Decizie nr. 1.175 din 11 decembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Valentin Zoltan Puskas - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12, art. 13, art. 21, art. 22 şi art. 36 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi ale art. 2, art. 15, art. 17, art. 20, art. 24, art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Apron Dynamics" - S.R.L. cu sediul în Baia Mare în Dosarul nr. 2.084/100/2007 al Tribunalului Maramureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare textelor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 august 2007, pronunţată în Dosarul nr. 2.084/100/2007, Tribunalul Maramureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12, art. 13, art. 21, art. 22 şi art. 36 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi ale art. 2, art. 15, art. 17, art. 20, art. 24, art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Apron Dynamics" - S.R.L., cu sediul în Baia Mare într-o cauză având ca obiect acţiunea formulată de aceasta, în temeiul legilor criticate, prin care solicită obligarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului să îi comunice informaţiile de interes public solicitate prin Scrisoarea nr. 7 din 7 martie 2007.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate contravin, în ordinea invocării lor, art. 31 alin. (1), (2) şi (3), art. 52 alin. (1) şi (2), art. 53 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 126 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, precum şi titlului I art. II-71 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitor la libertatea de informare, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Astfel: art. 12 din Legea nr. 544/2001, care exceptează unele categorii de informaţii de la accesul liber al cetăţenilor, încalcă art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât principiul proporţionalităţii consacrat de acest text impune ca restrângerea dreptului să fie determinată de existenţa unui pericol iminent în aprecierea căruia interesul public este prioritar, precum şi "Recomandarea (2002)2 privind accesul la documente publice, adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei", care stabileşte că limitările trebuie să fie clar prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică şi necesare scopului pe care îl protejează; art. 22 din aceeaşi lege îngrădeşte accesul liber la justiţie, întrucât caracterul secret al informaţiilor de interes public duce la imposibilitatea de a cere instanţei de judecată anularea actului administrativ, ceea ce încalcă şi art. 52 din Constituţie, iar deţinătorul informaţiei este cel care "trebuie să dovedească motivele pentru care o anumită informaţie este considerată secretă sau din orice motiv scoasă din sfera publică şi că o astfel de justificare există la data soluţionării cauzei"; art. 13 din Legea nr. 544/2001, precum şi art. 32 şi 33 din Legea nr. 182/2002 stabilesc informaţiile ce nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate, "însă lipseşte un text de lege expres care să acorde judecătorilor dreptul de a verifica documentaţia şi motivele pe baza cărora o informaţie este catalogată ca secretă, precum şi dreptul de a decide încetarea caracterului secret al unei informaţii"; "ambele legi prevăd posibilitatea pentru conducătorul instituţiei publice să clasifice după bunul plac informaţiile fără a fi supus controlului judiciar", deşi dreptul la informaţie prevăzut de acquis-ul comunitar şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are caracter obligatoriu şi este prioritar.

În legătură cu neconstituţionalitatea Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, se mai susţine că legea "permite administraţiei, instituţiilor şi autorităţilor de stat, serviciilor secrete, armatei şi industriei militare să se sustragă în totalitate de la controlul public, sub argumentul protecţiei informaţiilor secrete de stat şi de serviciu", că "restricţiile substanţiale" aduse prin aceasta accesului la informaţii "au consecinţe extrem de grave sub aspectul lipsei de transparenţă instituţională, a lipsei de responsabilitate şi a menţinerii corupţiei", precum şi că legea criticată, ca de altfel toate legile din categoria celor care tratează chestiuni legate de siguranţă naţională, secrete de stat, servicii secrete, contravin normelor standard europene. Or, Recomandarea (2002)2 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei privind accesul la documente publice admite existenţa unor limitări, dar să fie prevăzute de lege, să fie necesare într-o societate democratică şi să fie proporţionale cu scopul pe care îl protejează; "nu prevede posibilitatea/obligarea publicării de către deţinătorii de informaţii a listelor categoriilor de secrete (nu a informaţiilor ca atare)", astfel că legea nu îndeplineşte cerinţa previzibilităţii; noţiunea de "interes public" lipseşte din textul legii, ceea ce, împreună cu restricţiile impuse asupra conţinutului dreptului de acces la informaţiile de interes public determină "o barieră completă între toate categoriile de informaţii «clasificate» şi «spaţiul public»"; "Legea nr. 182/2002 indică Legea nr. 554/2004 ca lege aplicabilă pentru soluţionarea contestaţiilor în domeniul informaţiilor clasificate pentru protejarea siguranţei naţionale, iar, la rândul său, Legea nr. 554/2004 exceptează de la procedura contencioasă anumite acte administrative". Cu referire la textele din această lege, criticate ca fiind neconstituţionale, în esenţă, se arată: art. 17 "include în mod automat, în categoria extrem de largă a informaţiilor «secrete de stat», totalitatea informaţiilor din domeniile considerate de lege de interes pentru siguranţa naţională", ceea ce conduce "la limitarea, într-o măsură substanţială, a conţinutului dreptului de acces la informaţiile de interes public, având în vedere formularea excepţiilor prevăzute în art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind accesul la informaţii"; domeniile care au legătură cu siguranţa naţională "depăşesc sfera reală a siguranţei naţionale"; art. 24 pct. 10 "se referă la declasificarea sau schimbarea nivelului de clasificare al unor informaţii, fără a obliga însă deţinătorii de informaţii clasificate la o revizuire periodică în acest scop" şi nici nu prevede aducerea la cunoştinţă publicului a informaţiilor declasificate, astfel că accesul la acestea "devine pur întâmplător"; introducerea prin art. 15 lit. c) a secretelor de serviciu în categoria informaţiilor clasificate nu are "ce căuta într-o lege privind siguranţa naţională", ale cărei texte, sub acest aspect, sunt contradictorii", iar clasificarea în informaţii "secrete de stat" şi "secrete de serviciu" "apare ilogică, nejustificată şi nefundamentată de scopul declarat al acestei legi, acela de a proteja siguranţa naţională"; art. 33 "poate fi interpretat în diverse moduri", dar "interpretarea corectă", care ar asigura corelarea cu Legea nr. 544/2001, "ar conduce la scoaterea informaţiilor «secrete de serviciu» din sfera informaţiilor clasificate, permiţând autorităţilor şi instituţiilor publice [...] să ofere informaţiile cerute"; art. 20 prevede posibilitatea contestării clasificării unei informaţii, a duratei clasificării şi a modului de atribuire a unui anumit nivel de secretizare, dar nepublicarea listei categoriilor de secrete face ca dreptul prevăzut de acest text să fie pur formal; art. 15 foloseşte expresia "de natură să producă daune

securităţii naţionale", dar nu indică ce se înţelege prin "de natură să".

În plus, cu privire la neconstituţionalitatea unora dintre prevederile Legii nr. 544/2001, se mai susţin, în esenţă, următoarele: art. 22 nu precizează obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile în vederea introducerii plângerii la instanţa de contencios administrativ, în timp ce normele metodologice emise pentru aplicarea legii prevăd aceasta, iar "clasificarea unor informaţii ca fiind secrete de serviciu este sustrasă controlului instanţei, astfel încât magistratul este lipsit de posibilitatea de a decide cu privire la menţinerea sau înlăturarea caracterului secret al unei informaţii şi de a verifica motivele pentru care o informaţie a fost considerată ca făcând parte din una din clasele de secretizare"; art. 21 şi 22 "conţin aspecte controversate privind termenul de a depune plângerea împotriva refuzului explicit sau tacit al autorităţii sau angajatului respectiv"; reglementarea controlului instanţelor judecătoreşti asupra refuzului de eliberare a informaţiilor solicitate la capitolul "Sancţiuni" dovedeşte "o concepţie greşită cu privire la rolul judecătorilor în mecanismul accesului la informaţiile de interes public şi a rolului puterii judecătoreşti, în general"; nici Legea nr. 544/2001 şi nici Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 nu definesc noţiunea de informaţie clasificată.

Tribunalul Maramureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 182/2002 este inadmisibilă, deoarece nu sunt menţionate textele încălcate din Constituţie, iar excepţia privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 este neîntemeiată, pentru argumentele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie. Se face trimitere, de exemplu, la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 462/2003, nr. 158/2004, nr. 615/2006, nr. 122/2007 şi nr. 407/2007.

Avocatul Poporului consideră că prevederile ce fac obiectul excepţiei sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curţii, prevederile art. 12, art. 13, art. 21, art. 22 şi art. 36 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi ale art. 2, art. 15, art. 17, art. 20, art. 24, art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

Dispoziţiile din Legea nr. 554/2001, criticate ca fiind neconstituţionale, au următorul cuprins:

–Art. 12 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 380/2006 şi Legea nr. 371/2006):

(1)Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1 şi, respectiv, la art. 11^1, următoarele informaţii:

a)informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;

b)informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;

c)informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum şi principiului concurenţei loiale, potrivit legii;

d)informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

e)informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;

f)informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces;

g)informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.

(2)Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor.;

–Art. 13: "Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public.";

–Art. 21: "(1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.

(2)Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana lezată.

(3)Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.";

–Art. 22: "(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.

(2)Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.

(3)Hotărârea tribunalului este supusă recursului.

(4)Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.

(5)Atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru."

În ceea ce priveşte art. 36 invocat ca fiind neconstituţional, Curtea constată că Legea nr. 554/2001 are doar 25 de articole. În realitate, din motivarea excepţiei, rezultă că autorul acesteia critică art. 36 din Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 554/2001.

Articolele 2, 15, 17, 20, 24, 32 şi 33 din Legea nr. 182/2002 supuse controlului de constituţionalitate prevăd:

–Art. 2: "(1) Dreptul de a avea acces la informaţiile de interes public este garantat prin lege.

(2)Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.";

–Art. 15: "În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

a)informaţii - orice documente, date, obiecte sau activităţi, indiferent de suport , formă, mod de exprimare sau de punere în circulaţie;

b)informaţii clasificate - informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate;

c)clasele de secretizare sunt: secrete de stat şi secrete de serviciu;

d)informaţii secrete de stat - informaţiile care privesc securitatea naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării;

e)informaţii secrete de serviciu - informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat;

f)nivelurile de secretizare se atribuie informaţiilor clasificate din clasa secrete de stat şi sunt:

–strict secret de importanţă deosebită - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune de o gravitate excepţională securităţii naţionale;

–strict secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune grave securităţii naţionale;

–secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune securităţii naţionale;

g)protecţie juridică - ansamblul normelor constituţionale şi al celorlalte dispoziţii legale în vigoare, care reglementează protejarea informaţiilor clasificate;

h)protecţie prin măsuri procedurale - ansamblul reglementărilor prin care emitenţii şi deţinătorii de informaţii clasificate stabilesc măsurile interne de lucru şi de ordine interioară destinate realizării protecţiei informaţiilor;

i)protecţie fizică - ansamblul activităţilor de pază, securitate şi apărare, prin măsuri şi dispozitive de control fizic şi prin mijloace tehnice, a informaţiilor clasificate;

j)protecţia personalului - ansamblul verificărilor şi măsurilor destinate persoanelor cu atribuţii de serviciu în legătură cu informaţiile clasificate, spre a preveni şi înlătura riscurile de securitate pentru protecţia informaţiilor clasificate;

k)certificate de securitate - documentele care atestă verificarea şi acreditarea persoanei de a deţine, de a avea acces şi de a lucra cu informaţii clasificate.";

–Art. 17: "În categoria informaţiilor secrete de stat sunt cuprinse informaţiile care reprezintă sau care se referă la:

a)sistemul de apărare a ţării şi elementele de bază ale acestuia, operaţiile militare, tehnologiile de fabricaţie, caracteristicile armamentului şi tehnicii de luptă utilizate exclusiv în cadrul elementelor sistemului naţional de apărare;

b)planurile, precum şi dispozitivele militare, efectivele şi misiunile forţelor angajate;

c)cifrul de stat şi alte elemente criptologice stabilite de autorităţile publice competente, precum şi activităţile în legătură cu realizarea şi folosirea acestora;

d)organizarea sistemelor de protecţie şi apărare a obiectivelor, sectoarelor şi la reţelele de calculatoare speciale şi militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;

e)datele, schemele şi programele referitoare la sistemele de comunicaţii şi la reţelele de calculatoare speciale şi militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;

f)activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea ţării şi siguranţa naţională;

g)mijloacele, metodele, tehnica şi echipamentul de lucru, precum şi sursele de informaţii specifice, folosite de autorităţile publice care desfăşoară activitate de informaţii; h) (astfel cum a fost modificat prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2005) hărţile, planurile topografice, termogramele şi înregistrările aeriene efectuate la scări de zbor mai mari de 1:20.000, pe care sunt reprezentate elementele de conţinut sau obiective clasificate secrete de stat;

i)studiile, prospecţiunile geologice şi determinările gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe kilometru pătrat, prin care se evaluează rezervele naţionale de metale şi minereuri rare, preţioase, disperse şi radioactive, precum şi datele şi informaţiile referitoare la rezervele materiale, care sunt în competenţa Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat;

j)sistemele şi planurile de alimentare cu energie electrică, energie termică, apă şi alţi agenţi necesari funcţionării obiectivelor clasificate secrete de stat;

k)activităţile ştiinţifice, tehnologice sau economice şi investiţiile care au legătură cu siguranţa naţională ori cu apărarea naţională sau prezintă importanţă deosebită pentru interesele economice şi tehnico-ştiinţifice ale României;

l)cercetările ştiinţifice în domeniul tehnologiilor nucleare, în afara celor fundamentale, precum şi programele pentru protecţia şi securitatea materialelor şi a instalaţiilor nucleare;

m)emiterea, imprimarea bancnotelor şi baterea monedelor metalice, machetele emisiunilor monetare ale Băncii Naţionale a României şi elementele de siguranţă ale însemnelor monetare pentru depistarea falsurilor, nedestinate publicităţii, precum şi imprimarea şi tipărirea hârtiilor de valoare de natura titlurilor de stat, a bonurilor de tezaur şi a obligaţiunilor de stat;

n)relaţiile şi activităţile externe ale statului român, care, potrivit legii, nu sunt destinate publicităţii, precum şi informaţiile altor state sau organizaţii internaţionale, faţă de care, prin tratate ori înţelegeri internaţionale, statul român şi-a asumat obligaţia de protecţie.";

–Art. 20: "Orice persoană fizică sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia respectivă, împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestaţia va fi soluţionată în condiţiile legii contenciosului administrativ.";

–Art. 24: " (1) Documentele cuprinzând informaţii secrete de stat vor purta pe fiecare pagină nivelul de secretizare, precum şi menţiunea «personal», când sunt destinate unor persoane determinate.

(2)Prin hotărâre a Guvernului vor fi stabilite regulile de identificare şi marcare, inscripţionările şi menţiunile obligatorii pe documentele secrete de stat, în funcţie de nivelurile de secretizare, cerinţele de evidenţă a numerelor de exemplare şi a destinatarilor, termenele şi regimul de păstrare, interdicţiile de reproducere şi circulaţie.

(3)Încadrarea informaţiilor secrete de stat în unul dintre nivelurile prevăzute la art. 15 lit. f), precum şi normele privind măsurile minime de protecţie în cadrul fiecărui nivel se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(4)Informaţiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi declasificate, prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului.

(5)Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime.

(6)Nu pot fi clasificate ca secrete de stat informaţiile, datele sau documentele referitoare la o cercetare ştiinţifică fundamentală care nu are o legătură justificată cu securitatea naţională.

(7)Autorităţile publice care elaborează ori lucrează cu informaţii secrete vor întocmi un ghid pe baza căruia se va realiza o clasificare corectă şi uniformă a informaţiilor secrete de stat, în strictă conformitate cu legea.

(8)Ghidul se aprobă personal şi în scris de funcţionarul superior autorizat să clasifice informaţiile secrete de stat.

(9)Persoanele autorizate care copiază, extrag sau reproduc în rezumat conţinutul unor documente secrete vor aplica pe noul document rezultat menţiunile aflate pe documentul original.

(10)Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective.";

–Art. 32: "Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, ai agenţilor economici cu capital integral sau parţial de stat şi ai altor persoane juridice de drept public ori privat sunt obligaţi să stabilească informaţiile care constituie secrete de serviciu şi regulile de protecţie a acestora, să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competenţelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului.";

–Art. 33: "Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei."

Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate contravin, în ordinea invocării lor, prevederilor constituţionale ale art. 31 alin. (1), (2) şi (3) privind dreptul persoanei la informaţiile de interes public şi obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal; art. 52 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică într-un drept al său ori într-un interes legitim, exercitat în condiţiile şi limitele stabilite prin lege organică; art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi; art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil; art. 126 alin. (2), potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, şi art. 148 alin. (2) şi (4) care dispune în legătură cu prioritatea reglementărilor comunitare, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne şi garantarea aducerii lor la îndeplinire de către autorităţi. În sensul acestor din urmă dispoziţii constituţionale este invocată şi încălcarea titlului I art. II-71 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitor la libertatea de informare, precum şi Recomandarea (2002)2 privind accesul la documente publice, adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

I. O primă critică vizează art. 12, 13, 21 şi 22 din Legea nr. 544/2001 care, în esenţă, în opinia autorului excepţiei, îngrădesc accesul liber la justiţie, încalcă dreptul cetăţenilor la informaţie şi principiul proporţionalităţii în restrângerea şi limitarea exercitării unor drepturi, prin aceea că exceptează unele categorii de informaţii de la accesul liber al cetăţenilor.

Din analiza acestor susţineri, Curtea constată că, dimpotrivă, prevederile art. 12 şi 13 din legea criticată sunt chiar în sensul dispoziţiilor art. 31 şi art. 53 din Constituţie, invocate ca fiind încălcate. Astfel a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 568 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 1 noiembrie 2006, prilej cu care a reţinut următoarele: exceptarea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001 este legitimată chiar de prevederile constituţionale ale art. 31 alin. (3), care stabilesc că "Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze [...] securitatea naţională", precum şi ale art. 53, potrivit cărora exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns, printre altele, pentru apărarea securităţii naţionale, concept care include apărarea naţională, siguranţa şi ordinea publică. Sub acest aspect, prin decizia menţionată, se face trimitere la jurisprudenţa anterioară a Curţii în materie, de exemplu, deciziile nr. 462 din 4 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 26 ianuarie 2004, şi nr. 158 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004. De asemenea, prin Decizia nr. 568/2006, cu privire la susţineri privind încălcarea prin art. 22 din Legea nr. 544/2001 a prevederilor art. 21 şi art. 126 din Constituţie, Curtea, trimiţând la Decizia nr. 407 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.112 din 27 noiembrie 2004, şi la Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, a reţinut că "este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti", precum şi că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile instituite de lege."

Aşa fiind, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

II. O altă critică priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 2, 15, 17, 20, 24, 32 şi 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

Curtea Constituţională a mai exercitat controlul de constituţionalitate cu privire la prevederile art. 32 şi 33 din legea criticată şi, prin Decizia nr. 568 din 19 septembrie 2006, a respins excepţia pentru argumentele acolo reţinute. Soluţia pronunţată îşi menţine valabilitatea şi în prezentul dosar, criticile de neconstituţionalitate fiind aceleaşi.

În legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 2, 15, 17, 20 şi 24 din Legea nr. 182/2002, precum şi ale art. 21 din Legea nr. 544/2001, prin raportare la aceleaşi texte din Constituţie invocate şi în legătură cu celelalte dispoziţii din legile criticate, nu se motivează în vreun fel contrarietatea dintre conţinutul textelor legale şi dispoziţiile constituţionale. Prin urmare, Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte motivarea acesteia, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este inadmisibil.

De altfel, criticile formulate în legătură cu aceste texte din legile menţionate reprezintă aprecieri personale ale autorului excepţiei asupra reglementării în sine, a ambiguităţii şi neclarităţii acesteia, a omisiunilor de reglementare sau a unor neconcordanţe şi necorelări între cele două legi supuse controlului de constituţionalitate. Criticile constau, de exemplu, în susţineri potrivit cărora: deţinătorul informaţiei este cel care "trebuie să dovedească motivele pentru care o anumită informaţie este considerată secretă sau din orice motiv scoasă din sfera publică şi că o astfel de justificare există la data soluţionării cauzei"; art. 13 din Legea nr. 544/2001, precum şi art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 182/2002 stabilesc informaţiile ce nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate, "însă lipseşte un text de lege expres care să acorde judecătorilor dreptul de a verifica documentaţia şi motivele pe baza cărora o informaţie este catalogată ca secretă, precum şi dreptul de a decide încetarea caracterului secret al unei informaţii"; "ambele legi prevăd posibilitatea pentru conducătorul instituţiei publice să clasifice după bunul plac informaţiile fără a fi supus controlului judiciar". Or, asemenea aspecte nu sunt în competenţa de soluţionare a Curţii, care, potrivit art. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, prin raportare la dispoziţiile sau principiile Constituţiei, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

