Decizie nr. 399 din 8 octombrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin-Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Societatea Comercială Dabb Consulting - S.R.L. în Dosarul nr. 8.190/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 149D/2013.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Călin Valentin Toma din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei care arată că, spre deosebire de redactarea anterioară a textului, în prezent rezoluţia de clasare este scoasă controlului judiciar. Or, în opinia sa, un astfel de act are valenţele unui act administrativ al cărui control judecătoresc este împiedicat de norma legală criticată. În acest fel este obstrucţionat liberul acces la justiţie al persoanei care reclamă vătămarea unui drept legitim. De asemenea, depune la dosar o copie a rezoluţiei de clasare contestată pe calea dreptului comun.

Reprezentantul Ministerului Public pune, în principal, concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece aspectele reclamate ţin de modul de aplicare a textelor într-o cauză dată. În subsidiar, acesta pune şi concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece legiuitorul a avut în vedere eliminarea abuzului de drept, măsură care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu implică o determinare a aspectelor legate de existenţa ori inexistenţa unui drept fundamental.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 438 din 31 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 8.190/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II pct. 4 din Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Societatea Comercială Dabb Consulting - S.R.L. în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ de anulare a unui act emis de Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate afectează liberul acces la justiţie, deoarece, deşi rezoluţia de clasare emisă în temeiul Legii nr. 317/2004 este un act administrativ cu caracter individual care dă naştere unui raport de drept ce legitimează cercetarea disciplinară, aceasta este exclusă de la controlul judecătoresc.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, rezoluţia de clasare contestată nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 care să justifice, pe cale de consecinţă, trimiterea la art. 126 alin. (6) din Constituţie ce garantează controlul judecătoresc al actelor administrative. Totodată, soluţia legiuitorului de restrângere a accesului la justiţie al persoanelor care ar putea justifica un interes de a contesta rezoluţia de clasare a sesizării este prevăzută şi legitimată prin raportare la cazurile în care se poate dispune o astfel de soluţie, şi anume când se constată neîndeplinirea unor condiţii formale ale sesizării (de exemplu, atunci când aceasta nu este semnată, nu conţine date de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt ori cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare).

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece Legea nr. 317/2004 stabileşte o cale specifică de atac în materie doar pentru rezoluţia de respingere a sesizării în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. Aceasta nu înseamnă că rezoluţia de clasare a sesizării este sustrasă controlului exercitat de instanţele judecătoreşti, întrucât nicio dispoziţie legală nu acreditează această interpretare, aceste acte putând fi examinate şi cenzurate de către instanţele judecătoreşti în condiţiile dreptului comun.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. II pct. 4 din Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012, prin care s-a modificat art. 46 din Legea nr. 317/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. În aceste condiţii, potrivit dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, acesta se încorporează, de la data intrării în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Actul de bază, în cazul de faţă, îl reprezintă Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, act în care a fost încorporată norma contestată pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. Prin republicarea Legii nr. 317/2004 şi renumerotarea corespunzătoare a textelor, art. 46 a devenit art. 47, astfel încât urmează a reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care au următorul cuprins:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a)admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b)clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c)respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3)Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul şef.

(4)Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5)Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6)Soluţiile pe care le poate pronunţa Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a)respingerea contestaţiei;

b)admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7)Hotărârea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 126 alin. (6) referitor la controlul judecătoresc al actelor administrative, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Autorul excepţiei a înaintat Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii un memoriu prin care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de un anumit judecător care, în opinia sa, a exercitat funcţia cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă, pentru că, într-un dosar civil, a ignorat probele şi apărările sale, cercetând doar obligaţiile, şi a dispus rezoluţiunea antecontractului cu toate că nu a fost cerută şi nici nu a fost timbrat un asemenea capăt de cerere. În urma verificărilor efectuate, prin rezoluţia din 8 octombrie 2012, Inspecţia Judiciară a dispus clasarea sesizării, deoarece aspectele semnalate nu pot fi convertite în indicii de săvârşire a unei abateri disciplinare, fiind, în esenţă, argumente ce pot fi analizate în cadrul căîi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti şi nicidecum în cadrul unei proceduri de cercetare disciplinară.

Pentru acest motiv autorul a solicitat anularea rezoluţiei de clasare, cauză în care a invocat şi prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deoarece potrivit art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală şi alin. (5) din Legea nr. 317/2004 "rezoluţia de clasare este definitivă;" fiind sustrasă controlului Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Cu privire la criticile formulate, Curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, clasarea sesizării se poate dispune în cazurile în care nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt ori de săvârşire a unei abateri disciplinare.

După cum se poate observa, variantele ce legitimează soluţia clasării nu au caracter irefragabil, deoarece în acord cu dispoziţiile art. 47 alin. (2) din aceeaşi lege, persoana interesată poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor acolo prevăzute. Practic, aceste exigenţe se circumscriu unor norme de procedură referitoare la responsabilitatea judecătorilor şi procurorilor ca principiu care se alătură principiului constituţional al independenţei judecătorilor. Prin urmare, textele criticate nu fac altceva decât să dea eficienţă rolului legiuitorului de a realiza un echilibru necesar între independenţa şi responsabilitatea judecătorilor prin reglementarea procedurii de urmat în domeniul răspunderii disciplinare.

De altfel, reglementarea abaterilor disciplinare, prin includerea în această categorie a exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, nu poate fi confundată cu reglementarea procedurală de drept comun care are în vedere fapte ce privesc conţinutul hotărârilor judecătoreşti, conţinut care nu poate fi examinat decât prin intermediul căilor de atac, nefiind de acceptat ca acestea să fie realizate în afara activităţii jurisdicţionale. (a se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012)

Aşa fiind, Curtea constată că, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a sesizării sub aspectul inserării datelor cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat-o, a datelor de identificare a autorului şi a semnăturii acestuia ori a existenţei indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare nu vizează însăşi soluţionarea fondului sesizării, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, "drepturi civile" şi, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei (Cererea nr. 6.916/75).

Aşadar, cât timp această procedură nu priveşte însăşi judecarea pe fond a sesizării - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 47 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 317/2004, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor ori la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur procedural, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere în faţa secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ori chiar în faţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun instituirea unor proceduri referitoare, pe de o parte, la competenţa instanţelor de judecată şi, pe de altă parte, la competenţa altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale specifice cum ar fi Consiliul Superior al Magistraturii. De aceea, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili prin lege procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac al căror unic scop constă în protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale afectate. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că "statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."

Aceleaşi raţiuni sunt valabile şi în ceea ce priveşte netemeinicia criticii referitoare la înfrângerea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, cu atât mai mult cu cât aspectele semnalate de autor pot fi supuse cenzurii judecătorului de drept comun ca urmare a exercitării căîi de atac a apelului împotriva conţinutului hotărârii judecătoreşti reclamată ca vătămătoare.

În plus, art. 99^1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte în termeni lipsiţi de echivoc împrejurările în care exercitarea funcţiei cu rea-credinţă ori gravă neglijenţă constituie abateri disciplinare. Prin urmare, modul în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Altfel spus, o neregularitate a hotărârii judecătoreşti constituie temei pentru formularea unei căi de atac, în timp ce răspunderea disciplinară poate fi antrenată în cu totul alte condiţii decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac.

În sfârşit, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (6) referitor la controlul judecătoresc al actelor administrative, Curtea constată că nu o poate primi, deoarece, asemenea judecătorului european pentru care legislaţia internă este un fapt şi nu o normă juridică, judecătorul constituţional are, din perspectiva compatibilităţii cu Legea fundamentală, sarcina de a cenzura o normă numai în măsura în care judecătorul de drept comun este încătuşat de o anumită interpretare dată printr-un recurs în interesul legii (a se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011). Împrejurarea că, în cadrul procesului de interpretare, instanţele de judecată califică sau nu rezoluţia de clasare ca fiind un act administrativ nu legitimează intervenţia Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, aceasta asigură controlul constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor şi nicidecum controlul constituţionalităţii hotărârilor judecătoreşti.

Prin urmare, câtă vreme dreptul comun oferă părţii interesate posibilitatea să se adreseze justiţiei pentru apărarea unui drept, fie utilizând procedura căilor de atac specifice fiecărei materii, fie utilizând procedura specială prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în măsura în care actul care îl vatămă este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 5 alin. (1) şi (2) din aceasta, atunci nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, deoarece o eventuală privare de acces la o instanţă independentă şi imparţială este indisolubil legată de modul în care aceasta este interpretată şi aplicată în consecinţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială Dabb Consulting - S.R.L. în Dosarul nr. 8.190/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru