Decizie nr. 43 din 17 februarie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Holland Farming Agro" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.244/302/2013 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 854D/2014.

2.La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Monica Livescu, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Ca şi chestiuni prealabile, precizează că în prezenta cauză situaţia este diferită de cea analizată de Curtea Constituţională în Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014 unde se invoca o inegalitate în drepturi din perspectiva situaţiei în care părţile litigiului aveau un statut diferit. În prezenta cauză poate fi invocată încălcarea principiului egalităţii în drepturi, ambele părţi din litigiu fiind persoane juridice. Menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalităţii, respectiv Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, sau Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit. În continuare arată că, deşi nu a invocat neconstituţionalitatea art. 355 alin. (1) din Codul de procedură civilă, apreciază că din perspectiva art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 este necesară şi evaluarea constituţionalităţii acestui articol, cele două dispoziţii, respectiv art. 194 lit. e) teza a IV-a şi art. 355 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu pot fi disociate. În acest sens invocă considerentele cuprinse la paragraful 26 din Decizia nr. 266 din 7 mai 2014. Pe fondul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată încalcă principiile fundamentale ale procesului civil care consacră garanţiile respectării în cadrul procesului civil a drepturilor fundamentale consacrate constituţional. Principiul egalităţii este transpus la nivelul legii procesual civile în dispoziţiile art. 8 şi 14 din Codul de procedură civilă. Arată că reclamantul este pus în situaţia dezvăluirii arsenalului de apărare fără a cunoaşte poziţia procesuală a pârâtului, care este avantajat faţă de reclamant cunoscând deja la redactarea întâmpinării mijloacele de probă şi aspectele învederate în interogatoriu. Astfel îşi va putea configura apărarea în raport cu mult mai multe coordonate faţă de reclamant, decât dacă ar avea la dispoziţie doar acţiunea introductivă. În ceea ce priveşte asigurarea efectivităţii egalităţii procesuale, instanţa trebuie să asigure părţilor posibilitatea de a-şi susţine şi argumenta cererile, de a invoca probe, de a putea combate dovezile solicitate de adversar. În privinţa încălcării accesului liber la justiţie, susţine că anularea acţiunii pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de dispoziţia legală criticată ar fi excesivă în raport cu scopul reglementării şi ar limita nejustificat dreptul de acces la justiţie. Apreciază că ar fi suficientă doar propunerea interogatoriului prin acţiunea introductivă. Mai arată că un proces echitabil ar presupune administrarea probei cu interogatoriul numai după ce proba ar fi încuviinţată în condiţiile art. 258 din Codul de procedură civilă. În continuare, pentru aceleaşi motive apreciază că nici dreptul la apărare nu mai poate fi garantat. Mai arată că neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate se impune a fi examinată şi din perspectiva încălcării principiului egalităţii armelor consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca o garanţie esenţială a unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţie. Dacă normele interne nu sunt suficiente, ar trebui ca, prin prisma art. 20 din Constituţie, să fie aplicate dispoziţiile convenţionale care sunt mai favorabile în circumstanţierea egalităţii drepturilor procesuale. În concluzie, solicită admiterea excepţiei şi extinderea controlului de constituţionalitate şi la dispoziţiile art. 355 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi depune note scrise.

4.Reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arată că dispoziţiile legale criticate reglementează o procedură justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual în vederea evitării acordării de noi termene de judecată, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului la apărare al pârâtului aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul acţiunii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând judecarea cauzei într-un termen optim şi previzibil în condiţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 30 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 10.244/302/2013, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Holland Farming Agro" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect obligarea pârâtei la plata unei sume reprezentând preţul mărfii livrate şi dobânda legală. Excepţia a fost invocată în cursul verificării cererii de chemare în judecată şi regularizării acesteia, potrivit art. 200 din Codul de procedură civilă, de către instanţa de fond.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că obligaţia instituită prin art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, de a ataşa cererii de chemare în judecată interogatoriul pe care îl propune reclamantul a fi administrat persoanei juridice pârâte, este de natură să încalce normele constituţionale invocate, deoarece sunt încălcate principiile fundamentale ale procesului civil. Un proces echitabil ar presupune administrarea probei cu interogatoriu, în sensul comunicării lui către pârâtă numai în condiţiile art. 260 din Codul de procedură civilă, după ce proba ar fi încuviinţată în condiţiile art. 258 din Codul de procedură civilă. Necunoaşterea poziţiei procesuale a pârâtului, exprimată prin întâmpinare, creează reclamantului un dezavantaj procesual, deoarece nu poate formula interogatoriul şi în raport cu poziţia şi apărările exprimate prin întâmpinare.

7.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece Codul de procedură civilă reglementează condiţiile în care pot fi încuviinţate chemarea la interogatoriu şi procedura de administrare a acestei dovezi, fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile constituţionale invocate. Reglementarea diferită de administrare a probei cu interogatoriu pentru persoanele juridice este justificată în mod obiectiv şi raţional prin situaţia diferită în care se află acestea. Instanţa mai reţine că, potrivit art. 205 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile art. 194 lit. e) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul arătării dovezilor de către pârât, acesta fiind, aşadar, obligat la rândul său să ataşeze interogatoriul întâmpinării atunci când reclamantul are calitatea de persoană juridică de drept public sau privat. Având în vedere că reclamantul este cel care declanşează procesul civil prin introducerea cererii de chemare în judecată, este firesc ca acesta, odată cu formularea pretenţiilor, să facă cunoscute pârâtului atât motivele de fapt şi de drept, cât şi dovezile pe care se întemeiază cererea. În plus, reclamantul are posibilitatea ca, după ce ia cunoştinţă de întâmpinarea şi de apărările pârâtului, să propună până la primul termen de judecată la care este legal citat noi dovezi, potrivit art. 204 din Codul de procedură civilă.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, texte legale care au următorul cuprins: "Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (...) e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;".

12.În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului din Constituţie şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate din perspectiva unor critici similare prin Decizia nr. 27 din 3 februarie 2015, nepublicată la data prezentei decizii. Cu acel prilej Curtea a constatat că art. 194 lit. e) şi art. 205 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă prevăd obligaţia depunerii probelor odată cu cererea de chemare în judecată, respectiv întâmpinare, deoarece pe acestea se sprijină fiecare capăt de cerere, respectiv apărare formulată. Este astfel reglementată obligaţia de a determina în concret probele, iar nu o indicare generică. Fără a se sprijini pe probe individualizate în concret, în privinţa probei cu interogatoriu şi a probei cu martori, capetele de cerere sau apărările formulate apar ca simple alegaţii ce urmează a fi probate în faza judecăţii, aspect care ar duce la întârzierea soluţionării cauzei.

14.Curtea reţine că prin dispoziţiile art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. În privinţa cererii de chemare în judecată, Curtea reţine că prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014, a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, precum şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Curtea a mai reţinut că instanţele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

15.În continuare, Curtea observă că, potrivit art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Simetric cu cererea de chemare în judecată, potrivit art. 205 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile art. 194 lit. e) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul arătării dovezilor de către pârât, acesta fiind, aşadar, obligat la rândul său să ataşeze interogatoriul întâmpinării atunci când reclamantul are calitatea de persoană juridică de drept public sau privat.

16.Astfel, Curtea reţine că, având în vedere că reclamantul este cel care declanşează procesul civil prin introducerea cererii de chemare în judecată, este firesc ca acesta, odată cu formularea pretenţiilor, să facă cunoscute pârâtului atât motivele de fapt şi de drept, cât şi dovezile pe care se întemeiază cererea, prin aceasta dându-se expresie şi dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă potrivit cărora părţile trebuie să-şi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea. De aceea, art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că probele se depun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Reglementarea sancţiunii decăderii ţine de opţiunea legiuitorului în virtutea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" şi urmăreşte disciplinarea părţilor din proces şi asigurarea celerităţii judecării cauzei, părţile având posibilitatea încă din etapa anterioară judecăţii de a indica dovezile. Totodată, sancţiunea procesuală a decăderii asigură părţilor un cadru procesual stabil, ceea ce determină previzibilitatea desfăşurării ulterioare a procesului, corespunzător noii viziuni a reglementării procesual civile.

17.Curtea observă că, potrivit art. 204 din Codul de procedură civilă, reclamantul are posibilitatea ca, după ce ia cunoştinţă de întâmpinarea pârâtului, să propună până la primul termen la care este legal citat noi dovezi, iar potrivit art. 254 alin. (5), instanţa va dispune ca părţile să completeze probele, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

18.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Holland Farming Agro" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.244/302/2013 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 februarie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin