Decizie nr. 499 din 15 mai 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Mircea Valentin Bordaş în Dosarul nr. 13.699/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 631D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că la dosar autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicită ca "în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate pe încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie să se ţină seama de jurisprudenţa Curţii în materie, respectiv de Decizia nr. 109 din 9 februarie 2010".

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită păstrarea jurisprudenţei acesteia în materie, în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 13.699/211/2010, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Excepţia a fost ridicată de Mircea Valentin Bordaş într-o cauză având ca obiect cererea de constatare a existenţei unui drept de creanţă asupra statului român şi obligarea acestuia la plata sumei consemnate în decizia emisă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, următoarele:

1.Cu privire la neconstituţionalitatea textelor de lege criticate în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 a fost adoptată fără a exista situaţia extraordinară cerută de textul constituţional invocat şi fără a fi respectată obligaţia de a motiva urgenţa adoptării acesteia. Astfel, urgenţa adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 este motivată numai cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009, nu şi cu privire la suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Simpla motivare a urgenţei nu poate fi suficientă, această motivare trebuind să fie reală şi temeinică în acelaşi timp, nu doar declarată.

Nici motivarea din teza finală a preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, potrivit căreia "nepromovarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar avea drept consecinţă imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", nu poate justifica urgenţa atâta vreme cât, potrivit prevederilor pct. 22 al articolului unic din titlul I al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 142/2010, "Sursele de finanţare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcţie se asigură din dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la Fondul «Proprietatea», din sumele obţinute ca urmare a vânzărilor de acţiuni emise de Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» - S.A., efectuate de către Ministerul Finanţelor Publice, după deducerea cheltuielilor efectuate de Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» - S.A., şi în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice".

Autorul excepţiei arată că din textul de lege anterior invocat rezultă că sumele necesare plăţii despăgubirilor provin din dividendele aferente acţiunilor deţinute la Fondul "Proprietatea", din sumele obţinute ca urmare a vânzărilor de acţiuni emise de Fond şi numai în completare de la bugetul de stat, astfel încât motivarea urgenţei adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 prin imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar nu poate fi primită.

2.Referitor la încălcarea prin dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 a prevederilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, autorul excepţiei arată că actul normativ menţionat reglementează într-un domeniu interzis prin textul constituţional pretins încălcat, afectând dreptul de proprietate. Aceasta deoarece deţinătorii titlurilor au un drept de creanţă asupra statului, ceea ce echivalează, în accepţiunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu dreptul de proprietate asupra unui bun, în acest sens fiind hotărârile din 9 decembrie 1994, 6 martie 2003, 28 iunie 2005 şi 24 martie 2005, pronunţate în cauzele Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, Jasiuniene împotriva Lituaniei, Virgil Ionescu împotriva României şi Sandor împotriva României.

3.Autorul excepţiei arată, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate aduc atingere şi prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), întrucât retroactivează, tinzând să modifice un raport juridic existent la data adoptării acestora, deoarece modifică raporturi juridice preexistente în situaţia în care persoana şi-a exercitat deja dreptul de opţiune, iar creanţa sa a devenit certă, lichidă şi exigibilă.

4.Autorul excepţiei arată că deţinătorii unui titlu de despăgubire acordat potrivit Legii nr. 247/2005 sunt titulari ai unui drept de creanţă asupra statului român. În accepţiunea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul de creanţă este asimilat unui bun, astfel încât aceştia ar trebui să beneficieze de prevederile art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Or, modificarea unilaterală a termenului de plată de către statul debitor prin instituirea unui termen de suspendare a plăţilor pentru o perioadă de 2 ani constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, deoarece garantarea creanţelor împotriva statului priveşte atât cuantumul acestora, cât şi respectarea termenului în care acestea trebuie plătite, precum şi posibilitatea executării silite a acestora. În condiţiile în care statul poate modifica ori de câte ori doreşte termenul de plată, garanţia unei astfel de creanţe rămâne una iluzorie, iar realizarea ei devine un deziderat imposibil de realizat.

Prin textul de lege criticat se realizează o diferenţiere între titularii dreptului de despăgubire ale căror titluri au fost emise deja şi cei ale căror titluri nu au fost emise, ceea ce aduce atingere prevederilor art. 16, art. 44 alin. (2) şi art. 53 alin. (2) din Constituţie.

5.Întrucât creanţa asupra statului constituie un bun, restrângerea dreptului de proprietate asupra acestuia aduce atingere şi prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece condiţiile conţinute de textul constituţional invocat nu sunt respectate.

6.Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, autorul excepţiei arată că "între reglementările comunitare care se impun asupra normelor interne contrare se regăseşte Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale". În aplicarea acesteia Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 a fost emisă în conformitate cu art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, urmărindu-se evident evitarea unui dezechilibru bugetar în condiţii de criză economică. Textul de lege criticat se aplică pentru viitor şi nu aduce atingere prevederilor art. 16 şi art. 44 alin. (1) şi (4) din Constituţie, acesta fiind adoptat potrivit art. 44 alin. (1) teza finală din Legea fundamentală. Cât priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 148 alin. (1) şi (4) din Constituţie, se arată că normele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu fac parte dintre normele de drept comunitar.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, cererea depusă de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează prevederile art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, având următorul cuprins: "(3) Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea». Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare."

Autorul arată că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului şi alin. (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a proprietăţii private, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4) şi (6) privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă, art. 148 alin. (2) şi (4) referitoare la prioritatea de aplicare a dreptului comunitar, precum şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1.Prin Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.365 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 1.602 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2012, Curtea a respins excepţii de neconstituţionalitate cu obiect similar ca neîntemeiate.

2.Referitor la neconstituţionalitatea textelor de lege criticate în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 1.365 din 18 octombrie 2011, că necesitatea contracarării efectelor economice destabilizatoare pe care le-ar fi avut valorificarea imediată a titlurilor de plată este de natură să confere caracter constituţional măsurii prevăzute de textul de lege criticat, din perspectiva respectării exigenţelor impuse de art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală. În sprijinul acestei idei poate fi amintită şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010.

Curtea a mai constatat, cu acelaşi prilej, că nu poate reţine nici critica referitoare la pretinsa nesocotire a principiului egalităţii în drepturi, întrucât prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu conduc la o situaţie discriminatorie. Textul de lege criticat instituie, într-adevăr, două categorii distincte de persoane, şi anume cele cărora li s-au emis titlurile de plată anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă menţionate şi cele cărora nu li s-au emis încă titluri de plată şi care pot opta fie pentru conversia acestora în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea", fie pentru primirea titlurilor de plată după expirarea perioadei de suspendare. Dar diferenţierea celor două categorii constă doar în introducerea unui decalaj temporal între momentele la care valorificarea titlurilor de plată pentru imobilele preluate în mod abuziv devine efectivă. Prin urmare, textul de lege criticat nu instituie o discriminare neconstituţională, ci reprezintă o reglementare care îşi găseşte o justificare obiectivă şi rezonabilă prin prisma motivaţiilor economice care au stat la baza edictării actului normativ din care acesta face parte.

3.Totodată, prin Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011 Curtea a mai observat, făcând referire la jurisprudenţa sa, că un act normativ care, prin conţinutul său, urmăreşte găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor statului nu este de natură să contravină dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, chiar dacă afectează celeritatea procedurii.

Curtea a mai constatat că textul de lege criticat nu aduce atingere existenţei dreptului de proprietate, ci prevede o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, respectiv valorificarea, pentru o perioadă de 2 ani, a titlurilor de plată emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin conversia acestora în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" corespunzător sumei pentru care a fost formulată opţiunea. Or, acest lucru nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanţă asupra statului, fapt ce ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, ci cu reglementarea unei modalităţi de valorificare determinate de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară şi dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar. Prin urmare, măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, reprezentând o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate. Pentru aceste motive, Curtea reţine, cu acest prilej, că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

4.De asemenea prin Decizia nr. 1.602 din 15 decembrie 2011, Curtea a observat că nu poate fi reţinută o atingere adusă art. 15 alin. (1) şi art. 53 din Legea fundamentală, întrucât autorul beneficiază în continuare de dreptul său de proprietate garantat de Constituţie, fără ca acesta să fie restrâns, art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 reglementând cu privire la procedura prin care acesta poate fi valorificat, nu cu privire la substanţa sa.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei, considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

În plus, cu acest prilej, Curtea observă că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 este motivată urgenţa adoptării acesteia, arătându-se că "nepromovarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar avea drept consecinţă imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar".

Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită, deoarece prevederile legale criticate nu afectează regimul unui drept fundamental, dreptul de proprietate, ci statuează cu privire la procedura prin care acesta poate fi valorificat.

În final, Curtea observă că prevederile art. 148 din Constituţie nu au incidenţă în speţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Mircea Valentin Bordaş în Dosarul nr. 13.699/211/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu