Decizie nr. 27 din 3 februarie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. e) şi art. 148 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea "Arlutu Tur" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.435/300/2013/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 631D/2014.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţii, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014 sau Decizia nr. 235 din 15 aprilie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 8 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 10.435/300/2013/a1, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. e) şi art. 148 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea "Arlutu Tur" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unor contravenţii.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele legale criticate sunt neconstituţionale având în vedere că nerespectarea obligaţiei ataşării interogatoriului la cererea de chemare în judecată, precum şi a obligaţiei de indicare a numelui, prenumelui ori adresei martorilor în cuprinsul acesteia este sancţionată cu anularea cererii de chemare în judecată, într-o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Susţine că se aplică un tratament discriminatoriu părţii care se judecă în contradictoriu cu un pârât persoană juridică, prin impunerea obligaţiei de a ataşa cererii de chemare în judecată interogatoriul, faţă de situaţia în care pârâtul este o persoană fizică. De asemenea, arată că pentru reclamant nedepunerea interogatoriului conduce la anularea cererii potrivit art. 200 din Codul de procedură civilă, iar pentru pârât doar cu decăderea din dreptul de a mai solicita administrarea acestei probe. Referitor la obligaţia de a indica numele şi adresa martorilor, autoarea excepţiei a invocat faptul că este necesar ca proba să fie mai întâi încuviinţată, potrivit art. 309 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Anularea cererii de chemare în judecată în acest caz încalcă accesul liber la justiţie.

6.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Arată că textele legale criticate sunt instituite cu scopul remedierii unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Astfel, legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită de garanţia formulării unei cereri de reexaminare potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai arată că instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme ce priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât procedura vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl reprezintă dispoziţiile art. 194 lit. e) şi art. 148 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că obiectul acesteia îl constituie doar dispoziţiile art. 194 lit. e) tezele a IV-a şi a V-a din Codul de procedură civilă, texte legale care au următorul cuprins:

–art. 194 lit. e) tezele a IV-a şi a V-a: "Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (...) e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;".

11.În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie.

12.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 194 lit. e) şi art. 205 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă prevăd obligaţia depunerii probelor odată cu cererea de chemare în judecată, respectiv întâmpinare, deoarece pe acestea se sprijină fiecare capăt de cerere, respectiv apărare formulată. Este astfel reglementată obligaţia de a determina în concret probele, iar nu o indicare generică. Fără a se sprijini pe probe individualizate în concret, în privinţa probei cu interogatoriu şi a probei cu martori, capetele de cerere sau apărările formulate apar ca simple alegaţii ce urmează a fi probate în faza judecăţii, aspect care ar duce la întârzierea soluţionării cauzei.

13.Curtea reţine că prin dispoziţiile art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. În privinţa cererii de chemare în judecată, Curtea reţine că prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014, a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, precum şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Curtea a mai reţinut că instanţele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

14.În continuare, Curtea observă că potrivit art. 194 lit. e) tezele a IV-a şi a V-a din Codul de procedură civilă, în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor, dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător. Simetric cu cererea de chemare în judecată, potrivit art. 205 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile art. 194 lit. e) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul arătării dovezilor de către pârât, acesta fiind, aşadar, obligat la rândul său să ataşeze interogatoriul întâmpinării atunci când reclamantul are calitatea de persoană juridică de drept public sau privat.

15.Astfel, Curtea reţine că, având în vedere că reclamantul este cel care declanşează procesul civil prin introducerea cererii de chemare în judecată, este firesc ca acesta, odată cu formularea pretenţiilor, să facă cunoscute pârâtului atât motivele de fapt şi de drept, cât şi dovezile pe care se întemeiază cererea, prin aceasta dându-se expresie şi dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă potrivit cărora părţile trebuie să-şi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea. De aceea, art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că probele se depun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Reglementarea sancţiunii decăderii ţine de opţiunea legiuitorului în virtutea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" şi urmăreşte disciplinarea părţilor din proces şi asigurarea celerităţii judecării cauzei, părţile având posibilitatea încă din etapa anterioară judecăţii de a indica dovezile. Totodată sancţiunea procesuală a decăderii asigură părţilor un cadru procesual stabil, ceea ce determină previzibilitatea desfăşurării ulterioare a procesului, corespunzător noii viziuni a reglementării procesual civile.

16.Curtea observă că, potrivit art. 204 din Codul de procedură civilă, reclamantul are posibilitatea ca, după ce ia cunoştinţă de întâmpinarea pârâtului, să propună până la primul termen la care este legal citat noi dovezi, iar potrivit art. 254 alin. (5) instanţa va dispune ca părţile să completeze probele, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

17.În ceea ce priveşte reglementarea diferită de administrare a probei cu interogatoriu pentru persoanele juridice, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, că deosebirea de statut juridic dintre persoanele fizice şi persoanele juridice justifică în mod obiectiv aplicarea unui tratament juridic diferit în ceea ce priveşte răspunsul dat la interogatoriu, în cadrul unui proces civil. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională, în deplin acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60), principiul egalităţii în drepturi se aplică doar situaţiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferenţiat, stabilit în considerarea unor situaţii obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări. Cu acel prilej, Curtea a mai reţinut că principiul egalităţii armelor constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil care urmăreşte crearea unui just echilibru procesual între părţile aflate într-un litigiu. Astfel, procedura de administrare a probei interogatoriului nu încalcă principiul egalităţi armelor, întrucât acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părţilor, ci o egalitate materială, în sensul că prin procedurile, chiar diferit reglementate, să se ajungă la echitate procesuală între părţi, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat. Totodată, Curtea a constatat că diferenţa de tratament rezultă din deosebirea de statut juridic dintre cele două categorii de persoane. Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 209 din Codul civil, Curtea a reţinut că persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii. Organele de administrare a persoanei juridice pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice. Având în vedere natura probei interogatoriului, precum şi faptul că accesul la structurile judecătoreşti şi la mijloacele procesuale se face cu respectarea regulilor de competenţă şi procedură de judecată stabilite de lege, Curtea a apreciat că administrarea în mod oral a acestei probe nu poate fi aplicată persoanei juridice, care prezintă anumite particularităţi determinate de însăşi natura acestui subiect de drept. Rezultă că legiuitorul a ţinut cont de aceste particularităţi obiective şi a adaptat modul de administrare a acestei probe în mod corespunzător şi în privinţa persoanei juridice. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea principiului egalităţii de arme în proces în sensul că persoana juridică ar beneficia de un tratament juridic mai favorabil în ceea ce priveşte luarea interogatoriului, ci de un tratament adaptat naturii sale juridice.

18.Distinct de cele reţinute în decizia amintită, Curtea observă că potrivit art. 352 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în situaţia în care partea, persoană fizică, declară că pentru a răspunde la întrebări trebuie să cerceteze înscrisuri, registre sau dosare, instanţa va putea fixa un nou termen pentru interogatoriu. Aşadar, atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice beneficiază de un termen suficient pentru a da declaraţii în legătură cu actele juridice existente la dosarul cauzei, prevederile procesuale fiind similare ca finalitate materială. Desigur, la faptele juridice tratamentul juridic nu poate fi similar, motivat pe deosebirea de statut juridic, aşa cum s-a arătat la paragraful 17.

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea "Arlutu Tur" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.435/300/2013/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 194 lit. e) tezele a IV-a şi a Va din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 februarie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin