Decizie nr. 583 din 29 septembrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3) raportate la cele ale art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ştefan Nistor în Dosarul nr. 7.082/3/2014/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 527D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 510 din 7 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 26 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.082/3/2014/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3) raportate la cele ale art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ştefan Nistor într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a unei încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că procedura regularizării cererii de chemare în judecată nu poate înlocui faza judecăţii propriu-zise a acesteia prin aplicarea abuzivă a dispoziţiilor procedurale. Apreciază că, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă, probele se propun de reclamant prin cererea de chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii, astfel încât lipsa ataşării interogatoriului cererii de chemare în judecată atrage sancţiunea decăderii, existând chiar posibilitatea ca această sancţiune să nu opereze dacă intervine unul dintre cazurile prevăzute de art. 254 alin. (2) din Cod. Aşadar, lipsa elementelor de probaţiune din cererea de chemare în judecată nu poate atrage anularea acesteia. Mai mult, arată că, dacă ar fi ataşat interogatoriul cererii de chemare în judecată, partea pârâtă ar fi trebuit să răspundă şi astfel ar fi fost deja administrată proba cu interogatoriul, deşi ea nu a fost încă încuviinţată. Prin urmare, sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată pentru nedepunerea interogatoriului, probă care nici nu a fost încuviinţată şi nici supusă dezbaterii orale şi contradictorii a părţilor, reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie şi a principiilor fundamentale ale procesului civil.

6.Mai susţine că se încalcă şi principiul egalităţii, deoarece, dacă pârâtul nu depune interogatoriul prin întâmpinare, sancţiunea va fi decăderea acestuia din dreptul de a administra această probă, şi nu anularea cererii. Pe de altă parte, în ipoteza în care reclamantul se judecă cu o persoană fizică, nu ar fi avut obligaţia ataşării interogatoriului cererii de chemare în judecată.

7.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi au fost instituite în vederea respectării bunei funcţionări a justiţiei ca serviciu public.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 407 din 3 iulie 2014 sau nr. 510 din 7 octombrie 2014.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 200 alin. (2) şi (3) raportate la art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă. În realitate, examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că raportarea se face la art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă. De asemenea, se observă că, după sesizarea Curţii Constituţionale, Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, iar după renumerotare dispoziţiile art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă se regăsesc, cu păstrarea soluţiei legislative, la art. 200 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. 194 lit. e) teza a IV-a: "arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;";

–Art. 200 alin. (3) şi (4): "(3) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).

(4)Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii."

13.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că a mai examinat dispoziţiile legale criticate prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora, respectiv prin Decizia nr. 27 din 3 februarie 2015 şi Decizia nr. 43 din 17 februarie 2015, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 25 martie 2015, sau Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014.

15.Curtea a reţinut că prin dispoziţiile legale criticate legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. În privinţa cererii de chemare în judecată, prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, Curtea a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, precum şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Curtea a mai reţinut că instanţele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

16.Potrivit art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Simetric cu cererea de chemare în judecată, potrivit art. 205 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile art. 194 lit. e) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul arătării dovezilor de către pârât, acesta fiind aşadar obligat la rândul său să ataşeze interogatoriul întâmpinării atunci când reclamantul are calitatea de persoană juridică de drept public sau privat.

17.Curtea a mai reţinut că, având în vedere că reclamantul este cel care declanşează procesul civil prin introducerea cererii de chemare în judecată, este firesc ca acesta, odată cu formularea pretenţiilor, să facă cunoscute pârâtului atât motivele de fapt şi de drept, cât şi dovezile pe care se întemeiază cererea, prin aceasta dându-se expresie şi dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea. De aceea, art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că probele se depun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Reglementarea sancţiunii decăderii ţine de opţiunea legiuitorului în virtutea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", şi urmăreşte disciplinarea părţilor din proces şi asigurarea celerităţii judecării cauzei, părţile având posibilitatea încă din etapa anterioară judecăţii de a indica dovezile. Totodată, sancţiunea procesuală a decăderii asigură părţilor un cadru procesual stabil, ceea ce determină previzibilitatea desfăşurării ulterioare a procesului, corespunzător noii viziuni a reglementării procesual civile.

18.În ceea ce priveşte reglementarea diferită de administrare a probei cu interogatoriu pentru persoanele juridice, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, că deosebirea de statut juridic dintre persoanele fizice şi persoanele juridice justifică în mod obiectiv aplicarea unui tratament juridic diferit în ceea ce priveşte răspunsul dat la interogatoriu, în cadrul unui proces civil.

19.Procedura de administrare a probei interogatoriului nu încalcă principiul egalităţi armelor, întrucât acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părţilor, ci o egalitate materială, în sensul că prin procedurile, chiar diferit reglementate, să se ajungă la echitate procesuală între părţi, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat.

20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

21.Având în vedere că nu s-a constatat încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăţi fundamentale, invocarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie nu poate fi reţinută, aceasta neavând incidenţă în cauză.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Nistor în Dosarul nr. 7.082/3/2014/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 200 alin. (3) şi (4) raportate la cele ale art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin