Decizie nr. 61 din 17 februarie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Răzvan Marius în Dosarul nr. 7.724/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de judecată fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate, în acest sens existând o constantă jurisprudenţă a Curţii, de exemplu deciziile nr. 128/2002 sau nr. 221/2003. Întrucât nu au apărut elemente noi de natură a justifica schimbarea acestei jurisprudenţe, se apreciază că excepţia este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 1 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 7.724/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Răzvan Marius.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă îngrădesc accesul la justiţie, întrucât instituie un termen de decădere arbitrar, de natură să creeze inegalităţi de tratament între cetăţeni, care se reflectă în actul de justiţie. Astfel, apar deosebiri de tratament între persoanele care, deşi nu depun întâmpinare, se prezintă în faţa instanţelor de judecată neasistate de avocat şi pot propune probe, şi cele care se prezintă asistate de avocat, care nu pot propune probe, tratamentul juridic diferit nefiind justificat dacă se ţine seama de principiul aflării adevărului şi de dreptul persoanei la un proces echitabil. De asemenea, apare discriminatorie condiţionarea pârâtului de a propune probe utile soluţionării cauzei, chiar dacă nu a depus întâmpinare, de admiterea solicitării reclamantului de a administra probe, condiţionare justificată de faptul că astfel nu se pricinuieşte amânarea judecării cauzei.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât nu este îngrădit accesul liber la justiţie, ci doar se stabileşte un anumit termen pentru depunerea întâmpinării, în vederea desfăşurării cu celeritate a judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul arată că instituirea unui termen procedural este pe deplin justificată de asigurarea unei durate rezonabile a procesului dedus judecăţii, sancţiunea decăderii nefiind de natură a vătăma în vreun fel drepturile constituţionale ale pârâtului. Prin reglementarea cuprinsă în art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. Se mai apreciază că reglementarea de către legiuitor a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia.

În ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, se arată că, aşa cum a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului, statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere referitoare la condiţiile procedurale ale acţiunilor în justiţie, termenele de efectuare a diferitelor acte de procedură sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora.

Avocatul Poporului apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, textul de lege criticat contribuind la urgentarea soluţionării cauzei şi la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale de către pârât, fără a îngrădi accesul la justiţie al acestuia. Se arată că legea procesuală civilă oferă suficiente garanţii care să asigure dreptul la apărare şi egalitatea de tratament a părţilor implicate în proces.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare. Textul legal criticat are următorul conţinut:

–Art. 118 alin. 2: "Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 şi 49 din Constituţia României, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituţionale invocate au următoarea numerotare şi conţinut:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";

–Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încălcării principiilor constituţionale al garantării liberului acces la justiţie şi al dreptului la apărare. Astfel, prin Decizia nr. 128/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, sau prin Decizia nr. 17/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 27 februarie 2003, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate.

Cu acest din urmă prilej, s-a reţinut că "textul" de lege dedus controlului relevă o evidentă utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea obligativităţii întâmpinării, se asigură de plano echilibrul procesual al părţilor în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaşte apărările pârâtului, precum şi probele utilizate în susţinerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoştinţă a acţiunii introductive a reclamantului.

Pe de altă parte, textul criticat contribuie la urgentarea soluţionării cauzei şi la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanţa fiind în măsură de a cunoaşte, încă de la început, cadrul procesual, iar reclamantul îşi poate pregăti apărările, în cunoştinţă de cauză, în raport de susţinerile pârâtului, cuprinse în întâmpinare.

Instituirea obligativităţii depunerii întâmpinării, cu consecinţa decăderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, se circumscrie domeniului de reglementare a competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată, rezervat, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorului ordinar, care a acţionat deci în limitele prerogativelor sale constituţionale.

Dincolo de utilitatea evidentă a reglementării cuprinse în art. 118 din Codul de procedură civilă, Curtea nu poate reţine încălcarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât alin. (2) al articolului criticat instituie obligaţia pentru instanţa judecătorească, în cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, de a-i pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare, ce vor fi consemnate în încheierea de şedinţă, acordând, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării.

Dacă totuşi, deşi protejat, în această manieră, împotriva consecinţelor prejudiciabile ale propriei lipse de diligenţă sau insuficienţei mijloacelor materiale care l-au împiedicat să apeleze la serviciile unui avocat, pârâtul nu înţelege să-şi execute obligaţia de depunere a întâmpinării, el îşi asumă, în deplină cunoştinţă de cauză, riscurile decurgând din propria sa culpă şi, în consecinţă, potrivit unui principiu de aplicaţie generală, nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate pretinde încălcarea dreptului său la apărare".

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Aşa fiind, Curtea constată că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie.

Soluţia adoptată în deciziile anterioare, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Răzvan Marius în Dosarul nr. 7.724/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu