Decizie nr. 901 din 17 iunie 2009

Prin Adresa nr. 13.969/1.154/2009, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţională cu cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivă, reprezentată de Guvernul României şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, organ de specialitate al administraţiei publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altă parte.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) A) lit. e) şi art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. J239 din 13 mai 2009 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.218E/2009.

Prin actul de sesizare se solicită Curţii Constituţionale constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivă, reprezentată de Guvernul României şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, organ de specialitate al administraţiei publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altă parte, conflict în măsură să împiedice Consiliul Superior al Magistraturii să îşi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi legale cu care a fost învestit. Totodată, se solicită Curţii Constituţionale şi dispunerea unor măsuri pentru restabilirea ordinii constituţionale care trebuie să existe între autorităţile publice prevăzute în titlul III din Constituţie.

Se apreciază că rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei a fost încălcat de Guvern şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, pentru următoarele motive:

1.A fost grav afectată independenţa justiţiei prin subfinanţarea cronică a sistemului judiciar, situaţie rezultată în urma prorogării repetate, prin adoptarea de către Guvern a unor ordonanţe de urgenţă, a termenului de preluare a bugetului curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a nesolicitării avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii asupra unora dintre actele normative de adoptare a bugetului şi de rectificare bugetară.

Se arată că în fiecare an sistemul judiciar s-a confruntat cu condiţii precare de finanţare, accentuate îndeosebi prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi a Legii nr. 76/2009, care a prevăzut trecerea la bugetele locale a sumelor provenind din taxele judiciare de timbru. Subfinanţarea sistemului afectează grav independenţa acestuia şi subminează rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii.

Un alt aspect ce afectează independenţa justiţiei este faptul că Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti gestionează încă bugetele curţilor de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate şi ale judecătoriilor. Preluarea gestionării acestor bugete trebuia realizată încă de la 1 ianuarie 2008 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă Guvernul, prin adoptarea a două ordonanţe de urgenţă, a prorogat succesiv acest termen, mai întâi pentru data de 1 ianuarie 2009, şi, ulterior, pentru 1 ianuarie 2010. Asemenea măsuri afectează independenţa financiară a justiţiei şi perpetuează o imixtiune a executivului în activitatea autorităţii judecătoreşti, cu consecinţe nefavorabile asupra bunei funcţionări a acesteia.

O altă cauză a situaţiei financiare precare a sistemului judiciar o reprezintă ignorarea Consiliului Superior al Magistraturii de către Guvern în procesul de adoptare a actelor normative bugetare ce privesc sistemul justiţiei. În acest sens se arată că, potrivit Legii nr. 304/2004, bugetele curţilor de apel şi cele ale instanţelor din circumscripţia acestora sunt supuse avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii, iar, în mod firesc, acelaşi regim îl au şi proiectele de acte normative de modificare a acestor bugete. Se susţine că, în temeiul art. 134 alin. (4) din Constituţie şi art. 132 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, avizarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a unor astfel de acte normative este o componentă importantă a garantării independenţei justiţiei.

Or, în pofida acestor obligaţii ce incumbă Guvernului, mai multe acte normative care au reglementat şi bugetele curţilor de apel şi instanţelor din circumscripţia acestora nu au fost supuse avizului Consiliului Superior al Magistraturii. Exemplificativ în acest sens sunt enumerate Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007, precum şi ordonanţele de urgenţă de rectificare bugetară din anii 2005-2009.

Se mai susţine că nu poate exista separaţie şi echilibru al puterilor în condiţiile în care o putere, cea executivă, prin acţiunile sale nesocoteşte atribuţiile altei puteri, a celei judecătoreşti.

Toate aceste aspecte duc la concluzia că este ignorat rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei şi sunt grav afectate principiile accesului liber la justiţie şi al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

2.Omisiunea Guvernului de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii asupra proiectelor de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti.

Se arată că, în perioada 2005-2009, Guvernul a iniţiat sau adoptat 77 de acte normative privitoare la activitatea autorităţii judecătoreşti, fără solicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii, în pofida faptului că au fost întreprinse demersuri din partea Consiliului Superior al Magistraturii în sensul remedierii acestei probleme. Toate acestea afectează principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei.

3.Desfăşurarea unor activităţi de control de către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la unele instanţe judecătoreşti, vizând şi aspecte a căror verificare este de competenţa exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

Se arată că activitatea de control desfăşurată de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la unele instanţe judecătoreşti atât prin natura documentelor solicitate, cât şi prin tematica misiunilor de audit se constituie într-o ingerinţă nepermisă în activitatea autorităţii judecătoreşti din partea unui organ care face parte din sfera puterii executive. Astfel, solicitarea unor documente precum "planurile/programele de perfecţionare profesională planificate/realizate pentru personalul cu funcţii de conducere/execuţie", "graficul de circulaţie al documentelor", "corespondenţa cu Ministerul Justiţiei/C.S.M.", fişele de post privesc exclusiv activitatea instanţelor judecătoreşti a căror control ţine exclusiv de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii şi nu a Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, acesta din urmă putând efectua verificări la nivelul instanţelor numai în ceea ce priveşte activităţile specifice calităţii de ordonator secundar sau terţiar de credite ce revine preşedinţilor curţilor de apel şi celor ai tribunalelor.

Aceste acţiuni ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti sunt contrare art. 1 alin. (4) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Având în vedere cele expuse mai sus se apreciază că acţiunile şi inacţiunile Guvernului şi Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti încalcă prevederile art. 1 alin. (4), art. 21, art. 133 alin. (1) şi art. 134 alin. (4) din Constituţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată părţilor aflate în conflict pentru a-şi exprima în scris punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.

Guvernul şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti au transmis Curţii Constituţionale, cu adresele nr. 51/3.689/E.B. din 21 mai 2009 şi nr. 55.751 din 27 mai 2009, punctele lor de vedere, în care se arată că sesizarea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

1.Se apreciază că nu există o subfinanţare cronică a autorităţii judecătoreşti, ţinând cont de faptul că bugetul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a cunoscut o creştere progresivă încă din anul 2006. Reducerea operată acestui buget în cursul anului 2009 nu poate fi calificată ca fiind o subfinanţare de natură a aduce atingere independenţei autorităţii judiciare, fiind determinată de dificultăţile financiare actuale la nivelul întregii ţări.

Cu privire la prorogarea termenului de transferare a atribuţiilor de gestionare a bugetului instanţelor judecătoreşti de la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se apreciază că aceasta este o opţiune a legiuitorului întemeiată pe art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituţieşi, în orice caz, decizia finală asupra iniţiativei guvernamentale a aparţinut Parlamentului, care a şi aprobat-o.

Se mai arată că aspectele care privesc administrarea instanţelor judecătoreşti, inclusiv administrarea bugetului acestora, nu sunt şi nu pot fi calificate drept componente ale actului de justiţie. Totodată, se apreciază că solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii vizează mai degrabă o modificare legislativă, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

Referitor la critica ce vizează lipsa solicitării avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii în elaborarea actelor normative bugetare ce privesc sistemul justiţiei, se arată că avizul conform al Consiliului se referă la proiectele de buget elaborate de instituţiile din sistemul judiciar, care, de altfel, întotdeauna au fost supuse avizului acestuia. Astfel, avizul conform nu vizează, spre exemplu, proiectul de lege a bugetului de stat, întrucât responsabilitatea ultimă a elaborării acestuia aparţine Guvernului şi nu altor instituţii ale statului.

2.Eventuala omisiune a solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii nu dă naştere la conflicte pozitive sau negative de competenţă şi nu este de natură să producă blocaje instituţionale. Se mai arată că numai prin exercitarea necorespunzătoare sau neexercitarea atribuţiilor constituţionale ale unui organ al statului se poate ajunge în faţa unui conflict juridic de natură constituţională. Or, în cauza de faţă, este vorba de o atribuţie de natură legală a Consiliului.

Prin urmare, se apreciază că sub acest aspect nu există niciun conflict juridic de natură constituţională.

3.Se consideră că misiunile de audit de sistem, efectuate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi control intern în scopul de a se stabili dacă acestea funcţionează economic şi eficient, dar şi pentru identificarea deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora. Misiunile de audit nu au vizat cariera magistratului şi evaluarea acestuia, nu au avut ca obiective sau ca efecte influenţarea actului de justiţie şi atributele specifice independenţei judecătorilor, iar solicitarea anumitor documente a avut ca finalitate evaluarea eficienţei funcţionării entităţii auditate. Prin urmare, auditul efectuat a urmărit numai evaluarea activităţilor strict de natură administrativă care derivă din exercitarea funcţiei de preşedinte de instanţă, ceea ce nu afectează competenţele constituţionale sau legale ale Consiliului Superior al Magistraturii şi ale autorităţii judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru dezbaterea sesizării preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii au fost citate părţile aflate în conflict. La dezbatere s-au prezentat pentru preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii domnul judecător Dan Lupaşcu, iar pentru Guvern şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti domnul Cătălin Predoiu, ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Superior al Magistraturii pentru susţinerea cererii înaintate instanţei constituţionale.

Reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii susţine, în esenţă, următoarele:

Cererea înaintată de către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este rezultatul acumulării în timp a unor acţiuni sau inacţiuni concrete ale autorităţii executive faţă de autoritatea judecătorească, de natură să împiedice instanţele, parchetele şi Consiliul Superior al Magistraturii să îşi îndeplinească, în condiţii corespunzătoare, atribuţiile constituţionale şi legale şi vizează 3 aspecte principale:

1.Subfinanţarea cronică a sistemului judiciar în condiţiile prorogării repetate a preluării bugetului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Bugetul pe anul 2009 a fost redus cu circa 25-30% faţă de cel din 2008, iar prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas cu puţin peste jumătate din bugetul necesar, iar bugetele instanţelor judecătoreşti, ale Ministerului Public şi ale Consiliul Superior al Magistraturii au fost substanţial diminuate. Astfel, la mai multe instanţe a fost sistată prestarea unor servicii (gaze, întreţinere, curăţenie etc.), au fost primite somaţii de evacuare pentru neplata chiriei, nu mai sunt bani pentru obiecte de inventar, reparaţii curente, carburanţi şi lubrifianţi, pregătire profesională; unele unităţi de parchet nu mai pot efectua plata expertizelor, avocaţii au organizat proteste pentru neplata onorariilor, poşta refuză să mai primească citaţiile şi celelalte acte de procedură şi tabloul ar putea continua. Mai mult, Tribunalul Vrancea s-a văzut nevoit să se adreseze justiţiei pentru a obţine fondurile necesare funcţionării.

În fine, prin Legea nr. 76/2009 taxele judiciare de timbru au fost trecute la bugetele locale după ce anterior sumele provenind din aceste taxe constituiau venituri la bugetul de stat şi se cuprindeau distinct în proporţiile pe care legea le prevedea în bugetele Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind destinate ajutorului public judiciar şi asistenţei judiciare, cheltuielilor de investiţii, cheltuielilor curente şi pregătirii profesionale a personalului din justiţie. Această sursă de finanţare a sistemului justiţiei a fost retrasă şi încă nu a fost înlocuită cu o altă sursă de finanţare.

S-a mai arătat că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a prevăzut ca de la 1 ianuarie 2008 bugetul instanţelor inferioare să fie gestionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În loc să întreprindă măsuri concrete pentru predare, Guvernul a adoptat ordonanţele de urgenţă nr. 100/2007 şi nr. 137/2008, prin care a prorogat succesiv acest termen. Se apreciază că şi în condiţiile în care că administrarea bugetului nu constituie o componentă a actului de justiţie, ea ţine de independenţa acesteia.

Este irelevant faptul că ordonanţele de urgenţă menţionate au fost adoptate de vechiul guvern câtă vreme cererea înaintată nu vizează persoane, ci instituţii, iar dacă guvernanţii s-au schimbat, spiritul guvernamental în ceea ce priveşte justiţia a rămas aproape acelaşi.

2.Omisiunea solicitării unor avize de la Consiliul Superior al Magistraturii.

Conflictul născut între cele două autorităţi cu privire la acest punct vizează faptul că Guvernul nu a solicitat avizul conform de la Consiliul Superior al Magistraturii pentru proiectul bugetelor instanţelor pe anul 2008 şi pentru niciun act de rectificare bugetară din anul 2005 la zi.

În acelaşi timp, Guvernul a iniţiat sau adoptat peste 100 de acte normative, fără a solicita avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii.

3.Activităţi de control desfăşurate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la unele instanţe cu depăşirea competenţelor proprii.

Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a desfăşurat misiuni de audit la Tribunalul Mureş (februarie 2009) şi la Curtea de Apel Alba Iulia (martie 2009), misiuni care trebuiau să se circumscrie numai competenţei acestei instituţii de ordonator principal de credite. Or, chiar dacă misiunile de audit nu au vizat în mod direct actul de justiţie, organele de audit au solicitat, printre altele, fişele posturilor pentru personalul judecătoresc, programele de formare profesională şi au urmărit evaluarea activităţilor de natură administrativă care derivă din exercitarea funcţiei de preşedinte de instanţă. Verificarea acestor aspecte este de competenţa Inspecţiei judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii.

În consecinţă, se solicită constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţile implicate şi să se dispună măsurile care se impun.

Reprezentantul Guvernului şi Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti cu privire la cele 3 aspecte contestate arată următoarele:

1.A existat o creştere progresivă a bugetului total alocat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, deci implicit instanţelor, pe toată perioada 2000-2008. Mai mult, sistemul justiţiei a beneficiat şi de fonduri europene.

Se arată că există o diferenţă de natură intrinsecă între administrarea bugetelor instanţelor şi independenţa Justiţiei, administrarea bugetelor nefiind o componentă a actului de justiţie. De aceea, păstrarea administrării bugetelor instanţelor de către minister nu poate prin ea însăşi să aducă atingere independenţei magistraţilor şi actului de justiţie.

Mai mult, art. 73 din Constituţie conferă legiuitorului libertatea să stabilească instituţia care administrează bugetele instanţelor, o atare chestiune fiind una de oportunitate. În aceste condiţii, legiuitorul a stabilit prin Legea nr. 97/2007 şi Legea nr. 137/2008 că, în condiţiile prezente, este oportun ca preluarea bugetelor instanţelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie amânată. Această opţiune a legiuitorului s-a bazat pe faptul că sistemul judiciar ca atare nu era pregătit să preia aceste bugete.

Se mai arată că Guvernul face eforturi pentru plata indemnizaţiilor magistraţilor, în acest sens fiind puse în plată şi deciziile judecătoreşti care obligă instituţiile din sistemul justiţiei la acordarea pentru viitor a sporurilor de confidenţialitate şi de risc şi suprasolicitare neuropsihică.

2.Legea nu obligă la avizarea conformă a proiectului legii bugetului de stat sau a proiectului legii de rectificare bugetară, ci doar la obţinerea avizelor Consiliului Superior al Magistraturii pentru proiectele de buget formulate de instanţe şi parchete. Totodată, se reţine că responsabilitatea ultimă a elaborării proiectului legii bugetului aparţine Guvernului, competenţă care ţine de esenţa puterii executive.

Se mai arată că atribuţiile constituţionale ale Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt circumscrise domeniului legiferării. Omisiunile de solicitare a avizului Consiliului Superior al Magistraturii asupra unor proiecte de acte normative nu se încadrează în conţinutul noţiunii de "acte sau acţiuni concrete" prin care Guvernul sau ministerul şi-ar fi arogat puteri care aparţin Consiliului Superior al Magistraturii. În niciun caz avizul de legalitate al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, prevăzut expres de lege, nu poate fi dublat de un aviz de legalitate al Consiliului Superior al Magistraturii.

3.Misiunile de audit nu au vizat cariera magistratului şi evaluarea acestuia, nu a avut ca obiective sau ca efecte influenţarea actului de justiţie şi atributele specifice independenţei judecătorilor, tema misiunii fiind "Evaluarea stadiului implementării sistemului de control managerial (...)".

În consecinţă, se solicită constatarea inexistenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţile implicate şi respingerea cererii preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii ca neîntemeiată.

CURTEA,

examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivă reprezentată de Guvernul României şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, organ de specialitate al administraţiei publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altă parte, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autorităţilor publice aflate în conflict, notele scrise depuse, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra cererii privind soluţionarea prezentului conflict juridic de natură constituţională.

Prin cererea formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii se solicită Curţii constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între:

–autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivă reprezentată de Guvernul României, pe de altă parte;

–autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivă, reprezentată de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, organ de specialitate al administraţiei publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altă parte.

Astfel, analiza Curţii va viza ambele probleme puse în discuţie ale pretinsului conflict juridic de natură constituţională.

Obiectul conflictului juridic de natură constituţională cu care a fost sesizată Curtea Constituţională priveşte 3 aspecte principale:

1.Subfinanţarea cronică a sistemului judiciar, nepreluarea gestionării bugetelor instanţelor judecătoreşti de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ignorarea Consiliului Superior al Magistraturii de către Guvern în procesul de adoptare a actelor normative bugetare ce privesc sistemul justiţiei;

2.Omisiunea Guvernului de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii asupra proiectelor de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti;

3.Desfăşurarea unor activităţi de control de către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti la unele instanţe judecătoreşti, vizând şi aspecte a căror verificare este de competenţa exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii.

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 133 alin. (1) privind rolul de garant al independenţei justiţiei exercitat de Consiliul Superior al Magistraturii şi art. 134 alin. (4) din Constituţie privind exercitarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a unor atribuţii stabilite prin legi organice în sarcina sa.

Curtea a stabilit, în jurisprudenţa sa, că un conflict juridic de natură constituţională presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Mai mult, prin Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008, Curtea a statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie "stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea". Prin urmare, potrivit jurisprudenţei Curţii, conflictele juridice de natură constituţională nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei.

Raportând datele speţei la considerentele de principiu reţinute din jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională urmează să analizeze dacă aspectele sesizate în cererea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii întrunesc elementele constitutive ale unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivă, reprezentată de Guvernul României, pe de altă parte. Astfel:

1.A) Susţinerea că sistemul judiciar este subfinanţat în mod cronic, dându-se în acest sens ca exemple Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 şi Legea nr. 76 din 13 mai 2009, nu poate fi primită. Curtea, prin Decizia nr. 787 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, a constatat constituţionalitatea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 şi a stabilit că rectificarea în sens negativ operată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a fost una determinată de constrângerile bugetare şi de condiţiile economice nefavorabile ale anului 2009. Rectificări negative au fost operate la toate instituţiile publice, nu numai în sistemul justiţiei, astfel încât nu se poate susţine că a fost afectat principiul independenţei judecătorilor.

Articolul unic pct. 5 din Legea nr. 76/2009 a stabilit o nouă sursă de finanţare pentru autorităţile publice locale, fără însă ca prin această măsură să se dorească subfinanţarea justiţiei. Ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului stabilirea surselor de finanţare ale fiecărei categorii de buget în parte. Curtea reţine că, potrivit principiului realităţii bugetare sau neafectării veniturilor bugetare, veniturile se înscriu în buget pe surse de provenienţă, iar cheltuielile pe acţiuni şi obiective concrete, astfel încât veniturile odată intrate în buget se depersonalizează şi servesc la efectuarea cheltuielilor în ordinea prevăzută în buget. Acest principiu este determinat de necesităţile practice ale execuţiei bugetare, care au demonstrat că o afectare iniţială a unui venit poate conduce fie la imposibilitatea realizării obiectivului finanţat, fie la cheltuirea întregului venit, deşi necesităţile nu o impun.

Astfel, calificarea unor surse de venituri ca aparţinând bugetului de stat sau bugetelor locale este o decizie de oportunitate bugetară ce poate fi cenzurată de Curtea Constituţională numai în situaţia în care funcţionarea unei puteri a statului este pusă în pericol, ceea ce, în speţă, nu este cazul.

B) În expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2008, ca justificare pentru prorogarea intrării în vigoare a prevederilor art. 136 din Legea nr. 304/2004, se arată următoarele:

–"Având în vedere perioada rămasă până la 1 ianuarie 2008, se impune reglementarea urgentă a calităţii de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti", respectiv,

–"Ministerul Justiţiei asigură, potrivit legii, buna organizare şi administrare a justiţiei ca serviciu public, are calitatea de ordonator principal de credite şi dispune atât de experienţa, cât şi de capacitatea tehnică necesară gestionării bugetului instanţelor, precum şi faptul că instanţa supremă nu dispune încă de capacitatea financiară, materială şi de personal pentru asigurarea acestei funcţii".

Din aceste considerente rezultă clar că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu avea, la momentul respectiv, capacitatea administrativă necesară pentru a prelua gestionarea bugetelor instanţelor judecătoreşti. O asemenea capacitate administrativă vizează existenţa atât a unei scheme organizaţionale adecvate, cât şi personal calificat pentru realizarea obligaţiilor care decurg prin preluarea gestionării bugetelor instanţelor judecătoreşti. Or, în lipsa acestor elemente indisolubil legate de imperativul legal al preluării bugetelor instanţelor judecătoreşti de către Instanţa Supremă, Guvernul îşi poate exercita competenţa de legiferare conferită de dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, se reţine că o atare situaţie este una extraordinară, întrucât inexistenţa capacităţii administrative menţionate, coroborată cu intrarea în vigoare a art. 136 din Legea nr. 304/2004, ar perturba grav funcţionarea sistemului justiţiei şi, mai mult, o asemenea situaţie ar putea avea repercusiuni şi asupra independenţei justiţiei prin blocarea plăţilor din sistem.

Se mai reţine că independenţa financiară a justiţiei nu poate fi afectată de faptul că gestionarea alocaţiilor bugetare se face de către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti sau de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât independenţa financiară nu este determinată de existenţa unui anume titular însărcinat cu gestionarea bugetelor, ci de existenţa în sine a unor alocaţii bugetare suficiente pentru a se asigura buna funcţionare a instanţelor.

Totodată, nu se poate face abstracţie de faptul că cele două ordonanţe de urgenţă au fost emise în perioada 2007-2008, iar până în prezent nu au dat naştere vreunei nemulţumiri din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii de a se constata, de abia în prezent, existenţa acestui conflict conduce la ideea că actualul executiv, prin simpla acceptare a acestor reglementări, s-ar situa de iure pe poziţia unui conflict juridic de natură constituţională în raport de puterea judecătorească, ceea ce apare ca fiind excesiv.

Acest conflict se poate naşte însă în condiţiile în care, în lipsa unui dialog efectiv între cele două autorităţi, se ajunge ca, în timp, prevederile art. 136 din Legea nr. 304/2004 să fie lipsite de eficienţă.

C) Critica referitoare la nerespectarea rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei prin omisiunea de a supune avizării sale actele normative ce privesc domeniul justiţiei este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi arătate mai jos:

Curtea, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, a stabilit că neîndeplinirea de către Guvernul României a unei obligaţii legale în cadrul unei proceduri de legiferare nu naşte un conflict juridic de natură constituţională. Astfel, prin decizia menţionată s-a stabilit că nu există un conflict juridic de natură constituţională prin neîndeplinirea obligaţiei de a solicita avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în legătură cu anumite hotărâri de guvern, care însă nu a afectat procesul legislativ, prin crearea unui blocaj instituţional.

Raportând considerentele acestei decizii a Curţii Constituţionale la speţa de faţă, se reţine că textul art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 avut în vedere are următorul cuprins: "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti." Prin urmare, Curtea observă că această competenţă a Consiliului Superior al Magistraturii este una legală, acordată prin voinţa Parlamentului în temeiul textului constituţional al art. 134 alin. (4), potrivit căruia "Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei". Însă, indiferent că este vorba de o competenţă acordată prin lege sau direct prin textul Constituţiei, autorităţile sunt obligate să le aplice şi să le respecte în virtutea art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". O atare concluzie se impune datorită faptului că principiul legalităţii este unul de rang constituţional.

Totuşi, în cauza de faţă se reţine că aspectele semnalate de către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii ar viza o eventuală neconstituţionalitate a unor acte normative, şi nu un conflict juridic de natură constituţională. Totodată, Curtea reţine că neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe poate fi stabilită numai în condiţiile art. 146 lit. a) şi d) din Constituţie, şi nu în temeiul textului constituţional al art. 146 lit. e).

Pe lângă aceste aspecte, Curtea, având în vedere divergenţele de interpretare dintre părţile aflate în conflict cu privire la noţiunea de "avizare", reţine că aceasta trebuie circumscrisă numai la actele normative care privesc în mod direct organizarea şi funcţionarea autorităţii judecătoreşti, precum modul de funcţionare al instanţelor, cariera magistraţilor, drepturile şi obligaţiile acestora etc., pentru a nu se ajunge la denaturarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii.

2.Cu privire la nesolicitarea avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la actele normative bugetare ce vizează domeniul justiţiei, se reţine că o atare critică este neîntemeiată. Astfel, bugetele curţilor de apel şi instanţelor din circumscripţia acestora sunt supuse avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii, deci rezultă că nu proiectul legii bugetului de stat este supus avizului Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta avizează conform numai propunerile de bugete ale instanţelor, iar Guvernul este cel competent în mod exclusiv să decidă asupra formei finale a proiectului legii bugetului de stat.

Acceptând teza susţinută de Consiliul Superior al Magistraturii s-ar ajunge la situaţia ca o instituţie care are drept rol garantarea independenţei justiţiei să stabilească şi să cenzureze chestiuni care ţin de gestionarea bugetului la nivel naţional, cu alte cuvinte ar realiza un control de oportunitate bugetară, ceea ce este inadmisibil.

Cu privire la susţinerea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivă, reprezentată de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, organ de specialitate al administraţiei publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altă parte, motivat de faptul că misiunile de audit efectuate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi-au depăşit atribuţiunile, se constată că o atare susţinere este fără suport constituţional.

Eventuala depăşire a limitelor de competenţă ale misiunilor de audit nu reprezintă probleme de constituţionalitate, ci strict de legalitate, astfel încât raportul acestora poate fi cenzurat în faţa instanţelor de judecată. Rezultă deci că nici sub acest aspect nu există un conflict juridic de natura constituţională între Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Ţinând cont cele de mai sus, Curtea urmează să constate că aspectele sesizate de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu întrunesc elementele unui conflict juridic de natură constituţională în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie.

Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Curtea Constituţională constată că aspectele sesizate de Consiliul Superior al Magistraturii nu întrunesc elementele unui conflict juridic de natură constituţională în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, primului-ministru al Guvernului şi ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 17 iunie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly