Decizie nr. 1.632 din 20 decembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Gheorghe Turda în Dosarul nr. 9.964/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Smaranda Eugenia Ionescu în Dosarul nr. 6.770/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor nr. 861D/2011 şi nr. 1.054D/2011 ale Curţii Constituţionale.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, pentru lămuriri suplimentare asupra problemelor ce formează obiectul cauzelor, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 20 decembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 9.964/2/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Turda, cu prilejul soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2.739 din 8 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.

Prin Sentinţa civilă nr. 4.313 din 21 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.770/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.

Excepţia a fost ridicată de Smaranda Eugenia Ionescu într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece folosesc o exprimare generică, şi anume aceea de informatori, "indiferent sub ce formă", fără a ţine seama de posibilitatea exercitării unor violenţe care au influenţat efectiv voinţa celui obligat să dea informaţii.

De asemenea, arată că textul de lege criticat instituie o discriminare pe criterii de vârstă, deoarece "există subiecţi la care se aplică legea şi subiecţi la care legea este imposibil de aplicat", iar "ceea ce nu se aplică tuturor nu este constituţional". Acelaşi text, prin faptul că permite sancţionarea unor fapte conforme ordinii juridice din trecut, încalcă cu claritate principiul constituţional al dispoziţiei legii doar pentru viitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt constituţionale, neputându-se constata existenţa vreunei discriminări în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a unei inechităţi în soluţionarea procesului. De altfel, expresia "indiferent sub orice formă" din textul invocat ca fiind neconstituţional se referă la modalitatea concretă în care erau furnizate informaţiile, la suportul material în care acestea erau conţinute, textul continuând cu o enumerare exemplificativă în acest sens, fără a conţine referiri la modalitatea în care persoana respectivă a ajuns în situaţia de a furniza informaţii organelor Securităţii.

De asemenea, instanţa judecătorească subliniază că noţiunea de "proces echitabil" nu înseamnă că prin legea naţională nu se pot institui reglementări speciale, în materii deosebite, cum este şi cazul constatării calităţii de colaborator al Securităţii.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea şi sentinţa de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea şi sentinţa de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, înscrisul depus la dosar de partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, astfel cum acestea au fost modificate prin pct. 3 al articolului unic din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: "În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: [...]

b)colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor;".

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în: art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 alin. (1) potrivit căruia "Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile", art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, art. 28 privind secretul corespondenţei şi art. 30 alin. (6) potrivit căruia "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.

Astfel, Curtea a reţinut în mod constant că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 7 aprilie 2009, şi Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011).

De asemenea, Curtea a reţinut că, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată colaborator al Securităţii, reglementarea criticată nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a normei legale. În plus, Curtea a observat că, urmărind să înlăture orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative, susceptibile de a aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei, legiuitorul a înţeles să dedice întregul articol 2 din ordonanţa de urgenţă definirii termenilor cu care aceasta operează (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.569 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 26 ianuarie 2011).

În plus, din analiza prevederilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, Curtea a constatat că acestea permit instanţei de contencios administrativ ca, în cadrul acţiunii în constatare cu care a fost sesizată, să procedeze la cenzurarea "Notei de constatare" şi să uzeze de toate mijloacele procedurale în cadrul procesului, pentru stabilirea adevărului. A proceda în mod contrar ar echivala cu încălcarea principiilor generale de drept, în temeiul cărora instanţa de judecată administrează dovezi care să ducă la dezlegarea pricinii şi, în final, la înfăptuirea justiţiei.

Aşadar, într-o acţiune în constatarea calităţii de colaborator, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia. Constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Totodată, Curtea a arătat că aspectele legate de calificarea mijloacelor de probă sau de stabilirea sensului pe care îl au în cuprinsul legii anumiţi termeni nu este o problemă de constituţionalitate, ci de legiferare, pe de o parte, şi de interpretare şi aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti, pe de altă parte.

În acelaşi timp, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare şi nici celelalte drepturi şi libertăţi fundamentale invocate, părţile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesuală civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept.

În sensul celor de mai sus Curtea a statuat prin Decizia nr. 899 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 august 2010, şi Decizia nr. 843 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 30 august 2011.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de cele reţinute mai sus, Curtea constată că este neîntemeiată critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva existenţei unei discriminări pe criterii de vârstă, în sensul că prevederile legale criticate sunt aplicabile doar persoanelor aflate într-o anumită categorie de vârstă şi imposibil de aplicat în alte cazuri.

Astfel, Curtea reţine că legea, prin reglementările de natură primară pe care le conţine, este concepută pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei. De aceea, nu se poate susţine că, pentru a nu fi discriminatorie, o anumită lege, cu un anumit obiect de reglementare, ar trebui aplicată oricărei persoane, indiferent de situaţia juridică în care aceasta se află.

De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat constant că principiul egalităţii şi nediscriminării nu poate avea un caracter nediferenţiat şi formal, iar egalitatea nu înseamnă uniformitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 2 din 3 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, şi Decizia nr. 243 din 10 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 10 ianuarie 2002).

Pe de altă parte, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare - cum este şi cel privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi de a institui tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane sau grupuri, dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă. În cazul de faţă, această justificare este exprimată în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, care arată, în esenţă, că permanenta teroare exercitată în perioada de dictatură comunistă împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale, de către puterea comunistă, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

În final, Curtea constată că celelalte dispoziţii din Constituţie invocate nu au relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Gheorghe Turda în Dosarul nr. 9.964/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Smaranda Eugenia Ionescu în Dosarul nr. 6.770/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu