Decizie nr. 1.244 din 6 octombrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Dumitru Stoican şi Elena Ciubotariu în Dosarul nr. 19.244/299/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspund apărătorul autorului excepţiei Dumitru Stoican, domnul Dan Lucian Vlădescu, cu împuternicire la dosar, şi, personal, partea Alexandru Popescu, fiind asistată de avocatul Petrică Filip, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Apărătorul autorului excepţiei Dumitru Stoican solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise depuse la dosarul cauzei.

Apărătorul părţii Alexandru Popescu solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, în cazul înstrăinării construcţiilor în temeiul Legii nr. 78/1954, cel care înstrăina pierdea şi dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea statului, cumpărătorul dobândind doar un drept real de folosinţă. Legea nr. 18/1991 nu a făcut altceva decât să înlăture situaţia nefirească ca proprietarul locuinţei, care de cele mai multe ori o achiziţiona şi în vederea terenului, plătind în cazul vânzării-cumpărării şi un preţ ce reflecta, de regulă, existenţa acestuia, să fie doar titularul unui drept real de folosinţă şi de aceea legea a transformat acest drept într-un drept de proprietate. Apărătorul părţii depune concluzii scrise cu privire la cele susţinute.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 5/1993, apreciind că soluţia şi considerentele din decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 19.244/299/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Stoican şi Elena Ciubotariu într-o cauză civilă privind o acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui teren.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată, în esenţă, că terenurile la care face referire textul de lege criticat au trecut, înainte de 1989, în mod automat în proprietatea statului, fără plata unei despăgubiri, iar, după adoptarea prevederilor de lege criticate, foştilor proprietari nu li se restituie nici terenul şi nici vreo despăgubire.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este vădit nefondată şi neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 5/1993 prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile de lege criticate în prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că este opţiunea legiuitorului, în deplină conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc de lege, în a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia trecută.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu următorul conţinut: "Terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor."

Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (3) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 5 din 23 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1993, instanţa de contencios constituţional a realizat controlul de constituţionalitate al prevederilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, prin raportare la dispoziţiile art. 41 alin. (3), în prezent art. 44 alin. (3) din Constituţie.

După republicarea Legii nr. 18/1991, art. 35 alin. (3) a devenit art. 36 alin. (3), însă conţinutul acestui text de lege nu a fost modificat. Totodată, se observă că Legea nr. 18/1991, în varianta iniţială, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 20 februarie 1991, anterior Constituţiei din 1991 a cărei publicare a avut loc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.

În aceste condiţii, soluţia şi considerentele din decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Astfel, în decizia menţionată, Curtea a reţinut că, prin dispoziţiile legale mai sus citate, anterioare Constituţiei, s-a constituit un drept de proprietate asupra terenurilor la care se referă textul de lege, respectiv în favoarea proprietarilor locuinţelor. Aşa fiind, legea nouă nu poate stinge dreptul de proprietate născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, ceea ce contravine principiului neretroactivităţii legii, înscris în art. 15 alin. (2) din Constituţie şi care se aplică şi Legii fundamentale. Faptul că dreptul de proprietate constituit potrivit legii anterioare produce efecte şi în prezent, sub imperiul legii noi, nu infirmă soluţia de mai sus, deoarece nu mai suntem în domeniul neretroactivităţii, ci în acela al aplicării imediate a legii noi, astfel încât dreptului de proprietate constituit anterior Constituţiei îi sunt aplicabile prevederile regimului constituţional actual.

Totodată, trebuie avut în vedere că sub imperiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, în cazul înstrăinării construcţiilor, cel care înstrăina pierdea şi dreptul de proprietate asupra terenului, chiar dacă dreptul ca atare nu trecea asupra cumpărătorului construcţiei, acesta dobândind doar un drept real de folosinţă. Legea nr. 18/1991 nu a făcut altceva decât să înlăture situaţia nefirească ca proprietarul locuinţei, care de cele mai multe ori o achiziţiona şi în vederea terenului, plătind în cazul vânzării-cumpărării şi un preţ ce reflecta, de regulă, existenţa acestuia, să fie doar titularul unui drept real de folosinţă şi de aceea legea a constituit asupra acestui teren un drept de proprietate. Pe de altă parte, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 57 din Constituţie, potrivit cărora cetăţenii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă. Repunerea în discuţie a unor drepturi subiective care s-au constituit legal la un moment dat nu poate duce decât la destabilizarea raporturilor juridice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Dumitru Stoican şi Elena Ciubotariu în Dosarul nr. 19.244/299/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu