Decizie nr. 24 din 4 mai 1993

Vasile Gionea - preşedinte

Ion Filipescu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan-Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea recursului formulat de Ungureanu Teodoru-Marian şi Ungureanu Nastasia împotriva Deciziei nr. 5/23 februarie 1993 a Curţii Constituţionale, prin care se resping ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, ale alin. 3 şi 4 din art. 35 şi ale art. 22 din Legea nr. 18/1991, precum şi ale alin. (3) din art. 26 al Legii nr. 47/1992.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 21 aprilie 1993, în prezenta recurentului Ungureanu Teodoru-Marian personal şi ca reprezentant al recurentei Ungureanu Nastasia şi intimatei Prefectura municipiului Bucureşti şi a sectorului agricol Ilfov - Serviciul contencios - şi au fost consemnate pe larg în încheierea de la acea data, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 mai 1993.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

având în vedere actele şi lucrările dosarului retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost sesizată prin Încheierea din 6 noiembrie 1992 a Judecătoriei sectorului agricol Ilfov cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, art. 35 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 18/1991 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatarul Ungureanu Teodoru-Marian în Dosarul nr. 4302/1991 al Judecătoriei sectorului agricol Ilfov.

Motivand excepţia, contestatarul Ungureanu Teodoru-Marian susţine, în esenta, ca dispoziţiile invocate ca neconstituţionale instituie un regim juridic discriminatoriu între foştii proprietari cu drepturi depline şi cumpărătorii de locuinţe, care la data de 1 ianuarie 1990 nu aveau decât simpla calitate de beneficiari ai unui drept de folosinţă. Aceste dispoziţii conduc la o imbogatire fără just temei a actualilor proprietari şi, ca atare, sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 41 alin. (1)-(5), art. 42 şi art. 49 din Constituţie.

Prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 16, art. 20, art. 21, art. 49 şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, deoarece textul incearca sa sustragă controlului constituţionalităţii o serie de acte normative emise în perioada 22 decembrie 1989 - 8 decembrie 1991, acte ce au adus flagrante şi inadmisibile încălcări ale Constituţiei din 1991.

Parata - Comisia de aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Prefecturii municipiului Bucureşti -, deşi legal citata, nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nici nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, deşi i s-au comunicat memoriile reclamanţilor în legătură cu aceasta problema.

Punctul de vedere al instanţei exprimat în Încheierea de sesizare din 6 noiembrie 1992 referitor la excepţia invocată, este ca "modul în care a fost formulată şi motivarea acesteia nu pot duce decât la respingerea excepţiei".

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 5 din 23 februarie 1993, respinge ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, ale alin. 3 şi 4 din art. 35 şi ale art. 22 din Legea nr. 18/1991, precum şi ale alin. (3) din art. 26 al Legii nr. 47/1992 pentru următoarele motive:

–referitor la neconstituţionalitatea art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, art. 35 alin. 3 şi 4 şi art. 22 din Legea nr. 18/1991, excepţia este inadmisibila deoarece vine în conflict cu principiul neretroactivitatii legii şi de aceea este vadit nefondata;

–cat priveşte neconstituţionalitatea alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 47/1992 excepţia este, de asemenea, vadit nefondata întrucât dispoziţiile acestui alineat au în vedere şi legile anterioare Constituţiei şi respectarea principiului neretroactivitatii lor, ceea ce este conform legii fundamentale, iar nu împotriva ei.

Prin recursul formulat în termen legal împotriva Deciziei nr. 5 din 23 februarie 1993 recurentul Ungureanu Teodoru-Marian solicita a se constata netemeinicia şi nelegalitatea acesteia şi, pe cale de consecinţa, declanşarea procedurii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 47/1992, în vederea admiterii excepţiilor de neconstituţionalitate asa cum au fost formulate.

În motivarea recursului se susţine:

–cu privire la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 şi a art. 22 şi 35 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 18/1991, decizia este netemeinica şi nelegală deoarece dispoziţiile acestor articole sunt esenţial contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 41 alin. (1)-(5), art 42 şi art. 49 din Constituţie.

Concluzia deciziei potrivit căreia "excepţia este inadmisibila deoarece vine în conflict cu principiul neretroactivitatii legii", deci exclusiva incidenţa în cauza a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, este combatuta prin susţinerea ca în cauza suntem în prezenta exclusivei incidente a art. 150 alin. (1) din Constituţie;

–cu privire la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, argumentata în decizia recurată pe aplicabilitatea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, se solicita înlăturarea acestei motivari, deoarece se apreciază ca ne aflam, de asemenea, sub incidenţa dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Constituţie

Curtea, făcând aplicarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, cu adresele nr. 17/1189/12 martie 1993, nr. 249/12 martie 1993 şi nr. 5C/12 martie 1993, a solicitat punctele de vedere în legătură cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate Guvernului României, Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Cu Adresa nr. 5/976 din 29 martie 1993, Guvernul României, dând curs solicitării Curţii, opineaza ca despre neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale se poate discuta numai dacă acestea au fost elaborate după adoptarea Constituţiei, opinia fundamentată pe prevederile art. 144 lit. c) şi art. 150 din Legea fundamentală, precum şi pe cele ale art. 13 pct. A lit. c) şi art. 23-26 din Legea nr. 47/1992.

Referitor la Decizia nr. 5 din 23 februarie 1993, în principiu, este de acord cu soluţia pronunţată.

Camera Deputaţilor şi Senatul nu-şi exprima punctul de vedere referitor la excepţiile invocate şi recursul formulat.

În legătură cu competenţa Curţii de a soluţiona recursul formulat, sunt aplicabile prevederile art. 25 din Legea nr. 47/1992, fiind îndeplinite cerinţele acestui text.

Cu privire la motivul de recurs, în sensul că art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 şi art. 22 şi art. 35 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 18/1991 sunt neconstituţionale, contravenind art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 41 alin. (1)-(5), art. 42 şi art. 49 din Constituţie, se constată că textele menţionate nu sunt neconstituţionale şi, în consecinţa, soluţia recurată este legală.

Într-adevăr, art. 8 alin. 1 din Decretul-lege nr. 42/1990 prevede că "terenul aferent casei de locuit şi anexele gospodăreşti, precum şi curtea şi gradina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deţinătorilor; acestea pot înstrăinate şi lăsate moştenire", dispunandu-se, de asemenea, ca acest teren, împreună cu lotul ce putea fi atribuit în folosinţă membrului cooperator, nu putea depăşi suprafaţa de 6.000 mp pentru deţinătorul casei de locuit.

Pe de altă parte, art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 prevede că "terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobanditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor", iar prin alin. 4 se stabileşte ca "dispoziţiile art. 22 rămân aplicabile". Potrivit art. 22 alin. 1 al Legii nr. 18/1991, "sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau de domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii". De asemenea, alin. 2 al aceluiaşi text precizează ca "dispoziţiile alin. 1 se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator".

Din cele arătate, rezultă ca dispoziţiile legale menţionate recunosc şi consacra, în condiţiile arătate, dreptul de proprietate asupra terenului persoanelor, de asemenea, prevăzute de lege. În consecinţa, aceste dispoziţii legale nu contravin Constituţiei, care recunoaşte şi garantează dreptul de proprietate. De asemenea, textele legale menţionate nu contravin art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21, art. 42 şi art. 49 din Constituţie, aceste texte constituţionale avându-şi domeniul lor propriu de reglementare fără legătură cu cel al dispoziţiilor legale care se pretinde ca sunt neconstituţionale.

Cu privire la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care se pretinde, de asemenea, ca este neconstitutional, se retine ca acesta prevede în teza întâi ca "prevederile alin. (1) şi (2) se aplică numai raporturilor juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991", iar în teza a doua ca "repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituţiei din 1991 se reglementează prin lege". Rezultă deci ca teza întâi are în vedere, dar în condiţiile textului, legile anterioare Constituţiei, iar teza a doua are în vedere o alta situaţie şi prevede că urmează să apară o lege care să repare daunele aduse unor persoane prin legi anterioare Constituţiei. Distingand clar cele doua situaţii, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 nu este deci neconstitutional.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) pct. A. lit. c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ungureanu Teodoru-Marian şi Ungureanu Nastasia, domiciliaţi în Bucureşti, calea Vacaresti nr. 234, bloc 83, sc. A, et. 5, ap. 23, sectorul 4, împotriva Deciziei nr. 5 din 23 februarie 1993.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 mai 1993.

PREŞEDINTE,

prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu