Decizie nr. 513 din 5 iulie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Ignat în Dosarul nr. 6.588/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.457 D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că nicio dispoziţie din Codul de procedură penală nu obligă la soluţionarea propunerii de arestare preventivă înaintea expirării termenului de reţinere, întrucât judecătorul se poate pronunţa şi după ce reţinerea a expirat. Se susţine că nu este incidentă în cauză Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015. Se face trimitere la deciziile nr. 83 din 23 februarie 2016 şi nr. 316 din 17 mai 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 1 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.588/99/2015, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Ignat într-o cauză având ca obiect pronunţarea asupra unei propuneri de arestare preventivă a autorului excepţiei, care se afla la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate în stare de libertate, ca urmare a expirării măsurii preventive a reţinerii.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că termenul de 6 ore prevăzut în cuprinsul acestora este unul de recomandare, iar posibilitatea avocatului de a studia dosarul cauzei nu implică şi obligaţia instanţei de a acorda un termen minim rezonabil necesar realizării unei apărări efective. Se susţine că termenul analizat este unul imperativ, nerespectarea lui având ca efect decăderea procurorului din dreptul de a formula propunerea de arestare preventivă. Se arată că atâta vreme cât alte termene procedurale, cum ar fi cele de formulare a căilor de atac, sunt considerate a fi imperative, în vederea respectării prin textul criticat a principiului egalităţii în drepturi, se impune ca şi termenul prevăzut la art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală să fie considerat tot imperativ. Se mai susţine că interpretarea contrară ar avea ca efect şi încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi a normei constituţionale de la art. 24 cu privire la dreptul la apărare. În acelaşi sens, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 din Convenţie, care prevăd dreptul de a beneficia de timpul şi de facilităţile necesare pentru pregătirea apărării, şi art. 91 alin. (2) şi art. 92 alin. (8) din Codul de procedură penală, care prevăd "un termen rezonabil şi înlesnirile necesare pentru pregătirea unei apărări efective" şi, respectiv, că "avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pentru pregătirea şi realizarea unei apărări efective".

6.Tribunalul Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul criticat fiind în deplin acord cu dispoziţiile constituţionale invocate. Se susţine că termenul de 6 ore prevăzut în textul criticat este unul de recomandare şi nu unul imperativ. Mai mult, se arată că acest termen este reglementat în favoarea inculpatului, aşa încât acesta să-şi poată pregăti apărarea.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia" din cuprinsul prevederilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală atrage incidenţa dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015 şi se susţine că acestea sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

9.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care se consideră că termenul de 6 ore are natura juridică a unui termen peremptoriu. Se arată, în acest sens, că măsura arestării preventive are ca efect restrângerea libertăţii individuale, motiv pentru care natura termenului analizat este importantă din perspectiva asigurării garanţiilor specifice drepturilor fundamentale invocate. Astfel, se arată că intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinite anumite acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să se desfăşoare într-un termen rezonabil, să se asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege, iar, în cazul particular al măsurilor preventive, să se împiedice prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal. Totodată, se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia".

13.Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, faţă de critici de neconstituţionalitate similare, în acest sens, pronunţând Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2016, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată.

15.Totodată, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la consecinţa nerespectării termenului. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a observat că, potrivit normelor procesual penale cuprinse în art. 235 alin. (1), propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Reglementarea acestui termen are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi, eventual, contestaţia formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie soluţionate cu respectarea dreptului la apărare şi garantarea libertăţii individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive (a se vedea paragraful 19 din decizia precitată). Plecând de la premisa potrivit căreia atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi contestaţia formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuie soluţionate înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, Curtea a statuat că, prin calificarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" ca fiind un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, se ajunge la încălcarea art. 24 din Constituţie şi art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16.Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, în ceea ce priveşte reţinerea şi soluţionarea propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, prin Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, paragrafele 21-25, Curtea a constatat că măsura reţinerii este reglementată în cuprinsul art. 209-210 din Codul de procedură penală, fiind o măsură privativă de libertate ce se caracterizează, printre altele, prin faptul că poate fi dispusă exclusiv în cursul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a reţinut că, în analiza criticilor de neconstituţionalitate formulate, trebuie pornit de la coroborarea dispoziţiilor art. 209-210 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 203-204 şi art. 223-227 din acelaşi act normativ. Astfel, potrivit art. 209 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, pentru cel mult 24 de ore, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 202 din acelaşi cod. Totodată, conform art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, dispoziţii criticate de autorii excepţiei, procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia. Aşa fiind, procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, întocmeşte o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, cu indicarea temeiului de drept, propunere care, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Potrivit art. 225 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat stabileşte termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, fixând data şi ora la care soluţionarea va avea loc, în cazul inculpatului aflat în stare de reţinere, termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă trebuind fixat înainte de expirarea duratei reţinerii. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului şi dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, iar dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reţinut [a se vedea art. 226 alin. (1) şi art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Împotriva acestor încheieri, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală.

17.Tot prin Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, anterior citată, paragrafele 26-27, în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală dispun în sensul în care contestaţia formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Astfel, din conţinutul acestui articol reiese că, spre deosebire de situaţia respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, în situaţia respingerii propunerii luării măsurii arestării preventive, soluţionarea contestaţiei formulate de procuror nu este ţinută să se realizeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, adică înainte de expirarea măsurii reţinerii.

18.Având în vedere argumentele invocate, prin aceeaşi decizie, paragraful 28, Curtea a reţinut că, din punct de vedere temporal, în cazul soluţionării propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, obligaţiile ce incumbă procurorului şi instanţei judecătoreşti, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanţei judecătoreşti şi la fixarea termenului de soluţionare a propunerii înainte de expirarea duratei reţinerii. Astfel, pronunţarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut prin admiterea sau respingerea acesteia, precum şi soluţionarea contestaţiei formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri pot interveni, în funcţie de circumstanţele cauzei, după încetarea duratei reţinerii. Prin urmare, avocatul inculpatului poate solicita el însuşi un termen pentru studierea dosarului şi formularea apărării, dacă apreciază că timpul scurs între momentul la care a luat la cunoştinţă de data şi ora la care soluţionarea propunerii va avea loc şi soluţionarea acesteia nu este suficient pentru realizarea unei apărări eficiente şi adecvate. Totodată, instanţa de judecată, dacă apreciază că este necesar, poate amâna pronunţarea în scopul studierii dosarului cauzei pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză cu privire la propunerea luării măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrariul din soluţia sa.

19.Astfel, Curtea a reţinut că soluţionarea propunerii luării măsurii arestării preventive trebuie realizată în acord cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin pronunţarea asupra măsurii "în termen scurt". Judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, trebuie să pună în balanţă toate elementele specifice cauzei pentru satisfacerea atât a dreptului la apărare, cât şi a dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil [a se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 316*) din 17 mai 2016, nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii, paragraful 21].

20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera această jurisprudenţă, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior referite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Ignat în Dosarul nr. 6.588/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop