Decizie nr. 891 din 6 iulie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Tinioris Mar" - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 499/212/2009 al Judecătoriei Constanţa Secţia civilă.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local din Constanţa, avocat Constantin Cojocaru, cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Serviciului public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local din Constanţa, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate ridicată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 499/212/2009, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Tinioris Mar" - S.R.L. din Constanţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât încunoştinţarea contribuabilului de existenţa unei decizii de impunere se face prin internet sau prin afişare la sediul organului fiscal. Or, nu orice persoană are acces la internet, iar contribuabilul nu este obligat să se prezinte la sediul organului fiscal pentru a vedea dacă s-a publicat sau nu vreo decizie de impunere împotriva sa. Neluând la cunoştinţă despre existenţa unei decizii de impunere, prin executarea acesteia, se ajunge la îngrădirea dreptului de proprietate al contribuabilului.

Judecătoria Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât termenul de contestare al actului fiscal curge de la momentul comunicării actelor de drept fiscal; or, dacă această comunicare se realizează prin afişare, contribuabilul nu poate lua la cunoştinţă în mod efectiv de actul administrativ fiscal în cauză, astfel încât contestaţia formulată împotriva acestuia este formală, aceasta urmând să fie respinsă ca tardiv introdusă.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins:

(3)Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (4) privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 136 alin. (5) privind proprietatea.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

Textul legal criticat a mai format obiect al unei critici identice de neconstituţionalitate. Curtea, prin Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009, a statuat că, în sine, textul în cauză nu contravine niciunei dispoziţii constituţionale invocate, reglementând doar o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative este apanajul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, însă deja acest aspect ţine de aplicarea şi interpretarea legii. Numai instanţa de judecată este cea competentă să stabilească dacă comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal a fost efectuată în condiţiile Codului de procedură fiscală.

Neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de cele de mai sus, Curtea observă că instanţa de judecată, pentru a aprecia dacă acţiunea formulată împotriva actului administrativ fiscal a fost tardiv introdusă, va trebui să verifice, chiar şi în faza contestaţiei la executare, corectitudinea comunicării acestuia în condiţiile art. 44 alin. (3) din cod, pentru că, în cazul în care o atare modalitate de comunicare a fost folosită în mod abuziv, înseamnă că, de fapt, actul administrativ fiscal nu a fost comunicat, în condiţiile legii, persoanei vizate, ceea ce are efecte directe cu privire la executarea actului respectiv.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Tinioris Mar" - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 499/212/2009 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Karoly