Decizia nr. 167 din 16 martie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Lucia Tănasa în Dosarul nr. 45.586/3/2015/a1 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 418D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepției de neconstituționalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3.Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 455D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 raportat la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Alexandru Sfîrăială în Dosarul nr. 64.381/300/2015/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.

4.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției de neconstituționalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

5.Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 455D/2016 la Dosarul nr. 418D/2016, care a fost primul înregistrat.

6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013 sau Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7.Prin încheierile din 23 martie 2016 și 6 aprilie 2016, pronunțate în Dosarul nr. 45.586/3/2015/a1, respectiv Dosarul nr. 64.381/300/2015/a1, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) și (3), respectiv art. 200 raportat la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, excepții ridicate de Elena Lucia Tănasa și Alexandru Sfîrăială în cauze având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.

8.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, având în vedere că împotriva rezoluției de stabilire a obligațiilor a căror nerespectare atrage sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată și a comunicării acesteia nu există cale de atac. Fiind o procedură administrativă, necontradictorie, care poate avea ca efect anularea cererii de chemare în judecată, lipsa unei căi de atac și a posibilității dezbaterii în contradictoriu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiție. Lipsa căii de atac împotriva actelor prin care se stabilesc obligații procesuale de fond lipsește legea de predictibilitate, iar prin pronunțarea unor soluții diferite de aceeași instanță în cauze similare se încalcă egalitatea cetățenilor în fața legii.

9.Se mai susține că, în litigiile în care sarcina probei este împărțită între părțile din proces, procedura regularizării cererii de chemare în judecată este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, chiar dacă legea conferă dreptul de a formula o cerere de reexaminare. Legiuitorul putea reglementa procedura anulării cererii de chemare în judecată cu citarea părților pentru deplina transparență a procedurii și în considerarea rolului activ al judecătorului, pentru ca partea, sancționată cu anularea cererii sale de chemare în judecată, să poată explica de ce nu poate depune înscrisuri, care se află la partea adversă. Prin urmare, constatarea lipsurilor cererii de chemare în judecată trebuie făcută în ședință publică în prezența părților, cu respectarea principiului contradictorialității, pentru a nu fi încălcate accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

10.Se mai arată că sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată constituie un exces și un abuz de reglementare în situația în care reclamantul nu mai poate formula o nouă cerere de chemare în judecată, întrucât a operat deja o decădere.

11.Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă apreciază că textele legale criticate sunt constituționale.

12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

13.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

14.Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere anterior exprimat, în sensul constituționalității textelor legale criticate, reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 479 din 21 noiembrie 2013, nr. 31 din 21 ianuarie 2014, nr. 410 din 3 iulie 2014 sau nr. 708 din 27 noiembrie 2014.

15.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 200 alin. (2) și (3), respectiv art. 200 raportat la art. 194-197 din Codul de procedură civilă. Având în vedere criticile de neconstituționalitate, precum și obiectul de reglementare al dispozițiilor legale criticate, respectiv art. 194 - Cuprinsul cererii de chemare în judecată, art. 195 - Numărul de exemplare, art. 196 - Nulitatea cererii, art. 197 - Timbrarea cererii și art. 200 - Verificarea cererii și regularizarea acesteia, Curtea va reține ca obiect al excepției dispozițiile art. 200 prin raportare la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015.18. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 din Constituție și prin prisma dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 129 privind folosirea căilor de atac din Legea fundamentală.

19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin dispozițiile legale criticate, legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale, tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiție, al dreptului la un proces echitabil și al dreptului la apărare. În privința cererii de chemare în judecată, Curtea a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalității legitime urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, cât și la asigurarea celerității procesului, permițând, astfel, desfășurarea judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție. Curtea a mai statuat că instanțele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 583 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 18 noiembrie 2015, paragraful 15).

20.Curtea a mai reținut că, prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 pronunțată în Cauza Lefter împotriva României (Cererea nr. 66.268/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește să impună reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește o bună administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât și cu privire la sancțiunea susceptibilă de a-i fi aplicată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, paragraful 27).

21.În continuare, Curtea reține că, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia nu se poate formula o cale de atac împotriva comunicării lipsurilor cererii de chemare în judecată de către instanță. Prin comunicarea reclamantului de către instanță a lipsurilor cererii introductive, judecătorul își manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiție al titularului cererii, iar instanța nu restituie cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile, în termenul prevăzut de lege. Instanța face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege. Așadar, instanța încunoștințează reclamantul în mod concret și punctual asupra lipsurilor cererii sale, precum și asupra căror modificări trebuie efectuate, acordând părții un termen de 10 zile pentru conformarea celor solicitate. Acordarea termenului se face cu mențiunea că neîndeplinirea obligațiilor impuse în termenul stabilit atrage anularea cererii.

22.Curtea a reținut, de asemenea, prin Decizia nr. 98 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016, paragraful 13, că încheierea de anulare a cererii poate fi motivată succint, întemeindu-se pe motivele deja comunicate petentului și pe faptul că lipsurile nu au fost complinite în termenul prevăzut de lege, acesta luând cunoștință de motivele de anulare în termenul legal. Încheierea de anulare a cererii astfel pronunțate este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluționarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului inițial învestit. Așadar, prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condițiilor de formă. Curtea a mai constatat că dispozițiile legale criticate se aplică în aceeași măsură persoanelor aflate în aceeași situație juridică, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014).

23.Celelalte aspecte învederate referitoare la sarcina probei și la modul de soluționare a cauzelor de către instanțele de judecată excedează controlului Curții, reprezentând în realitate chestiuni ce țin de modul de aplicare și interpretare al instanțelor de judecată.

24.Așadar, cât timp procedura criticată nu privește însăși judecarea pe fond a cererii introductive, dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată.

25.Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția deciziilor menționate, precum și considerentele pe care acestea se sprijină își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Lucia Tănasa în Dosarul nr. 45.586/3/2015/a1 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și de Alexandru Sfîrăială în Dosarul nr. 64.381/300/2015/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 200 prin raportare la art. 194-197 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 martie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin