Decizia nr. 636 din 17 octombrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea COMCAS LJ 2000 S.P.R.L. din Satu Mare, în Dosarul nr. 7.468/296/2016 al Judecătoriei Satu Mare - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.117D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se susține că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat cu privire la soluția juridică de a nu permite judecătorului de la judecătorie să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile, prin Decizia nr. 440 din 21 iunie 2016. Se susține că, de fapt, o astfel de cerere, cum este cea formulată în prezenta cauză, nu ar trebui să fie raportată la art. 21 din Constituție, întrucât accesul liber la justiție nu presupune dreptul de acces la procedura specifică pronunțării hotărârilor cu caracter obligatoriu, de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Se arată că art. 126 din Constituție stabilește faptul că atribuția Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior referită este exercitată în condițiile legii, motiv pentru care condițiile accesului la procedura criticată sunt cele stabilite prin lege. Se conchide că dispoziția legală care nu permite judecătoriei să formuleze întrebări prealabile nu încalcă dispozițiile constituționale invocate în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 4 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 7.468/296/2016, Judecătoria Satu Mare - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 475 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea COMCAS LJ 2000 S.P.R.L. din Satu Mare, într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei cereri de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul criticat este neconstituțional, întrucât nu include printre instanțele judecătorești care pot sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile și judecătoriile, aspect ce încalcă accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil.

6.Judecătoria Satu Mare - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 270 din 10 mai 2016. Se mai arată că instituția procesual penală reglementată la art. 475 din Codul de procedură penală este diferită de cea prevăzută la art. 471 din același cod, ce reglementează condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, dar și de cea reglementată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care permite invocarea excepției de neconstituționalitate în orice fază a litigiului.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 270 din 10 mai 2016, despre care se afirmă că este aplicabilă și în prezenta cauză.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

12.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și alin. (3) referitoare la dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate asemănătoare, fiind pronunțată, în acest sens, Decizia nr. 270 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

14.Prin Decizia nr. 270 din 10 mai 2016, paragrafele 15-24, Curtea a reținut că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism juridic ce are ca scop unificarea practicii judiciare. Alături de recursul în interesul legii, acesta are menirea de a asigura crearea unei jurisprudențe previzibile în vederea scurtării duratei procesului penal. Spre deosebire de hotărârile pronunțate în recursul în interesul legii, hotărârile preliminare sunt pronunțate înaintea soluționării definitive a cauzelor, pentru a evita situația imposibilității producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluționate definitiv. Prin urmare, prevederile art. 475-477^1 din Codul de procedură penală preîntâmpină apariția unei practici neunitare în interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești.

15.Astfel reglementată, procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci valoarea unui incident procedural prin care se soluționează o problemă juridică apărută într-un proces în curs de desfășurare. De altfel, introducerea de către legiuitor a mențiunii „în cursul judecății“ în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală denotă intenția acestuia de a exclude judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară din sfera titularilor cererii referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile.

16.Condițiile pentru promovarea unei astfel de cereri sunt, conform art. 475 din Codul de procedură penală, următoarele: de lămurirea chestiunii de drept vizate să depindă soluționarea pe fond a cauzei; asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii; chestiunea de drept avută în vedere să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

17.Referitor la obiectul sesizării, textul criticat prevede că acesta constă într-o problemă de drept de care depinde soluționarea fondului unei cauze penale.

18.Asupra cererilor formulate conform art. 475 din Codul de procedură penală, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție se pronunță, potrivit art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin decizii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și sunt obligatorii pentru instanțe de la data publicării.

19.Cu privire la titularii dreptului de sesizare, potrivit textului criticat, aceștia sunt completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor, învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță. Prin urmare, judecătoriile nu pot sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, nu pot formula astfel de sesizări tribunalele, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării unor cauze în primă instanță.

20.Curtea a reținut însă că criticile formulate în cauză nu vizează sfera constituționalității legii și că reglementarea criticată reprezintă opțiunea legiuitorului, conform politicii sale penale, adoptată potrivit atribuțiilor constituționale prevăzute la art. 61 din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acestea. Acesta este și sensul prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, conform cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.

21.În acest context, Curtea a constatat că, potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță, poate fi formulat apel, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Iar, conform art. 417 din Codul de procedură penală, apelul reprezintă o cale ordinară de atac integral devolutivă, instanța fiind obligată, conform alin. (2) al articolului anterior menționat, ca, în limitele prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol, limite date de persoana care a declarat apelul, de persoana la care se referă declarația de apel și de calitatea pe care apelantul o are în proces, și, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

22.Așa fiind, nimic nu împiedică oricare dintre persoanele prevăzute la art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală să solicite instanței de apel sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, atunci când apreciază că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia este necesar ca instanța supremă să se pronunțe înaintea soluționării definitive a cauzei. Prin urmare, procedura soluționării căii de atac a apelului oferă dreptul de a solicita instanței de apel sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 475 din Codul de procedură penală.

23.Având în vedere considerentele reținute prin Decizia nr. 270 din 10 mai 2016, ale cărei considerente și soluție sunt valabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, Curtea reține că aspectul existenței dreptului părților de a solicita sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării unei chestiuni prealabile, cu prilejul soluționării cererilor de apel, constituie o garanție suficientă a dreptului de acces liber la justiție, precum și a dreptului la un proces echitabil.

24.Referitor la accesul liber la justiție, Curtea Constituțională a reținut, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puțin o singură dată, unei instanțe naționale (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). Însă, prin aceeași jurisprudență, s-a arătat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009) și, totodată, că dreptul de acces liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procesuale prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite, în considerarea unor situații diferite (a se vedea Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).

25.În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, acesta semnifică acordarea unor garanții precum soluționarea cauzelor în fața unor instanțe independente și imparțiale, obținerea probelor în mod legal, egalitatea armelor, dreptul la apărare, asigurarea caracterului contradictoriu al procedurilor, garanții pe care textul criticat nu le afectează (a se vedea Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014).

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea COMCAS LJ 2000 S.P.R.L. din Satu Mare, în Dosarul nr. 7.468/296/2016 al Judecătoriei Satu Mare - Secția penală și constată că dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop