Decizie nr. 304 din 12 mai 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Aurelian-Dorin Zah în Dosarul nr. 2.667/337/2015 al Judecătoriei Zalău şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.255D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 857 din 10 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4.Prin Încheierea din 22 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.667/337/2015, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Aurelian-Dorin Zah într-o cauză având ca obiect infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 din Codul penal.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate, stabilind măsura reţinerii obligatorii a permisului de conducere al unei persoane bănuite de comiterea uneia din infracţiunile rutiere prevăzute de lege şi eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulaţie, pe toată durata procesului penal, fără o limitare temporală, încalcă prezumţia de nevinovăţie a acelei persoane, întrucât aceasta va fi privată, pe toată durata desfăşurării procesului penal, de un drept câştigat legal, fără existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, fără a avea posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva măsurii reţinerii permisului de conducere şi emiterii unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulaţie.

6.Dispoziţiile art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, analizate prin raportare la art. 53 din Constituţie, pot fi considerate ca având un scop legitim, şi anume desfăşurarea procesului penal şi protejarea siguranţei rutiere, instituind o măsură aplicabilă în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, nediscriminatorie şi necesară într-o societate democratică pentru protejarea valorilor statului de drept. O astfel de ingerinţă nu este însă proporţională cu cauza care a determinat-o. Chiar dacă s-ar accepta că o persoană faţă de care există o bănuială că a săvârşit una dintre infracţiunile enumerate în art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 ar prezenta o stare de pericol potenţial pentru siguranţa rutieră, o astfel de bănuială nu este suficientă pentru privarea ei de dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât bănuiala trebuie să fie şi rezonabilă, întemeiată pe probe. Ca atare, nu ar trebui ca măsura să poată fi luată prin simpla sesizare a organelor de poliţie rutieră, ci ar trebui, eventual, subsumată fie momentului dispunerii, în temeiul art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, fie, mai ales, momentului dispunerii punerii în mişcare a acţiunii penale de către procuror, în condiţiile art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală.

7.În consecinţă, autorul consideră că dispoziţiile art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu cele ale art. 111 alin. (3) din acelaşi act normativ, încalcă art. 53 din Constituţie, deoarece nu reglementează un moment procesual de la care măsurile pot fi luate şi nici un termen pentru care să poată fi luată o astfel de măsură gravă, legiuitorul lăsând la latitudinea organelor de poliţie rutieră să decidă în acest sens, din momentul sesizării lor. Această autoritate are posibilitatea să reţină permisul de conducere al unei persoane şi să emită o dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie chiar în absenţa unor bănuieli rezonabile, rezultate din probe, de comiterea unei infracţiuni, lăsând loc arbitrarului şi abuzului. De asemenea, aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale şi prin prisma încălcării prezumţiei de nevinovăţie, având în vedere că instituie, în cursul procesului penal, luarea unei măsuri obligatorii şi automate, nelimitată în timp, în legătură cu infracţiunea care formează obiectul cauzei. O astfel de reglementare este vădit mai drastică decât măsurile preventive, pentru care legea prevede condiţii cu privire la necesitate şi proporţionalitate, limitarea duratei lor, posibilitatea revocării, înlocuirii sau încetării de drept.

8.Judecătoria Zalău consideră că dispoziţiile art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituţionale şi nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, consacrată de art. 23 alin. (11) din Constituţie. Restrângerea dreptului persoanei de a conduce autovehicule pe durata procesului în care aceasta este cercetată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 337 din Codul penal este una ce nu depăşeşte caracterul proporţional al unei restrângeri de drepturi, fiind impusă pentru apărarea dreptului altor cetăţeni de a se bucura de siguranţă în trafic.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care precizează că dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie instituie prezumţia de nevinovăţie exclusiv pentru răspunderea penală şi privesc libertatea individuală a persoanei, sub aspectul reţinerii, arestării şi soluţionării procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în timp ce temeiul pentru reţinerea permisului de conducere şi eliberarea unei dovezi fără drept de circulaţie nu este de natură penală, ci reprezintă o măsură administrativă, vremelnică, provizorie, până la stabilirea de către instanţa judecătorească a vinovăţiei persoanei. Referitor la critica privind proporţionalitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia textul constituţional se referă exclusiv la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Constituţie, iar textele criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.

11.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 810 din 19 mai 2009 şi nr. 1.267 din 8 octombrie 2009.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: "În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d), la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c) din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi în cele menţionate la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie."

15.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 23 alin. (11), potrivit căruia "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată", şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită".

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În acest sens pot fi menţionate cu titlu de exemplu: Decizia nr. 1.262 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 12 ianuarie 2009, Decizia nr. 381 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, Decizia nr. 1.603 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 14 februarie 2012, şi Decizia nr. 857 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 24 februarie 2016.

17.În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, în esenţă, că dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a deţine un permis de conducere auto în acest scop nu reprezintă un drept fundamental. În aceste condiţii, Curtea nu a reţinut critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, formulată în raport cu art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, precizând însă că reţinerea permisului de conducere şi eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulaţie în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile la care face trimitere art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 vizează atingerea scopurilor enunţate de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din acest act normativ, respectiv "asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective [... ]".

18.De asemenea, Curtea a statuat că reţinerea permisului de conducere, în accepţiunea dată de art. 97 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, este o măsură tehnico-administrativă dispusă de poliţistul rutier în cazurile expres prevăzute de actul normativ menţionat (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.117 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 20 octombrie 2010).

19.În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză.

20.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aurelian-Dorin Zah în Dosarul nr. 2.667/337/2015 al Judecătoriei Zalău şi constată că prevederile art. 111 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Zalău şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 mai 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu