Decizie nr. 76 din 21 februarie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Niculina Simici şi Gheorghe Simici în Dosarul nr. 10.055/196/2012 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.569D/2012.

La apelul nominal răspunde partea Roxana Orea Anninos, prezentă personal, şi se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, prezentând detaliat situaţia de fapt care a dat naştere litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Depune note scrise în susţinerea celor arătate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că reglementarea căilor de atac este atribuţia legiuitorului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă din 28 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 10.055/196/2012, Judecătoria Brăila - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Niculina Simici şi Gheorghe Simici într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire promovată într-un litigiu referitor la o acţiune în revendicare imobiliară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 322 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 creează discriminare între persoanele ce au calitatea de părţi în litigii civile, aflate în situaţii juridice similare, dând dreptul de a formula cerere de revizuire doar acelora care nu şi-au exercitat dreptul de a formula apel sau recurs, cu toate că aveau această posibilitate, şi îngrădind acest drept celor care au avut la îndemână doar calea de atac a recursului, dar de care nu s-au prevalat, sau exercitând această cale de atac, instanţa a soluţionat recursul fără a evoca fondul cauzei. Se susţine că, în acest fel, prevederile art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865 încalcă liberul acces la justiţie al persoanelor interesate de promovarea revizuirii, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Judecătoria Brăila - Secţia civilă opinează că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, arătând că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce nu are menirea să aducă atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti şi că o eventuală admitere a acestei căi de atac în situaţia invocată de către revizuent ar transforma revizuirea într-un recurs deghizat, care ar pune în pericol securitatea raporturilor juridice, încălcând în acest fel dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi arată că îşi menţine punctele de vedere ce au fost reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 923 din 18 octombrie 2007, nr. 541 din 13 mai 2008 şi nr. 122 din 19 februarie 2008.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, punctul de vedere al Avocatului Poporului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea deduce însă că autorii critică, în realitate, prevederile art. 322 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, care au următorul cuprins:

–Art. 322: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]".

Curtea reţine că prevederile art. 322 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, care constituie, conform încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate supuse analizei, se regăsesc la art. 509 teza întâi din Codul de procedură civilă în vigoare la data pronunţării deciziei, într-o formulare similară.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea, având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a reţinut că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, dar şi că litigiul în cadrul căruia această excepţie a fost invocată a fost soluţionat prin pronunţarea unei hotărâri definitive şi prin aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 322 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, reţine că textele legale anterior referite vor constitui obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) cu privire la accesul liber la justiţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la liberul acces la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, prin numeroase decizii, ca de exemplu, Decizia nr. 1.430 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2010, şi Decizia nr. 258 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 20 mai 2008, prin care a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt şi numai din acest motiv, ce ţine de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunţate în recurs prin care se evocă fondul. Nu poate fi reţinută, aşadar, critica privind încălcarea accesului liber la justiţie, întrucât, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, acesta nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Prin aceleaşi decizii, Curtea a mai reţinut că interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice la care se referă impune ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita calea de atac a revizuirii.

De asemenea, prin Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, şi Decizia nr. 876 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte.

De asemenea, Curtea a constatat că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, are drept scop restabilirea adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate. Din această perspectivă, prevederile legale criticate nu aduc atingere egalităţii în drepturi, accesului liber la justiţie sau dreptului la un proces echitabil.

De altfel, instanţa de contencios constituţional a stabilit în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Niculina Simici şi Gheorghe Simici în Dosarul nr. 10.055/196/2012 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop