Decizie nr. 90 din 23 februarie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ana-Maria Macea în Dosarul nr. 9.989/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.574D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta, făcând referire la Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca devenită inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4.Prin Încheierea din data de 22 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.989/211/2015, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ana-Maria Macea cu ocazia soluţionării unei plângeri împotriva ordonanţei de renunţare la urmărirea penală.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că aproximativ 95% din infracţiunile incriminate au o sancţiune de până la 7 ani închisoare. Prin faptul că, în temeiul art. 318 din Codul de procedură penală, procurorul poate dispune renunţarea la urmărirea penală fără a identifica autorul infracţiunii se încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 44 alin. (1) şi (2).

6.Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că accesul liber al persoanei la justiţie este garantat tocmai prin procedura specială prevăzută de art. 340 din Codul de procedură penală, care permite persoanei vătămate nemulţumite de modul în care un procuror a apreciat incidenţa art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală să atace soluţia procurorului în faţa instanţei de judecată. În continuare reţine că, dacă, în cazul concret, organele de cercetare penală nu au fost în măsură să identifice autorul faptei penale reclamate de contestatoare nu înseamnă că textul de lege criticat exclude automat obligaţiile izvorâte din art. 285 din Codul de procedură penală.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii sau discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 din Constituţie. De asemenea, dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 din Constituţie, nu este afectat în niciun fel de aplicarea dispoziţiilor criticate. Acestea nu îngrădesc nici dreptul contestatoarei de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, câtă vreme tocmai în faţa unei astfel de instanţe de judecată a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

9.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat contravine principiului egalităţii în faţa legii şi principiului accesului liber la justiţie. Prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală creează o disproporţie vădită între interesele generale ale societăţii (noţiune căreia i se circumscrie interesul public) şi celelalte valori constituţionale a căror apărare intră tot în competenţa procurorului, fără să existe o justificare rezonabilă şi echitabilă pentru această lipsă de proporţionalitate. Pe cale jurisprudenţială, Curtea Constituţională a detaliat prevederile constituţionale care reglementează rolul Ministerului Public, statutul procurorilor şi, implicit, principiul legalităţii pe care se întemeiază activitatea acestora. Astfel, principiul legalităţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor care, în virtutea acestuia, au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, să urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona, întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acţionând pe baza principiului legalităţii, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege şi nici nu are dreptul să solicite instanţei de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracţiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia. Aşadar, aşa cum s-a reţinut în literatura de specialitate, principiul oportunităţii urmăririi penale ar trebui să acţioneze în sistemul nostru procesual doar în mod subsidiar, atunci când procurorul constată cu certitudine existenţa condiţiilor prevăzute de art. 318 din Codul de procedură penală pentru renunţarea la urmărirea penală.

10.În continuare arată că dispoziţiile criticate nu permit judecătorului identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi adaptarea acesteia la faptele juridice stabilite, trăsături menite să asigure înfăptuirea justiţiei în numele legii. Invocă Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 3 februarie 2009, pronunţată în Cauza Voiculescu împotriva României, prin care s-a reamintit că art. 2 din Convenţie impune statului obligaţia de a asigura dreptul la viaţă prin implementarea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze comiterea de infracţiuni contra persoanei şi care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, împiedica şi pedepsi încălcările sale.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: "În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când, în raport cu conţinutul faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia."

14.În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării acestei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale.

16.Cu acel prilej, Curtea a constatat că sintagma "interes public" nu este determinată de legiuitor prin prevederile art. 318 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, iar elementele enumerate în cuprinsul acestora, drept criterii de determinare a "interesului public", nu sunt de natură a defini noţiunea anterior referită, acestea constituind criterii de individualizare a pedepselor, în cazul constatării de către o instanţa de judecată a săvârşirii unor infracţiuni. În consecinţă, Curtea a constatat că textul criticat nu îndeplineşte standardele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii penale, încălcând principiul legalităţii procesului penal, reglementat la art. 2 din Codul de procedură penală şi, prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care prevăd obligativitatea respectării în România a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

17.De asemenea, Curtea a constatat că, prin competenţa procurorului de a renunţa la urmărirea penală, conform art. 318 din Codul de procedură penală, anterior debutului acestei etape procedurale sau pe parcursul ei, cu consecinţa netrimiterii în judecată a suspectului sau a inculpatului şi a renunţării ab initio la aplicarea unei pedepse, îl plasează pe acesta în situaţia de a "spune" dreptul şi de a da o hotărâre susceptibilă de a fi executată, conferindu-i prerogativele de jurisdictio şi imperium specifice instanţelor de judecată. În acest fel, Curtea a reţinut că, prin aplicarea prevederilor art. 318 din Codul de procedură penală, procurorul realizează, în mod direct, un act de justiţie, sustrăgând instanţelor judecătoreşti judecarea cauzelor. Or, se impune ca justiţia să fie realizată într-un mod transparent, prin soluţionarea cauzelor potrivit principiilor de drept procesual penal reglementate cu privire la desfăşurarea şedinţelor de judecată. Totodată, Curtea a constatat că, impunând obligaţiile prevăzute la art. 318 alin. (3) din Codul de procedură penală, procurorul se plasează pe poziţia de judecător al cauzelor, aplicând măsuri similare pedepselor, printr-un act care nu este nici administrativ, nici jurisdicţional.

18.Prin urmare, Curtea a constatat că, prin reglementarea instituţiei renunţării la urmărirea penală, în maniera prevăzută la art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a realizat un echilibru adecvat între aplicarea principiului legalităţii, specific sistemului de drept continental, existent în România, şi aplicarea principiului oportunităţii, specific sistemului de drept anglo-saxon, dând prevalenţă acestuia din urmă, în detrimentul celui dintâi, prin reglementarea printre atribuţiile procurorului a unor acte specifice puterii judecătoreşti. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură penală, procurorul are posibilitatea de a renunţa la urmărirea penală şi, în consecinţă, de a se substitui instanţei de judecată, în realizarea actului de justiţie, în cazul unui număr de aproximativ trei pătrimi din totalul infracţiunilor prevăzute în Codul penal şi în legile speciale în vigoare.

19.Astfel, Curtea a reţinut că renunţarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului şi încuviinţării instanţei de judecată, echivalează cu exercitarea de către acesta a unor atribuţii ce aparţin sferei competenţelor instanţelor judecătoreşti, reglementată la art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Pentru acest motiv, Curtea a constatat că renunţarea de către procuror la urmărirea penală, în condiţiile reglementate la art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, contravine normei constituţionale anterior enunţate.

20.În continuare, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Întrucât actul de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţat pe data de 22 octombrie 2015, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, după data actului de sesizare anterior referit, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ana-Maria Macea în Dosarul nr. 9.989/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu