Decizie nr. 388 din 9 mai 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Alexandru Vasile Schonberger prin mandatar Karin Monica Cusai în Dosarul nr. 12.013/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă.

La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, prin mandatar Karin Monica Cusai, lipsind Primăria Oraşului Sinaia, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia pentru motivele pe care le-a invocat în faţa instanţei de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 12.013/2005, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Alexandru Vasile Schonberger prin mandatar Karin Monica Cusai într-un proces civil de repunere în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul criticat este neconstituţional, întrucât limitează în timp dreptul cetăţenilor de a solicita despăgubiri sau restituiri în natură ale imobilelor preluate abuziv în perioada 1945-1989. Arată că se încalcă astfel art. 44 din Constituţie, deoarece dreptul de proprietate fiind un drept perpetuu şi absolut, conform art. 480 din Codul civil, nu poate fi îngrădit prin legi speciale, or prin această limitare se realizează o nouă formă de expropriere forţată. Ne aflăm într-o situaţie paradoxală: pe de o parte statul garantează drepturile cetăţenilor şi creanţele acestora asupra statului, iar pe de altă parte limitează în timp acţiunile ce se pot formula împotriva acestuia. Şi, în fine, susţine că decăderea este o sancţiune procedurală ce intervine atunci când este depăşit un termen prevăzut de lege, or potrivit textului de lege criticat este sancţionat şi cetăţeanul care a fost deposedat în mod abuziv de către stat.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră prevederile legale criticate ca fiind constituţionale. Arată că stabilirea termenului de 6 luni înăuntrul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deţinătoare a imobilului, conform textului de lege criticat, nu contravine dispoziţiilor art. 44 din Constituţie. Potrivit alin. (1) teza a doua al acestui text constituţional, dreptul de proprietate trebuie exercitat în limitele legii, iar legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor acestui drept. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie prevederile prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Această lege a fost modificată prin titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, şi apoi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, textele de lege fiind renumerotate. Astfel, art. 21 a devenit art. 22, având aceeaşi redactare: "(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.

(2)Notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.

(3)Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea şi o va comunică persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.

(4)Notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.

(5)Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent."

Textul constituţional considerat a fi încălcat este cel al art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează.

Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În acest scop a fost instituită, prin art. 22 şi următoarele din lege, o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcţii - de către persoana juridică deţinătoare, prin decizie sau prin dispoziţie motivată a organelor sale de conducere.

Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, cum este şi termenul de 6 luni, prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, înăuntrul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deţinătoare a imobilului. Acest termen nu este însă de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale (de exemplu în Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003), s-a statuat că "recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare [...]".

Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, "legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept [...]". În acest sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 557 din 25 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.056 din 26 noiembrie 2005, şi Decizia nr. 655 din 8 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2006.

Aceste considerente îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.

În ceea ce priveşte presupusa încălcare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3), (6), (8) şi (9), Curtea constată că aceste dispoziţii nu pot fi reţinute ca fiind semnificative pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Alexandru Vasile Schonberger prin mandatar Karin Monica Cusai în Dosarul nr. 12.013/2005 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 mai 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu