Statutul din 20 mai 2009
Academiei de Ştiinţe Tehnice din România
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 380 din 4 iunie 2009
Textul actului · 46 de articole
Cuprins
Capitolul IDispoziţii generale
Articolul 1
Academia de Ştiinţe Tehnice din România, denumită în continuare ASTR, funcţionează în baza prevederilor Legii nr. 230/2008 privind înfiinţarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, ale prezentului statut şi propriului regulament de organizare şi funcţionare.
Capitolul IIMembrii ASTR
Articolul 2
(1)Membrii din compunerea ASTR, numărul maxim al acestora, precum şi indemnizaţia pe care o primesc sunt prevăzute la art. 10-16 din Legea nr. 230/2008.
(2)Membrii titulari şi membrii corespondenţi sunt cetăţeni români, aleşi dintre personalităţile reprezentative, cu o înaltă ţinută spirituală şi morală, care au contribuţii deosebite în domeniul tehnico-ştiinţific, consacrate prin realizări profesionale şi lucrări ştiinţifice de specialitate.
(3)Repartiţia pe secţii a numărului de membri este stabilită de adunarea generală.
(4)La primirea în ASTR a inginerilor membri titulari şi corespondenţi se va avea în vedere reprezentarea tuturor domeniilor de activitate: învăţământ, cercetare, proiectare, industrie, construcţii, transporturi, comunicaţii, sistemul medical, militar şi administraţie.
(5)Membrii asociaţi sunt acele persoane fizice care prin activitatea ştiinţifică realizată sau prin contribuţiile materiale susţin şi sprijină dezvoltarea domeniului de activitate şi contribuie la creşterea prestigiului ASTR.
(6)Unii membri de onoare pot beneficia de o indemnizaţie de merit, stabilită de adunarea generală pe baza unor criterii stabilite în regulamentul de organizare şi funcţionare.
Articolul 3
Alegerea membrilor titulari şi corespondenţi ai ASTR se face în limita locurilor disponibile, prevăzute la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 230/2008.
Articolul 4
Propunerile pentru primirea în ASTR pot fi făcute de:
a)secţiile de specialitate ale ASTR, pentru membrii titulari, propuşi de regulă dintre membrii corespondenţi din secţiile respective;
b)membrii titulari ai ASTR, secţiile de specialitate şi filialele ASTR, unităţi de cercetare ştiinţifică, de învăţământ superior, asociaţii profesionale de profil şi alte organizaţii cu activitate de prestigiu recunoscute pe plan naţional sau internaţional în domeniul ştiinţei şi tehnicii, pentru membrii corespondenţi;
c)prezidiul ASTR, pentru membrii de onoare şi membrii asociaţi, cu consultarea secţiilor de specialitate.
Articolul 5
(1)Propunerile pentru primirea în ASTR se prezintă în cadrul secţiilor de specialitate.
(2)Pentru membrii titulari, adoptarea se face prin vot secret, cu majoritate de două treimi din numărul total al membrilor titulari, iar pentru membrii corespondenţi, de asemenea, prin vot secret, cu majoritate de două treimi din numărul total al membrilor titulari şi corespondenţi ai secţiei respective.
(3)Prezidiul ASTR analizează şi validează propunerile secţiilor de specialitate şi concluziile biroului prezidiului. Propunerile însuşite de prezidiu sunt supuse aprobării adunării generale.
(4)Cererile făcute în nume personal pentru primirea în ASTR nu sunt luate în consideraţie.
Articolul 6
Adunarea generală hotărăşte admiterea în ASTR pe baza adeziunii scrise a candidaţilor.
Articolul 7
Membrii titulari şi corespondenţi au obligaţia de a participa la lucrările secţiilor de specialitate din care fac parte, ale adunării generale şi ale altor colective din care fac parte şi au dreptul de a se exprima prin vot la luarea deciziilor asupra problemelor puse în dezbatere, precum şi obligaţia de a se implica activ şi responsabil în realizarea obiectivelor ASTR.
Articolul 8
(1)Membrii ASTR au dreptul să menţioneze în documentele oficiale şi personale calitatea de membru titular, membru corespondent sau membru asociat al ASTR şi să poarte insigna ASTR.
(2)Calitatea de membru al ASTR este personală şi netransmisibilă.
Articolul 9
(1)Calitatea de membru al ASTR se păstrează pe viaţă, cu excepţia cazurilor în care se încalcă prevederile alin. (2).
(2)Prezidiul ASTR poate examina şi propune adunării generale retragerea calităţii de membru al ASTR unor membri care nu îşi îndeplinesc obligaţiile statutare, nu participă activ la programele ASTR, care desfăşoară în scris ori pe alte căi o activitate contrară intereselor sau prestigiului ASTR ori care au fost condamnaţi la o pedeapsă privativă de libertate pentru o faptă gravă, printr-o sentinţă rămasă definitivă sau solicită în scris retragerea.
Capitolul IIIOrganizarea ASTR
Articolul 10
Organizarea ASTR este prevăzută la art. 17-20 din Legea nr. 230/2008.
Articolul 11
(1)În cadrul ASTR funcţionează un număr de maximum 10 secţii de specialitate aprobate de adunarea generală şi prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare.
(2)Din secţiile de specialitate fac parte, peste numărul stabilit, membri de onoare ai ASTR, corespunzător specialităţii.
Articolul 12
(1)Structura, organizarea şi atribuţiile secţiilor de specialitate sunt aprobate de adunarea generală, la propunerea prezidiului ASTR.
(2)În funcţie de evoluţia şi complexitatea activităţii, secţiile pot fi înfiinţate, restructurate, comasate sau desfiinţate prin hotărârea cu vot deschis a Adunării generale a ASTR, în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul total de membri, luată cu majoritatea simplă a voturilor acestora.
Articolul 13
Secţiile de specialitate au în principal următoarele atribuţii:
a)efectuează cercetări, studii şi alte activităţi tehnico-ştiinţifice, cu participarea membrilor săi;
b)dezbat şi hotărăsc asupra problemelor tehnico-ştiinţifice în domeniul lor;
c)propun înfiinţarea de colective de cercetare, comisii şi comitete, coordonează şi analizează modul de ducere la îndeplinire a sarcinilor ce le revin;
d)propun stabilirea de relaţii cu organizaţii naţionale şi internaţionale şi promovează acţiuni de colaborare cu acestea;
e)propun acordarea de distincţii anuale pentru lucrări tehnico-ştiinţifice de valoare în domeniu;
f)adoptă propuneri pentru primirea de membri în ASTR potrivit prevederilor art. 5 şi 6.
Articolul 14
(1)Şedinţele secţiilor de specialitate au loc trimestrial şi sunt constituite legal în prezenţa a două treimi din numărul total de membri titulari şi corespondenţi.
(2)Hotărârile secţiilor sunt luate prin vot deschis, cu o majoritate simplă din voturile membrilor titulari şi corespondenţi prezenţi, cu excepţia prevăzută la art. 5 alin. (2).
Articolul 15
(1)Secţiile de specialitate sunt conduse de un birou format din preşedinte, vicepreşedinte şi un secretar ştiinţific, aleşi pe o perioadă de 4 ani, prin vot secret, cu o majoritate de două treimi din voturile membrilor titulari şi corespondenţi ai secţiei respective.
(2)Preşedintele secţiei este ales dintre membrii titulari ai ASTR şi alegerea sa este validată de prezidiul ASTR.
(3)Preşedintele informează periodic prezidiul ASTR asupra activităţii secţiei şi hotărârilor luate.
Articolul 16
(1)Filialele funcţionează ca unităţi subordonate, înfiinţate prin hotărâri ale Adunării generale a ASTR, şi pot avea personalitate juridică în funcţie de activităţi.
(2)Filialele sunt destinate să îndeplinească obiectivele ASTR în zone teritoriale, în colaborare cu secţiile de specialitate.
(3)Filialele efectuează cercetări, studii şi desfăşoară alte activităţi tehnico-ştiinţifice prin membrii lor.
Articolul 17
(1)Filialele sunt conduse de un birou format din preşedinte, membru titular al ASTR, un vicepreşedinte şi un secretar ştiinţific, aleşi pe o perioadă de 4 ani, prin vot secret, cu o majoritate de două treimi din voturile membrilor titulari şi corespondenţi.
(2)Şedinţele filialelor au loc, de regulă, lunar şi sunt constituite legal în prezenţa a două treimi din numărul total al membrilor titulari şi corespondenţi.
Articolul 18
Structura, organizarea şi atribuţiile filialelor sunt aprobate de adunarea generală, la propunerea prezidiului.
Articolul 19
Membrii birourilor secţiilor de specialitate şi ai filialelor sunt aleşi pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit, chiar şi succesiv.
Articolul 20
(1)Pentru desfăşurarea activităţii ştiinţifice, ASTR înfiinţează colective de cercetare, comitete şi comisii, precum şi fundaţii, muzee şi edituri.
(2)Pentru realizarea şi dezvoltarea activităţii sale, ASTR constituie un colegiu ştiinţific ale cărui atribuţii vor fi stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al ASTR.
(3)În vederea realizării şi susţinerii obiectivelor sale, ASTR poate înfiinţa societăţi comerciale, în condiţiile legii.
Capitolul IVOrganele de conducere
Articolul 21
Organele de conducere ale ASTR sunt cele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 230/2008.
Articolul 22
Adunarea generală, pe lângă atribuţiile prevăzute la art. 25 din Legea nr. 230/2008, îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a)aprobă înfiinţarea, organizarea şi reorganizarea unităţilor prevăzute la art. 20 şi, inclusiv, atribuţiile acestora;
b)aprobă repartizarea numerică a membrilor titulari, corespondenţi şi de onoare ai ASTR, pe secţii de specialitate, la propunerea prezidiului;
c)aprobă excluderea din ASTR a unor membri pentru faptele lor în condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (2);
d)aprobă decernarea de premii, medalii şi diplome anuale.
Articolul 23
Compunerea prezidiului, precum şi atribuţia sa principală sunt prevăzute la art. 26 din Legea nr. 230/2008.
Articolul 24
(1)Prezidiul ASTR îndrumă, organizează şi coordonează activitatea ASTR în toate problemele ştiinţifice şi organizatorice şi ia măsurile ce se impun pentru realizarea acestora.
(2)Prezidiul se întruneşte de 4 ori pe an ori la convocarea preşedintelui sau ori de câte ori este nevoie la cererea a cel puţin jumătate dintre membrii săi.
Articolul 25
Pe lângă atribuţia principală prevăzută la art. 23, prezidiul mai are următoarele atribuţii:
a)prezintă anual adunării generale rapoarte asupra activităţii ASTR;
b)întocmeşte şi prezintă adunării generale programul anual de activitate al ASTR, pe baza propunerilor secţiilor de specialitate, ale filialelor, ale comisiilor şi acţionează pentru realizarea acestuia;
c)prezintă adunării generale propuneri privind alegerea de membri ai ASTR;
d)coordonează activitatea ştiinţifică a secţiilor de specialitate, filialelor şi comisiilor;
e)propune repartizarea membrilor titulari şi corespondenţi pe secţii de specialitate şi îi cooptează în cadrul acestora pe membrii de onoare ai ASTR;
f)examinează şi propune adunării generale înfiinţări şi modificări în organizarea ASTR, precum şi înfiinţarea structurilor prevăzute la art. 20;
g)stabileşte relaţii de colaborare ştiinţifice cu instituţii similare din ţară şi din străinătate;
h)aprobă organizarea de către secţiile de specialitate şi filiale a unor manifestări ştiinţifice;
i)propune distincţiile anuale ale ASTR;
j)propune spre adoptare structura şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului de lucru al ASTR;
k)aprobă editarea lucrărilor şi publicaţiilor periodice.
Articolul 26
(1)Biroul prezidiului este format din preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul general ai ASTR, asigură conducerea operativă a ASTR ca organ executiv şi răspunde de conducerea ASTR între şedinţele prezidiului.
(2)Biroul prezidiului se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la cererea preşedintelui sau a 2 dintre membrii săi.
Articolul 27
(1)În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele este sprijinit de 3 vicepreşedinţi ai ASTR şi de secretarul general.
(2)Preşedintele emite decizii pe baza statutului şi a legilor în vigoare, inclusiv de angajare a personalului ASTR conform prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 230/2008.
(3)În scopul unei mai bune şi operative funcţionări a ASTR, preşedintele poate delega o parte din atribuţiile sale vicepreşedinţilor şi secretarului general a ASTR, cu precizarea exactă a competenţelor acordate.
Articolul 28
Vicepreşedinţii ASTR îndeplinesc atribuţiile specifice coordonării secţiilor ştiinţifice, filialelor, relaţiilor interne şi externe, conform regulamentului de organizare şi funcţionare, precum şi alte atribuţii încredinţate de către preşedintele ASTR.
Articolul 29
Secretarul general asigură, prin aparatul de lucru la nivel central, realizarea legăturilor funcţionale dintre secţiile de specialitate, dintre acestea şi filiale, conform atribuţiilor stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare.
Articolul 30
Preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul general sunt aleşi dintre membrii titulari ai ASTR pentru cel mult două mandate de 4 ani, care pot fi şi succesive.
Capitolul VAparatul de lucru al ASTR şi al unităţilor din subordine
Articolul 31
(1)Numărul maxim de posturi stabilit pentru aparatul de lucru propriu la nivel central şi la nivelul filialelor teritoriale este de 32 de posturi.
(2)Structura organizatorică a aparatului de lucru la nivel central şi la nivelul filialelor este prevăzută în anexa nr. 1. (3) Normativele de personal, statele de funcţii, structura posturilor pe compartimente se aprobă de către preşedintele ASTR, la propunerea secretarului general.
(4)Angajarea, încetarea raporturilor de serviciu şi salarizarea personalului de la nivel central şi din filialele teritoriale se fac în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile personalului contractual bugetar şi se aprobă de biroul prezidiului ASTR.
(5)Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile aparatului de lucru se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare.
Articolul 32
(1)Funcţia de preşedinte este remunerată la nivel de secretar de stat, iar funcţiile de vicepreşedinte şi secretar general, la nivel de subsecretar de stat.
(2)Salarizarea personalului din aparatul de lucru se face potrivit prevederilor legale în vigoare aplicabile personalului contractual din sistemul bugetar.
Capitolul VIFinanţarea şi patrimoniul ASTR
Articolul 33
(1)Fondurile necesare funcţionării ASTR conform prevederilor Legii nr. 230/2008 şi statutului propriu se asigură din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. Finanţarea de la bugetul de stat se va face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
(2)Veniturile ASTR provin şi din realizarea de contracte de cercetare, vânzarea de publicaţii proprii, consultanţă, studii, expertize, conferinţe tehnico-ştiinţifice şi alte activităţi specifice, conform activităţilor inginereşti.
(3)ASTR poate fi sprijinită prin donaţii, sponsorizări şi prin alte bunuri, conform legii, pe baza aprobării prezidiului ASTR.
(4)Proiectul bugetului anual de venituri şi cheltuieli se aprobă de adunarea generală, la propunerea prezidiului, şi se transmite pentru avizare Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi pentru includere în legea bugetului de stat.
Articolul 34
Patrimoniul ASTR este alcătuit din:
a)bunuri mobile şi imobile;
b)bunuri mobile şi imobile, proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrative-teritoriale, atribuite în administrare sau în folosinţă în condiţiile legii;
c)alte bunuri dobândite potrivit legii.
Articolul 35
ASTR îşi administrează în mod independent patrimoniul propriu, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Articolul 36
Operaţiunile financiare ale ASTR sunt realizate cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Articolul 37
ASTR utilizează un parc auto propriu compus din un autoturism şi un microbuz.
Capitolul VIIDispoziţii finale
Articolul 38
Modificarea prezentului statut se adoptă de adunarea generală, la propunerea prezidiului ASTR, şi este supusă aprobării prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 39
Membrii Asociaţiei "Academia de Ştiinţe Tehnice din România", la data intrării în vigoare a Legii nr. 230/2008 privind înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, prin reorganizarea Asociaţiei "Academia de Ştiinţe Tehnice din România", sunt de drept membri ASTR.
Articolul 40
Sintagma "Academia de Ştiinţe Tehnice din România" nu poate fi folosită de nicio altă instituţie publică sau privată în cuprinsul denumirii acesteia.
Articolul 41
Sigla ASTR este redată în anexa nr. 2.
Articolul 42
Patrimoniul, arhivele şi bazele de date ale Asociaţiei "Academia de Ştiinţe Tehnice din România", existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 230/2008, şi cele ale filialelor acesteia vor fi preluate, după caz, de conducerea ASTR sau a filialelor.
Articolul 43
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului statut, va fi redactat şi aprobat de adunarea generală Regulamentul de organizare şi funcţionare a ASTR.
Articolul 44
(1)ASTR are ştampilă, insignă, sigiliu şi însemne proprii, aprobate de adunarea generală.
(2)Autentificarea actelor emise de ASTR se face prin aplicarea ştampilei şi semnăturii preşedintelui sau a persoanelor mandatate de acesta.
Articolul 45
Dizolvarea ASTR se propune de adunarea generală prin votul a două treimi din numărul total al membrilor titulari şi corespondenţi ai ASTR, lichidarea patrimoniului urmând a se face potrivit legii.
Articolul 46
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul statut.
Anexa 1
───────
la statut
─────────
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a Academiei de Ştiinţe Tehnice din România
Număr maxim de posturi 32, inclusiv preşedintele,
vicepreşedinţii şi secretarul general
┌───────────────────┐
│ ADUNAREA GENERALĂ │
└─────────┬─────────┘
v
┌───────────────────┐
│ PREZIDIU │
└─────────┬─────────┘
v
┌───────────────────┐ ┌───────────────────┐
│ PREŞEDINŢE ├────┤COLEGIUL ŞTIINŢIFIC│
└─────────┬─────────┘ └───────────────────┘
v
┌──────────────────┬────────────────────┬────────────────┐
┌───────┴──────┐ ┌──────┴───────┐ ┌──────┴───────┐ ┌───┴────┐
┌──┤VICEPREŞEDINTE│<──>│VICEPREŞEDINTE│<──> │VICEPREŞEDINTE│<──>│SECRETAR├────┐
│ │ │ ┌─┤ │ ┌───┤ │ │GENERAL ├──┐ │
│ └───────┬──────┘ │ └──────┬───────┘ │ └──────┬───────┘ └───┬────┘ │ │
│ ┌────┼─────┐ │ ┌────┼────┐ │ ┌───┬──┴┬────┐ ┌────┼─────┐ │ │
│ ┌─┴┐ ┌┴─┐ ┌─┴┐ │ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ │ ┌┴─┐┌┴─┐┌┴─┐┌─┴─┐ ┌┴─┐ ┌┴─┐ ┌─┴┐│ │
│ │S1│ │S2│ │S3│ │ │S4│ │S5│ │S6│ │ │S7││S8││S9││S10│ │F1│ │F2│ │F3││ │
│ └──┘ └──┘ └──┘ │ └──┘ └──┘ └──┘ │ └──┘└──┘└──┘└───┘ └──┘ └──┘ └──┘│ │
│ │ │ ┌────────┐ │ │
│ │ │ ┌───┤Director├──────────────┘ │
│ │ │ │ │economic│ │
└───────┐ │ │ │ └──────┬─┘ │
┌─────┴──────┐ ┌───┴──────┐ ┌───────┴──┐┌───┴──────┐┌──┴───┐┌───────┐┌────┴┐
│ Formare │ │ │ │ ││Investiţii││Econo-││Relaţii││Sinte│
│profesională│ │Strategie,│ │ C D ││Tehnico- ││mic ││interne││ze- │
│ Educaţie │ │Politici │ │ Studii, ││adminis- ││finan-││ şi ││Publi│
│ continuă │ │ de │ │ Expertize││trativ*) ││ciar*)││interna││caţii│
│inginerească│ │dezvoltare│ │ ) ││ ││ ││ţionale││) │
│ *) │ │ *) │ │ ││ ││ ││ *) ││ │
└────┬───────┘ └────┬─────┘ └───┬──────┘└──────────┘└──────┘└───────┘└─────┘
│ │ │ ^ ^ ^
│ │ │ │ │ │
│ │ └─────────────────────────────────────┘ │ │
│ └─────────────────────────────────────────────────────┘ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
*)Se organizează la niv el de compartiment
Anexa 2
───────
la statut
─────────
Sigla Academiei de Ştiinţe Tehnice din România
