Ordin nr. 47 din 8 mai 2008
pentru aprobarea Metodologiei privind schimbarea furnizorului de către consumatorii noncasnici de gaze naturale
- Emitent
- Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 385 din 21 mai 2008
Textul actului · 4 articole
Cuprins
Având în vedere prevederile art. 8 lit. i) din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 3 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 410/2007,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Metodologia privind schimbarea furnizorului de către consumatorii noncasnici de gaze naturale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Titularilor de licenţe de furnizare a gazelor naturale le este interzisă inserarea în contractele de furnizare a oricăror prevederi de natură anticoncurenţială care să împiedice sub orice formă posibilitatea consumatorilor noncasnici de a schimba furnizorul de gaze naturale, inclusiv stipularea şi perceperea unor taxe, penalităţi sau daune-interese pentru exercitarea acestui drept.
Articolul 3
Operatorii licenţiaţi din sectorul gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Gergely Olosz
Bucureşti, 8 mai 2008.
Nr. 47.
Anexă
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
