referitoare la dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
Dosar nr. 2.712/1/2023
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului - |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele delegat al Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele Secției a II-a civile |
| Ionel Barbă | - președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Diana Florea Burgazli | - judecător la Secția I civilă |
| Maricel Nechita | - judecător la Secția I civilă |
| Mihaela Mîneran | - judecător la Secția I civilă |
| Adina Georgeta Ponea | - judecător la Secția I civilă |
| Mihai Andrei Negoescu Gândac | - judecător la Secția I civilă |
| Carmen Sandu Necula | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ștefan Ioan Lucaciuc | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Minodora Condoiu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Petronella Iulia Nițu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Iulia Manuela Cîrnu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Maria Hrudei | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Lucian Cătălin Mihai Zamfir | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Doina Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Gheza Attila Farmathy | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Andreea Machidan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.712/1/2023 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Mureș - Secția civilă privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, potrivit cărora:
(1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, se va realiza astfel:
a)în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
se interpretează în sensul că sintagma «în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie» are semnificația că plata sumelor se va efectua în termen de un an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie sau în sensul că plata sumelor se va efectua până la sfârșitul anului următor celui în care hotărârea judecătorească a devenit executorie.
Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă.
Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
Tribunalul Mureș - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 13 septembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 1.531/320/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept anterior menționate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței supreme cu nr. 2.712/1/2023.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018:
Articolul 39
(1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, se va realiza astfel:
a)în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b)în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c)în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d)în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e)în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2)Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
(3)În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(4)Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.
(5)La sumele actualizate în condițiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.
(6)Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).
Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 1.788/2020 din 23 septembrie 2020, definitivă prin Decizia civilă nr. 4/A/2021 din 11 ianuarie 2021 a Curții de Apel Cluj, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A și B, a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Alba la alocarea fondurilor necesare și la plata către reclamante a diferențelor salariale rezultate în urma recalculării indemnizațiilor de încadrare, începând cu 1 martie 2017 și în continuare, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport cu indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției), sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare de la scadență până la data plății efective.
La 22 decembrie 2021, creditoarele A și B au formulat o cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința anterior menționată, iar prin Încheierea civilă nr. 49/CC din 6 ianuarie 2022, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 7.995/176/2021, s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului D.
Executarea silită declanșată de creditoarele A și B face obiectul Dosarului execuțional nr. 2.032/2021 al Biroului executorului judecătoresc C.
La 12 aprilie 2022, în dosarul execuțional anterior menționat, executorul judecătoresc a emis încheierile nr. 3 și nr. 5 de stabilire a obligației de plată în sarcina debitorului contestator D în sumă de 152.419 lei pentru creditoarea A și de 141.457 de lei pentru creditoarea B, precum și somațiile cuprinzând aceste sume.
La aceeași dată, executorul judecătoresc a emis încheierile nr. 4 și nr. 6 de stabilire a cheltuielilor de executare silită.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș la 11 februarie 2022 cu nr. 1.531/320/2022, contestatorul D, în contradictoriu cu intimatele A și B, a formulat contestație la executare împotriva Încheierii nr. 49/CC/2022 și împotriva executării silite înseși, precum și a tuturor actelor de executare emise în Dosarul execuțional nr. 2.032/2021, solicitând anularea încheierii de încuviințare a executării silite sau, în subsidiar, modificarea acesteia în sensul procedării la executarea silită conform eșalonării legale stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, precum și desființarea executării silite înseși.
La 29 aprilie 2022, contestatorul D a depus la dosar cerere precizatoare a contestației la executare, solicitând și anularea încheierilor nr. 3, 4, 5 și 6 din 12 aprilie 2022 și a somațiilor din aceeași dată, emise de Biroul executorului judecătoresc C în Dosarul de executare nr. 2.032/2021, respectiv stabilirea cheltuielilor de executare silită la procentul de 1/3 din onorariul maximal prevăzut de lege, în principal, prin raportare la cuantumul total al creanței rezultate în Dosarul execuțional nr. 2.032/2021, iar, în subsidiar, prin raportare la cuantumul creanței rezultate pentru fiecare creditor din același dosar execuțional.
Prin Încheierea civilă nr. 2.133/2022 din 19 mai 2022, Judecătoria Târgu Mureș - Secția civilă a admis în parte contestația la executare, a anulat parțial încheierile nr. 4 din 12 aprilie 2022 privind pe creditoarea A și nr. 6 din 12 aprilie 2022 privind pe creditoarea B, precum și somațiile emise în baza acestor încheieri și a respins restul cererilor formulate de contestator ca neîntemeiate.
În motivare, în raport cu dispozițiile legale incidente, anume art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, s-a reținut că este vorba despre acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, astfel că plata acestora se poate realiza doar eșalonat, pe 5 ani, conform temeiului legal anterior menționat.
S-a apreciat că, la data formulării cererii de executare silită, anume 22 decembrie 2021, era exigibilă încă de la 23 septembrie 2021 creanța de 5% din suma prevăzută în titlul executoriu, stabilită potrivit art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, prin urmare, încheierea de încuviințare a executării silite este legală, mai ales că aceasta prevede și obligativitatea debitoarei de a aloca fondurile necesare pentru executarea titlului executoriu.
La 28 decembrie 2021, debitorul contestator D a efectuat plata de 5% din suma datorată fiecăreia dintre creditoare, potrivit titlului executoriu.
De asemenea, s-a reținut că încheierile nr. 3 și nr. 5 din 12 aprilie 2022 sunt legale, deoarece cuprind cuantificarea creanței totale nete datorate de debitor, stabilite în baza raportului de expertiză contabilă întocmit, debitorul arătând în motivarea contestației precizate că este corect calculul creanței totale efectuat de expert.
Însă somațiile emise la 12 aprilie 2022, prin care i se pune în vedere debitorului contestator să achite creditoarelor în termen de 1 zi de la primire întreaga sumă stabilită prin încheierile nr. 3 și nr. 5 din 12 aprilie 2022, plus cheltuielile de executare, nu sunt legale, deoarece creanța exigibilă de 5% prevăzută de art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 era deja achitată încă din 28 decembrie 2021, iar restul de creanță nu este exigibilă, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b)-e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
În acest context, încheierile nr. 4 și 6 din 12 aprilie 2022, emise în Dosarul execuțional nr. 2.032/2021, sunt nelegale, având în vedere că onorariul executorului judecătoresc a fost calculat la suma de 152.419 lei pentru creditoarea A, respectiv suma de 141.457 lei pentru creditoarea B, însă doar 5% din aceste creanțe erau exigibile la data înregistrării cererii de executare silită, astfel că executorul judecătoresc urmează să își stabilească onorariul raportat la creanța exigibilă.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel contestatorul D, solicitând admiterea acestuia, anularea încheierii de încuviințare a executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul execuțional nr. 2.032/2021.
În motivarea apelului s-a susținut că actele execuționale contestate au fost emise fără îndeplinirea condițiilor legale, arătându-se că, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, executarea silită din Dosarul execuțional nr. 2.032/2021 al Biroului executorului judecătoresc C nici măcar nu trebuia să înceapă, nu se poate derula și, în consecință, încheierea de încuviințare a executării silite este emisă cu nerespectarea prevederilor legale, fiind încălcate dispozițiile art. 663 alin. (4) din Codul de procedură civilă, deoarece creanța nu poate fi executată silit, obligația de plată fiind eșalonată legal.
De asemenea, s-a mai arătat că, atât timp cât contestatorul a executat benevol obligația de calcul și plată a diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație și acordarea dobânzilor legale stabilite prin titlul executoriu, respectând prevederile art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, obligația de plată a onorariului judecătoresc revine în sarcina creditoarelor și nu a debitorului contestator.
S-a precizat că plata primei tranșe de 5% din valoarea titlului executoriu, actualizată cu indicele de inflație și dobânda aferentă, s-a efectuat în luna decembrie a anului 2021, așa cum a fost consemnat și în raportul de expertiză contabilă, înainte de data Încheierii de încuviințare a executării silite nr. 49/CC/2022, emisă în Dosarul nr. 7.995/176/2021 al Judecătoriei Cluj-Napoca, astfel încât onorariul de executare silită trebuie suportat de către creditoare, iar susținerea primei instanțe că ar trebui calculat prin raportare la tranșa exigibilă de 5% este neîntemeiată.
Totodată, s-a susținut că, în cauză, există impedimente pentru care executarea silită nu trebuia să fie încuviințată, fiind invocate prevederile art. 727 lit. f) raportat la art. 666 alin. (5) pct. 7 din Codul de procedură civilă, conform cărora nu sunt supuse urmăririi silite bunurile declarate neurmăribile în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, fiind invocate de către apelant și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, precum și faptul că executarea silită nu poate fi făcută decât asupra fondurilor bănești alocate de la bugetul de stat în acest scop.
La 17 august 2023, instanța de apel a repus cauza pe rol și a dispus citarea părților pentru termenul din 13 septembrie 2023, când, din oficiu, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea chestiunii de drept de față, dispunându-se și suspendarea judecății în cauză.
Completul de judecată care a formulat sesizarea a apreciat că aceasta este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.
Astfel, este îndeplinită condiția existenței unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță, în condițiile în care litigiul de față se află în faza apelului declarat împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Târgu Mureș, decizia ce urmează a fi pronunțată fiind definitivă.
A mai arătat că de lămurirea modului de interpretare a prevederilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța de trimitere apreciind că stabilirea legalității încuviințării executării silite prin Încheierea civilă nr. 49/CC din 6 ianuarie 2022, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 7.995/176/2021, a încheierilor și somațiilor emise de executorul judecătoresc, criticate prin contestația la executare, precum și a întregii executări silite se poate face doar în funcție de determinarea faptului dacă plata tranșei de 5% din suma prevăzută în titlul executoriu, efectuată de debitorul contestator la 28 decembrie 2021, a fost făcută cu respectarea sau nu a dispozițiilor anterior menționate.
Dacă se consideră că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se interpretează în sensul că plata sumelor se va efectua în termen de un an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie, atunci, la data formulării cererii de executare silită - 22 decembrie 2021, tranșa de 5% era exigibilă încă de la 23 septembrie 2021, astfel că încheierea de încuviințare a executării silite este legală, cum a reținut prima instanță.
Dacă se adoptă punctul de vedere potrivit căruia dispozițiile incidente se interpretează în sensul că plata sumelor se va efectua până la sfârșitul anului următor celui în care hotărârea judecătorească a devenit executorie, atunci creditoarele au formulat la 22 decembrie 2021 cererea de executare silită, deși creanța lor constând în tranșa de 5% nu era exigibilă, această tranșă fiind plătită la 28 decembrie 2021, în termenul prevăzut de lege, conform art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, astfel că executarea silită din Dosarul execuțional nr. 2.032/2021 al Biroului executorului judecătoresc C nici măcar nu trebuia să înceapă, nu se poate derula și, în consecință, și încheierea de încuviințare a executării silite este emisă cu nerespectarea prevederilor legale, așa cum susține prin apel contestatorul.
Este îndeplinită, de asemenea, și condiția de admisibilitate reprezentată de noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, întrucât problema de drept sesizată nu a mai fost analizată în doctrină (în interpretarea unui act normativ mai vechi), aceasta decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare relativ recent, prin raportare la momentul sesizării, nu există o practică clar cristalizată în timp a instanțelor și o orientare majoritară spre o anumită interpretare a normelor analizate.
Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra problemei de drept din speță și aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Părțile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
Completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se interpretează în sensul că sintagma „în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie“ înseamnă că plata sumelor se va efectua până la sfârșitul anului următor celui în care hotărârea judecătorească a devenit executorie.
Legiuitorul a urmărit prin edictarea normelor art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 asigurarea respectării țintei de deficit de sub 3% din produsul intern brut, prevăzut de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, precum și conducerea politicii fiscal-bugetare într-un mod care să asigure predictibilitatea acesteia pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice, instituită prin Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
În aceste condiții, se reține că intenția legiuitorului a fost aceea a unei reglementări care să asigure o evidență clară a plății eșalonate a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, precum și facilitarea alocării sumelor necesare plății tuturor tranșelor scadente în fiecare an pentru toți creditorii.
În cazul interpretării în sensul că plata sumelor se va efectua în termen de un an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie, evidența sumelor care trebuie plătite ar trebui să fie ținută în funcție de fiecare titlu executoriu, alocările fondurilor și plățile sumelor scadente trebuind să fie făcute pentru fiecare titlu executoriu în parte, permanent în cursul întregului an, în condițiile în care există o multitudine de hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, care devin titluri executorii pe parcursul unui an. S-a apreciat că această interpretare nu corespunde caracterului general și impersonal al reglementării legale.
S-a mai considerat că interpretarea susținută de instanța de trimitere reiese și din modul de redactare a textului legal menționat, care nu prevede că plata se va realiza în termen de un an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie, ci că se va realiza în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie.
Această interpretare pare să fi fost adoptată și de ordonatorii de credite, alocarea și plata sumelor făcându-se centralizat pentru toate titlurile executorii, până la finalul anului următor celui în care hotărârea judecătorească a devenit executorie, fiind indicat, cu titlu de exemplu, art. 2 din Ordinul ministrului tineretului și sportului nr. 250/2021 privind stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului - aparatul central și unități subordonate, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021.
În cea de-a doua interpretare posibilă a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 (însușită de prima instanță), plata tranșei de 5% se va efectua în termen de un an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie, apreciindu-se că textul legal incident nu menționează expres că plata se va face până la sfârșitul anului următor celui în care hotărârea judecătorească a devenit executorie, ci dispune că plata tranșei se va face în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie.
Curțile de apel Brașov, București, Craiova, Oradea și Târgu Mureș au transmis practică judiciară ale unor instanțe arondate, relevantă în materie, iar curțile de apel Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Suceava, precum și București și Craiova au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor de la unele instanțe din circumscripție cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
Într-o primă opinie jurisprudențială, majoritară, s-a apreciat că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se interpretează în sensul că plata sumelor se va efectua în termen de un an socotit de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie (tribunalele Bihor, Covasna, Mureș, Satu Mare, Judecătoria Sfântu Gheorghe și Judecătoria Sectorului 1 București).
În argumentare, în esență, s-a arătat că dispozițiile art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 conțin termene clare, distincte, care curg de la data la care hotărârea care constituie titlu executoriu a devenit executorie, termene la expirarea cărora se poate solicita executarea silită. Anterior împlinirii acestor termene executarea silită este prohibită, întrucât, în cursul termenelor prevăzute la alin. (1) al acestui articol, orice procedură de executare silită este suspendată de drept. S-a mai arătat că dispoziția legală analizată este conformă cu Constituția României și cu jurisprudența C.E.D.O., Curtea Constituțională pronunțându-se în acest sens în repetate rânduri. Actul normativ de eșalonare mai sus menționat acționează ca o garanție, un angajament de executare de bunăvoie a sumelor datorate, fapt de natură să scutească creditorii să recurgă la proceduri de executare silită cu angajarea de cheltuieli suplimentare, cu inconvenientul pentru aceștia din urmă, care nu poate fi negat, de a aștepta împlinirea termenelor de scadență.
În opiniile teoretice, exprimate în același sens cu această orientare jurisprudențială, s-a mai arătat că, din moment ce, potrivit art. 622 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, regula presupune că obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești se execută de la momentul la care hotărârea a devenit executorie, orice excepție nu poate fi decât de strictă interpretare și aplicare. Or, din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 rezultă că prima tranșă devine exigibilă în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie. Nu se face nicio referire la anul bugetar, ci doar se acordă un termen suplimentar de un an pentru executare, astfel că acesta începe să curgă de la data la care hotărârea a devenit executorie.
Totodată, dacă dispozițiile legale de referință s-ar interpreta în sensul că prima tranșă devine exigibilă la sfârșitul următorului an în care hotărârea a devenit executorie, atunci s-ar încălca egalitatea în drepturi în condițiile în care un creditor care a obținut un titlu la începutul unui an și-ar vedea executată obligația la o durată mai mare de timp față de cel a cărui hotărâre a devenit executorie spre sfârșitul anului.
În plus, eventualele ordine emise de ordonatorii de credite privind procedura de efectuare a plății nu pot conține dispoziții contrare actului normativ în baza căruia au fost emise și nu pot prelungi termenele stabilite de către legiuitor.
Din jurisprudența C.E.D.O. rezultă că noțiunea de proces echitabil nu se referă numai la procedura judiciară, ci și la cea execuțională, din moment ce finalitatea oricărui litigiu este realizarea efectivă a dreptului de creanță. Or, în condițiile în care drepturile protejate de convenție sunt concrete și efective, orice prorogare a termenelor de plată nu se poate realiza decât în mod excepțional și în baza unor norme de strictă interpretare. Creditorul este oricum prejudiciat din moment ce, în mod normal, ar fi trebuit să își realizeze integral creanța de îndată ce hotărârea era executorie, astfel că interpretarea că scadența se prelungește până la sfârșitul următorului an ar fi de natură a reprezenta o ingerință nejustificată în dreptul acestuia.
Totodată, având în vedere că bugetul de stat se aprobă pentru fiecare an calendaristic în parte, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 prevede că plata primei tranșe se realizează în primul an de la data rămânerii definitive a hotărârii, statul are posibilitatea de a întocmi bugetul în așa fel încât să își execute obligațiile rezultate din hotărârile judecătorești. Împrejurarea că este greu de ținut o evidență a tuturor hotărârilor judecătorești și de alocare a fondurilor nu prezintă relevanță din moment ce statul a decis să își acorde un termen suplimentar de executare, revenindu-i astfel obligația de a nu încălca și termenul de grație.
În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive: Tribunalul Mureș - Secția civilă (Decizia nr. 683/18.10.2022, în Dosarul nr. 10.099/320/2021, definitivă în apel, și Decizia nr. 455/9.07.2021, în Dosarul nr. 12.536/211/2020, definitivă în apel), Tribunalul Covasna - Secția civilă (Decizia civilă nr. 102/A din 1 martie 2022, în Dosarul nr. 981/305/2021, definitivă în apel), Tribunalul Bihor - Secția I civilă (Decizia nr. 279/A/27.03.2023, în Dosarul nr. 20.211/55/2021, definitivă în apel și Decizia nr. 385/A/26.04.2023, în Dosarul nr. 11.931/271/2021, definitivă în apel), Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă (Decizia nr. 177/Ap/7.04.2023, în Dosarul nr. 7.727/296/2022, definitivă în apel, Decizia nr. 180/Ap/7.04.2023, în Dosarul nr. 9.887/296/2020*, definitivă în apel, și Decizia nr. 462/Ap/1.11.2023, în Dosarul nr. 3.492/296/2023, definitivă în apel), Judecătoria Sfântu Gheorghe (Sentința civilă nr. 705/25.05.2023, în Dosarul nr. 304/305/2023, rămasă definitivă prin neapelare, și Sentința civilă nr. 1.093/25.05.2022, în Dosarul nr. 3.425/305/2021, rămasă definitivă prin neapelare), Judecătoria Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă (Sentința civilă nr. 10.313/5.12.2022, în Dosarul nr. 24.247/299/2022, rămasă definitivă prin neapelare).
În același sens au fost și punctele de vedere teoretice exprimate de judecătorii următoarelor instanțe: tribunalele Buzău, Galați, Ialomița, Iași, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, o parte a judecătorilor Tribunalului București, respectiv judecătoriile Craiova, Segarcea, Filiași, Vaslui, Bârlad, Fălticeni, Darabani, Buftea.
Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se interpretează în sensul că plata sumelor se va efectua până la sfârșitul anului următor celui în care hotărârea a devenit executorie, respectiv în primul an bugetar după ce hotărârea care constituie titlu executoriu a devenit executorie (Judecătoria Drobeta-Turnu Severin).
În argumentare, în esență, s-a arătat că aceste prevederi instituie termene de plată în favoarea debitorilor, scadența obligațiilor stabilite prin titlurile executorii fiind amânată până la sfârșitul anului bugetar care urmează datei la care hotărârea care constituie titlu executoriu devine executorie.
În opiniile teoretice, exprimate în același sens cu această orientare jurisprudențială, s-a mai arătat că, prin edictarea prevederilor art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, legiuitorul a urmărit asigurarea respectării țintei de deficit de sub 3% din produsul intern brut, precum și conducerea politicii fiscal-bugetare într-un mod care să asigure predictibilitatea acesteia pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice, astfel cum rezultă din expunerea de motive a acestui act normativ.
Prin urmare, intenția legiuitorului a fost aceea de a asigura o evidență clară a plății eșalonate a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, care nu s-ar putea realiza decât în situația în care plata eșalonată s-ar realiza până la sfârșitul anului următor celui în care hotărârea a devenit executorie, doar în această modalitate putându-se elabora bugetul prin alocarea sumelor necesare tranșelor scadente pentru toți creditorii, precum și facilitarea alocării sumelor necesare plății tuturor tranșelor scadente în fiecare an.
Totodată, textul de lege nu prevede că plata drepturilor salariale se va realiza în termen de un an de la data la care hotărârea a devenit executorie, iar o astfel de interpretare nu ar fi în concordanță cu scopul reglementării introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
Plata drepturilor salariale restante reprezintă o cheltuială bugetară, astfel încât sunt aplicabile regulile și principiile stabilite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 500/2002).
Potrivit art. 2 pct. 3^2 din Legea nr. 500/2002, angajarea cheltuielilor reprezintă o fază în procesul execuției bugetare, prin care instituția publică își asumă obligația de a plăti o sumă de bani, rezultată în urma îndeplinirii condițiilor pentru onorarea obligațiilor de plată rezultate în baza hotărârilor judecătorești, în limita creditelor de angajament aprobate prin legea bugetară anuală.
Așadar, inclusiv pentru obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești, textul trimite la legea bugetară anuală, deci la regulile generale ale constituirii și execuției bugetului instituției sau autorității respective, iar una dintre aceste reguli este reprezentată de modul de constituire a bugetului de venituri și cheltuieli, prin raportare la unitatea de timp. Astfel, art. 2 pct. 1 din Legea nr. 500/2002 definește anul bugetar ca fiind anul financiar pentru care se aprobă bugetul; anul bugetar este anul calendaristic care începe la data de 1 ianuarie și se încheie la data de 31 decembrie.
În sensul celei de-a doua opinii a fost identificată o singură hotărâre judecătorească definitivă, respectiv Încheierea civilă nr. 5.266/4.11.2020, pronunțată de Judecătoria Drobeta- Turnu Severin în Dosarul nr. 13.870/325/2020, rămasă definitivă prin Decizia nr. 321/9.01.2021 a Tribunalului Mehedinți.
În sensul acestei opinii au fost și punctele de vedere teoretice exprimate de judecătorii următoarelor instanțe: tribunalele Dolj, Giurgiu, Ilfov și o parte a judecătorilor Tribunalului București, respectiv judecătoriile Huși, Cornetu, Băilești, Calafat și Baia de Aramă.
Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept obiect al sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra dispozițiilor legale analizate, prin Decizia nr. 716 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 10 februarie 2022, Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 8 august 2022, și Decizia nr. 318 din 30 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 17 august 2023, constatând constituționalitatea acestora.
În considerentele de la paragraful 13 din această ultimă decizie, invocând jurisprudența sa anterioară, Curtea a reținut că „(...) prin normele legale criticate nu se refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci, din contră, acestea se recunosc și legiuitorul își ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile și obiective stabilite în actul normativ contestat. Observând că reglementarea criticată nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătorești, Curtea a reținut că mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Executarea eșalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica. (…)“
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedurile de unificare a practicii judiciare a fost identificată o decizie care, deși dezleagă o altă problemă de drept, prin statuările cuprinse în considerentele sale, prezintă relevanță în analiza sesizării de față.
Astfel, prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015,
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, astfel încât se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării.
Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, respectiv:
(i)existența unei cauze aflate în curs de judecată;
(ii)cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
(iii)instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;
(iv)problema de drept pusă în discuție să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite;
(v)chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
(vi)soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
(vii)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Mureș care este învestit cu soluționarea apelului exercitat împotriva unei încheieri pronunțate de Judecătoria Târgu Mureș, iar hotărârea ce urmează a fi pronunțată este definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
De asemenea, este îndeplinită și condiția ca chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
În ceea ce privește condiția referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile de a da naștere unor interpretări diferite, au fost identificate o serie de neregularități de natură a contura concluzia neîndeplinirii acesteia, din mai multe perspective.
Astfel, deși noțiunea de „chestiune de drept“ nu este definită de legiuitor, aceasta presupune în mod necesar o „problemă de drept reală și veritabilă“, în sensul că „norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară“ și să fie „legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare“ (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, paragraful 37; Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 46).
Totodată, s-a statuat constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37).
În același sens, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 și 65) s-a reținut că „problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție (...) reclamă (...) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, și nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conținutului și sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei“.
Tot în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a apreciat că, pentru a fi în prezența unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și a dificultății completului în a-și însuși o anumită interpretare“ (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42).
Rezultă, așadar, că, în procesul de interpretare și aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne unul excepțional și subsecvent, el putând fi îngăduit numai atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, prin raportare la dispozițiile legale din care aceasta derivă sau în care este conținută, îndeajuns de clară, generând dificultăți veritabile de înțelegere a ei și, din acest motiv, având vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară.
Prin urmare, obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau obscură, un text de lege care, pe baza interpretării, printr-o argumentație juridică adecvată, consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări diferite în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență divergentă.
În legătură cu sesizarea ce face obiectul cauzei de față, această condiție legală nu este îndeplinită, dispozițiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare și complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăți, înțelesul, limitele de aplicare și efectele.
În speță, chestiunea de drept se rezumă, în esență, la determinarea momentului la care devine scadentă prima tranșă pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, în raport cu conținutul normativ al dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
Adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 a avut ca efect, pe de o parte, schimbarea legală a modalității de executare a hotărârilor devenite executorii în perioada avută în vedere de actul normativ de referință, în sensul că aceasta s-a transformat din executare uno ictu în executare succesivă, în tranșe periodice, conform eșalonării stabilite în cuprinsul ordonanței, iar, pe de altă parte, a urmărit acordarea unor termene legale de executare în favoarea debitorilor, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești.
Fiind vorba despre stabilirea unor termene legale, de natură procedurală, pentru executarea hotărârii, în procesul de interpretare și aplicare a normei analizate este esențial a se determina durata acestor termene și momentul de la care ele încep să curgă, modul de calcul și împlinirea lor urmând a fi făcute în raport cu dispozițiile art. 181 și 182 din Codul de procedură civilă.
Art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 cuprinde elemente clare și suficiente pentru a determina atât durata, cât și momentul de început al termenelor legale acordate debitorilor pentru executarea obligațiilor stabilite prin titlurile executorii, textul legal de referință evidențiind fără echivoc termene pe ani, calculate de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie.
În legătură cu chestiunea de drept care face obiectul sesizării se reține că, deși a apreciat că se impune activarea mecanismului procesual al întrebării preliminare pentru lămurirea termenului în care trebuie plătită prima tranșă de 5% din valoarea creanței cuprinsă în hotărârea judecătorească, devenită executorie la 23 septembrie 2020, în încheierea de sesizare instanța de trimitere a justificat dificultatea chestiunii de drept, în esență, doar prin intenția prezumată a legiuitorului de a adopta o reglementare care „să asigure o evidență clară a plății eșalonate a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, precum și facilitarea alocării sumelor necesare plății tuturor tranșelor scadente în fiecare an pentru toți creditorii.“
Actul de sesizare al instanței supreme nu evidențiază, așadar, impedimentele de natură juridică ce obstrucționează judecătorii cauzei în interpretarea normei legale invocate.
Distinct de faptul că din încheierea instanței de trimitere lipsesc argumentele juridice relevante referitoare la dificultatea interpretării dispozițiilor legale anterior evocate, titularul sesizării nu a întâmpinat niciun impediment în interpretarea acestora, aspect care rezultă din exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.
Astfel, din modul în care instanța de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept, se constată că judecătorii nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale la circumstanțele litigiului cu care au fost învestiți.
În acest sens, se constată că, fără nicio dificultate de identificare a textului legal de la care trebuie pornit pentru lămurirea problemei cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de trimitere a arătat că executării silite a hotărârii care constituie titlu executoriu i se aplică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
Determinând în mod corect legea care guvernează executarea silită a hotărârii judecătorești care constituie titlu executoriu, judecătorii nu au nicio dificultate în stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul pentru executarea hotărârii, prin urmare și a momentului la care obligația devine scadentă, chiar dacă punctul lor de vedere este minoritar raportat la jurisprudența națională evidențiată în precedent, chiar și în cadrul propriei lor instanțe.
Sub acest ultim aspect, ca urmare a consultării instanțelor, s-a constatat că în cadrul instanței din care face parte titularul sesizării, alte completuri de judecată au soluționat cauze similare statuând fără dificultate asupra problemei de drept deduse judecății.
În același sens este și practica judiciară transmisă de alte instanțe naționale, fiind evidentă existența unei jurisprudențe constante, iar instanțele care au soluționat astfel de cauze nu s-au confruntat cu o asemenea dilemă juridică.
Așadar, s-a putut contura o opinie cvasiunanimă a instanțelor judecătorești - o singură hotărâre fiind în sens contrar - constituită din hotărâri definitive care nu evidențiază divergențe, ci, dimpotrivă, reflectă aceeași modalitate de identificare, interpretare și aplicare a normei legale incidente, în situații similare.
O opinie singulară, ca variantă de interpretare izolată, nu poate susține caracterul dificil al chestiunii de drept sau potențialul textelor de lege de a genera practică neunitară.
În același sens, exprimarea unor puncte de vedere teoretice divergente în legătură cu posibilitatea de interpretare a normei juridice care face obiectul sesizării nu implică, în mod direct, riscul apariției unei practici judiciare neunitare, atât timp cât din hotărârile judecătorești comunicate de instanțele consultate rezultă orientarea jurisprudențială evidentă a acestora în aplicarea textului legal.
Prin urmare, instanța de trimitere dispune de suficiente repere de analiză care să îi îngăduie interpretarea corectă a chestiunii de drept care face obiectul sesizării, nefiind vorba, în mod real, de dispoziții neclare sau incomplete care să reprezinte un veritabil obstacol pentru judecătorii căii de atac.
Or, în absența unei reale dificultăți a chestiunii de drept, prin întrebarea formulată se urmărește, practic, atât o schimbare a jurisprudenței instanței din care face parte titularul sesizării, cât și determinarea modalității de aplicare, în cauză, a dispozițiilor legale relevante, cu scopul de a se identifica soluția care trebuie adoptată în concret, ceea ce conduce la concluzia că se tinde, în fapt, la soluționarea apelului, iar nu la dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept care prezintă dificultate.
De principiu, titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească sau de un înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, poate fi pus în executare silită la cererea creditorului în măsura în care debitorul nu a executat de bunăvoie obligația stabilită în sarcina sa [a se vedea, în acest sens, art. 622 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă].
Creditorul, prin formularea cererii de executare silită (manifestare a principiului disponibilității care guvernează procesul civil și în faza executării silite), solicită concursul statului în realizarea și concretizarea titlului său.
Cu toate acestea, niciun act de executare silită nu poate fi efectuat înainte de încuviințarea acesteia de către instanța de executare, aceasta având semnificația apelării la forța de constrângere a statului în sensul punerii în executare silită a titlului executoriu, debitorul obligației suportând, astfel, în mod direct, consecințele acestei operațiuni. Ea deschide posibilitatea realizării efective a obligațiilor care incumbă în sarcina debitorului, iar creditorul, prin forța de constrângere a statului, neutralizează libertatea de acțiune a debitorului, realizându-și creanța în dauna voinței acestuia.
Așadar, deși față de prevederile art. 664 din Codul de procedură civilă, executarea silită nu poate fi pornită în lipsa cererii creditorului, totuși declanșarea efectivă a celei de-a doua etape a procesului civil se poate realiza doar prin exercitarea controlului judecătoresc cu privire la aceasta, respectiv prin încuviințarea executării silite.
Astfel, potrivit art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă, prin încuviințarea executării silite se verifică dacă: cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege sau alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; debitorul se bucură de imunitate de executare; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege.
Deși verificările pe care le face instanța de executare cu ocazia încuviințării executării silite sunt limitate de specificul necontencios al acestei proceduri, acest impediment legal nu mai subzistă în procedura cenzurării încheierii de încuviințare a executării silite prin intermediul contestației la executare în cadrul căreia principiul contradictorialității capătă efecte depline.
Prin urmare, în evaluarea legalității încheierii de încuviințare a executării silite, în raport cu susținerile și apărările debitorului și creditorului, instanța care soluționează contestația la executare ar trebui să aibă în vedere situația creanței de la data la care s-a dispus încuviințarea executării silite.
În plus, referitor la cheltuielile de executare, acestea se suportă în funcție de situația executării creanței, respectiv modul de realizare a obligației stabilite în titlul executoriu, după distincțiile reglementate în cuprinsul art. 670 din Codul de procedură civilă.
Însă, în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităților, impreciziunilor ori a lacunelor textelor legale a căror lămurire se solicită, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 77 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 11 februarie 2022).
Din această perspectivă, se apreciază că operațiunea de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, la circumstanțele de fapt care caracterizează executarea silită pe care este chemată să o cenzureze, rămâne atributul exclusiv al instanței de judecată, nefiind necesară pentru soluționarea acestei probleme intervenția instanței supreme prin mecanismul reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, în cauză, constată că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate referitoare la gradul ridicat de dificultate a chestiunii de drept invocate.
Cu privire la cerința noutății chestiunii de drept s-a apreciat că nici aceasta nu apare ca fiind îndeplinită.
Deși analiza din cauza în care s-a formulat sesizarea vizează dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, problema eșalonării plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii, nu constituie o noutate juridică, asemenea reglementări fiind introduse în dreptul pozitiv încă din anul 2008.
Astfel, prin art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2009, s-a reglementat că plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență se va realiza, eșalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, modalitatea de eșalonare fiind stabilită prin Ordinul ministrului justiției, al ministrului economiei și finanțelor, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 11 septembrie 2008.
Ulterior, prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, s-a eșalonat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești pentru personalul vizat de acest act normativ, devenite executorii până la 31 decembrie 2011.
Prin art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, s-a prevăzut că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 se aplică și sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2012.
Reglementările care au prevăzut eșalonarea succesivă a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în anii 2013-2018, cu un conținut normativ identic dispozițiilor art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 sunt următoarele: art. XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013; art. 21 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014; art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015; art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare; art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017; art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018.
Referitor la efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, act normativ care a eșalonat pe mai mulți ani plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești pentru personalul vizat de acest act normativ, în considerentele Deciziei nr. 7 din 27 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:
Atât litigiile referitoare la drepturile salariale cuvenite personalului bugetar, cât și cele având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a titlurilor executorii privind asemenea drepturi, sunt litigii de muncă.
În consecință, titlurile executorii pentru a căror neexecutare sau executare cu întârziere s-a solicitat plata dobânzii penalizatoare sunt hotărâri pronunțate în litigii referitoare la drepturile salariale care decurg din derularea raporturilor de muncă, lato sensu, astfel că le sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010 și ale art. 274 din Codul muncii din 2003, potrivit cărora hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă. (…) Aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 a suspendat de drept orice procedură de executare silită în cursul termenului prevăzut pentru plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea drepturilor de natură salarială pentru personalul din sectorul bugetar și devenite executorii până la data de 31 decembre 2011.
Natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare ce decurge din chiar conținutul art. 1 alin. (2) al actului normativ, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. (…)
Prin eșalonarea la plată a fost fixat un alt termen pentru executarea obligației de plată, dar, prin aceasta, creditorul nu pierde dreptul de a pretinde și daune pentru neexecutarea obligației la scadență.
Modificarea modalității și a termenelor de executare nu are consecințe asupra curgerii termenului de prescripție pentru dreptul creditorului de a solicita acordarea de daune-interese moratorii pentru obligații scadente.
Astfel, se remarcă faptul că, deși conținutul normativ al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu este identic celui cuprins în art. 39 din Ordonanța de urgență nr. 114/2018, totuși scopul și finalitatea pentru care a fost adoptat primul act normativ arătat sunt similare celor avute în vedere și la emiterea celui de-al doilea.
Or, având în vedere că asupra efectelor reglementărilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia arătată în precedent, se apreciază că judecătorii cauzei pot interpreta dispoziția legală care face obiect al sesizării de față și prin raportare la normele juridice cuprinse în actul normativ menționat, astfel cum au fost acestea explicitate în considerentele Deciziei nr. 7 din 27 aprilie 2015, chestiunea de drept în analiză pierzându-și, astfel, caracterul de noutate.
Având în vedere neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate anterior analizate, devine inutilă evaluarea condiției vizând dependența dintre soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată și chestiunea de drept a cărei lămurire se cere prin sesizarea de față.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Mureș - Secția civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 potrivit cărora:
(1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se va realiza astfel:
a)în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;“ se interpretează în sensul că sintagma „în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie“ are semnificația că plata sumelor se va efectua în termen de un an de data la care hotărârea judecătorească devine executorie sau în sensul că plata sumelor se va efectua până la sfârșitul anului următor celui în care hotărârea judecătorească a devenit executorie.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2024.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
