Decizie nr. 710 din 27 noiembrie 2014

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Toader G. Găureanu în Dosarul nr. 1.179/93/2014 (3.043/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 795D/2014.

2.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, întrucât dispoziţiile criticate creează discriminări prin aceea că permit micşorarea pedepsei într-un mod neproporţional, fără a se ţine seama de criteriile de individualizare avute în vedere de judecătorul ce a dispus condamnarea.

4.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Decizia penală nr. 542/C din 1 august 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.179/93/2014 (3.043/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Toader G. Găureanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul referitor la retroactivitatea legii penale mai favorabile şi egalitatea în drepturi, deoarece conduc la discriminări între persoanele care au fost condamnate sub imperiul Codului penal din 1969 şi cele care, deşi condamnate pentru o faptă comisă sub tărâmul legii vechi, sunt judecate potrivit Codului penal actual. Totodată, este limitată şi condiţionată aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât nu mai este posibilă aplicarea facultativă a legii mai blânde.

7.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, precum şi dispoziţiile art. 6 din Codul penal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. Cu toate acestea, Curtea constată că întreaga critică de neconstituţionalitate are în vedere, pe lângă art. 4 din Legea 187/2012, numai alin. (1) al art. 6 din Codul penal, care nu mai permite aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, dispoziţii care, de altfel, au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată excepţia. Drept urmare, obiectul excepţiei urmează a fi restrâns cu privire la art. 6 din Codul penal numai la alin. (1). Textele legale criticate au următorul conţinut:

–Art. 4 din Legea nr. 187/2012: "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.";

–Art. 6 alin. (1) din Codul penal: "(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim."

13.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale mai favorabile şi art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, şi Decizia nr. 437 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 4 august 2014, Curtea Constituţională a statuat că aceste dispoziţii nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16.

15.Curtea a reţinut existenţa anumitor deosebiri între aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile în cazul în care legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Totodată, Curtea a reţinut că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabile, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).

16.De asemenea, Curtea a reţinut existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, care intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a apreciat că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancţiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză. Curtea a statuat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate, descris mai sus, şi alte drepturi sau valori constituţionale care pot contracara parţial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.

17.Având în vedere cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.

18.Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea, cu aceleaşi prilejuri, a observat că analiza situaţiei supuse controlului de constituţionalitate porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorul excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsinduşi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile, reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găseşte şi autorul excepţiei, sancţiunile aplicate acestuia nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.

19.În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi, şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv înainte de apariţia noii legi, altele se aflau în curs de judecată la aceea dată), astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări.

20.Distinct de cele reţinute în deciziile anterior menţionate, Curtea observă că prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. De asemenea, prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia pronunţării unei hotărâri prealabile, a apreciat că raţiunea art. 6 din noul Cod penal nu este aceea de a aplica tratamentul cel mai favorabil privitor la fiecare dintre instituţiile autonome, ci doar aceea de a nu permite ca persoanele definitiv judecate să suporte un tratament sancţionator mai greu decât cel permis, în abstract, de legea nouă. Aşa fiind, Curtea observă că, indiferent dacă este vorba de aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei sau după judecarea definitivă a acesteia, aplicarea legii penale mai favorabile nu se realizează pe instituţii autonome.

21.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, Curtea a reţinut că acestea trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, a observat că cele statuate referitor la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 se aplică mutatis mutandis şi dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Toader G. Găureanu în Dosarul nr. 1.179/93/2014 (3.043/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 noiembrie 2014.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru