Decizie nr. 124 din 16 februarie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gheorghe Voicu în Dosarul nr. 22/335/2011 al Judecătoriei Videle şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 309D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 451D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Ion Stroescu în Dosarul nr. 1.359/101/2011 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 309D/2011 şi nr. 451D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 451D/2011 la Dosarul nr. 309D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 22/335/2011, Judecătoria Videle a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Voicu cu prilejul soluţionării contestaţiei la executare pentru plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.

Prin Încheierea din 28 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.359/101/2011, Tribunalul Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Excepţia a fost ridicată de Ion Stroescu cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect contestarea unui act administrativ fiscal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate, care instituie obligaţia plăţii unei contribuţii minime pentru asigurările sociale de sănătate egale cu un salariu minim brut lunar, contravin principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale, întrucât obligă, în anumite cazuri, aşa cum este şi situaţia în speţă, să se plătească mai mult decât câştigul realizat. Totodată, acest principiu constituţional impune şi ca sarcinile fiscale să fie raportate la capacitatea contributivă a contribuabilului. De asemenea, consideră că textul de lege criticat este discriminatoriu, întrucât numai persoanele cuprinse în ipoteza sa sunt obligate la plata acestei obligaţii minime.

Judecătoria Videle consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

Tribunalul Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: "Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...] b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;".

Autorii excepţiei consideră că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (2) care instituie principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale.

Examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 95/2006 a urmărit instituirea un sistem general de asigurări sociale de sănătate care să garanteze tuturor cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenilor străini şi apatrizilor care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau care au domiciliul în România accesul la un pachet de bază de servicii medicale (art. 211). Acest drept este însoţit însă de obligaţia corelativă a celor asiguraţi de a contribui la susţinerea acestui sistem prin plata unei părţi din veniturile realizate (art. 257). Analizând această obligaţie, Curtea, prin Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, a reţinut că "sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie", acesta fiind, în fapt, "o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor".

În vederea protejării anumitor categorii de persoane care, în mod obiectiv, nu pot realiza venituri, astfel încât să poată contribui la fondul pentru asigurările sociale de sănătate, precum şi a altor categorii de persoane având un statut deosebit, aşa cum sunt persoanele care au fost persecutate în perioada comunistă, art. 213 alin. (1) din legea amintită a instituit anumite excepţii de la obligaţia plăţii contribuţiei. De asemenea, avânduse în vedere situaţia obiectivă în care se află, s-a prevăzut plata din alte surse a contribuţiei pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2).

Prin urmare, din perspectiva reglementării Legii nr. 95/2006, dreptul la asigurări sociale de sănătate se află într-o strânsă legătură cu obligaţia de a contribui la fondul pentru aceste asigurări, excepţie făcând doar persoanele care în mod obiectiv nu pot realiza această obligaţie.

Cât priveşte critica referitoare la existenţa unei disproporţii între capacitatea contributivă a asiguraţilor şi cuantumul contribuţiei datorate, Curtea observă că textul de lege criticat obligă la plata unei contribuţii minime egală cu un procent de 6,5 calculat la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. Or, având în vedere valoarea pachetului de servicii medicale la care are acces asiguratul în temeiul acestei contribuţii minime, valoare ce depăşeşte cu mult valoarea acestei contribuţii, precum şi cuantumul în sine al contribuţiei, se apreciază că nu se poate vorbi despre existenţa unei obligaţii disproporţionate, contrare cerinţelor art. 56 din Constituţie.

Totodată, Curtea reţine că obligaţia de plată a contribuţiei minime la asigurările sociale de sănătate, criticată de autorul excepţiei, nu are un caracter singular, discriminatoriu, în această situaţia aflându-se şi persoanele care se încadrează în ipoteza art. 257 alin. (2) lit. f), dar şi salariaţii prevăzuţi la lit. a), aceştia având garantat salariul minim brut pe ţară prin însuşi textul art. 41 alin. (2) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gheorghe Voicu în Dosarul nr. 22/335/2011 al Judecătoriei Videle şi de Ion Stroescu în Dosarul nr. 1.359/101/2011 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea