referitoare la interpretarea art. 31 alin. (1^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 1.311/1/2025
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Denisa Livia Băldean | - judecător la Secția I civilă |
| Adina Georgeta Ponea | - judecător la Secția I civilă |
| Mariana Hortolomei | - judecător la Secția I civilă |
| Irina Alexandra Boldea | - judecător la Secția I civilă |
| Maricel Nechita | - judecător la Secția I civilă |
| Iulia Manuela Cîrnu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Minodora Condoiu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mirela Polițeanu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Adriana Nicolae | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Liliana Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Mihaela Voinescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Pohrib | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Mihnea Adrian Tănase | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina-Gianina Prelipcean | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.311/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.240/62/2024.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind formulat un punct de vedere la raport de către pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 4 iunie 2025, în Dosarul nr. 1.240/62/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
În interpretarea art. 31 alin. (1^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor, în varianta anterioară modificării acesteia prin Hotărârea Guvernului nr. 1.001/2023, polițistul care deține o cotă-parte dintr-o locuință în localitatea unde solicită plata compensației lunare pentru chirie este îndreptățit să beneficieze de acest drept?
Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 360/2002)
Articolul 31
(....) (1^1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care își are domiciliul, dar care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensația lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însușite de către conducătorul unității din care face parte polițistul, la solicitarea acestuia.
Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor, în varianta anterioară modificării acesteia prin Hotărârea Guvernului nr. 1.001/2023 (Hotărârea Guvernului nr. 284/2005)
Articolul 3
(1)Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care își are domiciliul beneficiază de compensație lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
a)polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu deține locuință proprietate personală în localitatea de domiciliu;
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu nr. 1.240/62/2024, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele și pentru membrul de sindicat L.C.I., a solicitat obligarea pârâților Inspectoratul de Poliție Județean Brașov și Inspectoratul General al Poliției Române la plata compensației lunare pentru chirie și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu 10 martie 2023.
Prin Sentința civilă nr. 995 din 9 decembrie 2024, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov la plata către reclamant a compensației lunare pentru chirie și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu 21 iunie 2023.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că reclamantul deține o cotă-parte ideală și abstractă de 19/100 din dreptul de proprietate asupra unei locuințe situate în Brașov, unde și-a stabilit domiciliul, această cotă fiind dobândită în urma unei succesiuni.
În acest context, a reținut că locuința deținută în coproprietate nu poate fi considerată locuință convenabilă, în sensul art. 2 lit. b) din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 114/1996).
Ca atare, tribunalul a apreciat că reclamantul îndeplinește condițiile impuse de lege pentru a beneficia de compensația lunară pentru chirie, începând cu data înregistrării raportului la secretariatul unității, în conformitate cu art. 5 alin. (6) teza 1 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005.
Împotriva acestei sentințe pârâtul a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării, respingerea acțiunii, în baza motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.
În motivare, a susținut că art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 nu distinge între situația proprietății exercitate în mod exclusiv de către posibilul beneficiar al compensației lunare pentru chirie și cea a coproprietății și nici între modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate, astfel încât aceasta poate proveni inclusiv din succesiune. Or, generalitatea formulării unei norme de drept conduce la generalitatea aplicării sale, fără a se putea introduce distincții pe care norma respectivă nu le conține.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că o cotă-parte de 19/100 din dreptul de proprietate asupra unei locuințe nu poate reprezenta o locuință convenabilă în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 114/1996.
Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
În acest sens a menționat că procesul în care s-a dispus sesizarea se circumscrie domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere că reclamantul pretinde dreptul la acordarea compensației lunare pentru chirie în calitate de funcționar public cu statut special.
A mai arătat că problema de drept a fost rezolvată diferit în practica judiciară. Astfel, unele instanțe au recunoscut beneficiul compensației lunare pentru chirie solicitanților care dețin o cotă-parte dintr-un imobil și alte instanțe au apreciat că solicitanții aflați în această situație nu beneficiază de dreptul respectiv.
În continuare, a reținut că divergența jurisprudențială a pornit de la analiza noțiunii de „locuință“ instituite de art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, prin raportare la prevederile Legii nr. 114/1996.
Deși divergența jurisprudențială nu este una consistentă, existența celor două interpretări diametral opuse justifică lămurirea chestiunii de drept prin intermediul hotărârii prealabile, în scopul înlăturării riscului de a se accentua această divergență aflată în fază incipientă.
A mai arătat că problema de drept invocată nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a instanței supreme.
Instanța de trimitere a apreciat că dispozițiile art. 31 alin. (1^1) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 se interpretează în sensul că polițistul care deține o cotă-parte dintr-o locuință în localitatea unde solicită plata compensației lunare pentru chirie nu este îndreptățit să beneficieze de acest drept.
Din răspunsurile transmise de către instanțele consultate au rezultat două opinii asupra chestiunii de drept.
Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că polițistul care deține o cotă-parte asupra unei locuințe în localitatea unde solicită plata compensației lunare pentru chirie are dreptul la decontarea chiriei.
S-a argumentat că sintagma „nu deține locuință proprietate personală“ din cuprinsul art. 31 alin. (1^1) din Legea nr. 360/2002 se referă la dreptul de proprietate exclusivă dobândit de polițist și/sau soția acestuia, iar nu o cotă-parte ideală și abstractă asupra imobilului. O interpretare în sens contrar ar conduce la nesocotirea scopului pentru care legiuitorul a instituit acest beneficiu, deoarece nu s-ar putea asigura folosința efectivă a locuinței, astfel cum este definită de Legea nr. 114/1996.
Într-o a doua opinie s-a apreciat că polițistul care deține o cotă-parte asupra unei locuințe în localitatea unde solicită plata compensației lunare pentru chirie nu are dreptul la decontarea chiriei.
S-a argumentat că dispozițiile art. 31 alin. (1^1) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 nu fac nicio distincție cu privire la forma sub care polițistul nu trebuie să dețină o locuință proprietate personală, respectiv proprietate exclusivă/coproprietate. De vreme ce dreptul la o cotă-parte asupra locuinței permite folosirea acesteia, nu mai poate fi acordat beneficiul la decontarea chiriei în localitatea unde este deținută în coproprietate locuința respectivă.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării.
Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării.
Deciziile relevante pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare urmează a fi prezentate în cadrul analizei admisibilității sesizării.
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă și cea de contencios administrativ ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar conform alin. (3) al aceluiași articol „Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“.
Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile:
a)existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024;
b)completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac;
c)existența unei chestiuni de drept;
d)soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept;
e)chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect acordarea compensației lunare pentru chirie, începând cu 10 martie 2023.
Beneficiul compensării lunare a chiriei este suportat din fonduri publice, în conformitate cu art. 77 din Legea nr. 360/2002, care stabilește că plata drepturilor bănești cuvenite polițiștilor, în temeiul actului normativ citat, se face din fondurile alocate de la bugetul de stat.
Așadar, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 76 din Codul fiscal.
Împrejurarea că aceste venituri nu sunt salariale și nu se impozitează, potrivit art. 76 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, nu schimbă calificarea lor ca drepturi de natură salarială, de vreme ce sunt acordate în legătură cu munca, respectiv pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale angajatului.
Astfel, în considerarea scopului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sintagma „drepturi de natură salarială“ trebuie interpretată extensiv, în sensul că include toate drepturile atașate raporturilor de serviciu sau de muncă, în condițiile în care angajatul este plătit din fonduri publice.
Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în ultimă instanță, recursul exercitat de pârâtă fiind pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal.
Ca atare, primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.
În acest context, se impune a se sublinia faptul că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită. Prin urmare, existența unei jurisprudențe incipiente, în curs de formare, în cadrul căreia au fost identificate și soluții divergente, nu constituie în acest stadiu un impediment pentru admisibilitatea sesizării.
În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).
Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.
De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
În aceste condiții, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex.
În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.
Prin raportare la aceste exigențe, se constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate de a privi o chestiune de drept care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unei jurisprudențe neunitare persistente, date fiind argumentele care succedă.
Cu titlu prealabil, se cuvine a reaminti că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudența instanței supreme.
Plecând de la această premisă, se constată că, în esență, chestiunea de drept obiect al prezentei sesizări vizează aplicarea art. 31 alin. (1^1) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005. Mai exact, instanța de trimitere solicită să se lămurească aspectul dacă dreptul la acordarea compensației lunare pentru chirie reglementat de art. 31 alin. (1^1) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, îl are și polițistul care deține o cotă-parte dintr-o locuință în localitatea unde solicită plata compensației lunare pentru chirie.
Se constată că, în cauza de față, titularul sesizării face trimitere la interpretarea unor dispoziții care nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raționament judiciar, prin analiza sistematică, gramaticală și logică a reglementărilor apreciate ca fiind relevante în cauză, a căror interpretare formează obiectul sesizării.
Pe de altă parte, instanța supremă a statuat anterior, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la condițiile în care polițiștii pot beneficia de dreptul la compensația lunară pentru chirie reglementat prin art. 31 din Legea nr. 360/2002, în multiplele sale variante legale.
Chiar dacă nu a fost dezlegată o chestiune de drept identică celei ce face obiectul sesizării de față, existența unor dezlegări anterioare are relevanță pentru condiția de admisibilitate a existenței unei chestiuni de drept (a cărei trăsătură definitorie este caracterul său veritabil, potrivit celor deja expuse).
Or, în cazul dreptului la compensația lunară pentru chirie reglementat prin art. 31 alin. (1^1) din Legea nr. 360/2002, coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin mecanismul recursului în interesul legii sau al hotărârii prealabile nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante și de aplicare corespunzătoare a acestora în circumstanțele particulare ale cauzei.
Astfel, prin Decizia nr. 12 din 19 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 13 iulie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis sesizarea și a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative, dreptul la compensația lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut polițiștilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018.“ În ceea ce privește dreptul la compensația lunară pentru chirie în discuție, respectiv condițiile legale în care se poate acorda acest drept, relevante pentru situația de fapt din speța în care s-a formulat sesizarea de față sunt considerentele de la paragrafele 64, 68, 69 și 77 din decizia anterior menționată.
De asemenea, prin Decizia nr. 59 din 25 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1025 din 10 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: „În interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 31 alin. (1) și art. 31 alin. (1^1) din aceeași lege, forma anterioară modificării prin Legea nr. 113/2023 pentru modificarea și completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, pentru a beneficia de compensația lunară pentru chirie în vederea plății ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuința achiziționată de polițist să fie situată în localitatea în care polițistul își desfășoară activitatea, locuința putând fi situată și în altă localitate aflată în proximitate (limitrofă).“ Referitor la dreptul reglementat de dispozițiile legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare, prezintă importanță considerentele de la paragrafele 84, 86, 88, respectiv 94-99 din decizia de referință.
Totodată, prin Decizia nr. 79 din 17 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 24 aprilie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: „Dispozițiile art. 31 alin. (1)-(1^4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul achiziționării unor locuințe cu plata în rate, inclusiv a celor edificate de Agenția Națională pentru Locuințe. În interpretarea și aplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, polițistul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea unde își are domiciliul nu are dreptul la compensație lunară pentru chirie după mutarea în aceeași localitate, în interesul serviciului.“ Cu privire la condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie, cuvenită polițiștilor pe temeiul dispozițiilor legale obiect al sesizării din cauza de față, în cuprinsul deciziei de referință se evidențiază considerentele de la paragrafele 97 și 107.
Oricum, suplimentar considerentelor desprinse din jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție evidențiată anterior, trebuie subliniat că interpretarea unei norme juridice se realizează prin corelarea ei cu alte dispoziții legale și principii generale de drept care sunt contemporane prevederii legale ce se impune a fi interpretată și aplicată într-un litigiu concret, presupunând o abordare gramaticală, logică, sistematică, teleologică și istorică.
În fine, în ceea ce privește dilema instanței de trimitere referitoare la faptul dacă polițistul care deține o cotă-parte dintr-o locuință în localitatea unde solicită plata compensației lunare pentru chirie este îndreptățit să beneficieze de acest drept, trebuie reamintit faptul că scopul procedurii hotărârii prealabile este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu consecința prevenirii sau sistării divergențelor jurisprudențiale în fază incipientă, în cadrul acestui mecanism nefiind posibilă o examinare exhaustivă a tuturor situațiilor în care poate fi acordat polițiștilor dreptul la compensația lunară pentru chirie. Revine, prin urmare, instanțelor de judecată, în raport cu situațiile de fapt particulare din fiecare litigiu, să stabilească îndreptățirea solicitantului la acordarea acestui beneficiu, în raport cu situația locativă a fiecăruia dedusă din probatoriul administrat în cauze.
În acest context, se constată că rezolvarea aparentei dificultăți în care se află instanța de trimitere nu presupune cu prisosință lămurirea înțelesului dispozițiilor legale obiect al sesizării de față prin mecanismul hotărârii prealabile, ci, mai degrabă, aprecierea măsurii în care deținerea în proprietate de către reclamant a respectivei cote-părți din imobilul clădire este aptă a satisface nevoile de locuit ale polițistului și familiei sale și reprezintă un spațiu de locuit corespunzător, fiind fără relevanță modul de dobândire a proprietății.
Or, a rezolva pretinsa chestiune prealabilă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul prezentei hotărâri, ar constitui, în cele din urmă, chiar un act de judecată a speței, prin aplicarea normelor incidente la situația de fapt, ceea ce este nepermis în cadrul prezentei proceduri de unificare.
Față de cele expuse, se constată că întrebarea adresată de către Curtea de Apel Brașov nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din conținutul normativ clar al dispozițiilor vizate de sesizare, cât și din existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzei deduse judecății, astfel încât sesizarea este inadmisibilă, motiv pentru care nu este necesară verificarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.240/62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
În interpretarea art. 31 alin. (1^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor, în varianta anterioară modificării acesteia prin Hotărârea Guvernului nr. 1.001/2023, polițistul care deține o cotă-parte dintr-o locuință în localitatea unde solicită plata compensației lunare pentru chirie este îndreptățit să beneficieze de acest drept?
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
