Decizie nr. 412 din 12 octombrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, ridicată de Eugeniu Trif în Dosarul nr. 41/2004 al Judecătoriei Alba Iulia.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 2 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 41/2004, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de petentul Eugeniu Trif într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva Ordonanţei nr. 298/P/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare, prin aceea că nu permite o probaţiune completă, eficientă, cel care a făcut plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată având dreptul de a depune ca probe, potrivit textului de lege criticat, numai "înscrisuri noi".

Judecătoria Alba Iulia apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată în acest sens că, prin restrângerea doar la "înscrisuri noi" a mijloacelor de probă admise în cadrul soluţionării unei plângeri împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului, nu este încălcat dreptul la apărare şi nici accesul liber la justiţie al petentului, având în vedere soluţiile care, în conformitate cu dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, pot fi date de instanţă unei astfel de plângeri. Astfel, în ipoteza în care se constată că urmărirea penală nu este completă, instanţa trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, procurorul fiind obligat să se conformeze dispoziţiilor date de instanţă, dreptul la apărare al petentului fiind în acest fel garantat. De asemenea, atunci când probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru judecarea cauzei, instanţa reţine cauza spre rejudecare, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă aplicându-se în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că petentul are posibilitatea de a solicita administrarea oricărei probe pe care o consideră necesară. Totodată se arată că plângerea prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală a fost concepută de legiuitor ca o cale de atac în cadrul căreia instanţa analizează legalitatea şi temeinicia ordonanţei sau a rezoluţiei procurorului, aşa încât este firesc ca instanţa, cu ocazia soluţionării acesteia, să se raporteze la "lucrările şi materialul din dosarul cauzei" care au fost avute în vedere de către procuror şi pe care se întemeiază soluţia.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.

Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale, respectiv celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei. Ca urmare, se consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, întrucât acestea, reglementând plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, asigură întocmai accesul liber la justiţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată în raport de dispoziţiile art. 24 din Constituţie, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul de lege supus controlului de constituţionalitate acordă părţilor toate garanţiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un apărător în tot cursul procesului penal. Referitor la prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, republicată, invocate de asemenea în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate."

Autorul excepţiei consideră că acest text legal este contrar prevederilor constituţionale ale art. 11, 20, 21 şi 24, care au următorul conţinut:

–Art. 11 "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3)În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea prevederilor art. 7 şi 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, referitoare la egalitatea în faţa legii, respectiv la dreptul persoanei la o satisfacţie efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute acesteia prin Constituţie şi lege, a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi a prevederilor art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care consacră, de asemenea, garanţii pentru realizarea unui proces echitabil.

Examinând textul de lege criticat prin raportare la prevederile constituţionale şi la reglementările internaţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu există nici o contradicţie între acestea.

Astfel, limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, realizată prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, este justificată având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale.

Aşa fiind, nu poate fi primită critica potrivit căreia dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală fiind, în sine, o garanţie a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată (cum este şi regula potrivit căreia singurele probe admise sunt înscrisurile noi) este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă liberul acces la justiţie, Curtea Constituţională statuând în acest sens că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege". (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

Curtea reţine totodată că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, respectiv dreptului la apărare, aşa cum sunt acestea consfinţite de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale invocate, câtă vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport de lucrările şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentării unor probe suplimentare faţă de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi".

Faptul că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate rezultă şi din reglementarea, prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, a soluţiilor ce pot fi date de instanţă plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, instanţa de judecată apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Admiţând plângerea şi desfiinţând rezoluţia sau ordonanţa atacată, instanţa poate să dispună fie trimiterea cauzei procurorului "în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz" [art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţinerea cauzei spre judecare, "dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător". [art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală]. În ambele situaţii, atât dreptul la apărare, cât şi dreptul la un proces echitabil al petentului sunt pe deplin asigurate, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează aceste drepturi, inclusiv de posibilitatea de a solicita administrarea oricărui mijloc de probă prevăzut de lege. Chiar şi în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, "respinge plângerea, prin sentinţă, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată", atât dreptul la apărare, cât şi dreptul la un proces echitabil al petentului sunt garantate prin posibilitatea dată de dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală de a ataca, cu recurs, hotărârea instanţei de judecată.

De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală prin Decizia nr. 354 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2004, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale. Atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, ridicată de Eugeniu Trif în Dosarul nr. 41/2004 al Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu