Decizie nr. 371 din 17 aprilie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Maria Blaj în Dosarul nr. 4.795/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 11 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.795/45/2006, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Maria Blaj într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei sentinţe prin care s-a dispus suspendarea executării unui ordin al prefectului judeţului Iaşi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, referitoare la procedura suspendării executării actului administrativ, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 şi ale art. 21. În acest sens, autorul excepţiei afirmă că recunoaşterea dreptului autorităţii administrative de a declara recurs împotriva sentinţei prin care s-a dispus suspendarea executării actului nelegal pe care l-a emis creează condiţiile menţinerii unui tratament preferenţial al autorităţii publice ca parte în proces, fiind înfrânte principiul egalităţii în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi liberul acces la justiţie. Autoritatea publică nu poate justifica un interes legitim de natura celui înscris în art. 1 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că raţiunea legii contenciosului administrativ este protecţia persoanelor faţă de actele emise de autorităţile administrative, şi nu invers. În opinia autorului excepţiei, actul administrativ considerat nelegal ar trebui să fie suspendat de drept prin simpla exercitare a căilor de atac, iar sentinţa prin care s-a dispus suspendarea executării actului să nu fie supusă niciunei căi de atac, aşa cum se procedează, potrivit art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, în cazul suspendării executării silite.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, acestea asigurând părţilor un tratament egal, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac. De altfel, în acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 177 din 2 martie 2006.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, indicând, în sensul acestei opinii, considerentele pe baza cărora Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin deciziile nr. 177/2006, nr. 673/2005 şi nr. 257/2006. În esenţă, se reţine că procedura prealabilă a recursului graţios sau ierarhic, reglementată de art. 7 din lege, urmăreşte atât protecţia persoanei vătămate, cât şi degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerităţii. Totodată, în paralel cu această procedură prealabilă, dispoziţiile art. 14 din aceeaşi lege reprezintă o garanţie pentru persoana vătămată în ceea ce priveşte evitarea eventualelor pagube ce ar putea surveni prin executarea actului administrativ pretins a fi nelegal, dar, prin condiţiile de admisibilitate impuse, se asigură prevenirea şi limitarea eventualelor abuzuri în valorificarea unui atare drept de către persoanele vătămate. În consecinţă, se apreciază că textele legale criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi la apărare al părţilor şi nu aduc atingere nici prevederilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004 nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie. Dimpotrivă, acestea asigură posibilitatea persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ de a solicita şi de a obţine suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. În plus, textele supuse controlului sunt norme de procedură, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Din examinarea motivării excepţiei rezultă, însă, că autorul acesteia vizează doar prevederile alin. (4) teza a doua al art. 14 din legea menţionată, astfel că doar acestea constituie, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Textul de lege criticat are următorul conţinut:

–Art. 14 - Suspendarea executării actului: "(4) Încheierea sau, după caz, sentinţa prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare."

În motivarea excepţiei, autorul acesteia invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 - "Egalitatea în drepturi" şi ale art. 21 - "Accesul liber la justiţie".

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia critică reglementarea, prin art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 554/2004, a dreptului de recurs împotriva sentinţei prin care instanţa a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat. Susţine, în acest sens, că exercitarea căii de atac împotriva respectivei sentinţe situează autoritatea administrativă pe o poziţie preferenţială faţă de persoana vătămată prin acel act administrativ, ceea ce contravine principiului egalităţii, dreptului la un proces echitabil şi liberului acces la justiţie. Reglementarea suspendării de drept prin simpla exercitare a căii de atac împotriva actului administrativ considerat nelegal sau înlăturarea recursului împotriva sentinţei prin care s-a dispus suspendarea executării actului ar fi, în opinia sa, soluţii care să corecteze pretinsele vicii de neconstituţionalitate.

Faţă de aceste critici de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională consideră că excepţia este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

Normele constituţionale ale art. 16 şi 21, pretins a fi încălcate, consacră principiul egalităţii în drepturi şi, respectiv, dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ca garanţii fundamentale ale exercitării depline a acestor drepturi, cu natură predominant procesuală, în cadrul unui stat de drept. Or, din motivarea autorului excepţiei rezultă pretenţia acestuia ca mijlocul procesual reglementat de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce constă în posibilitatea atacării cu recurs a încheierii sau sentinţei prin care instanţa a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat, să profite doar persoanei vătămate prin acel act, nu şi autorităţii administrative emitente, argumentând că lipseşte de efecte juridice suspendarea obţinută în prealabil.

Curtea observă însă că tocmai principiile şi drepturile constituţionale invocate de autorul excepţiei sunt cele care pretind şi justifică instituirea măsurii criticate în cauză. Principiul egalităţii de arme şi al unui proces echitabil obligă ca în cadrul unui litigiu părţile să beneficieze de aceleaşi mijloace prin care să-şi apere dreptul sau interesul legitim pretins. În opinia autorului excepţiei, partea adversă în proces, respectiv autoritatea administrativă care a emis actul administrativ contestat, ar trebui să nu beneficieze de posibilitatea exercitării recursului împotriva încheierii sau sentinţei prin care persoana vătămată a obţinut suspendarea acelui act, în timp ce aceasta din urmă a exercitat dreptul său de a solicita suspendarea până la pronunţarea instanţei de fond, încheierea sau sentinţa fiind executorie de drept. Or, tocmai o astfel de perspectivă a exercitării drepturilor procesuale este contrară exigenţelor şi principiilor constituţionale. În plus, textul de lege criticat nu distinge şi nici nu limitează categoriile de subiecte de drept titulare ale dreptului la acţiune, astfel că nu se poate susţine favorizarea unuia sau a altuia dintre aceştia. Autoritatea administrativă, ca şi persoana vătămată, beneficiază în egală măsură de dreptul de a contesta soluţia instanţei de judecată, aceasta fiind, însă, cea care va hotărî asupra cererii formulate.

Totodată, se observă că textul de lege contestat conţine norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, sunt stabilite de legiuitor, în considerarea unor situaţii speciale, fără a înfrânge drepturile şi principiile fundamentale.

Mai mult, autorul excepţiei pretinde o anumită modalitate de reglementare, care, în opinia sa, ar fi în acord cu exigenţele constituţionale ale art. 16 şi ale art. 21, luând ca exemplu dispoziţiile art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite nu este supusă niciunei căi de atac.

Or, astfel de susţineri nu pot fi reţinute de Curtea Constituţională, întrucât aceasta nu are competenţa de a modifica textele legale supuse controlului într-un sens sau altul dorit de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în caz contrar transformându-se în legislator pozitiv şi încălcând, astfel, Constituţia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (4) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Maria Blaj în Dosarul nr. 4.795/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi