Ordin nr. 879 din 25 iunie 2012
pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2012 a operatorilor economici
- Emitent
- Ministerul Finanțelor Publice
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 427 din 27 iunie 2012
Textul actului · 5 articole
Cuprins
În baza art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 4 şi ale art. 28 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:
Articolul 1
(1)Se aprobă Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2012 a operatorilor economici, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2)Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2012 a operatorilor economici prevăzut la alin. (1) se aplică persoanelor cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri peste echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, denumite în continuare, în înţelesul prezentului ordin, entităţi.
(3)Echivalentul în lei al sumei prevăzute la alin. (2) se determină prin utilizarea cursului de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar precedent.
(4)Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2012, încadrarea în criteriul prevăzut la alin. (2) se efectuează pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar precedent, respectiv a balanţei de verificare încheiate la finele exerciţiului financiar precedent.
(5)Pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al statului, prevederile prezentului ordin se aplică şi subunităţilor înregistrate în România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, indiferent de exerciţiul financiar ales, în condiţiile legii. Subunităţile deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European verifică încadrarea în criteriul prevăzut la alin. (2) pe baza indicatorilor determinaţi conform raportării anuale la 31 decembrie 2011, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii acelei raportări.
(6)Entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, verifică încadrarea în criteriul prevăzut la alin. (2) pe baza indicatorilor determinaţi conform ultimelor situaţii financiare anuale, respectiv a balanţei de verificare încheiate la finele ultimului exerciţiu financiar, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar respectiv.
Articolul 2
Operatorii economici prevăzuţi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare, vor asigura şi respectarea prevederilor acesteia.
Articolul 3
Instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică şi prestare de servicii de plată, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, precum şi entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare vor depune la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări contabile la 30 iunie 2012 în formatul şi în termenele prevăzute de reglementările emise de Banca Naţională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.234/2011 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2011 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 7 iulie 2011.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Viceprim-ministru, ministrul
finanţelor publice,
Florin Georgescu
Bucureşti, 25 iunie 2012.
Nr. 879.
Anexa
SISTEMUL
de raportare contabilă la
30 iunie 2012 a operatorilor economici
Capitolul IA. Norme metodologice privind întocmirea şi depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2012
1.Generalităţi
1.1.Entităţile care aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de forma de organizare şi forma de proprietate, şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din ordin au obligaţia să întocmească şi să depună raportări contabile la 30 iunie 2012 la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
1.2.Pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al statului, prevederile pct. 1.1 se aplică şi subunităţilor înregistrate în România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, indiferent de exerciţiul financiar ales, în condiţiile legii.
1.3.Entităţile depun raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă.
Formatul electronic al raportărilor contabile depuse pe internet sau la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice constă într-un fişier PDF la care este ataşat un fişier xml.
În acest sens, entităţile pot depune raportările contabile la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătăţirea disciplinei depunerii bilanţurilor contabile şi a altor documente cu caracter financiar-contabil şi fiscal, de către operatorii economici şi alţi contribuabili sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă.
Entităţile depun raportările contabile la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, pe suport magnetic, împreună cu raportările contabile listate cu ajutorul programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, semnate şi ştampilate, potrivit legii.
2.Prezentarea şi modul de completare a raportărilor contabile la 30 iunie 2012
2.1.Entităţile întocmesc şi depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări contabile la 30 iunie 2012 care cuprind următoarele formulare:
a)Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10);
b)Contul de profit şi pierdere (cod 20);
c)Date informative (cod 30).
2.2.Entităţile completează datele de identificare (denumirea entităţii, adresa, telefonul şi numărul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare fără a folosi prescurtări sau iniţiale. În căsuţe se vor trece codurile care delimitează încadrarea entităţilor.
2.3.Necompletarea corectă pe prima pagină a formularului "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" cu datele prevăzute la pct. 2.2 conduce la imposibilitatea identificării entităţii şi, în consecinţă, se consideră că raportarea contabilă la 30 iunie 2012 nu a fost depusă, entitatea fiind sancţionată potrivit prevederilor art. 42 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2.4.Entităţile completează codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activităţi), din Clasificarea activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare.
Prevederile referitoare la completarea formei de proprietate vor fi avute în vedere şi de subunităţile înregistrate în România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate şi care vor completa forma de proprietate corespunzătoare societăţilor comerciale cărora le aparţin.
Societăţile comerciale care, potrivit actului constitutiv, reprezintă filiale ale unor societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat completează la forma de proprietate codul 15, respectiv 29, după caz.
2.5.Formularul "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" prezintă, în formă sintetică, elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, grupate după natură şi lichiditate, respectiv după natură şi exigibilitate.
2.6.Formularul "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" se întocmeşte pe baza balanţei de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie 2012, puse în acord cu soldurile din balanţa conturilor analitice, încheiată după înregistrarea tuturor documentelor în care au fost consemnate operaţiunile financiar-contabile aferente perioadei de raportare.
Entităţile care au ales un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic completează formularul "Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii" cu informaţiile corespunzătoare datelor de la 1 ianuarie 2012 şi 30 iunie 2012.
2.7.Formularul "Contul de profit şi pierdere" cuprinde cifra de afaceri netă, veniturile realizate şi cheltuielile efectuate, precum şi rezultatele financiare obţinute (profit sau pierdere), preluate din conturile de venituri şi cheltuieli cuprinse în balanţa de verificare la 30 iunie 2012.
2.8.Datele care se raportează în formularul "Contul de profit şi pierdere" sunt cumulate de la începutul anului până la sfârşitul perioadei de raportare. Rândul 66 "Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus (ct. 698)" se completează numai de către microîntreprinderi, încadrate ca atare potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu suma reprezentând impozitul pe venitul acestora.
Entităţile care au ales un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic completează formularul "Contul de profit şi pierdere" cu informaţiile corespunzătoare perioadelor 1 ianuarie 2011-30 iunie 2011, respectiv 1 ianuarie 2012-30 iunie 2012.
2.9.Entităţile înscriu în formularul "Contul de profit şi pierdere", la rândul 19 "Salarii şi indemnizaţii", toate cheltuielile reprezentând drepturi salariale. La acelaşi rând va fi cuprinsă şi contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaţilor în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste informaţii sunt prezentate, de asemenea, la rândul 48 din formularul "Date informative" (cod 30).
2.10.În formularul "Date informative", la rândurile 01 şi 02 coloana 1, persoanele juridice care au în subordine subunităţi vor înscrie cifra 1, indiferent de numărul acestora.
2.11.La rândurile privind plăţile restante din formularul "Date informative" se înscriu sumele de la sfârşitul perioadei de raportare care au depăşit termenele de plată prevăzute în contracte sau acte normative.
2.12.Raportările contabile la 30 iunie 2012 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora.
Rândul corespunzător calităţii persoanei care a întocmit raportările contabile se completează astfel:
–directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie, potrivit legii;
–persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Prin altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie se înţelege orice persoană angajată, potrivit legii, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Raportările contabile la 30 iunie 2012 se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.
2.13.Persoanele juridice prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care au în subordine sucursale sau alte subunităţi fără personalitate juridică, verifică şi centralizează informaţiile aferente acestora, întocmind raportările contabile la 30 iunie 2012, cu respectarea prevederilor din prezentul ordin.
2.14.Formatul electronic al raportărilor contabile la 30 iunie 2012, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice.
2.15.Programul de asistenţă este pus la dispoziţia entităţilor gratuit de unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descărcat de pe portalul Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro.
2.16.Formularele care compun raportările contabile la 30 iunie 2012 se completează în lei.
2.17.Operatorii economici care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2012, cei care în tot semestrul I al anului 2012 s-au aflat în inactivitate temporară, cei înfiinţaţi în cursul anului 2012, precum şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2012.
3.Termenul pentru depunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2012
3.1.Raportările contabile la 30 iunie 2012 se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice până cel mai târziu la data de 16 august 2012.
3.2.Nedepunerea raportărilor contabile la 30 iunie 2012 în condiţiile prevăzute de ordin se sancţionează conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
4.Completarea raportărilor contabile la 30 iunie 2012 de către entităţi se efectuează folosindu-se Planul de conturi general prevăzut la cap. IV din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
5.Operatorii economici prevăzuţi de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.443/2011 privind reglementarea procedurii de raportare a indicatorilor economico-financiari de către operatorii economici reclasificaţi în sectorul administraţiei publice şi de raportare a unor indicatori economico-financiari prevăzuţi în bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici cu capital sau patrimoniu integral ori majoritar de stat, cu modificările şi completările ulterioare, vor asigura şi respecta prevederile acestui ordin.
B. Nomenclator - forme de proprietate
| Codul | Denumirea | |
|---|---|---|
| 10 | PROPRIETATE DE STAT | |
| 11 | Regii autonome | |
| 12 | Societăţi comerciale cu capital integral de stat | |
| 13 | Institute naţionale de cercetare-dezvoltare | |
| 14 | Companii şi societăţi naţionale | |
| 15 | Societăţi comerciale reprezentând filiale ale unor societăţi comerciale cu capital integral de stat | |
| 16 | Alte unităţi economice de stat netransformate în societăţi comerciale sau regii autonome | |
| 20 | PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat şi privat) | |
| PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - sub 50%) | ||
| 21 | Societăţi comerciale cu capital de stat autohton şi de stat străin | |
| 22 | Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton şi străin | |
| 23 | Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton | |
| 24 | Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat străin | |
| PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - 50% şi peste 50%) | ||
| 25 | Societăţi comerciale cu capital de stat autohton şi de stat străin | |
| 26 | Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton şi străin | |
| 27 | Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton | |
| 28 | Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat străin | |
| 29 | Societăţi comerciale reprezentând filiale ale unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat | |
| 30 | PROPRIETATE INDIVIDUALĂ - PRIVATĂ (cu capital: privat autohton, privat autohton şi străin, privat străin, societăţi agricole) | |
| 31 | Societăţi comerciale în nume colectiv | |
| 32 | Societăţi comerciale în comandită simplă | |
| 33 | Societăţi comerciale în comandită pe acţiuni | |
| 34 | Societăţi comerciale pe acţiuni | |
| 35 | Societăţi comerciale cu răspundere limitată | |
| 36 | Societăţi agricole | |
| 37 | Societăţi comerciale cu capital de stat, privatizate în cursul anului curent | |
| 40 | PROPRIETATE COOPERATISTĂ | |
| 41 | Cooperative de consum | |
| 42 | Cooperative meşteşugăreşti | |
| 43 | Cooperative şi asociaţii agricole netransformate | |
| 44 | Cooperative de credit | |
| 50 | PROPRIETATE OBŞTEASCĂ (societăţi comerciale aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor politice şi obşteşti) |
Capitolul IIConţinutul de informaţii al formularelor de raportare contabilă la data de 30 iunie 2012
| Judeţul ........................................................|_|_| | Forma de proprietate ........................................|_|_| | |
| Entitatea ............................................................ | Activitatea preponderentă (denumire clasă CAEN) ................ | |
| Adresa: localitatea .............................................., sectorul .........., str. ........................ nr. .............., bl. ................., sc. ....................., ap. .................. Telefon ......................., fax ................................. | ||
| Cod clasă CAEN ........................................|_|_|_|_| | ||
| Cod unic de înregistrare ......................|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| | ||
| Număr din registrul comerţului .............................. |
SITUAŢIA ACTIVELOR, DATORIILOR ŞI CAPITALURILOR PROPRII
la data de 30 iunie 2012
–lei -
┌──────┐
│Cod 10│
├──────┴─────────────────────────────────────────┬───┬─────────────────────────┐
│ Denumirea elementului │Nr.│ Sold la: │
│ │rd.├────────────┬────────────┤
│ │ │ 01.01.2012 │ 30.06.2012 │
├────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├──┬─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│A.│ACTIVE IMOBILIZATE │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE │ │ │ │
│ │(ct. 201 + 203 + 205 + 2071 + 208 + 233 + │ │ │ │
│ │234 - 280 - 290 - 2933) │01 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │II. IMOBILIZĂRI CORPORALE │ │ │ │
│ │(ct. 211 + 212 + 213 + 214 + 223 + 224 + │ │ │ │
│ │231 + 232 - 281 - 291 - 2931) │02 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE │ │ │ │
│ │(ct. 261 + 263 + 265 + 267* - 296*) │03 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL │ │ │ │
│ │(rd. 01 la 03) │04 │ │ │
├──┼─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│B.│ACTIVE CIRCULANTE │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │I. STOCURI │ │ │ │
│ │(ct. 301 + 321 + 302 + 322 + 303 + 323 +/- │ │ │ │
│ │308 + 328 + 331 + 332 + 341 + 345 + 346 +/- │ │ │ │
│ │348 + 351 + 354 + 356 + 357 + 358 + 361 + │ │ │ │
│ │326 +/- 368 + 371 + 327 +/- 378 + 381 +/- │ │ │ │
│ │388 - 391 - 392 - 393 - 394 - 395 - 396 - │ │ │ │
│ │397 - 398 + 4091 - 4428) │05 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │II. CREANŢE*1) │ │ │ │
│ │(Sumele care urmează să fie încasate după o │ │ │ │
│ │perioadă mai mare de un an trebuie prezentate│ │ │ │
│ │separat pentru fiecare element) (ct. 267* - │ │ │ │
│ │296* + 4092 + 411 + 413 + 418 + 425 + 4282 + │ │ │ │
│ │431 + 437 + 4382 + 441 + 4424 + 4428 │ │ │ │
│ │+ 444 + 445 + 446 + 447 + 4482 + 451 │ │ │ │
│ │+ 453 + 456 + 4582 + 461 + 473** - 491 - │ │ │ │
│ │495 - 496 + 5187) │06 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT │ │ │ │
│ │(ct. 501 + 505 + 506 + 508 + 5113 + 5114-591 │ │ │ │
│ │- 595 - 596 - 598) │07 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI │08 │ │ │
│ │(ct. 5112 + 512 + 531 + 532 + 541 + 542) │ │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL │ │ │ │
│ │(rd. 05 la 08) │09 │ │ │
├──┼─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│C.│CHELTUIELI ÎN AVANS (ct. 471) │10 │ │ │
├──┼─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│D.│DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE │ │ │ │
│ │ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN │ │ │ │
│ │(ct. 161 + 162 + 166 + 167 + 168 - 169 + 269 │ │ │ │
│ │+ 401 + 403 + 404 + 405 + 408 + 419 + 421 + │ │ │ │
│ │423 + 424 + 426 + 427 + 4281 + 431*** + │ │ │ │
│ │437* + 4381 + 441* + 4423 + 4428*** + │ │ │ │
│ │444* + 446* + 447* + 4481 + 451* + │ │ │ │
│ │453* + 455 + 456* + 457 + 4581 + 462 + │ │ │ │
│ │473*** + 509 + 5186 + 519) │11 │ │ │
├──┼─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII │ │ │ │
│ │CURENTE NETE (rd. 09 + 10 - 11 - 19) │12 │ │ │
├──┼─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│F.│TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE │ │ │ │
│ │(rd. 04 + 12) │13 │ │ │
├──┼─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│G.│DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE │ │ │ │
│ │ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN │ │ │ │
│ │(ct. 161 + 162 + 166 + 167 + 168 - 169 + 269 │ │ │ │
│ │+ 401 + 403 + 404 + 405 + 408 + 419 + 421 + │ │ │ │
│ │423 + 424 + 426 + 427 + 4281 + 431*** + │ │ │ │
│ │437* + 4381 + 441* + 4423 + 4428*** + │ │ │ │
│ │444* + 446* + 447* + 4481 + 451* + │ │ │ │
│ │453* + 455 + 456* + 4581 + 462 + 473*** │ │ │ │
│ │+ 509 + 5186 + 519) │14 │ │ │
├──┼─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│H.│PROVIZIOANE (ct. 151) │15 │ │ │
├──┼─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│I.│VENITURI ÎN AVANS │ │ │ │
│ │(rd. 17 + 18 + 21), din care: │16 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Subvenţii pentru investiţii (ct. 475) │17 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Venituri înregistrate în avans (ct. 472) - │ │ │ │
│ │total (rd. 19 + 20), din care: │18 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Sume de reluat într-o perioadă de până la un │ │ │ │
│ │an (ct. 472*) │19 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Sume de reluat într-o perioadă mai mare de un│ │ │ │
│ │an (ct. 472*) │20 │ │ │
├──┼─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Fondul comercial negativ (ct. 2075) │21 │ │ │
├──┼─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│J.│CAPITAL ŞI REZERVE │ │ │ │
├──┼─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │I. CAPITAL (rd. 23 la 25), din care: │22 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- capital subscris vărsat (ct. 1012) │23 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- capital subscris nevărsat (ct. 1011) │24 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- patrimoniul regiei (ct. 1015) │25 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) │26 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105) │27 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │IV. REZERVE (ct. 106) │28 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Acţiuni proprii (ct. 109) │29 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Câştiguri legate de instrumentele de │ │ │ │
│ │capitaluri proprii (ct. 141) │30 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Pierderi legate de instrumentele de │ │ │ │
│ │capitaluri proprii (ct. 149) │31 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────┬───────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │V. PROFITUL SAU PIERDEREA │ │ │ │ │
│ │REPORTAT(Ă) (ct. 117) │SOLD C │32 │ │ │
│ │ ├───────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │ │SOLD D │33 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │VI. PROFITUL SAU PIERDEREA │SOLD C │34 │ │ │
│ │EXERCIŢIULUI FINANCIAR │ │ │ │ │
│ │ct. 121) ├───────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │ │SOLD D │35 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────┴───────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Repartizarea profitului (ct. 129) │36 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │CAPITALURI PROPRII - TOTAL │ │ │ │
│ │(rd. 22 + 26 + 27 + 28 - 29 + 30 - 31 + │ │ │ │
│ │+ 32 - 33 + 34 - 35 - 36) │37 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Patrimoniul public (ct. 1016) │38 │ │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │CAPITALURI - TOTAL (rd. 37 + 38) │39 │ │ │
└──┴─────────────────────────────────────────────┴───┴────────────┴────────────┘
*)Conturi de repartizat după natura elementelor respective.
**)Solduri debitoare ale conturilor respective.
***)Solduri creditoare ale conturilor respective.
| ADMINISTRATOR, | ÎNTOCMIT, | |
|---|---|---|
| Numele şi prenumele ............................. | Numele şi prenumele ......................... | |
| Semnătura ........................................... | Calitatea .......................................... | |
| Ştampila unităţii | Semnătura ....................................... | |
| Nr. de înregistrare în organismul profesional ......................... |
Raportările contabile la 30 iunie 2012 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora.
Rândul corespunzător calităţii persoanei care a întocmit raportările contabile la 30 iunie 2012 se completează astfel:
–directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie, potrivit legii;
–persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Raportările contabile la 30 iunie 2012 se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.
CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE
la data de 30 iunie 2012
┌──────┐
│Cod 20│
├──────┴───────────────────────────────────────────────────┬───┬─────────────────────────┐
│ Denumirea indicatorilor │ │ Realizări aferente │
│ │ │ perioadei de │
│ │Nr.│ raportare │
│ │rd.├────────────┬────────────┤
│ │ │ Precedentă │ Curentă │
│ │ │01.01.2011- │01.01.2012- │
│ │ │30.06.2011 │30.06.2012 │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ A │ B │ 1 │ 2 │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 1.│Cifra de afaceri netă (rd. 02 + 03 - 04 + 05 + 06) │ 01│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Producţia vândută (ct. 701 + 702 + 703 + 704 + 705 + │ │ │ │
│ │706 + 708) │ 02│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Venituri din vânzarea mărfurilor (ct. 707) │ 03│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Reduceri comerciale acordate (ct. 709) │ 04│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Venituri din dobânzi înregistrate de entităţile │ 05│ │ │
│ │radiate din Registrul general şi care mai au în │ │ │ │
│ │derulare contracte de leasing (ct. 766*) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei │ 06│ │ │
│ │de afaceri nete (ct. 7411) │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 2.│Venituri aferente costului producţiei în curs de │ 07│ │ │
│ │execuţie (ct. 711 + 712) │ │ │ │
│ │Sold C │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Sold D │ 08│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 3.│Producţia realizată de entitate pentru scopurile │ 09│ │ │
│ │sale proprii şi capitalizată (ct. 721 + 722) │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 4.│Alte venituri din exploatare (ct.758 + 7417 + 7815) │ 10│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, venituri din fondul comercial negativ │ 11│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL │ 12│ │ │
│ (rd. 01 + 07 - 08 + 09 + 10) │ │ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 5.│a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele │ 13│ │ │
│ │consumabile (ct. 601 +602-7412) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Alte cheltuieli materiale (ct. 603 + 604 + 606 + 608) │ 14│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b) Alte cheltuieli externe (cu energie şi apă) │ │ │ │
│ │(ct. 605 - 7413) │ 15│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │c) Cheltuieli privind mărfurile (ct. 607) │ 16│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Reduceri comerciale primite (ct. 609) │ 17│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 6.│Cheltuieli cu personalul (rd. 19 + 20), din care: │ 18│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │a) Salarii şi indemnizaţii*2) (ct. 641 + 642 + 643 + │ │ │ │
│ │ 644 - 7414) │ 19│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială │ │ │ │
│ │(ct. 645 - 7415) │ 20│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 7.│a) Ajustări de valoare privind imobilizările │ 21│ │ │
│ │corporale şi necorporale (rd. 22 - 23) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │a.1) Cheltuieli (ct. 6811 +6813) │ 22│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │a.2) Venituri (ct. 7813) │ 23│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b) Ajustări de valoare privind activele circulante │ │ │ │
│ │(rd. 25 - 26) │ 24│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b.1) Cheltuieli (ct. 654 + 6814) │ 25│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │b.2) Venituri (ct. 754 + 7814) │ 26│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 8.│Alte cheltuieli de exploatare (rd. 28 la 31) │ 27│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │8.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe │ 28│ │ │
│ │(ct. 611 + 612 + 613 + 614 + 621 + 622 + 623 + 624 + │ │ │ │
│ │625 + 626 + 627 + 628 - 7416) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte │ 29│ │ │
│ │asimilate (ct. 635) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │8.3. Alte cheltuieli (ct. 652 + 658) │ 30│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Cheltuieli cu dobânzile de refinanţare înregistrate │ 31│ │ │
│ │de entităţile radiate din Registrul general şi care │ │ │ │
│ │mai au în derulare contracte de leasing (ct. 666*) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Ajustări privind provizioanele (rd. 33 - 34) │ 32│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Cheltuieli (ct. 6812) │ 33│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Venituri (ct. 7812) │ 34│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL │ 35│ │ │
│(rd. 13 la 16 - 17 + 18 + 21 + 24 + 27 + 32) │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE: │ │ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┤ │ │ │
│ │- Profit (rd. 12 - 35) │ 36│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 35-12) │ 37│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ 9.│Venituri din interese de participare (ct. 7611 + 7613)│ 38│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, veniturile obţinute de la entităţile │ │ │ │
│ │ afiliate │ 39│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│10.│Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac │ 40│ │ │
│ │parte din activele imobilizate (ct. 763) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, veniturile obţinute de la entităţile │ │ │ │
│ │ afiliate │ 41│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│11.│Venituri din dobânzi (ct. 766*) │ 42│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, veniturile obţinute de la entităţile │ │ │ │
│ │ afiliate │ 43│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Alte venituri financiare (ct. 762 + 764 + 765 + │ │ │ │
│ │767 + 768) │ 44│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 38 + 40 + 42 + 44) │ 45│ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│12.│Ajustări de valoare privind imobilizările financiare │ 46│ │ │
│ │şi investiţiile financiare deţinute ca active │ │ │ │
│ │circulante (rd. 47 - 48) │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Cheltuieli (ct. 686) │ 47│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Venituri (ct. 786) │ 48│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│13.│Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666* - 7418) │ 49│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- din care, cheltuielile în relaţia cu entităţile │ │ │ │
│ │afiliate │ 50│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │Alte cheltuieli financiare (ct. 663 + 664 + 665 + │ │ │ │
│ │667 + 668) │ 51│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI FINANCIARE - TOTAL (rd. 46 + 49 + 51) │ 52│ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIAR(Ă): │ │ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Profit (rd. 45 - 52) │ 53│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 52 - 45) │ 54│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│14.│PROFITUL SAU PIERDEREA CURENT(Ă): │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Profit (rd. 12 + 45 - 35 - 52) │ 55│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 35 + 52 - 12 - 45) │ 56│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│15.│Venituri extraordinare (ct. 771) │ 57│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│16.│Cheltuieli extraordinare (ct. 671) │ 58│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│17.│PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA │ │ │ │
│ │EXTRAORDINARĂ: │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Profit (rd. 57-58) │ 59│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 58-57) │ 60│ │ │
├───┴──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│VENITURI TOTALE (rd. 12 + 45 + 57) │ 61│ │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│CHELTUIELI TOTALE (rd. 35 + 52 + 58) │ 62│ │ │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │PROFITUL SAU PIERDEREA BRUT(Ă): │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Profit (rd. 61-62) │ 63│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere (rd. 62-61) │ 64│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│18.│Impozitul pe profit (ct. 691) │ 65│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│19.│Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus │ │ │ │
│ │(ct. 698) │ 66│ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│20.│PROFITUL SAU PIERDEREA NET(Ă) A EXERCIŢIULUI FINANCIAR│ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Profit (rd. 63-65-66) │ 67│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────┼───┼────────────┼────────────┤
│ │- Pierdere │ 68│ │ │
│ │(rd. 64 + 65 + 66); │ │ │ │
│ │(rd. 65 + 66 - 63) │ │ │ │
└───┴──────────────────────────────────────────────────────┴───┴────────────┴────────────┘
*2) La acest rând se cuprind şi drepturile colaboratorilor, stabilite potrivit
legislaţiei muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 621 "Cheltuieli cu
colaboratorii", analitic "Colaboratori persoane fizice".
*)Conturi de repartizat după natura elementelor respective.
| ADMINISTRATOR, | ÎNTOCMIT, | |
|---|---|---|
| Numele şi prenumele ............................. | Numele şi prenumele ......................... | |
| Semnătura ........................................... | Calitatea .......................................... | |
| Ştampila unităţii | Semnătura ....................................... | |
| Nr. de înregistrare în organismul profesional ......................... |
Raportările contabile la 30 iunie 2012 sunt semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora.
Rândul corespunzător calităţii persoanei care a întocmit raportările contabile la 30 iunie 2012 se completează astfel:
–directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie, potrivit legii;
–persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Raportările contabile la 30 iunie 2012 se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.
DATE INFORMATIVE
la data de 30 iunie 2012
| cod 30 | - lei - | ||||||||||
| I. Date privind rezultatul înregistrat | Nr. rd. | Nr. unităţi | Sume | ||||||||
| A | B | 1 | 2 | ||||||||
| Unităţi care au înregistrat profit | 01 | ||||||||||
| Unităţi care au înregistrat pierdere | 02 | ||||||||||
| II. Date privind plăţile restante | Nr. rd. | Total (col. 2 + 3) | Din care: | ||||||||
| Pentru activitatea curentă | Pentru activitatea de investiţii | ||||||||||
| A | B | 1 | 2 | 3 | |||||||
| Plăţi restante - total (rd. 04 + 08 + 14 la 18 + 22), din care: | 03 | ||||||||||
| Furnizori restanţi - total (rd. 05 la 07), din care: | 04 | ||||||||||
| - peste 30 de zile | 05 | ||||||||||
| - peste 90 de zile | 06 | ||||||||||
| - peste 1 an | 07 | ||||||||||
| Obligaţii restante faţă de bugetul asigurărilor sociale -total (rd. 09 la 13), din care: | 08 | ||||||||||
| - contribuţii pentru asigurări sociale de stat datorate de angajatori, salariaţi şi alte persoane asimilate | 09 | ||||||||||
| - contribuţii pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate | 10 | ||||||||||
| - contribuţia pentru pensia suplimentară | 11 | ||||||||||
| - contribuţii pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj | 12 | ||||||||||
| - alte datorii sociale | 13 | ||||||||||
| Obligaţii restante faţă de bugetele fondurilor speciale şi alte fonduri | 14 | ||||||||||
| Obligaţii restante faţă de alţi creditori | 15 | ||||||||||
| Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit la bugetul de stat | 16 | ||||||||||
| Impozite şi taxe neplătite la termenul stabilit la bugetele locale | 17 | ||||||||||
| Credite bancare nerambursate la scadenţă - total (rd. 19 la 21), din care: | 18 | ||||||||||
| - restante după 30 de zile | 19 | ||||||||||
| - restante după 90 de zile | 20 | ||||||||||
| - restante după 1 an | 21 | ||||||||||
| Dobânzi restante | 22 | ||||||||||
| III. Număr mediu de salariaţi | Nr. rd. | 30 iunie 2011 | 30 iunie 2012 | ||||||||
| A | B | 1 | 2 | ||||||||
| Număr mediu de salariaţi | 23 | ||||||||||
| Numărul efectiv de salariaţi existenţi la sfârşitul perioadei, respectiv la data de 30 iunie | 24 | ||||||||||
| IV. Plăţi de dobânzi, dividende şi redevenţe | Nr. rd. | Sume | |||||||||
| A | B | 1 | |||||||||
| Venituri brute din dobânzi plătite de persoanele juridice române către persoanele fizice nerezidente, din care: | 25 | ||||||||||
| - impozitul datorat la bugetul de stat | 26 | ||||||||||
| Venituri brute din dobânzi plătite de persoanele juridice române către persoanele fizice nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care: | 27 | ||||||||||
| - impozitul datorat la bugetul de stat | 28 | ||||||||||
| Venituri brute din dobânzi plătite de persoanele juridice române către persoane juridice afiliate*) nerezidente, din care: | 29 | ||||||||||
| - impozitul datorat la bugetul de stat | 30 | ||||||||||
| Venituri brute din dobânzi plătite de persoanele juridice române către persoane juridice afiliate*) nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care: | 31 | ||||||||||
| - impozitul datorat la bugetul de stat | 32 | ||||||||||
| Venituri brute din dividende plătite de persoanele juridice române către persoane nerezidente, din care: | 33 | ||||||||||
| - impozitul datorat la bugetul de stat | 34 | ||||||||||
| Venituri brute din dividende plătite de persoanele juridice române către persoane juridice afiliate*) nerezidente, din care: | 35 | ||||||||||
| - impozitul datorat la bugetul de stat | 36 | ||||||||||
| Venituri din redevenţe plătite de persoanele juridice române către persoane juridice afiliate*) nerezidente din statele membre ale Uniunii Europene, din care: | 37 | ||||||||||
| - impozitul datorat la bugetul de stat | 38 | ||||||||||
| Redevenţe plătite în cursul exerciţiului financiar pentru bunurile din domeniul public, primite în concesiune, din care: | 39 | ||||||||||
| - redevenţe pentru bunurile din domeniul public plătite la bugetul de stat | 40 | ||||||||||
| Redevenţă minieră plătită | 41 | ||||||||||
| Subvenţii încasate în cursul exerciţiului financiar, din care: | 42 | ||||||||||
| - subvenţii încasate în cursul exerciţiului financiar aferente activelor | 43 | ||||||||||
| - subvenţii aferente veniturilor | 44 | ||||||||||
| Creanţe restante, care nu au fost încasate la termenele prevăzute în contractele comerciale şi/sau în actele normative în vigoare, din care: | 45 | ||||||||||
| - creanţe restante de la entităţi din sectorul majoritar sau integral de stat | 46 | ||||||||||
| - creanţe restante de la entităţi din sectorul privat | 47 | ||||||||||
| V. Tichete de masă | Nr. rd. | Sume | |||||||||
| A | B | 1 | |||||||||
| Contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaţilor | 48 | ||||||||||
| VI. Cheltuieli efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare **) | Nr. rd. | 30 iunie 2011 | 30 iunie 2012 | ||||||||
| A | B | 1 | 2 | ||||||||
| Cheltuieli de cercetare-dezvoltare, din care: | 49 | ||||||||||
| - din fonduri publice | 50 | ||||||||||
| - din fonduri private | 51 | ||||||||||
| VII. Cheltuieli de inovare***) | Nr. rd. | 30 iunie 2011 | 30 iunie 2012 | ||||||||
| A | B | 1 | 2 | ||||||||
| Cheltuieli de inovare - total (rd. 53 la 55), din care: | 52 | ||||||||||
| - cheltuieli de inovare finalizate în cursul perioadei | 53 | ||||||||||
| - cheltuieli de inovare în curs de finalizare în cursul perioadei | 54 | ||||||||||
| - cheltuieli de inovare abandonate în cursul perioadei | 55 | ||||||||||
| VIII. Alte informaţii | Nr. rd. | 30 iunie 2011 | 30 iunie 2012 | ||||||||
| A | B | 1 | 2 | ||||||||
| Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale (ct. 234) | 56 | ||||||||||
| Avansuri acordate pentru imobilizări corporale (ct. 232) | 57 | ||||||||||
| Imobilizări financiare, în sume brute (rd. 59 + 67), din care: | 58 | ||||||||||
| Acţiuni deţinute la entităţile afiliate, interese de participare, alte titluri imobilizate şi obligaţiuni, în sume brute (rd. 60 la 66), din care: | 59 | ||||||||||
| - acţiuni cotate emise de rezidenţi | 60 | ||||||||||
| - acţiuni necotate emise de rezidenţi | 61 | ||||||||||
| - părţi sociale emise de rezidenţi | 62 | ||||||||||
| - obligaţiuni emise de rezidenţi | 63 | ||||||||||
| - acţiuni emise de organismele de plasament colectiv emise de rezidenţi | 64 | ||||||||||
| - acţiuni şi părţi sociale emise de nerezidenţi | 65 | ||||||||||
| - obligaţiuni emise de nerezidenţi | 66 | ||||||||||
| Creanţe imobilizate, în sume brute (rd. 68 + 69), din care: | 67 | ||||||||||
| - creanţe imobilizate în lei şi exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute (din ct. 267) | 68 | ||||||||||
| - creanţe imobilizate în valută (din ct. 267) | 69 | ||||||||||
| Creanţe comerciale, avansuri acordate furnizorilor şi alte conturi asimilate, în sume brute (ct. 4092 + 411 + 413 + 418), din care: | 70 | ||||||||||
| - creanţe comerciale externe, avansuri acordate furnizorilor externi şi alte conturi asimilate, în sume brute (din ct. 4092 + din ct. 411 + din ct. 413 + din ct. 418) | 71 | ||||||||||
| Creanţe comerciale neîncasate la termenul stabilit (din ct. 4092 + din ct. 411 + din ct. 413) | 72 | ||||||||||
| Creanţe în legătură cu personalul şi conturi asimilate (ct. 425 + 4282) | 73 | ||||||||||
| Creanţe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului (ct. 431 + 437 + 4382 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 445 + 446 + 447 + 4482), (rd. 75 la 79), din care: | 74 | ||||||||||
| - creanţe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + 4382) | 75 | ||||||||||
| - creanţe fiscale în legătură cu bugetul statului (ct. 441 + 4424 + 4428 + 444 + 446) | 76 | ||||||||||
| - subvenţii de încasat (ct. 445) | 77 | ||||||||||
| - fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate (ct. 447) | 78 | ||||||||||
| - alte creanţe în legătură cu bugetul statului (ct. 4482) | 79 | ||||||||||
| Creanţele entităţii în relaţiile cu entităţile afiliate (ct. 451) | 80 | ||||||||||
| Creanţe în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului neîncasate la termenul stabilit (din ct. 431 + din ct. 437 + din ct. 4382 + din ct. 441 + din ct. 4424 + din ct. 4428 + din ct. 444 + din ct. 445 + din ct. 446 + din ct. 447 + din ct. 4482) | 81 | ||||||||||
| Alte creanţe (ct. 453 + 456 + 4582 + 461 + 471 + 473), (rd. 83 + 84), din care: | 82 | ||||||||||
| - decontări privind interesele de participare, decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul, decontări din operaţii în participaţie (ct. 453 + 456 + 4582) | 83 | ||||||||||
| - alte creanţe în legătură cu persoanele fizice şi persoanele juridice, altele decât creanţele în legătură cu instituţiile publice (instituţiile statului), (din ct. 461 + din ct, 471 + din ct. 473) | 84 | ||||||||||
| Dobânzi de încasat (ct. 5187), din care: | 85 | ||||||||||
| - de la nerezidenţi | 86 | ||||||||||
| Investiţii pe termen scurt, în sume brute (ct. 501 + 505 + 506 + din ct. 508), (rd. 88 la 94), din care: | 87 | ||||||||||
| - acţiuni cotate emise de rezidenţi | 88 | ||||||||||
| - acţiuni necotate emise de rezidenţi | 89 | ||||||||||
| - părţi sociale emise de rezidenţi | 90 | ||||||||||
| - obligaţiuni emise de rezidenţi | 91 | ||||||||||
| - acţiuni emise de organismele de plasament colectiv rezidente | 92 | ||||||||||
| - acţiuni emise de nerezidenţi | 93 | ||||||||||
| - obligaţiuni emise de nerezîdenţi | 94 | ||||||||||
| Alte valori de încasat (ct. 5113 + 5114) | 95 | ||||||||||
| Casa în lei şi în valută (rd, 97 + 98), din care: | 96 | ||||||||||
| - în lei (ct. 5311) | 97 | ||||||||||
| - în valută (ct. 5314) | 98 | ||||||||||
| Conturi curente la bănci în lei şi în valută (rd. 100 + 102), din care: | 99 | ||||||||||
| - în lei (ct. 5121), din care: | 100 | ||||||||||
| - conturi curente în lei deschise la bănci nerezidente | 101 | ||||||||||
| - în valută (ct. 5124), din care: | 102 | ||||||||||
| - conturi curente în valută deschise la bănci nerezidente | 103 | ||||||||||
| Alte conturi curente la bănci şi acreditive (rd. 105 + 106), din care: | 104 | ||||||||||
| - sume în curs de decontare, acreditive şi alte valori de încasat, în lei (ct. 5112 + 5125 + 5411) | 105 | ||||||||||
| - sume în curs de decontare şi acreditive în valută (din ct. 5125 + 5412) | 106 | ||||||||||
| Datorii (rd. 108 + 111 + 114 + 117 + 120 + 123 + 126 + 129 + 132 + 135 + 138 + 139 + 143 + 145 + 146 + 151 + 152 + 153 + 158), din care: | 107 | ||||||||||
| Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, în sume brute (ct. 161), (rd. 109 + 110), din care: | 108 | ||||||||||
| - în lei | 109 | ||||||||||
| - în valută | 110 | ||||||||||
| Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni, în sume brute (ct. 1681), (rd. 112 + 113), din care: | 111 | ||||||||||
| - în lei | 112 | ||||||||||
| - în valută | 113 | ||||||||||
| Credite bancare interne pe termen scurt (ct. 5191 + 5192 + 5197), (rd, 115 + 116), din care: | 114 | ||||||||||
| - în lei | 115 | ||||||||||
| - în valută | 116 | ||||||||||
| Dobânzile aferente creditelor bancare interne pe termen scurt (din ct. 5198), (rd. 118 + 119), din care: | 117 | ||||||||||
| - în lei | 118 | ||||||||||
| - în valută | 119 | ||||||||||
| Credite bancare externe pe termen scurt (ct. 5193 + 5194 + 5195), (rd. 121+ 122), din care: | 120 | ||||||||||
| - în lei | 121 | ||||||||||
| - în valută | 122 | ||||||||||
| Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe termen scurt (din ct. 5198), (rd. 124 + 125), din care: | 123 | ||||||||||
| - în lei | 124 | ||||||||||
| - în valută | 125 | ||||||||||
| Credite bancare pe termen lung (ct. 1621 + 1622 + 1627), (rd. 127 + 128), din care: | 126 | ||||||||||
| - în lei | 127 | ||||||||||
| - în valută | 128 | ||||||||||
| Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen lung (din ct. 1682), (rd. 130 + 131), din care: | 129 | ||||||||||
| - în lei | 130 | ||||||||||
| - în valută | 131 | ||||||||||
| Credite bancare externe pe termen lung (ct. 1623 + 1624 + 1625), (rd. 133 + 134), din care: | 132 | ||||||||||
| - în lei | 133 | ||||||||||
| - în valută | 134 | ||||||||||
| Dobânzi aferente creditelor bancare externe pe termen lung (din ct. 1682), (rd. 136 + 137), din care: | 135 | ||||||||||
| - în lei | 136 | ||||||||||
| - în valută | 137 | ||||||||||
| Credite de la trezoreria statului (ct. 1626 + din ct. 1682) | 138 | ||||||||||
| Alte împrumuturi şi dobânzile aferente (ct. 166 + 167 + 1685 + 1686 + 1687), (rd. 140 + 141), din care: | 139 | ||||||||||
| - în lei şi exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute | 140 | ||||||||||
| - în valută | 141 | ||||||||||
| Valoarea concesiunilor primite (din ct. 167) | 142 | ||||||||||
| Datorii comerciale, avansuri primite de la clienţi şi alte conturi asimilate, în sume brute (ct. 401 + 403 + 404 + 405 + 408 + 419), din care: | 143 | ||||||||||
| - datorii comerciale externe, avansuri primite de la clienţi externi şi alte conturi asimilate, în sume brute (din ct. 401 + din ct. 403 + din ct. 404 + din ct. 405 + din ct. 408 + din ct. 419) | 144 | ||||||||||
| Datorii în legătură cu personalul şi conturi asimilate (ct. 421 + 423 + 424 + 426 + 427 + 4281) | 145 | ||||||||||
| Datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului (ct. 431 + 437 + 4381 + 441 + 4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + 4481), (rd. 147 la 150), din care: | 146 | ||||||||||
| - datorii în legătură cu bugetul asigurărilor sociale (ct. 431 + 437 + 4381) | 147 | ||||||||||
| - datorii fiscale în legătură cu bugetul statului (Ct. 441 + 4423 + 4428 +444 + 446) | 148 | ||||||||||
| - fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate (ct. 447) | 149 | ||||||||||
| - alte datorii în legătură cu bugetul statului (ct. 4481) | 150 | ||||||||||
| Datoriile entităţii în relaţiile cu entităţile afiliate (ct. 451) | 151 | ||||||||||
| Sume datorate acţionarilor/asociaţilor (ct. 455) | 152 | ||||||||||
| Alte datorii (ct. 453 + 456 + 457 + 4581 + 462 + 472 + 473 + 269 + 509), (rd. 154 la 157), din care: | 153 | ||||||||||
| - decontări privind interesele de participare, decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul, decontări din operaţii în participaţie (ct. 453 + 456 + 457 + 4581) | 154 | ||||||||||
| - alte datorii în legătură cu persoanele fizice şi persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituţiile publice (instituţiile statului)1) (din ct. 462 + din ct. 472 + din ct. 473) | 155 | ||||||||||
| - subvenţii nereluate la venituri (din ct, 472) | 156 | ||||||||||
| - vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare şi investiţii pe termen scurt (ct. 269 + 509) | 157 | ||||||||||
| Dobânzi de plătit (ct. 5186) | 158 | ||||||||||
| Capital subscris vărsat (ct. 1012), din care: | 159 | ||||||||||
| - acţiuni cotate2) | 160 | ||||||||||
| - acţiuni necotate3) | 161 | ||||||||||
| - părţi sociale | 162 | ||||||||||
| - capital subscris vărsat de nerezidenţi (din ct. 1012) | 163 | ||||||||||
| Capital subscris vărsat (ct, 1012), (rd. 165 + 168 + 169 + 170 + 171), din care: | 164 | ||||||||||
| - deţinut de instituţii publice, (rd. 166 + 167), din care: | 165 | ||||||||||
| - instituţii publice de subordonare centrală | 166 | ||||||||||
| - instituţii publice de subordonare locală | 167 | ||||||||||
| - deţinut de societăţi comerciale cu capital stat | 168 | ||||||||||
| - deţinut de societăţi comerciale cu capital privat | 169 | ||||||||||
| - deţinut de persoane fizice | 170 | ||||||||||
| - deţinut de alte entităţi | 171 | ||||||||||
| Brevete şi licenţe (din ct. 205) | 172 | ||||||||||
| IX. Informaţii privind cheltuielile cu colaboratorii | Nr. rd. | 30 iunie 2011 | 30 iunie 2012 | ||||||||
| A | B | 1 | 2 | ||||||||
| Cheltuieli cu colaboratorii (ct. 621) | 173 | ||||||||||
| X. Informaţii privind bunurile din domeniul public al statului | Nr. rd. | 30 iunie 2011 | 30 iunie 2012 | ||||||||
| Valoarea bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrare | 174 | ||||||||||
| Valoarea bunurilor din domeniul public al statului aflate în concesiune | 175 | ||||||||||
| Valoarea bunurilor din domeniul public al statului închiriate | 176 | ||||||||||
Notă *) Pentru statutul de "persoane juridice afiliate" se vor avea în vedere prevederile art. 7 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Notă **) Se va completa cu cheltuielile efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, respectiv cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, stabilite potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Notă ***) Cheltuielile de inovare se determină potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.450/2004 al Comisiei din 13 august 2004 de punere în aplicare a Deciziei nr. 1.608/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind producţia şi dezvoltarea statisticilor comunitare privind inovarea, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 267 din 14 august 2004.
*1) În categoria "Alte datorii în legătură cu persoanele fizice şi persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituţiile publice (instituţiile statului)" nu se vor înscrie subvenţiile aferente veniturilor existente în soldul contului 472.
*2) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor, care sunt negociabile şi tranzacţionate, potrivit legii.
*3) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor, care nu sunt tranzacţionate.