Decizie nr. 1.138 din 4 decembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, ale art. 31 alin. (1) şi ale art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Independence Tour" -S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 3.295/62/2006 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială - Judecătorul-sindic.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.295/62/2006, Tribunalul Braşov - Secţia comercială - Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, ale art. 31 alin. (1) şi ale art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Independence Tour" - S.R.L. din Braşov cu prilejul soluţionării cererii formulate de creditoarea Societatea Comercială "Chimofarm" - S.R.L. din Roman pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva autorului excepţiei de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt contrare dreptului la un proces echitabil, întrucât, prin instituirea unei prezumţii de insolvenţă, creează o situaţie nefavorabilă debitorului care va trebui să probeze inexistenţa stării de insolvenţă. De asemenea, consideră că art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 reprezintă un temei de drept suplimentar, nejustificat, pus la îndemâna creditorului pentru valorificarea drepturilor sale, deşi acesta mai are la dispoziţie şi alte instrumente juridice pentru valorificarea pretenţiilor sale, precum Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 şi prevederile Codului civil. În sfârşit, consideră că dreptul la un proces echitabil este încălcat şi prin decăderea debitorului din dreptul de a solicita reorganizarea judiciară după ce a contestat starea de insolvenţă.

Tribunalul Braşov - Secţia comercială - Judecătorul - sindic arată că instituirea prezumţiei de insolvenţă are ca justificare necesitatea asigurării celerităţii acestei proceduri, precum şi faptul că pentru debitor este mult mai facil să dovedească inexistenţa stării de insolvenţă decât pentru creditor să probeze existenţa acesteia. De asemenea, arată că definirea creditorilor care pot să solicite deschiderea procedurii insolvenţei nu este contrară dispoziţiilor constituţionale. În ceea ce priveşte art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, arată că acesta nu face decât să reglementeze conţinutul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, fără a încălca dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. În sfârşit, referindu-se la art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din aceeaşi lege, judecătorul-sindic arată că debitorul are dreptul de a contesta deschiderea procedurii insolvenţei, dar această contestaţie nu trebuie să aibă un scop şicanatoriu, respectiv pentru a tergiversa soluţionarea cererii creditorului. Interdicţia debitorului de a mai depune cerere de reorganizare este justificată de faptul că acesta avea posibilitatea de a opta în sensul recunoaşterii stării de insolvenţă şi de a cere reorganizarea sau de a contesta deschiderea procedurii insolvenţei. Exprimarea opţiunii debitorului este un drept acordat de legiuitor acestuia în condiţii de egalitate cu creditorul şi care justifică cu evidenţă accesul la justiţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatul Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune un tratament egal unor persoane care se găsesc în situaţii juridice identice, or, constată că în procedura insolvenţei debitorul, pe de o parte, şi creditorii, pe de altă parte, nu se află pe poziţii de egalitate şi, în consecinţă, dispun de mijloace procesuale distincte pentru apărarea drepturilor şi realizarea intereselor lor. Această procedură urmăreşte protejarea intereselor creditorilor, întrucât situaţia imposibilităţii acoperirii creanţelor scadente este o consecinţă a deficienţelor în conducerea societăţii, o culpă a debitorului. Instituirea prezumţiei de insolvenţă nu îl împiedică pe debitor să beneficieze de toate mijloacele şi garanţiile procedurale legale care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil. De asemenea, interzicerea debitorului de a mai propune un plan de reorganizare după contestarea deschiderii procedurii insolvenţei este justificată de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea acestei proceduri, iar contestarea neîntemeiată a insolvenţei poate fi privită ca o intenţie de tergiversare a cauzei.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, având în vedere art. 16 din Constituţie, arată că debitorul, cu privire la care operează prezumţia de insolvenţă, se află într-o situaţie diferită faţă de debitorii chemaţi în judecată în procedura dreptului comun, astfel că se justifică tratamentul juridic diferit. De asemenea, consideră că textele de lege criticate nu contravin dreptului de acces liber la justiţie, sens în care arată că acest drept constituţional are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, ale art. 31 alin. (1) şi ale art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006. Textul de lege criticat are următoarea redactare:

–Art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6: "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1.insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile:

a)insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori; [...]

6.prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile;"

–Art. 31 alin. (1): "(1) Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:

a)cuantumul şi temeiul creanţei;

b)existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;

c)existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;

d)declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.";

–Art. 33 alin. (1), (2) şi (4): "(1) În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei, judecătorul-sindic va comunică cererea, în copie, debitorului.

(2)În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă.

Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară. [...]

(4)Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2)."

Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 21 privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, acesta instituie, într-adevăr, o prezumţie de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadenţă. Instituirea acestei prezumţii, cu consecinţa răsturnării probei în sarcina debitorului, este justificată însă de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea raporturilor de drept comercial, cât şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind disponibilităţile băneşti ale acestuia.

Cât priveşte critica art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, Curtea observă că aceasta se întemeiază, de fapt, pe nemulţumirea autorului excepţiei cu privire la reglementarea procedurii insolvenţei în măsura în care creditorii au la dispoziţie şi alte mijloace procedurale pentru satisfacerea drepturilor lor, inclusiv cele de drept comun.

În acest sens, Curtea reţine că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor.

Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune omogenitate, astfel încât situaţii diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat.

Examinând critica de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că autorul excepţiei nu a arătat sub ce aspect acest text de lege ar contraveni textelor constituţionale invocate. Curtea Constituţională a mai analizat însă articolul de lege criticat în raport cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi şi cu dreptul de liber acces la justiţie tot din perspectiva temeiurilor de neconstituţionalitate invocate de un debitor în cadrul procedurii insolvenţei. Astfel, prin Decizia nr. 312 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 7 mai 2007, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, a arătat că "creditorul este îndreptăţit să acţioneze pe orice cale legală pentru valorificarea creanţelor sale, iar dacă debitorul nu este în insolvenţă, îşi poate lichida oricând datoriile, prevenind deschiderea ori determinând închiderea acestei proceduri, astfel încât principiul ocrotirii în mod egal a proprietăţii private este pe deplin aplicabil atât în privinţa proprietăţii debitorului, cât şi a creanţelor creditorilor."

În sfârşit, cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că aceasta are în vedere, de fapt, doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existenţa stării de insolvenţă, iar contestaţia i-a fost respinsă.

În legătură cu aceasta, Curtea reţine că garantarea libertăţii economice trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toţi cei care desfăşoară o activitate economică. Astfel, garantarea drepturilor comercianţilor debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor creditorilor.

Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce însă la dispariţia totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are posibilitatea de a opta între acceptarea soluţiei cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei şi propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluţiei de deschidere a procedurii insolvenţei, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. În plus, chiar dacă va fi respinsă contestaţia, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către creditori. Astfel, Curtea observă că legea pune la dispoziţie mai multe căi prin care debitorul îşi poate valorifica drepturile sale, inclusiv prin exercitarea accesului liber la justiţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, ale art. 31 alin. (1) şi ale art. 33 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Independence Tour" - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 3.295/62/2006 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială - Judecătorul-sindic.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 decembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea