Decizie nr. 24 din 8 octombrie 2015

Dosar nr. 2.915/1/2015

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei Penale a Înaltei de

Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Simona Elena Cîrnaru - judecător-raportor la Secţia penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală

Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală

Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală

Marcela Radu - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Încheierea de şedinţă din data de 24 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 156/315/2015, având ca obiect apelul declarat de inculpatul G.M. împotriva Sentinţei penale nr. 119 din 26 martie 2015, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, prin care, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la "conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 din Codul penal".

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^5 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Marcela Radu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Daniela Maftei, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.915/1/2015 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse opiniile asupra problemei de drept deduse dezlegării formulate de judecătorii instanţelor judecătoreşti de la nivelul curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate, transmiţând totodată practică judiciară relevantă.

A mai arătat că opinia majoritară exprimată de instanţele judecătoreşti anterior menţionate este aceea că elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt întrunite ori de câte ori se constată că, la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice, valoarea alcoolemiei autorului depăşea limita legală, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale neavând ca efect dezincriminarea infracţiunii, în timp ce opinia minoritară este în sensul că declararea neconstituţionalităţii sintagmei "la momentul prelevării probelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) din Codul penal a avut ca efect lipsirea faptelor de unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât soluţia ce se impune este achitarea "în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal" şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală.

De asemenea, magistratul-asistent a menţionat că asupra chestiunii de drept supuse dezlegării a formulat punct de vedere şi Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta fiind în sensul că elementele constitutive ale infracţiunii analizate sunt întrunite, dacă îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge există la momentul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, conform dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, interpretate în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014.

Deopotrivă, a învederat că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosarul cauzei la data de 15 septembrie 2015, soluţia propusă fiind de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 156/315/2015.

Totodată, a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, raportul a fost comunicat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin Adresa nr. 2.039/C/2114/III-5/2015 din data de 16 septembrie 2015, a transmis concluziile formulate asupra chestiunii de drept supuse dezbaterii, solicitând respingerea sesizării Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca inadmisibilă. În cuprinsul aceleiaşi adrese s-a comunicat faptul că Secţia judiciară a unităţii de parchet sus-menţionate nu are în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problema de drept dedusă dezlegării.

A mai învederat că raportul a fost comunicat şi inculpatului G. M., care a formulat concluzii scrise cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Subsecvent acordării cuvântului asupra eventualelor chestiuni prealabile, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a solicitat doamnei procuror Daniela Maftei să expună punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

În preambulul concluziilor, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că, deşi aparent chestiunea de drept supusă dezlegării îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât este invocată de către o instanţă învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă şi prezintă aptitudinea de a primi interpretări diferite din partea instanţelor de judecată, respectiv de a influenţa soluţionarea cauzei pe fond prin dezlegarea ce i se va da, sesizarea este inadmisibilă.

În argumentare, reprezentantul parchetului a arătat că, întrucât norma de incriminare cuprinsă în art. 336 din Codul penal este în mod vădit influenţată de Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, verificarea admisibilităţii sesizării presupune analiza unei condiţii suplimentare, respectiv aceea dacă, în exercitarea rolului constituţional de asigurare a unei practici unitare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia penală are aptitudinea de a interpreta deciziile Curţii Constituţionale şi efectele pe care acestea le produc.

În acest sens a arătat că în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013), Curtea Constituţională a statuat asupra competenţelor pe care instanţa de contencios constituţional le are, comparativ cu instanţa supremă, în ceea ce priveşte efectele deciziilor pe care le pronunţă, stabilind că în timp ce deciziile sale poartă asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale, hotărârile instanţei supreme nu pot statua decât asupra modului de interpretare şi aplicare a conţinutului normelor juridice, neputând viza deciziile Curţii Constituţionale şi modul în care pot fi interpretate efectele acestora.

În aceeaşi sferă de argumentare, a susţinut că, începând cu Decizia Plenului nr. 1 din 1995 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995), Curtea Constituţională a statuat că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii. În consecinţă, dacă instanţa constituţională s-a pronunţat în chiar cuprinsul deciziei sale cu privire la efectele cu relevanţă constituţională ale acesteia, instanţele urmează să aplice decizia Curţii Constituţionale, transpunând efectele stabilite de Curte în procesul infraconstituţional de interpretare şi aplicare a legii. În măsura în care însă efectele specifice de drept constituţional ale deciziei Curţii Constituţionale nu sunt precizate în corpul deciziei instanţei constituţionale, instanţele judecătoreşti au competenţe subsidiare de a identifica şi de a arăta ele însele care sunt efectele acesteia.

Raportat la argumentele prezentate, reprezentantul parchetului a învederat că, în cuprinsul Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, se arată în mod explicit care este momentul în care se consumă infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, respectiv cel al depistării în trafic a conducătorului aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care a susţinut că nu există niciun impediment legal pentru identificarea elementelor constitutive ale infracţiunii anterior menţionate.

În concluzie, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Încheierea din data de 24 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 156/315/2015.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea de şedinţă din data de 24 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 156/315/2015, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitoare la "conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal".

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.

II. Expunerea succintă a cauzei

Dosarul nr. 156/315/2015 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie are ca obiect apelul declarat de inculpatul G.M. împotriva Sentinţei penale nr. 119 din 26 martie 2015, pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

Prin sentinţa penală sus-menţionată s-a dispus, în baza art. 336 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 61 din Codul penal, condamnarea inculpatului G.M. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.700 lei pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 67 din Codul penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 63 din Codul penal s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor neplăţii amenzii penale cu rea-credinţă, aceasta urmând a fi înlocuită cu pedeapsa închisorii, precum şi asupra faptului că, în caz de imposibilitate a achitării amenzii penale, poate solicita plata eşalonată a acesteia sau înlocuirea amenzii cu munca în folosul comunităţii.

În fapt, s-a reţinut că la data de 28 iunie 2014, în jurul orei 23,18, inculpatul a fost oprit regulamentar pentru control de către organele de poliţie, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare DB-28-LDY, pe Calea Domnească din Târgovişte, acesta deplasându-se din direcţia Calea Bucureşti - Teiş.

Întrucât emana halenă alcoolică, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, la ora 23,20, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de Urgenţă Târgovişte, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, prima la ora 23,40 şi cea de-a doua la ora 00,40. Din buletinul de analiză toxicologică nr. 510 din 30 iunie 2014 a rezultat că inculpatul prezenta o îmbibaţie alcoolică de 1,25 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 1,05 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul G.M., care, în şedinţa din data de 24 iunie 2015, a solicitat curţii de apel sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze:

1.dacă în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, comise până la data de 27 ianuarie 2015, în urma Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, "s-a produs efectul lipsirii faptelor respective de un element constitutiv";

2.în caz afirmativ, "soluţia ce se impune a fi consacrată în practica instanţelor judecătoreşti este achitarea în raport cu prevederile art. 3 din Legea nr. 187 din 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286 din 2009 privind Codul penal cu referire la art. 4 din Codul penal sau achitarea în raport cu prevederile art. 5 alin. (2) din Codul penal?"

Prin Încheierea de sesizare din data de 24 iunie 2015, cenzurând solicitarea apelantului-inculpat, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut că problema de drept ridicată în cauză este, în realitate, aceea a "conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, în condiţiile în care soluţiile pronunţate de instanţele de judecată sunt diametral opuse" sub aspectul existenţei sau inexistentei infracţiunii "prin raportare la valoarea îmbibaţiei alcoolice stabilite de legiuitor ca element al laturii obiective".

Drept urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitoare la conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Instanţa de apel nu a analizat motivele care susţin admisibilitatea sesizării şi nu şi-a exprimat explicit punctul de vedere asupra chestiunii de drept cu a cărei rezolvare prealabilă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, limitându-se la a observa că norma de incriminare analizată a făcut deja obiectul Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 28 mai 2014), precum şi al Deciziei de neconstituţionalitate nr. 732 din 16 decembrie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015).

Astfel, instanţa supremă a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel dat de prima prelevare.

La rândul său, instanţa de contencios constituţional a declarat neconstituţională sintagma "la momentul prelevării probelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) din Codul penal, reţinând, în considerentele deciziei sale, că norma penală în vigoare nu a preluat identic textul art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci a modificat condiţiile de incriminare în ceea ce priveşte momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii. Noua reglementare prevede condiţia ca autorul faptei să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge la momentul prelevării probelor biologice, plasând astfel consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei. Or, odată cu oprirea în trafic, încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal, astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se mai justifică.

În consecinţă, Curtea de apel a reţinut că, în absenţa unei intervenţii legislative în termenul legal de 45 de zile, textul art. 336 alin. (1) din Codul penal are, în prezent, următorul conţinut "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care (...) are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă", reglementare din care "nu rezultă însă care este momentul stabilit de legiuitor a fi cel al consumării infracţiunii" ca o condiţie de incriminare şi de atragere a răspunderii penale, în condiţiile în care existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge este cea care permite constatarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii.

Or, prin introducerea art. 336 din Codul penal legiuitorul a urmărit eliminarea posibilităţii unei recalculări ulterioare a îmbibaţiei de alcool în sânge, în scopul eliminării inconvenientelor create de această recalculare. Drept urmare, în noua reglementare, legiuitorul a optat să dea relevanţă penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat consecutiv acţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul. Cum însă această sintagmă, care este condiţie de incriminare, nu mai figurează actualmente în textul legal al art. 336 alin. (1) din Codul penal, curtea de apel a apreciat necesară pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la conţinutul constitutiv al infracţiunii menţionate.

IV. Punctele de vedere ale procurorului şi părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În şedinţa din 24 iunie 2015, procurorul a opinat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, subliniind că, în raport cu conţinutul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal şi cu alcoolemia inculpatului G.M., nu se pune problema dezincriminării infracţiunii.

Inculpatul G.M. a invocat existenţa unei practici neunitare sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, subsecvent publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014. În acest sens, făcând trimitere la hotărâri pronunţate de instanţe aflate în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, inculpatul a evidenţiat existenţa unor soluţii ce variază de la condamnare (considerându-se că decizia Curţii Constituţionale nu produce niciun efect juridic asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii) la achitare (apreciindu-se că hotărârea instanţei de contencios constituţional impune fie evaluarea, în toate cazurile, a dezincriminării parţiale a faptelor, fie o soluţie de achitare limitată însă la acele situaţii în care s-a prelevat o singură mostră de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei).

În consecinţă, inculpatul a opinat în sensul incidenţei prevederilor art. 5 alin. (2) din Codul penal, arătând că diferenţa esenţială între cele două legi penale succesive şi modul diferit de interpretare regăsit în practica instanţele judecătoreşti ar impune lămurirea măsurii în care decizia Curţii Constituţionale a avut ca efect lipsirea faptelor de unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.

1.Opinia majoritară, regăsită în informaţiile transmise de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău (Tribunalul Bacău), Curtea de Apel Braşov (Judecătoria Zărneşti, Judecătoria Făgăraş, Judecătoria Târgu Secuiesc), Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Maramureş, Tribunalul Cluj, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Năsăud, Tribunalul Sălaj), Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova (Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt, Judecătoria Novaci, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Târgu Cărbuneşti), Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş (Judecătoria Luduş, Judecătoria Miercurea-Ciuc) şi Curtea de Apel Timişoara, este aceea că elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt întrunite ori de câte ori se constată că, la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice, valoarea alcoolemiei autorului depăşea limita legală, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale neavând ca efect dezincriminarea infracţiunii.

În susţinerea acestei opinii, s-a argumentat că instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea doar a sintagmei "la momentul prelevării probelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. 1 din Codul penal, iar nu a normei de incriminare în integralitatea sa, aceasta din urmă fiind menţinută în fondul activ al legislaţiei cu o formulare substanţial asemănătoare celei existente în cuprinsul art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002

Înlăturarea sintagmei sus-menţionate nu este de natură a genera însă un echivoc asupra elementului material al infracţiunii, acesta decurgând chiar din verbum regens - "conducerea" pe drumurile publice -, ceea ce impune stabilirea gradului de alcoolemie la acest moment.

S-a subliniat că dezincriminarea priveşte fapta prevăzută de legea penală în întregul său, sub raportul tuturor condiţiilor de incriminare şi sancţionare. Or, dacă legea nouă modifică numai o parte din condiţiile de incriminare în raport cu legea veche, nu ne aflăm în prezenţa unei dezincriminări, ci a unei continuităţi de incriminare a faptei şi, în această situaţie, vor fi incidente dispoziţiile legii penale mai favorabile.

Opinia majoritară s-a fundamentat şi pe ideea că distincţia regăsită în cuprinsul art. 336 alin. (1) din Codul penal (în formularea anterioară pronunţării deciziei de neconstituţionalitate) dintre momentul săvârşirii propriu-zise a faptei şi amânarea consumării ei până la "momentul prelevării probelor biologice" a constituit, de altfel, unul dintre principalele argumente de neconstituţionalitate, evidenţiindu-se că "de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor".

Punctele de vedere transmise de curţile de apel reflectă opinia unanimă potrivit căreia, ulterior datei de 27 ianuarie 2015, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal este reprezentat de acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Momentul consumării infracţiunii este cel al începerii acţiunii prohibite astfel determinate, iar momentul epuizării este cel al depistării în trafic a autorului faptei.

Determinarea alcoolemiei cu relevanţă penală este, în contextul considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 2014 şi în absenţa unei modificări legislative subsecvente, o chestiune ce ţine, preponderent, de probaţiunea - în fiecare caz particular - a faptei incriminate de art. 336 alin. (1) din Codul penal, iar nu o condiţie de existenţă a infracţiunii. Prin urmare, stabilirea valorii îmbibaţiei alcoolice la momentul conducerii vehiculului urmează a fi realizată prin raportare la toate elementele de fapt relevante într-o speţă dată, respectiv ora depistării în trafic, ora recoltării probelor biologice, existenţa unei singure mostre de sânge prelevate sau a două astfel de probe etc.

În argumentarea opiniei majoritare s-a mai arătat că determinarea îmbibaţiei alcoolice cu relevanţă penală trebuie realizată, în principiu, prin raportare la analiza toxicologică a inculpatului realizată la momentul de timp cel mai apropiat şi imediat următor depistării acestuia în trafic. Având în vedere că, fizic, este însă imposibilă efectuarea analizei exact în momentul conducerii vehiculului, este firească existenţa unui oarecare interval de timp între momentul opririi sale în trafic şi momentul prelevării probelor biologice într-o unitate sanitară abilitată. În considerarea acestor împrejurări, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice de sânge, s-a opinat că rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este, de regulă, cel dat de prima prelevare.

2.În opinia minoritară, exprimată de Judecătoria Rupea şi regăsită în jurisprudenţa izolată a Judecătoriei Lehliu-Gară, Judecătoriei Vînju Mare şi Judecătoriei Târgu Mureş, s-a apreciat că declararea neconstituţionalităţii sintagmei "la momentul prelevării probelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) din Codul penal a avut ca efect lipsirea faptelor de unul din elementele constitutive, astfel încât soluţia ce se impune este achitarea "în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul penal" şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală.

S-a argumentat, în esenţă, că prin declararea neconstituţionalităţii sintagmei sus-menţionate nu mai este realizat un element constitutiv al infracţiunii, respectiv momentul săvârşirii faptei - acela al prelevării probelor biologice -, iar fapta nu mai este prevăzută de legea penală. Instanţele nu ar putea reţine ca moment al săvârşirii infracţiunii momentul depistării în trafic, deoarece intenţia legiuitorului a fost de a incrimina fapta de a conduce autoturismul cu o anumită concentraţie alcoolică la momentul prelevării, iar nu la momentul depistării în trafic, ştiut fiind că între cele două momente pot exista variaţii ale alcoolemiei.

VI. Opinia specialiştilor consultaţi

Deşi s-au solicitat opinii ale specialiştilor în domeniul dreptului penal, nu au fost formulate puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării.

VII. Examenul jurisprudenţei în materie

1.Jurisprudenţa naţională relevantă

În materialul transmis de curţile de apel a fost identificat un număr redus de hotărâri judecătoreşti pronunţate ulterior datei de 27 ianuarie 2015, în care problema de drept ridicată în speţă să fi fost examinată explicit, prin raportare la efectele Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale.

1.1.Opinia majoritară a fost exprimată în deciziile penale nr. 501 din 25 iunie 2015 a Curţii de Apel Braşov, nr. 517 din 10 aprilie 2015 şi nr. 669 din 11 mai 2015, ambele ale Curţii de Apel Craiova, nr. 580 din 21 aprilie 2015 şi nr. 785 din 4 iunie 2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, şi în sentinţele penale nr. 154 din 30 aprilie 2015 a Judecătoriei Suceava, nr. 1.632 din 25 iunie 2015 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi nr. 83 din 5 februarie 2015 a Judecătoriei Târgu Mureş.

Instanţele judecătoreşti au apreciat, în esenţă, că, urmare a declarării neconstituţionale a sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice", rezultă că, în prezent, data săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal este cea a depistării în trafic a conducătorului auto, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte 0,80 g/l alcool pur în sânge. S-a argumentat că, subsecvent Deciziei de neconstituţionalitate nr. 732 din 16 decembrie 2014, s-a revenit la incriminarea existentă anterior în legea specială care a reglementat, până la data de 1 februarie 2014, infracţiunile la regimul rutier. Declararea neconstituţională a sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice" nu are ca efect dezincriminarea faptei, deoarece se referă la una dintre condiţiile incriminării, nu la însăşi existenţa infracţiunii.

1.2.Opinia minoritară se reflectă parţial în Sentinţa penală nr. 16 din 4 februarie 2015 a Judecătoriei Vânju Mare, Sentinţa penală nr. 218 din 24 martie 2015 a Judecătoriei Târgu Mureş, sentinţele penale nr. 11 din 16 februarie 2015 şi nr. 17 din 18 februarie 2015 ale Judecătoriei Lehliu-Gară.

Toate aceste sentinţe, cu excepţia celei pronunţate de Judecătoria Vânju Mare, au fost însă pronunţate în cauze în care s-a procedat la recoltarea unei singure probe de sânge de la autorii faptelor. În plus, soluţiile de achitare dispuse în toate cauzele, conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, s-au întemeiat, în mod esenţial, pe ideea persistenţei unui dubiu rezonabil cu privire la valoarea îmbibaţiei alcoolice în momentul depistării autorului în trafic - reţinut ca moment al săvârşirii faptelor -, iar nu pe cea a dezincriminării acestora ca efect al hotărârii instanţei de contencios constituţional.

2.Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1.Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, singura decizie relevantă pentru problema de drept ridicată în speţă este Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că "În aplicarea art. 336 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel dat de prima prelevare".

În cuprinsul acesteia s-a argumentat că "(...) Prin art. 336 alin. (1) din Codul penal se fixează un unic moment al determinării îmbibaţiei de alcool în sânge, respectiv momentul prelevării primei mostre biologice (...) Or, prin modificarea conţinutului infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, legiuitorul a urmărit, aşa cum rezultă şi din expunerea de motive a noului Cod penal, eliminarea posibilităţii unei recalculări ulterioare a îmbibaţiei de alcool în sânge, în scopul eliminării inconvenientelor create de această recalculare.

În noua reglementare legiuitorul a optat să dea relevanţă penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat, consecutiv acţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul".

2.2.În ceea ce priveşte deciziile de speţă, nu s-au identificat hotărâri judecătoreşti pronunţate ulterior datei de 27 ianuarie 2015, în care instanţa supremă să fi examinat chestiunea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale.

3.Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

Decizia relevantă pentru problema de drept analizată este Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015), prin care s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării probelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională.

În argumentarea acestei decizii, s-a arătat că "Destinatarii normei penale de incriminare trebuie să aibă o reprezentare clară a elementelor constitutive, de natură obiectivă şi subiectivă, ale infracţiunii, astfel încât să poată să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. (...) Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracţiune de pericol, acţiunea săvârşită punând în primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită".

(...) Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din Codul penal, astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale (...).

4.Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că elementele constitutive ale infracţiunii analizate sunt întrunite, dacă îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge există la momentul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, conform dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, interpretate în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014.

Sub un prim aspect s-a argumentat că, în contextul prevederilor art. 477^1 din Codul de procedură penală, Decizia nr. 3 din 2014, pronunţată în procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi-a încetat efectele la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În al doilea rând, s-a subliniat că din considerentele deciziei instanţei de contencios constituţional rezultă că momentul la care trebuie să existe o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge nu poate fi ulterior acţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, ci concomitent cu această acţiune.

În final, s-a evidenţiat şi faptul că, în proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, adoptat de Senat şi aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, se prevede modificarea dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, în scopul punerii acestora în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 2014, după cum urmează: "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 2.039/C/2114/III-5/2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară a comunicat concluziile formulate asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, solicitând respingerea sesizării Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca inadmisibilă.

În argumentare, parchetul a susţinut că, deşi sesizarea îndeplineşte formal condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, totuşi din modul generic în care a fost formulată rezultă că ceea ce se solicită a se stabili, în concret, este momentul consumării infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, raportat la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014. Verificarea admisibilităţii acestei sesizări presupune analiza unei condiţii suplimentare, respectiv aceea dacă, în exercitarea rolului constituţional de asigurare a unei practici unitare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia penală are competenţa de a interpreta deciziile Curţii Constituţionale şi efectele pe care acestea le produc.

În acest sens a arătat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat asupra competenţelor pe care instanţa de contencios constituţional le are, comparativ cu instanţa supremă, în ceea ce priveşte efectele deciziilor pe care le pronunţă, stabilind că, în timp ce deciziile sale poartă asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale, hotărârile instanţei supreme nu pot statua decât asupra modului de interpretare şi aplicare a conţinutului normelor juridice, neputând viza deciziile Curţii Constituţionale şi modul în care pot fi interpretate efectele acestor hotărâri.

Totodată, a învederat că, întrucât Curtea Constituţională a statuat asupra caracterului general obligatoriu atât al considerentelor, cât şi al dispozitivului deciziilor sale, în situaţia în care Curtea s-a pronunţat în chiar cuprinsul deciziei sale cu privire la efectele cu relevanţă constituţională ale acesteia, instanţele urmează să aplice întocmai decizia instanţei de contencios constituţional, transpunând efectele stabilite de Curte în procesul infraconstituţional de interpretare şi aplicare a legii. În măsura în care însă efectele specifice de drept constituţional ale deciziei Curţii Constituţionale nu sunt precizate în corpul deciziei, instanţele judecătoreşti au competenţe subsidiare de a identifica şi de a arăta ele însele care sunt efectele acesteia.

Raportat la argumentele prezentate, parchetul a constatat că, în cuprinsul Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, se arată în mod explicit care este momentul în care se consumă infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, respectiv cel al depistării în trafic a conducătorului aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care a apreciat că nu există niciun impediment legal pentru identificarea elementelor constitutive ale infracţiunii anterior menţionate.

X. Dispoziţii legale incidente

Codul penal

–Art. 336 alin. (1) - Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

(1)Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care (...) are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Constituţia României

–Art. 61 alin. (1) - Rolul şi structura (Parlamentului)

(1)Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

–Art. 126 alin. (3) - Instanţele judecătoreşti

(3)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

–Art. 147 alin. (1) şi (4) - Deciziile Curţii Constituţionale

(1)Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

(4)Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

XI. Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor a opinat în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 156/315/2015.

În argumentare, în esenţă, judecătorul-raportor a susţinut că, deşi sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate privind titularul, etapa procesuală în care poate fi formulată, precum şi cerinţa ca asupra chestiunii de drept să nu se mai fi pronunţat instanţa supremă printr-o hotărâre prealabilă sau o decizie de recurs în interesul legii, aceasta nu îndeplineşte însă condiţia referitoare la natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării ori la aptitudinea dezlegării date problemei de drept de a avea consecinţe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

În acest sens, plecând de la sfera noţiunii de "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei", astfel cum aceasta s-a conturat în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, dar cu trimiteri şi la statuările în materie civilă asupra aceleiaşi sintagme, judecătorul-raportor a apreciat, pe de o parte, că problema conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal (ridicată concret în încheierea de sesizare) se caracterizează printr-o doză mult prea mare de generalitate, ceea ce împiedică identificarea exactă a chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită; pe de altă parte, a opinat că identificarea conţinutului constitutiv al infracţiunii deduse judecăţii nu comportă o veritabilă dificultate, dacă este rezultatul unei interpretări a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal în lumina cunoştinţelor de specialitate juridică şi a experienţei profesionale a magistratului, dar şi în contextul considerentelor Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale.

Cu toate acestea, plecând de la premisa că neclaritatea instanţei de trimitere poartă, în mod esenţial, doar asupra momentului consumării infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, prin raportare la efectele Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, judecătorul-raportor a constatat că o atare chestiune de drept a cunoscut o interpretare coerentă în practica instanţelor, reţinând ca factor favorizant în acest sens optica instanţei de contencios constituţional care, în prezentarea raţionamentului său juridic (paragraful 26 al Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014), a identificat, într-o manieră lipsită de orice echivoc, momentul "săvârşirii infracţiunii" ca fiind "cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului".

În acelaşi sens a reţinut că, nici în contextul publicării Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, dezlegarea prealabilă regăsită în Decizia nr. 3 din 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu dă naştere, în prezent, unor dificultăţi de interpretare a art. 336 alin. (1) din Codul penal, de natură a legitima o nouă hotărâre prealabilă, prin care să se clarifice, implicit, şi raportul dintre aceste două hotărâri. Un atare raport este reglementat legislativ în mod expres prin dispoziţiile art. 477^1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora efectele deciziei date în procedura hotărârii prealabile încetează de drept, printre altele, în cazul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei care a generat problema de drept dezlegată.

Or, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" a fost declarată neconstituţională, Decizia nr. 3 din 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi-a încetat efectele la data de 27 ianuarie 2015, dată ulterior căreia, până la viitoare modificări legislative, interpretarea normei penale analizate urmează a se realiza în lumina considerentelor deciziei de constatare a neconstituţionalităţii.

Pentru considerentele prezentate, judecătorul-raportor a concluzionat că problema "conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal", astfel cum a fost expusă în încheierea de sesizare, nu constituie o veritabilă chestiune de drept cu relevanţă practică, susceptibilă a genera interpretări judiciare diferite şi a impune, în consecinţă, o dezlegare prealabilă în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală.

XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a reglementat, prin art. 475 din Codul de procedură penală, posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Ca urmare, admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor exigenţe:

–instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

–soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

–chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

Examinând admisibilitatea sesizării prin prisma criteriilor sus-menţionate, Înalta Curte constată următoarele:

Prima condiţie analizată, referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, este îndeplinită, Curtea de Apel Ploieşti fiind învestită, în Dosarul nr. 156/315/2015, cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul G.M. împotriva Sentinţei penale nr. 119 din 26 martie 2015 a Judecătoriei Târgovişte.

De asemenea, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie enunţată, întrucât chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs.

Se reţine în acest sens că, deşi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 3 din 2014 (prin care a statuat asupra rezultatului alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice), chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată în prezenta cauză ridică probleme cu totul distincte. Ea aduce în discuţie, pe de o parte, aspecte teoretice, cu caracter general, referitoare la efectele deciziilor prin care Curtea Constituţională declară neconstituţionalitatea - totală sau parţială - a unei norme de incriminare. Pe de altă parte, sesizarea de faţă antamează problema particulară a raportului dintre Decizia instanţei supreme nr. 3 din 2014 şi Decizia subsecventă nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat tocmai neconstituţionalitatea sintagmei supuse interpretării prin hotărârea prealabilă. Or, asupra acestor probleme de drept instanţa supremă nu s-a pronunţat în procedurile de competenţa sa, menite să asigure unificarea practicii judiciare.

În schimb, cerinţa referitoare la aptitudinea dezlegării date de a avea consecinţe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei nu este îndeplinită.

Pornind de la înţelesul sintagmei "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei", regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul procedură penală, astfel cum acesta se decelează în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, se constată că, sub un prim aspect, este necesar ca între problema de drept a cărei lămurire se solicită (indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual) şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 11 din 2014 şi Decizia nr. 19 din 2014).

În al doilea rând, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei, cum ar fi analiza întrunirii elementelor constitutive ale unei infracţiuni ori stabilirea încadrării juridice în cauza dedusă judecăţii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 14 din 2015).

În practica recentă a Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală s-a antamat, tangenţial, şi condiţia caracterizării dispoziţiilor legale ce fac obiectul sesizării printr-o doză necesară de echivoc (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 16 din 2015).

Din perspectiva acestor argumente teoretice, Înalta Curte constată că, sub un prim aspect, problema conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal (astfel cum a fost ridicată concret în încheierea de sesizare) se caracterizează printr-o doză mult prea mare de generalitate, ce împiedică identificarea exactă a chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită. În principiu, decelarea conţinutului constitutiv al unei infracţiuni implică, întotdeauna, o examinare esenţialmente teoretică a normei de incriminare, examinare plasată însă, mai degrabă, în sfera unei dezbateri doctrinare, ce nu se confundă, în mod evident, cu activitatea de interpretare efectivă a legii.

Or, identificarea conţinutului constitutiv al infracţiunii deduse judecăţii nu comportă o veritabilă dificultate, dacă este rezultatul unei interpretări a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal în lumina cunoştinţelor de specialitate juridică şi a experienţei profesionale a magistratului, dar şi în contextul considerentelor Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale. Aceasta deoarece, la paragrafele 25-27 ale deciziei menţionate, elementele de conţinut constitutiv ale infracţiunii analizate sunt descrise cu o claritate ce nu lasă loc unui minim echivoc. În plus, în considerentele încheierii de sesizare, curtea de apel a reţinut ea însăşi, cu exactitate, forma actuală a normei de incriminare, cu toate elementele relevante de conţinut.

În al doilea rând, pornind de la premisa că, în pofida formulării ambigue a problemei de drept, neclaritatea instanţei de trimitere poartă, în mod esenţial, doar asupra momentului consumării infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, se constată că o atare chestiune de drept a cunoscut o interpretare coerentă în practica instanţelor şi, cu excepţii izolate, nu a generat divergenţe jurisprudenţiale veritabile.

În practica naţională, subsecventă datei de 27 ianuarie 2015, problema "momentului consumării infracţiunii" prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal a fost soluţionată unitar, într-o manieră ce reflectă considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014. În majoritatea hotărârilor, momentul depistării în trafic a fost reţinut ca moment al săvârşirii (mai exact al epuizării) infracţiunii continue analizate, neconstatându-se controverse reale sub acest aspect.

În speţă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti s-a grefat, în mod evident, doar pe dubiile instanţei cu privire la efectele Deciziei de neconstituţionalitate nr. 732 din 16 decembrie 2014 asupra incriminării faptei analizate, precum şi cu privire la raportul dintre această decizie şi Decizia nr. 3 din 2014 a instanţei supreme.

Or, efectele unei decizii prin care Curtea Constituţională declară neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt expres prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituţia României, respectiv ele "sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor". În plus, forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, dar şi considerentelor pe care se sprijină acesta (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014), nefiind necesare din această perspectivă alte clarificări.

Cât timp, în prezentarea raţionamentului său juridic (paragraful 26 al deciziei), Curtea Constituţională a identificat, într-o manieră lipsită de orice echivoc, momentul "săvârşirii infracţiunii" ca fiind "cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului", ea a furnizat, astfel, atât autorităţilor cu competenţe în procesul de legiferare, cât şi instanţelor judecătoreşti toate elementele necesare pentru cunoaşterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale. Din perspectiva întinderii acestor efecte, Curtea Constituţională a precizat, de asemenea, că doar sintagma declarată neconstituţională lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, fără a formula o concluzie similară şi cu privire la celelalte componente ale normei penale criticate, examinate detaliat.

În acest context argumentativ neechivoc, a solicita instanţei supreme clarificări suplimentare cu privire la momentul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul cu o îmbibaţie alcoolică superioară limitei legale echivalează, pe de o parte, cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdicţie a Curţii Constituţionale în domeniul controlului de neconstituţionalitate.

Efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului, întrucât un atare demers ar genera o ştirbire a competenţei sale exclusive în materie. Prin urmare, instanţele judecătoreşti nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecăţii*1), demers pe deplin posibil şi în speţa de faţă.

Pe de altă parte, a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea clarificării unei dispoziţii constatate, în parte, neconstituţională, pe motivul inexistenţei unei modificări legislative corespunzătoare în termenul de 45 de zile, înseamnă a ignora limitele prerogativelor instanţei supreme, consacrate de art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală. În exercitarea competenţei sale constituţionale, Înalta Curte poate asigura doar interpretarea şi aplicarea unitară a unei norme juridice de către instanţele judecătoreşti, nicidecum modificarea sau completarea acelei norme juridice, cele din urmă constituind atribute exclusive ale legiuitorului - primar ori delegat.

Din perspectiva tuturor acestor considerente, Înalta Curte concluzionează că formularea actuală a art. 336 alin. (1) din Codul penal are, în lumina considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 2014, un conţinut cvasiidentic celui regăsit în art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fiind, prin urmare, suficient de clară pentru a exclude veritabile probleme de interpretare.

Totodată, chiar în contextul publicării deciziei de neconstituţionalitate, dezlegarea prealabilă regăsită în Decizia nr. 3 din 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu dă naştere, în prezent, unor dificultăţi de interpretare a art. 336 alin. (1) din Codul penal, de natură a legitima o nouă hotărâre prealabilă, prin care să se clarifice, implicit, şi raportul dintre aceste două hotărâri. Un atare raport este reglementat legislativ în mod expres, prin dispoziţiile art. 477^1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora efectele deciziei date în procedura hotărârii prealabile încetează de drept, printre altele, în cazul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei care a generat problema de drept dezlegată.

Or, în condiţiile în care prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" a fost declarată neconstituţională, Decizia nr. 3 din 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi-a încetat efectele la data de 27 ianuarie 2015, dată ulterior căreia, până la viitoare modificări legislative, interpretarea normei penale analizate urmează a se realiza în lumina considerentelor deciziei de constatare a neconstituţionalităţii.

În consecinţă, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Încheierea din data de 24 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 156/315/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la "conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal".

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Încheierea din data de 24 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 156/315/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la "conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal".

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 octombrie 2015.

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Marcela Radu