Decizie nr. 215 din 12 aprilie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, excepţie ridicată de Nicolae Valentin în Dosarul nr. 8.311/105/2008** al Tribunalului Prahova - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.220D/2015.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 3 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.311/105/2008**, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, excepţie ridicată de Nicolae Valentin într-o cauză penală în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că Legea nr. 656/2002, în ansamblul său, în forma iniţială, fără a se lua în considerare aspectele extrinseci ale actelor normative care au modificat-o şi completat-o, afectează dispoziţiile constituţionale referitoare la statul de drept, referitoare la principiul egalităţii în faţa legii şi la faptul că nimeni nu este mai presus de lege, la iniţiativa legislativă şi la rolul Consiliului Legislativ, deoarece, deşi Guvernul iniţiază proiecte de legi, iar deputaţii, senatorii şi cetăţenii propuneri legislative, potrivit art. 73 alin. (4) din Constituţia nerevizuită, propunerile legislative se pot prezenta numai în forma cerută pentru proiectele de legi astfel cum este prescrisă în dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, în varianta iniţială, potrivit căruia "Proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoţite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare [...]." Aceste din urmă prevederi sunt reluate în art. 28 alin. (1) lit. a) şi art. 29 din Legea nr. 24/2000, sens în care motivarea trebuie să cuprindă cerinţele care reclamă intervenţia normativă, cu referire specială la insuficienţele reglementărilor în vigoare, la existenţa unor neconcordanţe legislative sau a unui vid legislativ, principiile de bază şi finalitatea reglementării propuse, cu evidenţierea elementelor noi, efectele avute în vedere, în funcţie de obiectul reglementării, implicaţiile pe care noua reglementare le are asupra legislaţiei în vigoare, implicaţiile asupra legislaţiei interne, în cazul ratificării sau aprobării unor tratate ori acorduri internaţionale, precum şi măsurile de adaptare necesare, fazele parcurse în pregătirea proiectului şi rezultatele obţinute, evidenţiindu-se studiile, cercetările, evaluările statistice, specialiştii consultaţi, preocupările de armonizare legislativă, iar pentru ordonanţele de urgenţă vor fi prezentate distinct împrejurările obiective şi stringente ce au determinat cazul excepţional care justifică această procedură de legiferare. Or, în expunerea de motive a legii nu se găseşte motivarea asupra niciuneia dintre soluţiile preconizate, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 73 din Constituţie. Prin urmare, nerespectarea acestor prevederi constituţionale prin raportate la cele din Legea nr. 24/2000 echivalează şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora România este stat de drept.

6.Aşa fiind, ca şi principiul supremaţiei Constituţiei, legalitatea este de esenţa cerinţelor statului de drept, adică a preeminenţei legii în reglementarea relaţiilor sociale, în sensul art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege".

7.Totodată, sunt afectate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 79 alin. (1) referitoare la rolul Consiliului Legislativ, deoarece avizul acestei din urmă instituţii a fost emis la data de 10 aprilie 2002 pentru proiectul de lege supus dezbaterii Senatului, iar ulterior proiectul adoptat de Camera Deputaţilor şi comisia de mediere a căpătat o formă deosebită de cea vizată iniţial de Consiliul Legislativ. În acest sens, prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, paragraful III.3, Curtea Constituţională a statuat că "avizul dat de Consiliul Legislativ se referea la propunerea legislativă privind unele măsuri pentru organizarea administraţiei publice şi că proiectul de lege adoptat de Senat a căpătat o formă deosebită de cea avizată iniţial de Consiliu. În această situaţie, era de apreciat dacă nu ar fi fost cazul ca pentru amendamentele formulate în cadrul comisiei să se fi solicitat punctul de vedere al Consiliului Legislativ, având suportul constituţional în art. 79 alin. (1) din Legea fundamentală şi cel regulamentar în art. 99 alin. (7) din Regulamentul Camerei Deputaţilor".

8.De asemenea, din perspectiva criticilor intrinseci, se susţine că prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la România ca stat de drept şi la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, la obligaţiile statului român şi la tratatele ratificate de Parlament care fac parte din dreptul intern, la tratatele internaţionale privind drepturile omului, la prezumţia de nevinovăţie şi la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, deoarece legiuitorul reglementează infracţiunea de spălare a banilor pornind de la prezumţia că persoana acuzată a săvârşit o altă infracţiune, însă fără a se menţiona despre existenţa unei hotărâri definitive cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni, lipsind verdictul de culpabilitate stabilit în mod legal. În practica judecătorească, de cele mai multe ori, se dispune condamnarea concomitentă a persoanei acuzate atât pentru infracţiunea premisă (principală), cât şi pentru infracţiunea de spălare a banilor, situaţie care este de natură a anula prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (11) şi art. 6 paragraful 2 din Convenţie.

9.Totodată, în virtutea principiului non bis in idem, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit încă o dată pentru aceeaşi faptă pentru care a fost deja urmărit sau condamnat. De aceea, participantul la infracţiunea premisă (principală) nu poate fi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor, dacă are calitatea de subiect activ al infracţiunii premisă, el devenind deţinător al bunurilor prin săvârşirea acestei infracţiuni. Aşa fiind, scopul sintagmei "cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni" este acela de a exclude din sfera subiecţilor activi persoanele care au săvârşit infracţiunea premisă.

10.În sfârşit, sunt afectate şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), deoarece dispoziţiile criticate sunt redactate deficitar, fiind lipsite de precizie şi claritate.

11.Tribunalul Prahova - Secţia penală, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.

12.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

13.Guvernul apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 856 din 24 iunie 2010.

14.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de către autor, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 656/2002, în ansamblul său, în forma adoptată în anul 2002, fără a se lua în considerare actele normative ulterioare care au modificat-o şi completat-o, precum şi dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, astfel cum au fost modificate prin art. 111 din Legea nr. 187/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Cu toate acestea, Curtea constată că, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, obiect al excepţiei îl constituie numai dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002. Prin urmare, ţinând seama de exigenţele art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea constată că este sesizată în mod legal numai cu excepţia de neconstituţionalitate a acestor din urmă prevederi, care au următorul conţinut:

–Art. 29 alin. (1) lit. a) şi b): "(1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:

a)schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b)ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni."

17.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la România ca stat de drept şi la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la obligaţiile statului român şi la tratatele ratificate de Parlament care fac parte din dreptul intern, art. 16 alin. (2) potrivit căruia Nimeni nu este mai presus de lege, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 73 referitor la Iniţiativa legislativă şi art. 79 alin. (1) referitor la rolul Consiliului Legislativ, ultimele două din Constituţia nerevizuită, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 2 referitor la prezumţia de nevinovăţie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.

18.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, din perspectiva criticilor intrinseci, aceeaşi soluţie legislativă a mai fost supusă cenzurii sale prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 299 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 6 mai 2010, şi Deciziei nr. 889 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 14 noiembrie 2007, Curtea a statuat că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 ar aduce atingere prevederilor art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul non bis in idem, întrucât, pentru ca acest principiu de drept procesual penal să îşi găsească aplicare, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. În situaţia concursului de infracţiuni, însă infractorului i se aplică o pedeapsă principală, fără ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispoziţiile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

19.Totodată, nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 2 referitor la prezumţia de nevinovăţie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, potrivit jurisprudenţei sale, conceptul de "infracţiune" este folosit de legiuitor generic pentru a acoperi multitudinea de "infracţiuni bază" din care pot proveni bunurile (a se vedea în acest sens Decizia nr. 889 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 14 noiembrie 2007).

20.În ceea ce priveşte critica referitoare la aspectul lipsei de claritate şi previzibilitate, se constată că prin Decizia nr. 73 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 10 februarie 2011, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 29 stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operaţiunilor săvârşite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracţiune. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă şi de previzibilă, astfel încât să permită cetăţeanului să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea. Astfel, în Hotărârea din 25 august 1998, pronunţată în Cauza Hertel împotriva Elveţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie. Există multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare depinde de practică, aşa cum se întâmplă şi în cazul judecătorului român. Şi în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că legea internă pertinentă care înglobează atât dreptul scris, cât şi pe cel nescris trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate, care pot apela la nevoie la sfatul unui specialist, să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Aşa fiind, o lege care atribuie o putere de apreciere (cum este, în speţă, cazul autorităţilor chemate să aplice legea) nu contravine, în principiu, acestei exigenţe.

21.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, Curtea constată că argumentele şi soluţia din deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Valentin în Dosarul nr. 8.311/105/2008** al Tribunalului Prahova - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 aprilie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru