Decizie nr. 410 din 3 iulie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Wittfeld Gmbh din Wallenhorst, Germania, în Dosarul nr. 25.804/3/2013/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 141D/2014.

2.La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnii avocaţi Cristian Enache şi Christian Topfer din Baroul Bucureşti, şi se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care fac precizarea că se vor referi numai la situaţia posibilităţii anulării cererii de chemare în judecată pentru lipsa, chiar înainte de primul termen de judecată, a certificării înscrisurilor depuse de reclamant cu menţiunea "conform cu originalul", care contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie prin încălcarea liberului acces la justiţie, chiar înainte de prima fază a procesului civil. Anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa menţiunii "conform cu originalul" încalcă şi dispoziţiile art. 196 din Codul de procedură civilă care prevăd că lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată poate fi complinită în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe. Se susţine că, astfel, dispoziţiile legale criticate încalcă şi prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie potrivit cărora "România este stat de drept".

4.Arată că anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa menţiunii "conform cu originalul" de pe înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată reprezintă un obstacol nejustificat în exercitarea dreptului de liber acces la justiţie, în situaţia în care lipsa semnăturii nu este automat sancţionată cu anularea cererii de chemare în judecată. Mai susţine că dispoziţiile art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă referitoare la complinirea lipsei semnăturii trebuie să se aplice întregului corp al cererii de chemare în judecată, respectiv şi anexelor la aceasta, în sensul că lipsa menţiunii "conform cu originalul" de pe anexe poate fi complinită, la fel ca şi lipsa semnăturii, la primul termen de judecată.

5.De asemenea, învederează că există situaţii în care sunt anexate documente comunicate prin fax, anexe la corespondenţa electronică, reproduceri de pe portalurile de pe internet, unde partea nu poate fi sigură că documentele primite prin aceste mijloace de comunicare sunt într-adevăr conforme cu originalul.

6.În continuare, susţine că dispoziţiile legale criticate au efect asupra duratei procesului în sensul că durata până la care se ajunge la primul termen de judecată a fost prelungită în mod excesiv, iar anularea cererii de chemare în judecată determină încărcarea în mod artificial a instanţelor cu dosare introduse de două ori, astfel încât scopul declarat al procedurii, acela de a spori celeritatea soluţionării cauzelor şi de a disciplina părţile, nu este atins prin sancţiunea anulării cererii introductive.

7.Mai arată că măsura anulării este reglementată lacunar de Codul de procedură civilă. În acelaşi sens, arată că nici calea de atac, respectiv cererea de reexaminare, nu este reglementată nicăieri în Codul de procedură civilă, astfel cum sunt reglementate calea de atac a apelului, a recursului sau a contestaţiei în anulare. Pe de altă parte, arată că dispoziţiile legale criticate se aplică în mod discriminatoriu numai celor care formulează şi depun cerere de chemare în judecată, nu şi celor care formulează cereri reconvenţionale ori cereri de intervenţie în procese civile.

8.În concluzie se arată că în practică dispoziţiile legale criticate se aplică neconstituţional, citaţia cuprinde în mod lacunar cerinţele, astfel încât partea nu înţelege ce trebuie să suplinească în cererea introductivă de instanţă, de aceea excepţia de neconstituţionalitate este bine venită, legiuitorul având posibilitatea instituirii unei mai bune reglementări.

9.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţinere a jurisprudenţei Curţii în materie. Arată că, în prezenta cauză, criticile de neconstituţionalitate sunt formulate din perspectiva unor noi elemente, respectiv pe regimul special al nulităţii prevăzute de art. 196 din Codul de procedură civilă, care ar fi de natură a schimba jurisprudenţa Curţii în materie. În acest sens, apreciază că o asemenea critică, ce se fundamentează pe comparaţia a două texte de lege raportată la final la Constituţie, nu constituie un motiv de reconsiderare a jurisprudenţei. Mai arată că certificarea înscrisurilor anexate reprezintă o garanţie asupra conţinutului acestora, potrivit art. 150 alin. (2) din Codul de procedură civilă, această obligaţie revenind, de asemenea, şi altor participanţi la proces. În realitate, problema nu reprezintă o chestiune de neconstituţionalitate, având în vedere că termenul de 10 zile pentru complinirea cererii de chemare în judecată este unul rezonabil, iar cererea de reexaminare asigură un control de legalitate. Problemele ce ţin de tipul nulităţii reprezintă chestiuni de aplicare şi interpretare a legii de către instanţa care judecă cererea de reexaminare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

10.Prin Încheierea din 10 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 25.804/3/2013/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Wittfeld Gmbh din Wallenhorst, Germania într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a unei încheieri prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată.

11.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât aplicarea sancţiunii extreme de anulare a unei cereri de chemare în judecată pentru lipsa menţiunii "conform cu originalul" de pe anexele cererii, în loc să ducă la celeritatea soluţionării respectivei cereri, dimpotrivă, măreşte cu mult şi în mod artificial durata de soluţionare a unei cereri. Astfel, procedura de regularizare a cererii introductive se transformă într-o fază de cercetare a procesului, cu nerespectarea principiului contradictorialităţii, împiedicând accesul liber la justiţie. În continuare arată că dispoziţiile legale criticate vin în contradicţie cu art. 196 din Codul de procedură civilă care prevăd că lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată poate fi complinită în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe. Mai susţine că cererea de chemare în judecată şi anexele la aceasta formează un corp comun, astfel încât prevederile art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă se vor aplica întregului corp al cererii de chemare în judecată, adică şi anexelor acesteia. Mai mult, încălcarea accesului liber la justiţie este determinat şi de faptul că dispoziţiile legale criticate se aplică în mod discriminatoriu numai celor care formulează şi depun o cerere introductivă de instanţă, nu şi celor care formulează cereri reconvenţionale sau cereri de intervenţie în procese civile.

12.Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată nu este de natură a încălca accesul liber la justiţie.

13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

14.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

15.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins:

(2)Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).

(3)Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

17.În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. Se invocă şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, invocă şi contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu dispoziţiile art. 196 din Codul de procedură civilă potrivit căruia lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe.

18.Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, în acest sens fiind Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, Decizia nr. 26 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 aprilie 2014, sau Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014.

19.Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. Curtea a mai reţinut că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanţele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează şi o protecţie a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă faţă de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul Cod de procedură civilă, vechea reglementare din Codul de procedură civilă din 1865 presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim şi previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părţilor, cât şi din partea instanţei.

20.Conform art. 200 din Codul de procedură civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, la primirea cererii, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Atunci când constată că aceasta este neconformă, comunică reclamantului în scris lipsurile, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii în termen de 10 zile de la primirea comunicării. Dacă termenul prevăzut de art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu este respectat, instanţa urmează să anuleze cererea de chemare în judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol. Faţă de vechea reglementare, unde sancţiunea consta în suspendarea judecăţii potrivit art. 114 din Codul de procedură civilă din 1865, actuala reglementare prevede sancţiunea anulării cererii introductive, cu consecinţa dezînvestirii completului de judecată de cererea informă, procedura regularizării cererii introductive fiind o procedură obligatorie. Curtea consideră că prin comunicarea reclamantului de către instanţă a lipsurilor cererii introductive, judecătorul îşi manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiţie al titularului cererii, instanţa nerestituind cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanţa, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege.

21.Încheierea de anulare a cererii astfel pronunţată este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluţionarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit. Curtea a apreciat, astfel, că prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condiţiilor de formă.

22.O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Faptul că împotriva încheierii de anulare reclamantul poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului şi există astfel posibilitatea de a reveni asupra măsurii anulării, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Astfel, Curtea a reţinut că instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, "drepturi civile" şi, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (pentru acelaşi raţionament, a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013). În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei (Cererea nr. 6.916/75).

23.Aşadar, cât timp procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.

24.De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că "statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."

25.Distinct de cele arătate, analizând critica referitoare la faptul că pentru lipsa menţiunii "conform cu originalul" de pe anexele cererii de chemare în judecată se măreşte în mod artificial durata de soluţionare a unei cereri, în condiţiile în care potrivit art. 196 din Codul de procedură civilă, lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată poate fi complinită în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe, Curtea constată că, potrivit art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă, atunci când dovada se face prin înscrisuri se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 150 din Codul de procedură civilă potrivit cărora copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul. Din alin. (2) al art. 150 rezultă că pot fi depuse în copie numai părţile din înscris referitoare la proces, urmând ca în situaţia în care se consideră necesar respectivul act să fie depus în întregime pentru a se evita interpretarea greşită a părţii depuse în copie din respectivul înscris. Dacă cererea de chemare în judecată nu respectă cerinţele prevăzute la art. 194 din Codul de procedură civilă, aceasta va fi anulată, în condiţiile prevăzute de art. 200 din Cod, în situaţia în care reclamantul nu-şi îndeplineşte în termenul legal obligaţia de a complini lipsurile sesizate de instanţă şi aduse acestuia la cunoştinţă. De asemenea, în situaţia în care înscrisurile depuse constituie probe, Curtea observă că, potrivit art. 254 din Codul de procedură civilă, probele se depun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, iar dovezile care nu au fost propuse în aceste condiţii nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului.

26.La art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă se prevede, ca menţiune a cererii de chemare în judecată, semnătura. Semnătura face dovada identităţii reclamantului şi a însuşirii de către acesta a cuprinsului cererii de chemare în judecată, fiind un element esenţial al acesteia. Potrivit art. 196 alin. (1) din Codul de procedură civilă, lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată atrage nulitatea cererii. Însă, în privinţa lipsei semnăturii alin. (2) al art. 196 din Codul de procedură civilă prevede posibilitatea acoperirii acestei neregularităţi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe.

27.Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă dispun că, în situaţia în care se constată neconformitatea cererii de chemare în judecată cu cerinţele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alineatul (2) cuprins în art. 200 din acelaşi cod, instanţa are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

28.În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în faţa legii, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate se aplică în aceeaşi măsură persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale menţionate. De altfel, distinct de cele arătate, Curtea reţine că, potrivit art. 62 din Codul de procedură civilă, "Cererea de intervenţie principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată", iar potrivit art. 209 alin. (3) referitor la cererea reconvenţională din Codul de procedură civilă, "Cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată".

29.În ceea ce priveşte aspectele privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 194 şi 197 din Codul de procedură civilă şi care pot conduce la anularea cererii de chemare în judecată, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, că aceste susţineri privesc interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele de judecată, singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal, sau, după caz, a contului bancar al părţilor, "în măsura în care acestea sunt cunoscute", astfel cum precizează în mod expres art. 194 din Codul de procedură civilă) au o suficientă gravitate, în sensul imposibilităţii complinirii acestora din actele depuse la dosar, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

30.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

31.Distinct de cele arătate, Curtea reţine că prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 pronunţată în Cauza Lefter împotriva României (Cererea nr. 66.268/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte să impună reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte o bună administrare a justiţiei (paragraful 18). Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât şi cu privire la sancţiunea susceptibilă de a-i fi aplicată (paragrafele 20 şi 21).

32.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială Wittfeld Gmbh din Wallenhorst, Germania, în Dosarul nr. 25.804/3/2013/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin