Decizia nr. 573 din 21 septembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 717 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Anișoara Gabriela Cherciu în Dosarul nr. 12.380/325/2015 al Tribunalului Timiș - Secția a II-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 150D/2016 al Curții Constituționale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât textul de lege criticat nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil. Arată că procedura contestației la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul executării silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluționării contestației, instanța nu poate examina aspecte care țin de fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție hotărâri judecătorești.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia nr. 52/A din 15 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 12.380/325/2015, Tribunalul Timiș - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 717 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Anișoara Gabriela Cherciu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva sentinței prin care Judecătoria Timișoara a anulat ca netimbrată cererea prin care contestatoarea a solicitat instanței anularea tuturor formelor de executare efectuate împotriva sa de executorul judecătoresc.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că art. 717 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituțional, întrucât modificarea sa prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe s-a făcut prin încălcarea normelor de tehnică legislativă. Astfel, consideră că, de vreme ce art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă conține singura dispoziție legală de anulare a cererii de chemare în judecată, iar alin. (5) al acestuia reglementează modalitatea de contestare a încheierii de anulare, prin neaplicarea acestor dispoziții în cadrul contestației la executare se creează un vid legislativ pe care instanțele nu au calitatea să îl suplinească după bunul plac. Potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, anularea cererii de chemare în judecată se face prin încheiere, dată în camera de consiliu, dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3); or, odată cu neaplicarea acestei prevederi, anularea cererii de chemare în judecată se va face prin sentință dată în ședință publică, ceea ce nu este reglementat prin lege, instanțele fiind în situația de a improviza măsuri legislative. De asemenea, arată că art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă stabilește imperativ modul de contestare a măsurii anulării cererii de chemare în judecată, și anume prin cerere de reexaminare, pe când prin neaplicarea acestei dispoziții contestarea măsurii se va putea face doar printr-o cerere de apel, ceea ce nu este prevăzut de Codul de procedură civilă. Consideră că argumentele prezentate în expunerea de motive a Legii nr. 138/2014 nu sunt de natură să demonstreze necesitatea modificării art. 717 din Codul de procedură civilă în sensul eliminării aplicării art. 200 din același cod. Autoarea excepției mai susține că o asemenea lipsă de corelare legislativă este de natură să tulbure bunul mers al executării silite, creând disfuncționalități în derularea acesteia, având, așadar, efecte contrare celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

6.Tribunalul Timiș - Secția a II-a civilă apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor din Legea fundamentală indicate de autoarea excepției de neconstituționalitate.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul apreciază că susținerile autoarei excepției sunt neîntemeiate. În acest sens, arată, în esență, invocând cele reținute în doctrină, că, în situația în care nu sunt respectate prevederile legale referitoare la conținutul contestației, instanța va proceda la aplicarea sancțiunilor corespunzătoare fiecărei neregularități, însă numai după fixarea primului termen de judecată. De asemenea, completarea textului este în acord cu natura specifică și urgentă a contestației la executare, cu atât mai mult cu cât, în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014, prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă se aplicau fără a se face vreo distincție între tipurile de acțiune la care partea apela, întrucât nu exista nicio dispoziție specială sub acest aspect.

9.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate nu sunt de natură să încalce principiul accesului liber la justiție și nici dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Arată că procedura contestației la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul executării silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluționării contestației, instanța nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicțională în fața cărora au avut loc dezbateri în contradictoriu, părțile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. Menționează că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, în deplină concordanță cu art. 126 alin. (2) din Constituție.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 717 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următoarea redactare:

(1)Contestația la executare se judecă cu procedura prevăzută de prezentul cod pentru judecata în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător, dispozițiile art. 200 nefiind aplicabile în acest caz.

13.Art. 200, la care face trimitere textul de lege criticat, cuprinde regulile de procedură referitoare la verificarea cererii și regularizarea acesteia.

14.Prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate au dobândit redactarea actuală odată cu modificarea Codului de procedură civilă prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, când, prin art. I pct. 37, a fost introdusă în cuprinsul art. 716 alin. (1) mențiunea referitoare la inaplicabilitatea prevederilor privitoare la verificarea și regularizarea cererii. Ulterior, Codul de procedură civilă a fost republicat, art. 716 devenind art. 717.

15.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil și art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne. Autoarea excepției invocă acest ultim articol din Legea fundamentală „prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și [la] jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la executările silite“.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că argumentele aduse în sprijinul admiterii acesteia sunt centrate pe faptul că textul supus controlului de constituționalitate prevede expres că, în cadrul soluționării contestației la executare, nu se aplică procedura verificării și regularizării cererilor, prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă.

17.Curtea reține că procedura menționată urmărește complinirea eventualelor lipsuri ale cererii de chemare în judecată, sub aspectul competenței instanței sesizate și al elementelor esențiale ale cererii, enumerate la art. 194-197 din același cod, precum datele de identificare ale părților și reprezentaților acestora - dacă este cazul, obiectul și valoarea cererii, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile de care reclamantul înțelege să se folosească în susținerea fiecărui capăt de cerere. De asemenea, procedura regularizării cererii de chemare în judecată mai are în vedere și achitarea taxei judiciare de timbru. Toate aceste cerințe a căror îndeplinire este verificată de judecător înainte de fixarea primului termen de judecată au ca scop stabilirea, încă din etapa preliminară, a unui cadru procesual clar, bine definit și evitarea introducerii unor cereri de chemare în judecată informe, care să încarce rolul instanțelor cu procese al căror parcurs ar fi fost mult mai rapid în situația în care declanșarea acestora s-ar fi realizat prin intermediul unor acțiuni introductive bazate pe cereri de chemare în judecată care să cuprindă toate mențiunile definitorii mai sus arătate (a se vedea, în același sens, și Decizia nr. 167 din 16 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, paragraful 19).

18.Curtea reține că procedura verificării și regularizării privește cererea de chemare în judecată, ca act inițial al procesului, de al cărei conținut depinde întreaga derulare ulterioară a procesului. Contestația la executare, în schimb, este considerată un incident ivit în cursul executării silite, astfel că nu se justifică aplicarea procedurii regularizării cererii, câtă vreme coordonatele esențiale ale procesului au fost deja stabilite. Ceea ce nu înseamnă că, în virtutea rolului său activ, judecătorul nu va pune în vedere contestatorului-debitor ca, până la primul termen de judecată, să remedieze lipsurile constatate la înregistrarea contestației. Deosebirea față de procedura regularizării constă în faptul că, în cadrul acesteia din urmă, nu se fixează primul termen de judecată decât după ce se corectează sau completează corespunzător cerințele mai sus amintite, pe când, în cazul contestației la executare, judecătorul stabilește primul termen de judecată și dispune comunicarea contestației către intimat, în forma incompletă înaintată de contestator, dar, în același timp, înștiințează contestatorul cu privire la carențele contestației și îi pune în vedere să le complinească. Așadar, contestația nu va fi anulată decât dacă, la primul termen de judecată, judecătorul constată că nu au fost îndeplinite rigorile de formă și de fond, deși contestatorului i-au fost aduse la cunoștință și i s-a dat posibilitatea să se conformeze acestora într-un anumit interval de timp.

19.De altfel, în cauza de față, din decizia Tribunalului Timiș, care constituie actul de sesizare a Curții Constituționale, rezultă că instanța care a anulat ca netimbrată contestația la executare formulată de autoarea excepției de neconstituționalitate i-a pus în vedere acesteia, prin citație, să depună taxa de timbru judiciar corespunzătoare, pentru ca, abia apoi, constatând neîndeplinirea acestei obligații, să anuleze cererea. Autoarea excepției a susținut, însă, în motivarea apelului declarat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, că, în realitate, prin rezoluția cuprinsă în citație, instanța i-a fixat termen pentru depunerea întâmpinării, iar nu a taxei judiciare de timbru.

20.Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea constată că nu se pune problema unei necorelări legislative, contrară normelor de tehnică legislativă, de natură să încalce exigențele de calitate și previzibilitate ale normelor juridice, așa cum susține autoarea excepției, ci neaplicarea procedurii regularizării cererii în cazul contestației la executare reprezintă o opțiune a legiuitorului, care a înțeles să eficientizeze și să accelereze astfel o etapă a executării silite, în condițiile în care accesul liber la justiție este pe deplin asigurat, contestatorul având posibilitatea reală și efectivă de a se adresa instanțelor de judecată pentru contestarea actelor de executare silită.

21.În ceea ce privește critica potrivit căreia, în conformitate cu prevederile art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă, contestarea măsurii anulării cererii de chemare în judecată, pentru nerespectarea condițiilor de formă și de fond descrise în art. 194-197 din același cod, se face printr-o cerere de reexaminare, pe când în cazul contestației la executare, prin neaplicarea acestei dispoziții, contestarea măsurii anulării contestației se va putea face doar prin apel, Curtea reține că nu este îngrădit nici dreptul de acces liber la justiție, nici cel la un proces echitabil, atât timp cât contestatorul are posibilitatea de a solicita și de a obține, în fața unei instanțe de judecată, reanalizarea măsurii anulării contestației.

22.Sub acest aspect, Curtea reiterează cele statuate cu valoare de principiu în jurisprudența sa, în sensul că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Curtea a apreciat că aceasta reprezintă o soluție care rezultă în mod categoric din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite de lege“ și ale art. 129, în conformitate cu care „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Curtea a arătat că judecătorul „spune dreptul“ pentru soluționarea unui litigiu, dar numai în formele și în condițiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

23.În ce privește invocarea, în susținerea criticii de neconstituționalitate, a prevederilor art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, în condițiile în care nu face trimitere la niciun act de drept european, dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale neintrând în sfera de aplicare a dispozițiilor constituționale menționate, raportarea la acestea putând fi făcută prin prisma art. 20 din Legea fundamentală.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Anișoara Gabriela Cherciu în Dosarul nr. 12.380/325/2015 al Tribunalului Timiș - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 717 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 septembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu