Decizie nr. 531 din 12 decembrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea în şedinţa publică a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, excepţie ridicată de Grameni Dincă în Dosarul nr. 804/88/2013 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispoziţiilor art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, excepţie ridicată de Anghelina Istrate, Chesarie Istrate şi Aglaida Culic în Dosarul nr. 20.300/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, excepţie ridicată de Stelian Butcaru, Marioara Roşu, Eugenia Fotu, Lilica Fotu, Nasta Jurca şi Tănase Alexa, precum şi de Verginia Tudor, Enache Paciurea, Antoaneta Vasile, Apostol I. Armeanu, Apostol S. Armeanu, Cezar Manole Armeanu şi Sofiţa Armeanu în dosarele nr. 24.428/3/2012 şi nr. 1.586/118/2013 ale Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 octombrie 2013, în prezenţa domnului avocat Ovidiu Sorin Drăgan din Baroul Bucureşti, reprezentant al părţilor Stelian Butcaru, Marioara Roşu, Eugenia Fotu, Lilica Fotu, Nasta Jurca şi Tănase Alexa, a doamnei avocat Alina Geambaşu din Baroul Constanţa, reprezentant al părţilor Verginia Tudor, Enache Paciurea, Antoaneta Vasile, Apostol I. Armeanu, Apostol S. Armeanu, Cezar Manole Armeanu, Sofiţa Armeanu, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 14 noiembrie 2013, iar apoi la 12 decembrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 5 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 804/88/2013, Încheierea din 17 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 20.300/3/2012, Încheierea din 7 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 24.428/3/2012, şi prin Sentinţa civilă nr. 3.319/CA din 12 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.586/118/2013, Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi III, art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, precum şi a prevederilor întregii ordonanţe de urgenţă.

Excepţia a fost ridicată de Grameni Dincă, Verginia Tudor, Enache Paciurea, Antoaneta Vasile, Apostol I. Armeanu, Apostol S. Armeanu, Cezar Manole Armeanu şi Sofiţa Armeanu în cauze având ca obiect cereri de acordare de despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, de Anghelina Istrate, Chesarie Istrate şi Aglaida Culic, cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect recursul declarat împotriva sentinţei civile prin care se dispunea plata unor sume de bani, şi de Stelian Butcaru, Marioara Roşu, Eugenia Fotu, Lilica Fotu, Nasta Jurca, Tănase Alexe, cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect o acţiune în contencios administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate creează o situaţie discriminatorie între persoanele îndreptăţite la plata despăgubirilor care au primit deja sumele de bani cuvenite înainte de emiterea ordonanţei de urgenţă şi cele care nu le-au primit încă, fiind nevoite să mai aştepte 10 ani pentru ca debitorul să îşi execute obligaţia. La această situaţie s-a ajuns din vina instituţiilor statului competente să soluţioneze dosarele de despăgubiri.

Pe de altă parte, dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, fiind adoptate pe calea unei ordonanţe de urgenţă în condiţiile în care, pe de o parte, nu este satisfăcută cerinţa existenţei unei situaţii extraordinare, iar pe de altă parte nu este respectată cerinţa de nu fi afectate drepturile şi libertăţile fundamentale. În cazul de faţă, se produce o veritabilă expropriere.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că este vădit neconstituţională eşalonarea tranşelor pe o perioadă de 10 ani, în condiţiile în care, până în prezent, plăţile s-au făcut în două tranşe pe o perioadă de 2 ani. Măsura adoptată nu este necesară într-o societate democratică, iar România nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie. Se mai arată că instanţa de la Strasbourg a statuat în Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, că autorităţile nu pot invoca lipsa disponibilităţilor băneşti sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti sau a unei decizii administrative prin care s-a constatat cuantumul unei despăgubiri. Se mai menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la noţiunea de bun (Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Viaşu împotriva României), precum şi cu privire la principiul proporţionalităţii prin raportare la dreptul de proprietate (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Maşiniexportimport Industrial Group împotriva României).

Se mai susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 a fost emisă cu încălcarea art. 115 din Constituţie, deoarece, la data emiterii actului normativ, Guvernul nu mai era abilitat să emită ordonanţe de urgenţă, legea de abilitare îşi încetase efectele odată cu începerea sesiunii ordinare parlamentare.

De asemenea, în Dosarul nr. 490D/2013 se susţine, în esenţă, că actul normativ în discuţie a fost adoptat în lipsa unei legi speciale de abilitare, în condiţiile în care a fost emis la data de 28 februarie 2013, adică în perioada în care Parlamentul se afla în sesiune ordinară.

Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.

În opinia instanţei, dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, având în vedere că se aplică în egală măsură persoanelor beneficiare ale Legii nr. 9/1998, iar aspectul că unele persoane şi-au încasat drepturile anterior emiterii ordonanţei de urgenţă ţine de faptul că în acea perioadă era în vigoare o altă normă ce reglementa modalitatea de plată a acestora.

În ceea ce priveşte dreptul de proprietate, instanţa apreciază că acest tip de despăgubiri are caracter reparatoriu, iar din momentul în care legiuitorul a decis acordarea lor, el are dreptul de a alege frecvenţa şi modalitatea concretă de acordare a acestora. În aceste situaţii, trebuie să se ţină seamă atât de interesul persoanei fizice, cât şi de cel al statului.

Referitor la rolul Parlamentului şi adoptarea ordonanţelor de urgenţă, se arată că urgenţa a fost justificată suficient în chiar preambulul acesteia, fiind vorba, în principal, de necesitatea menţinerii echilibrelor bugetare. Pe de altă parte, faptul că Parlamentul a reglementat deja un domeniu cum este cel de faţă nu se circumscrie motivelor de neconstituţionalitate care pot fi reţinute în cazul unei ordonanţe de urgenţă.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate prevăd o nouă soluţie legislativă, având aptitudinea de a înlătura dificultăţile întâmpinate până în prezent în ceea ce priveşte plata despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998.

Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale. Instanţa constată că, în speţă, reclamanţii sunt titularii unui titlu de plată emis şi neachitat integral până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, (act normativ ale cărui prevederi sunt de imediată aplicabilitate, neavând dispoziţii tranzitorii), iar plata compensaţiilor neachitate urmează a se face începând cu 1 ianuarie 2014, astfel încât apreciază că la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti (prin care a fost sesizată Curtea Constituţională) nu deţin, în condiţiile menţionate, o creanţă exigibilă şi, implicit, dreptul subiectiv civil nu îndeplineşte condiţia de a fi actual.

Se mai arată că Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, în condiţiile existenţei unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, cum este în speţă necesitatea menţinerii echilibrului bugetar.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 459D/2013 şi nr. 474D/2013, apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât textele criticate prevăd o nouă soluţie legislativă, având aptitudinea de a înlătura dificultăţile întâmpinate până în prezent în ceea ce priveşte plata despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998. De asemenea, se apreciază că în preambulul ordonanţei de urgenţă criticate se explică existenţa situaţiei extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, în acest fel, urgenţa acesteia fiind justificată.

Avocatul Poporului, în punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 250D/2013, consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Acesta arată că dispoziţiile legale criticate care reglementează eşalonarea, pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată, a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi ale Legii nr. 393/2006, cu plata tranşelor începând cu 1 ianuarie 2014, nu aduc atingere principiului constituţional privind delegarea legislativă.

Aşa cum rezultă din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, aceasta a fost adoptată având în vedere dificultăţile întâmpinate până în prezent în ceea ce priveşte plata despăgubirilor acordate potrivit legilor mai sus menţionate, dar şi pentru că nepromovarea ordonanţei de urgenţă ar avea drept consecinţă imposibilitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar.

În plus, Curtea Constituţională a statuat că interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicţie decurgând direct din textul constituţional. O asemenea limitare nu este prevăzută, însă, de alin. (4) al art. 115 din Constituţie, referitor la ordonanţele de urgenţă, "deoarece cazul excepţional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, nu numai ordinare, care, dacă nu ar putea fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalităţii constituţionale a instituţiei" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998). În această lumină, ordonanţa de urgenţă nu este o varietate a ordonanţei emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ, adoptat de Guvern în temeiul unei prevederi constituţionale care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare. Or, ţinând seamă de raţiunea edictării actului normativ, aşa cum a fost arătat în expunerea de motive, nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale invocate.

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, faţă de cele ale art. 16, 21 şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arată că dreptul persoanelor îndreptăţite de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, nu este îngrădit. Acestea vor putea să sesizeze în continuare instanţele de judecată, chiar şi cu cereri îndreptate împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pentru întârzierile intervenite în acordarea despăgubirilor, doar că legiuitorul a stabilit alte termene de plată. Eşalonarea plăţilor nu duce la îngrădirea accesului liber la justiţie sau la crearea unui tratament discriminatoriu în exercitarea acestui drept, cu atât mai mult cu cât măsura contestată urmăreşte un scop legitim, şi anume asigurarea stabilităţii economice a ţării, prin menţinerea echilibrului bugetar.

Mai mult, se păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - plata eşalonată a despăgubirilor stabilite.

În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea dreptului de proprietate, se arată că art. 44 alin. (1) teza a doua şi art. 136 alin. (5) din Constituţie prevăd că legea stabileşte conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi că proprietatea privată este inviolabilă "în condiţiile legii organice". Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

Mai mult, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale recunoaşte statelor prerogativa, între altele, de a reglementa folosinţa bunurilor în conformitate cu interesul general.

Totodată, se menţionează că un act normativ care prin conţinutul său urmăreşte găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor statului nu este de natură să contravină dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, chiar dacă afectează celeritatea procedurii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, concluziile părţilor prezente, punctele de vedere ale Avocatului Poporului şi Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. I şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, în Dosarul nr. 250D/2013, art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, în Dosarul nr. 459D/2013 şi ale ordonanţei de urgenţă în întregul său, în dosarele nr. 474D/2013 şi nr. 490D/2013. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată în faţa instanţelor de judecată, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013.

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi alin. (5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 alin. (1) privind îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale asumate de statul român, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 108 alin. (3) privind adoptarea ordonanţelor Guvernului şi art. 115 alin. (4) şi (6) privind instituţia delegării legislative.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 sunt neconstituţionale.

Notă *) Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014.

Curtea a reţinut că măsura instituită prin ordonanţa de urgenţă criticată, de reeşalonare a unor debite ale statului pe o durată de 10 ani, nu poate fi considerată una de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că persoana îndreptăţită suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.

Deşi legiuitorul delegat a invocat un scop legitim al măsurii criticate, şi anume promovarea unei modalităţi de plată care să permită în acelaşi timp despăgubirea tuturor persoanelor îndreptăţite, dar şi respectarea ţintei de deficit bugetar anual, totuşi, instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unei creanţe asupra statului (după ce creanţele erau deja exigibile în baza primei eşalonări) nu satisface exigenţele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanţă, constituind, din acest punct de vedere, o ingerinţă disproporţionată asupra dreptului.

Mai mult, astfel cum rezultă din Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat se referă doar la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât nici din acest punct de vedere nu este justificată instituirea unui termen de 10 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, Legii nr. 290/2003, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 393/2006.

În consecinţă, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 afectează în sens negativ dreptul fundamental la proprietate, astfel cum înţelesul constituţional al verbului "a afecta" a fost definit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, contravenind în acest mod dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală.

Curtea observă că în această împrejurare devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Având în vedere şi faptul că actele de sesizare ale Curţii Constituţionale sunt anterioare deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, prezenta excepţie urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din data de 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, excepţie ridicată de Grameni Dincă în Dosarul nr. 804/88/2013 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Anghelina Istrate, Chesarie Istrate şi Aglaida Culic în Dosarul nr. 20.300/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Stelian Butcaru, Marioara Roşu, Eugenia Fotu, Lilica Fotu, Nasta Jurca şi Tănase Alexa, precum şi de Verginia Tudor, Enache Paciurea, Antoaneta Vasile, Apostol I. Armeanu, Apostol S. Armeanu, Cezar Manole Armeanu şi Sofiţa Armeanu în dosarele nr. 24.428/3/2012 şi nr. 1.586/118/2013 ale Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 decembrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae