterii legislative, iar puterea executivă, reprezentată de Guvern, este parte în conflict şi are calitate procesuală pasivă, deoarece cererea de chemare în judecată este formulată împotriva acestuia.

Pe fond, se apreciază că prin hotărârea judecătorească pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi prin celelalte hotărâri judecătoreşti subsecvente se încalcă prevederile art. 1 alin. (4), art. 31 alin. (3) şi art. 53 din Constituţie şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.175/2007 şi nr. 568/2006.

În acest sens, se arată că, în aplicarea prevederilor constituţionale ale art. 31 alin. (1), regimul juridic al informaţiilor de interes public este reglementat prin Legea nr. 544/2001, care defineşte la art. 2 lit. b) informaţia de interes public ca fiind "orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei". Or, art. 12 alin. (1) lit. b) din lege stabileşte că în sfera informaţiilor de interes public care se comunică persoanei nu intră "[...] informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;". Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate stabileşte că "informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate", precum şi că împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare se poate face contestaţie în contencios administrativ.

Faţă de acestea, se consideră că restrângerea dreptului persoanei de acces la informaţiile de interes public este în perfectă concordanţă cu art. 31 alin. (3) şi art. 53 din Constituţie, precum şi cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.175/2007 şi nr. 568/2006, iar "stenogramele şedinţelor de Guvern, aflate în gestiunea şi protecţia Secretariatului General al Guvernului ori a Cancelariei Primului-Ministru, conţinând informaţii privind deliberarea autorităţii executive în executarea propriilor atribuţii, sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor". "Numai în condiţiile în care se admite o contestaţie îndreptată împotriva clasificării informaţiei, în temeiul art. 20 din Legea nr. 182/2002, şi se dispune declasificarea, urmează a se aplică regimul Legii nr. 544/2001." În continuare, se arată că, întrucât în cauză nu s-a dispus o asemenea măsură, instanţa de judecată trebuie să aplice dispoziţiile legale menţionate, în caz contrar putându-se ajunge ca "o hotărâre judecătorească să contravină unei legi în vigoare, dar şi art. 31 alin. (3) coroborat cu art. 53 din Constituţie".

În sistemul separaţiei puterilor în stat, fiecare organ sau instituţie a puterii legislative, executive sau judecătoreşti "trebuie să acţioneze în limitele strict stabilite de Constituţie". Potrivit art. 126 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală, instanţele de judecată aplică legea, iar competenţa acestora şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege, astfel că "nicio instanţă judecătorească nu îşi poate aroga printr-o hotărâre pe care o pronunţă un drept de legiferare, competenţă ce aparţine puterii legiuitoare". Or, în cauză, "instanţa de judecată reglementează, în materia informaţiilor clasificate, o nouă procedură prin care acestea pot fi aduse la cunoştinţa publică, abrogând în fapt prevederile Legii nr. 182/2002 şi legiferând o altă procedură, similară celei prevăzute de Legea nr. 544/2001". Se încalcă astfel în mod grav dreptul Parlamentului de a legifera, deşi în sistemul nostru de drept voinţa acestuia materializată într-o lege poate fi înfrântă doar printr-o decizie de admitere a obiecţiei sau excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curtea Constituţională.

Aşadar, se consideră că în cauză "suntem în faţa unui exces de putere, constând în depăşirea de către instanţa judecătorească a atribuţiilor sale constituţionale şi substituirea în competenţele altor puteri constituite, în dauna ordinii constituţionale şi a interesului public", ajungându-se "la încălcarea flagrantă a principiului separaţiei puterilor în stat", consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie.

În sfârşit, cu referire la prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, autorul sesizării consideră că soluţionarea prezentului conflict juridic de natură constituţională se poate face "prin respectarea de către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor constituţionale de referinţă invocate", precum şi prin "lipsirea de efecte juridice a hotărârii judecătoreşti care legiferează, deci pronunţată cu depăşirea competenţelor instanţelor judecătoreşti, şi care a fost constatată ca atare de către Curtea Constituţională".

Prin sesizare se invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale: art. 1 alin. (4), potrivit căruia "(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale", art. 31 alin. (3) care stabileşte că "(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională" şi art. 53 privind "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi".

În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicată părţilor aflate în conflict, solicitîndu-li-se să îşi exprime, în scris, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 51/210CP din 24 iunie 2008, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.246 din 24 iunie 2008, prin care arată că solicitarea primului-ministru este pe deplin îndreptăţită, precum şi că, prin decizia sa, Curtea Constituţională trebuie să constate existenţa unui conflict juridic între puterea judecătorească, pe de o parte, şi puterea legislativă, pe de altă parte. Aceasta deoarece, "aşa cum rezultă cu limpezime din cererea adresată Curţii Constituţionale de către primul-ministru, printr-o serie de sentinţe pronunţate de Curtea de Apel - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Guvernul este împiedicat să-şi respecte o hotărâre proprie, pe care a adoptat-o în aplicarea prerogativelor constituţionale înscrise în art. 102 alin. (1) din Legea fundamentală a ţării. Nu este vorba de un conflict instituţional între două autorităţi publice, de un conflict de competenţă, ci de un conflict juridic determinat de o sentinţă a unei instanţe judecătoreşti care, în loc să respecte Constituţia şi să-şi întemeieze întreaga activitate judiciară pe prevederile legale, creează indirect noi norme de drept". Acest conflict "poartă chiar asupra unora dintre principiile fundamentale ale actului de judecată şi, în primul rând, asupra principiului legalităţii. Este adevărat că normele procedurale instituie caracterul irevocabil al sentinţelor definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti", însă Curtea Constituţională este "competentă în calitatea ei de garant al supremaţiei Constituţiei să constate că o anumită decizie pronunţată de o instanţă sfidează Constituţia" "prin încălcarea principiului separaţiei puterilor consfinţit în art. 1 alin. (4)" din aceasta. Instanţa de judecată stabileşte "un alt regim juridic al clasificării unui anumit tip de informaţii produs de Guvern (stenogramele şedinţelor acestuia)" şi "se substituie în drepturile suverane ale Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a statului român, instituind pe cale pretoriană dispoziţii general obligatorii pentru Guvern, în afara voinţei Parlamentului, singurul în măsură să adopte astfel de norme". În continuare, se arată că "este voinţa suverană a Parlamentului ca regimul juridic al informaţiilor clasificate, precum şi cel al informaţiilor de interes public să fie reglementat prin lege, şi nu prin hotărâre judecătorească, care produce efecte numai pentru părţile aflate în litigiul dedus soluţionării unei instanţe judecătoreşti". Se mai susţine că "prin conduita Curţii de Apel Bucureşti se încalcă, de asemenea, art. 31 alin. (3) şi art. 53 din Constituţie, precum şi două decizii pronunţate de Curtea Constituţională, care, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, sunt obligatorii". Cu referire la caracterul confidenţial al stenogramelor şedinţelor Guvernului, se arată că, în conformitate cu art. 102 alin. (1) din Constituţie, acesta asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării "ori discutarea [...] situaţiei unei societăţi comerciale a cărei activitate interesează siguranţa naţională" şi care "este prin natura sa confidenţială". De altfel, printr-o hotărâre proprie, Guvernul a stabilit că "stenogramele şedinţelor de Guvern sunt clasificate SECRET DE STAT, nivel SECRET". Consideră că "această dispoziţie normativă a fost ignorată de instanţa de judecată, care are obligaţia constituţională să înfăptuiască justiţia în numele legii şi în temeiul acesteia. Refuzând să aplice o dispoziţie clară cuprinsă într-un act normativ, puterea judecătorească, printr-o Curte de Apel, a dat naştere unui grav conflict juridic de natură constituţională ce opune aceasta, puterii legislative celei executive." Se mai arată că "Guvernul României este acuzat printr-o sentinţă judecătorească că respectă o lege adoptată de Parlament şi o hotărâre proprie. Această concluzie bizară rezultă implicit din conţinutul unor decizii ale unei instanţe de apel care se transformă voluntar în legiuitor", precum şi că, "prin acest demers, instanţa de apel şi-a depăşit condiţia constituţională, instituindu-şi cu de la sine putere o competenţă care aparţine de drept Parlamentului şi în secundar Guvernului".

În concluzie, preşedintele Camerei Deputaţilor "consideră că cererea adresată Curţii Constituţionale este pe deplin întemeiată şi solicită acesteia să soluţioneze conflictul juridic care face obiectul dosarului aflat pe rolul Curţii şi să repună în deplină legalitate constituţională raporturile instituţionale dintre cele trei puteri ale statului".

Preşedintele Senatului a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. I/334, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.297 din 25 iunie 2008. În esenţă, cu privire la imposibilitatea executării hotărârilor judecătoreşti menţionate în sesizare arătă că, "în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul de procedură civilă, "executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu."". Or, din materialul prezentat "nu rezultă dacă s-a procedat la punerea în executare silită a Deciziei civile nr. 278 din 23 februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 82/2/2006, singura hotărâre judecătorească dintre toate celelalte la care se face referire şi care ar putea constitui titlu executoriu", întrucât "nu este suficient să se poată porni executarea silită", ci "aceasta trebuie cerută într-un anumit termen de prescripţie, stabilit de lege". De asemenea, mai arată că, potrivit "art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi, contestaţie ce se introduce la instanţa de executare. Contestaţia la executare este un mijloc procedural special prin care se poate obţine, uneori, chiar şi anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu", iar "Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, poate invoca excepţii şi în această fază procesuală". Se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat în mod constant că etapa executării silite trebuie considerată ca făcând parte din procedurile judiciare de soluţionare a unui litigiu, şi anume ca a doua parte a acestor proceduri.

Guvernul a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/3.354/CPT din 23 iunie 2008, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.188 din 24 iunie 2008, prin care consideră că "hotărârea judecătorească pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti", precum şi "hotărârile judecătoreşti subsecvente" încalcă prevederile art. 1 alin. (4), art. 31 alin. (3) şi art. 53 din Constituţie şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.175/2007 şi nr. 568/2006. În consecinţă, susţine "integral punctul de vedere exprimat în sesizarea cu numărul 5/3.354/CPT din data de 13.06.2008, formulată de domnul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu şi înregistrată la Curtea Constituţională sub numărul 3.776/16.06.2008".

Apreciază că, "având în vedere gravitatea consecinţelor", "eventualele căi de soluţionare a acestui blocaj instituţional [...], precum şi un posibil remediu ar fi lipsirea de efecte juridice a hotărârii judecătoreşti care legiferează", fiind "deci pronunţată cu depăşirea competenţelor instanţelor judecătoreşti, şi care să fie constatată ca atare de către Curtea Constituţională".

Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 19.755/1.154/2008, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.251 din 25 iunie 2008. Consiliul Superior al Magistraturii consideră că, în fapt, prin sesizare, Curtea Constituţională este chemată să se pronunţe cu privire la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, astfel că sesizarea "tinde să se constituie într-o cale de atac extraordinară împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile". Or, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, conflictul juridic de natură constituţională presupune acţiuni sau acte concrete prin care o autoritate dintre cele prevăzute în titlul III din Constituţie îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Legii fundamentale, aparţin altei autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţia lor. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005. De asemenea, mai arată că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, de exemplu, prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003, soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională urmăreşte înlăturarea unor posibile blocaje instituţionale între diferite autorităţi publice constituţionale, determinate de conflicte pozitive sau negative de competenţă.

Or, "în motivarea sesizării sunt menţionate elemente ale fondului cauzelor deduse judecăţii în faţa instanţelor judecătoreşti competente, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate ale prezentei cereri", iar "hotărârile al căror caracter definitiv, irevocabil şi executoriu se tinde a fi desfiinţat au fost pronunţate interpretând şi aplicând prevederile legale în vigoare, astfel că nu se poate susţine că instanţele şi-au încălcat competenţa sau şi-au arogat atribuţii ale puterii legislative".

În concluzie, apreciază că "nu ne aflăm în faţa unui conflict juridic de natură constituţională, întrucât punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile nu este de natură să creeze un blocaj instituţional între diferite autorităţi publice constituţionale, în speţă între autoritatea executivă reprezentată de Guvernul României şi autoritatea judecătorească".

Cererea privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre puterea legiuitoare şi cea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte, a fost dezbătută în şedinţa din data de 1 octombrie 2008, cu participarea reprezentanţilor Guvernului României, domnul Niculae Teodorescu, director în cadrul Secretariatului General al Guvernului, însoţit de domnul Cătălin Cernat, consilier juridic în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Având cuvântul, reprezentantul Guvernului României, domnul Niculae Teodorescu, solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între puterea legiuitoare şi cea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte. Conflictul este determinat de hotărârea judecătorească prin care stenogramele şedinţelor Guvernului României sunt considerate informaţii de interes public, ceea ce reprezintă o imixtiune din partea autorităţii judecătoreşti în atribuţiile autorităţii legislative şi ale autorităţii executive. Se susţine că astfel se încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi ale art. 31, potrivit cărora dreptul la informaţie priveşte numai informaţiile de interes public.

CURTEA,

examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre puterea legislativă şi cea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte, punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului, al Guvernului şi al Consiliului Superior al Magistraturii, susţinerile reprezentantului Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi al art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice.

În esenţă, prin cererea formulată, se solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între puterile statului, conflict declanşat ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti, şi anume, în ordinea invocării lor, Decizia civilă nr. 278 din 23 februarie 2006 a Curţii de apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 769 din 22 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.348/2/2006; Decizia civilă nr. 1.160 din 24 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 25.769/3/2007; Sentinţa civilă nr. 1.097 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.422/3/2008. În opinia autorului cererii, aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea competenţelor stabilite prin Constituţie, astfel că solicită Curţii Constituţionale să constate că ele sunt lipsite de efecte juridice.

În susţinerea cererii s-a invocat, în cadrul şedinţei de dezbateri din data de 1 octombrie 2008, încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), conform cărora "(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale", şi ale art. 31 privind "Dreptul la informaţie".

Examinând cererea formulată, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea Constituţională "soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii". În acest sens, autorităţi publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituţie, şi anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, Preşedintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administraţiei publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi organele autorităţii judecătoreşti - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, în această cauză, potrivit cererii formulate, părţile implicate în conflict sunt "puterea legislativă şi cea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte", iar nu vreuna dintre autorităţile publice menţionate. Curtea reţine că, într-adevăr, statul îşi exercită puterea prin cele trei funcţii funcţia legislativă, funcţia executivă şi funcţia judecătorească -, care, însă, sunt aduse la îndeplinire de autorităţile arătate anterior. Aşadar, prezenta sesizare nu îndeplineşte cerinţele art. 146 lit. e) din Constituţie.

De altfel, Curtea reţine că, în esenţă, prin cererea formulată se solicită constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională care "s-a produs ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti", cu încălcarea competenţelor stabilite prin Constituţie, precum şi că hotărârile menţionate "sunt lipsite de efecte juridice".

Curtea constată că şi sub acest aspect cererea este inadmisibilă. Potrivit atribuţiilor sale, care sunt limitativ şi expres prevăzute de art. 146 din Constituţie şi de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură, pe calea controlului de constituţionalitate, supremaţia Constituţiei în sistemul juridic normativ. Curtea Constituţională nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătoreşti sau să constate că acestea "sunt lipsite de efecte juridice".

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34, 35 şi 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că cererea domnului Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru al Guvernului, privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între puterea legiuitoare şi cea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte, este inadmisibilă.

Definitivă.

Decizia se comunică Guvernului României, Consiliului Superior al Magistraturii, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 1 octombrie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Gabriela Dragomirescu