III. Autorul excepţiei mai invocă şi neconstituţionalitatea art. 36 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Curtea constată că, în realitate, legea are doar 25 de articole. Însă, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei, criticile formulate vizează art. 36 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea soluţionează excepţiile de neconstituţionalitate privind o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare. Aşa fiind, această excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

IV. Asupra criticilor formulate de autorul excepţiei, potrivit cărora textele vizate ca fiind neconstituţionale contravin titlului I art. II-71 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitor la libertatea de informare, prin raportare la art. 148 din Constituţia României, Curtea reţine următoarele:

Carta Uniunii Europene privind drepturile fundamentale a fost adoptată la 7 decembrie 2000, la Nisa, de către Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană, ca un instrument cu o importantă semnificaţie politică, fără însă a avea valoare juridică.

Pentru a dobândi valoare juridică, textul Cartei a fost inclus, cu modificări nesemnificative, în Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa, semnat la Roma la 29 octombrie 2004, care, însă, a fost respins în cadrul referendumului organizat în Franţa şi Olanda pentru ratificarea acestuia şi ulterior a fost abandonat.

La data de la 13 decembrie 2007, deci după pronunţarea prezentei decizii, a fost semnat la Lisabona Tratatul de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (Tratatul de Reformă), tratat care reia în proporţie semnificativă inovaţiile aduse prin Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa şi prin care s-a conferit Cartei drepturilor fundamentale valoare juridică obligatorie. Potrivit art. 1 din Tratatul care reglementează modificările aduse Tratatului privind Uniunea Europeană, articolului 6 din acest din urmă Tratat i se dă, la poziţia 8, o nouă redactare, având următorul cuprins:

Art. 6 – (1) Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor.

Dispoziţiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competenţele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate.

Drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispoziţiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea şi punerea sa în aplicare şi cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicaţiilor menţionate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziţii.

În versiunea adaptată a Cartei, textul invocat de autorul excepţiei are următorul cuprins:

Titlul II"Libertăţile"

"Art. 11. - Libertatea de exprimare şi de informare

(1)Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

(2)Libertatea şi pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate."

Art. 6 din Tratat prevede intrarea sa în vigoare la data de 1 ianuarie 2009, cu condiţia ca toate statele semnatare să fi depus instrumentele de ratificare până la acea dată. În caz contrar, Tratatul de Reformă va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează depunerii instrumentului de ratificare de către statul semnatar care îndeplineşte ultimul această formalitate.

În conformitate cu prevederile art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, Tratatul de la Lisabona (Tratatul de Reformă) va avea prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

În consecinţă, de la data intrării în vigoare a Tratatului, România va fi obligată să respecte prevederile acestuia şi să asigure resortisanţilor săi protecţia drepturilor de care se bucură în temeiul Tratatului, dată fiind aplicabilitatea directă a acestuia în ordinea juridică internă.

Aşa fiind, Curtea constată că aplicarea în cadrul controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor din Carta drepturilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei, nu este posibilă atâta vreme cât Tratatul de Reformă va intra în vigoare la data menţionată mai sus.

În ce priveşte Recomandarea (2002)2 privind accesul la documente publice, adoptată de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, invocată de autorul excepţiei, Curtea observă că aceasta nu poate fi aplicată în cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Constituţie referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor în concordanţă cu tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului, la care România este parte, asigurându-se, în caz de neconcordanţe, prioritate reglementărilor internaţionale faţă de legile interne. Or, Recomandarea Comitetului Miniştrilor nu se încadrează în categoria actelor internaţionale vizate de textul constituţional respectiv.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12, art. 13 şi art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi ale art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Apron Dynamics" - S.R.L. cu sediul în Baia Mare în Dosarul nr. 2.084/100/2007 al Tribunalului Maramureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 544/2001, ale art. 2, art. 15, art. 17, art. 20 şi art. 24 din Legea nr. 182/2002, precum şi ale art. 36 din Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe de judecată.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2007.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu