Decizie nr. 554 din 15 octombrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gabi Roxana Spiridon în Dosarul nr. 4.121/89/2013 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 571D/2014.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 octombrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 15 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 3 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.121/89/2013, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

4.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Gabi Roxana Spiridon cu prilejul soluţionării acţiunii în contencios administrativ prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 193 din 27 iunie 2013 şi a Deciziei de impunere nr. 383.019 din 19 februarie 2013, emise de Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 sunt susceptibile de a fi interpretate în sensul că obligă persoanele care se încadrează în ipoteza normei la plata unei contribuţii a cărei valoare nu poate fi mai mică decât însuşi cuantumul unui salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. Or, o asemenea interpretare ridică probleme de constituţionalitate care pun în discuţie respectarea principiului constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale. Astfel, dacă art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 instituie o regulă generală în ceea ce priveşte calculul contribuţiei, prin stabilirea unei cote de 6,5% ce se aplică asupra diverselor venituri pe care contribuabilii le pot realiza, art. 257 alin. (2) lit. b) teza finală pare să instituie o excepţie. Tratamentul juridic diferenţiat nu este justificat de nicio împrejurare obiectivă. Natura veniturilor nu constituie, din perspectiva textului de lege criticat, un criteriu pentru instituirea unei reglementări diferite. În sprijinul celor arătate, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 şi nr. 335 din 10 martie 2011.

6.Totodată, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate pot duce, în practică, la obligarea asiguratului la plata unei contribuţii mai mari decât veniturile realizate. Or, o asemenea prevedere nu poate fi considerată, sub niciun aspect, ca asigurând proporţionalitatea şi caracterul rezonabil al sarcinii fiscale.

7.Tribunalul Vaslui - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că instituirea obligaţiei unei contribuţii minime la sistemul de asigurări sociale de sănătate este justificată de faptul că accesul la serviciile medicale în sistemul public de asigurări sociale este condiţionat de contributivitate, dar şi de principiul solidarităţii în constituirea şi utilizarea acestui fond, care antrenează întreaga societate în efortul protejării sănătăţii populaţiei. Legiuitorul este liber să stabilească sarcinile fiscale, iar dispoziţiile de lege criticate respectă principiul justei aşezări fiscale şi pe cel al proporţionalităţii acesteia, fiind rezonabil a se calcula contribuţia prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară, lunar. Acest mod de reglementare nu contravine nici principiului constituţional al egalităţii în drepturi, care permite legiuitorului să instituie un tratament juridic diferenţiat atunci când situaţiile avute în vedere sunt obiectiv diferite. De altfel, această contribuţie minimă nu se aplică doar în cazul persoanelor care obţin venituri din activităţi independente, ci şi altor categorii de persoane care au obligaţia de a se asigura.

8.Cât priveşte deciziile Curţii Constituţionale invocate de autorul excepţiei, arată că acestea au în vedere o altă situaţie decât cea la care se referă acesta în critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

9.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

10.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale în raport cu criticile invocate de autorul excepţiei. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 124 din 16 februarie 2012 şi nr. 5 din 16 ianuarie 2014.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următoarea redactare: "(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...]

b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar."

14.Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au fost modificate prin art. 48 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, astfel că, în prezent, art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevede că "Veniturile asupra cărora se stabileşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare". În consecinţă, reglementarea referitoare la contribuţia de asigurări sociale de sănătate este cuprinsă în prezent în titlul IX^2 "Contribuţii sociale obligatorii" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Având în vedere, însă, cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a examina excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 în redactarea pe care acestea au avut-o înainte de modificarea adusă acestui articol de lege prin art. 48 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 şi potrivit căreia s-a născut obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

15.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta vizează cuantumul minim al contribuţiei pe care o persoană care realizează venituri impozabile din activităţi independente trebuie să o plătească la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Astfel, pe de o parte, autorul excepţiei susţine că textul de lege poate fi interpretat în sensul că această contribuţie nu poate fi mai mică decât însuşi cuantumul unui salariu de bază minim brut pe ţară, lunar, dar şi că plata acestei contribuţii minime, nefiind întotdeauna corelată cu veniturile realizate, încalcă principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale.

17.Cât priveşte primul aspect de neconstituţionalitate pus în discuţie de autorul excepţiei, Curtea constată că, în realitate, această critică priveşte o problemă de interpretare şi aplicare a legii, diferită însă de ipoteza legală analizată de Curtea Constituţională prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010, şi nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, invocate de autorul excepţiei. Astfel, dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prevăd în mod expres, în teza finală, că, dacă venitul din activităţi independente este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât "cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar". Această dispoziţie trebuie interpretată în coroborare cu dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi articol potrivit cărora contribuţia reprezintă o cotă de 6,5% din veniturile realizate. Art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 - declarat neconstituţional în raport cu prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 şi prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011 - prevedea însă că se datora o contribuţie în valoarea de 6,5% din veniturile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supuneau impozitului pe venit, "dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar". Această din urmă formulare a fost interpretată în practică în sensul că ar obliga la o contribuţie minimă egală cu un salariu de bază minim pe ţară lunar, iar nu cu o cotă de 6,5% calculată asupra acestui venit, motiv pentru care a fost declarată ca fiind neconstituţională de Curtea Constituţională, care a considerat că sunt încălcate prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie.

18.Curtea reţine că ipoteza art. 257 alin. (2) lit. b) este evident diferită de cea a lit. f) din acelaşi articol, precum şi faptul că dispoziţiile textului de lege criticat în prezenta excepţie de neconstituţionalitate nu prezintă aceleaşi vicii de redactare, de natură să genereze o interpretare greşită a textului de lege în sensul sugerat de autorul excepţiei. În aceste condiţii, în situaţia în care textul de lege criticat a fost interpretat în speţă în sensul arătat de autorul excepţiei, soluţionarea acestui aspect revine instanţei de judecată, iar nu celei de contencios constituţional.

19.Cât priveşte cel de-al doilea aspect de neconstituţionalitate invocat în cauză, Curtea constată că, prin Decizia nr. 124 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2012, a statuat că "dreptul la asigurări sociale de sănătate se află într-o strânsă legătură cu obligaţia de a contribui la fondul pentru aceste asigurări, excepţie făcând doar persoanele care în mod obiectiv nu pot realiza această obligaţie". Apoi, constatând că valoarea pachetului de servicii medicale la care are acces asiguratul în temeiul contribuţiei minime prevăzute de art. 257 alin. (2) lit. b) teza a doua din Legea nr. 95/2006 depăşeşte cu mult valoarea acestei contribuţii, precum şi cuantumul în sine al contribuţiei, Curtea a apreciat că nu se poate vorbi despre existenţa unei obligaţii disproporţionate, contrare cerinţelor art. 56 din Constituţie.

20.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabi Roxana Spiridon în Dosarul nr. 4.121/89/2013 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea