Decizie nr. 108 din 22 februarie 2005

Constantin Doldur - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrei Vladimir în Dosarul nr. 12.176/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, Andrei Vladimir, personal, precum şi Constantin Cantemir, prin avocat Teodor Moldovan, cu delegaţie la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată.

Reprezentantul părţii, Constantin Cantemir, solicită respingerea excepţiei, invocând jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materie, jurisprudenţă faţă de care nu au intervenit elemente noi. Totodată, apreciază că obligaţia depunerii unei cauţiuni constituie o garanţie pentru realizarea creanţei, precum şi împotriva formulării unor cereri şicanatorii de suspendare a executării.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc nici accesul liber la justiţie şi nici dreptul de proprietate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 12.176/2004, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrei Vladimir, contestator într-un litigiu având ca obiect soluţionarea contestaţiei la executare formulate împotriva intimatului Constantin Cantemir.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate, prin condiţionarea suspendării executării silite de depunerea unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă, împiedică accesul liber la justiţie, încălcând astfel art. 21 din Constituţie, precum şi prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2), art. 136 alin. (5) şi ale art. 53, referitoare la obligaţia statului de a lua măsuri privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, respectiv la restrângerea exerciţiului unor drepturi. În acest sens, arată că garantarea dreptului de proprietate presupune protecţia tuturor prerogativelor acestui drept, iar, în ipoteza în care cererea de suspendare a executării silite ar fi respinsă pe motiv că nu s-a achitat cauţiunea, prerogativele aferente dreptului în discuţie ar fi nejustificat afectate.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că instituirea condiţiei depunerii unei cauţiuni pentru suspendarea executării silite are o dublă finalitate, şi anume, pe de-o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor în ceea ce priveşte eventualele daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, iar, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci o cerinţă pentru suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o încălcare a accesului liber la justiţie.

De asemenea, arată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul ordinar este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie. Sub aspectul garantării proprietăţii private, procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente atât pentru ocrotirea accesului liber la justiţie, cât şi pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei la executare şi desfiinţării titlului executoriu sau a executării înseşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare.

Instanţa mai reţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 53 din Constituţie, întrucât acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu se constată în cazul de faţă.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Totodată, apreciază că accesul la justiţie este pe deplin respectat de dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, întrucât autorul cererii de suspendare are posibilitatea formulării unui recurs, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului cauţiunii, în cazul în care apreciază că acesta este exagerat. De asemenea, invocă şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, menţionând Decizia nr. 227/2004.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc sub nici un aspect accesul liber la justiţie, nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti sau de a se prevala de toate garanţiile procesuale. Astfel, obligaţia de a plăti cauţiune are caracterul unei garanţii instituite în favoarea creditorului pentru acoperirea pagubelor ce i s-ar aduce ca urmare a suspendării executării silite, iar instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci doar o cerinţă necesară pentru suspendarea executării silite.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea art. 44 şi 136 din Constituţie, apreciază că nici acestea nu sunt întemeiate, întrucât instituirea unei cauţiuni nu aduce atingere principiului constituţional referitor la garantarea proprietăţii private. Procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei la executare şi desfiinţării titlului executoriu sau a executării înseşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare.

În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate, apreciază că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ci acestea sunt norme de procedură şi reprezintă opţiuni ale legiuitorului, în deplină conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 156 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, având următorul cuprins: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 21, art. 44 alin. (2), art. 53 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, al căror conţinut este următorul:

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4)Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";

–Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.";

–Art. 53 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

–Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."

Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că s-a pronunţat în numeroase cauze cu privire la dispoziţiile legale criticate în cauza de faţă, constatând că acestea sunt constituţionale. De exemplu, în Decizia nr. 227 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, s-a reţinut că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, de a constitui o garanţie pentru creditor în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a restrânge accesul liber la justiţie.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în concordanţă şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în cauza Z şi alţii contra Marii Britanii, 2001, a statuat, de principiu, că accesul liber la justiţie nu este absolut, el putând fi supus "la restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie, ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi [...]".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Andrei Vladimir în Dosarul nr. 12.176/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2005.

PREŞEDINTE,

CONSTANTIN DOLDUR

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean