Decizie nr. 525 din 25 noiembrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aktaa Mustafa Ghazwan în Dosarul nr. 42/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public arată că asupra dispoziţiilor legale criticate Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, pune concluzii de respingere a excepţiei invocate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 iulie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 42/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de inculpatul Aktaa Mustafa Ghazwan în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva Deciziei nr. 704 din 5 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respinsă ca nefondată contestaţia în anulare promovată de acelaşi inculpat împotriva Deciziei nr. 1.001 din 27 aprilie 2003 a aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

În motivarea excepţiei, autorul s-a limitat doar la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, fără a arăta în mod concret care sunt criticile de neconstituţionalitate în raport cu art. 21 din Legea fundamentală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători opinează în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 21, art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi art. 48 alin. (3) din Legea fundamentală, cu referire la art. 6, 13 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru considerentele expuse în deciziile nr. 261/2000 şi nr. 171/2001 ale Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece raţiunea reglementării contestaţiei în anulare este aceea de a asigura remedierea erorilor ce s-ar putea strecura în activitatea instanţelor judecătoreşti. Aceasta trebuie folosită, ca toate căile extraordinare de atac, sub un strict control judecătoresc.

Semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, invocat de autor în susţinerea excepţiei, este aceea că nici o categorie sau grup social nu poate fi exclus de la exerciţiul drepturilor procesuale prevăzute de lege. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Lipsa posibilităţii de a exercita o cale de atac împotriva încheierii de respingere în principiu a contestaţiei în anulare nu este de natură să prejudicieze accesul liber la justiţie sau să îngrădească exerciţiul acestui drept, în condiţiile în care calea de atac a contestaţiei în anulare poate fi promovată numai după ce subiectul procesual a exercitat toate căile ordinare de atac prevăzute de lege (în cazurile arătate la art. 386 lit. a)-c) din Codul de procedură penală), partea beneficiind de toate gradele de jurisdicţie prevăzute de lege.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece liberul acces la justiţie nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare şi extraordinare de atac, este competenţa exclusivă a legiuitorului. Această soluţie decurge din dispoziţiile art. 126 alin. (2), precum şi din cele ale art. 129 din Constituţie.

Dispoziţiile legale criticate nu conţin norme contrare dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Sentinţa dată în contestaţie este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 21 din Constituţie privind "Accesul liber la justiţie".

Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care menţionăm Decizia nr. 99 din 6 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 19 aprilie 2003, şi Decizia nr. 171 din 23 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 16 iulie 2001, respingând în mod constant excepţia de neconstituţionalitate.

Astfel, cu privire la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală încalcă principiul liberului acces la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că în activitatea sa jurisdicţională anterioară a examinat semnificaţia acestui principiu. Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a statuat că liberul acces la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare şi extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Această soluţie decurge din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi din cele ale art. 129 din Constituţie, conform cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În considerentele aceloraşi decizii s-a reţinut că semnificaţia art. 21 din Constituţie, potrivit căruia accesul liber la justiţie nu poate fi îngrădit, este aceea că nici o categorie sau grup social nu poate fi exclus de la exerciţiul drepturilor procesuale prevăzute de lege. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în acest caz, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aktaa Mustafa Ghazwan în Dosarul nr. 42/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru