Decizie nr. 403 din 14 iulie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokâr Gâbor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală cu referire la art. 255 şi art. 257 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Dan Vasilică Petrea în Dosarul nr. 338/P/2005 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia penală nr. 187/R din 22 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 338/P/2005, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală cu referire la art. 255 şi art. 257 din acelaşi cod. Excepţia a fost ridicată de Dan Petrea Vasilică în faţa Tribunalului Vrancea care, prin Încheierea de şedinţă din 28 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.261/P/2004, a respins ca inadmisibilă excepţia invocată. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs. Curtea de Apel Galaţi Secţia penală a admis recursul astfel formulat şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate aduc atingere dreptului învinuitului la un proces echitabil, precum şi dreptului la apărare al acestuia, întrucât condiţionează anularea actelor făcute cu încălcarea dispoziţiilor legale. Astfel, câtă vreme încălcarea dispoziţiilor art. 255 şi art. 257 din Codul de procedură penală nu este sancţionată de lege decât în condiţiile în care s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în cauză, şi numai dacă această încălcare este invocată într-un anumit termen, este lăsată la latitudinea instanţei restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actelor de urmărire penală întocmite cu nesocotirea legii. Ca urmare, se permite organelor de urmărire penală să nesocotească drepturile constituţionale ale învinuitului, fără a fi sancţionate în mod obligatoriu actele nelegale ale acestora.

Se mai arată că aprecierea pe care trebuie să o facă instanţa de judecată în condiţiile art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit căruia instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, "dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei", "este pur arbitrară", întrucât "în dispoziţiile de procedură penală nu există o delimitare a actelor de urmărire penală care servesc aflării adevărului, faţă de anumite acte de procedură care ar duce la alterarea adevărului judiciar". Ca urmare, "învinuitul poate sau nu beneficia de refacerea acelor acte prin care i-au fost vătămate drepturile constituţionale".

Autorul excepţiei susţine, de asemenea, că textele de lege criticate creează o inegalitate între învinuiţii care invocă încălcările drepturilor consacrate de dispoziţiile art. 255 şi art. 257 din Codul de procedură penală "la primul termen de judecată cu procedura completă" şi cei care nu fac acest lucru din neştiinţă sau pentru că nu beneficiază de asistenţă juridică.

Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală arată că "punctul de vedere al instanţei cu privire la excepţia invocată [...]" este "[...] cel arătat în motivarea încheierii de şedinţă din 28.02.2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.261/P/2004 al Tribunalului Vrancea", încheiere prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată de Dan Petrea Vasilică, motivat de faptul că aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate nu sunt în contradicţie cu textele constituţionale pretins încălcate, argumentele aduse de autorul excepţiei în motivarea acesteia privind doar probleme de aplicare a legii. Totodată, arată că, potrivit art. 361 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, inculpatul poate ataca cu apel încheierile instanţei considerate nelegale.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia este neîntemeiată. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, arată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece condiţionarea anulării actului de procedură care nu îndeplineşte condiţiile legale, de existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod, nu are semnificaţia unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancţiunilor legale. Totodată, consideră că prevederile legale ce fac obiectul excepţiei nu aduc atingere dreptului la apărare şi nici normelor constituţionale care reglementează egalitatea în faţa legii. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând decizia de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act. [...]

Încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei."

De asemenea, autorul excepţiei face referire şi la prevederile art. 255 şi art. 257 din Codul de procedură penală, care reglementează ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării, respectiv prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror.

Textele constituţionale invocate în motivarea excepţiei au următorul cuprins:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

–Art. 24 alin. (2): "În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.

Curtea reţine că nulitatea reprezintă o sancţiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul, în art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deşi iniţial nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce şi să dovedească vătămarea pretinsă.

Aşa fiind, normele criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil, deoarece, pe de o parte, acestea sunt aplicabile în egală măsură tuturor celor cărora li s-a produs o vătămare în drepturile lor procesuale prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, asigurându-se astfel dreptul părţilor la un proces echitabil, iar pe de altă parte, condiţionarea anulării actului de procedură care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege de existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod nu are semnificaţia unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancţiunilor legale sau a unei derogări de la obligativitatea respectării legii de către organele de cercetare penală.

Curtea mai reţine că instituirea, prin art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală, a unor termene privind invocarea încălcării dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal (cu excepţia încălcărilor vizând dispoziţiile prevăzute de art. 197 alin. 2 din acelaşi cod), nu este de natură să aducă atingere drepturilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, ci, dimpotrivă, este menită să asigure soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, în concordanţă cu exigenţele constituţionale ale dreptului la un proces echitabil. De asemenea, contrar susţinerilor autorului excepţiei, nu se aduce atingere în acest mod principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, eventuala necunoaştere a legii nefiind, de altfel, un criteriu de discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală. În plus, faptul că, în conformitate cu art. 197 alin. 4 teza finală din Codul de procedură penală, instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, constituie o garanţie că nerespectarea legii nu va rămâne nesancţionată.

În sfârşit, nu poate fi reţinută nici critica formulată în raport de dispoziţiile constituţionale privind dreptul la apărare, întrucât textele legale ce fac obiectul excepţiei nu împiedică părţile să fie asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu.

În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate se face referire şi la dispoziţiile art. 255 şi art. 257 din Codul de procedură penală, care reglementează ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării, respectiv prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror. Curtea observă în acest sens că, în realitate, ceea ce a determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este modul de aplicare şi interpretare a legii, pretinsa încălcare, în speţă, a dispoziţiilor art. 255 şi art. 257 din Codul de procedură penală determinând critica normelor procedural penale care reglementează nulităţile. Or, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale stabileşte că aceasta nu se poate pronunţa sub aceste aspecte, ci numai asupra înţelesului contrar al legii în raport cu dispoziţiile Constituţiei.

De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală cu referire la art. 255 şi art. 257 din acelaşi cod, în raport de critici similare, prin Decizia nr. 113 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 14 martie 2005. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţată prin această decizie, cât şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală cu referire la art. 255 şi art. 257 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Dan Vasilică Petrea în Dosarul nr. 338/P/2005 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta