Decizie nr. 612 din 6 octombrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din capitolul II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată din oficiu de către Tribunalul Mureş - Secţia civilă în Dosarul nr. 1.270/102/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 881D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că este dreptul legiuitorului de a stabili măsuri de politică economică şi socială, că acesta nu putea să prevadă două modalităţi cumulative de compensare a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbători legale şi că Legea nr. 284/2010 este lege specială faţă de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 26 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.270/102/2014, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din capitolul II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din oficiu de către instanţa de judecată, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind plata zilelor libere cuvenite şi neacordate în perioada 2010-2012.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine că dispoziţiile de lege criticate, şi anume teza privind munca prestată în repausul săptămânal şi care nu se compensează cu timp liber corespunzător, contravin prevederilor art. 41 alin. (2) coroborate cu art. 53 alin. (2) teza a doua din Constituţie. În acest sens, arată că, potrivit art. 2 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. III la Legea nr. 284/2010, munca prestată de personalul unităţilor de asistenţă socială, în vederea asigurării continuităţii activităţii în zilele de repaus săptămânal, nu se compensează şi cu timp liber corespunzător, ci se acordă doar sporul de 100% din salariul de bază. Cu alte cuvinte, acestei categorii de personal (din care fac parte şi reclamanţii) nu i se acordă repausul săptămânal, adică timp liber în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica, astfel cum prevede art. 137 alin. (1) din Codul muncii. Or, repausul săptămânal este un drept constituţional, garantat de art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală.

6.Instanţa de judecată mai arată că excluderea acestei categorii de personal de la exercitarea dreptului constituţional la repaus săptămânal contravine şi art. 41 alin. (2) şi art. 53 alin. (2) teza a doua din Constituţie, deoarece această restrângere nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, este aplicată în mod discriminatoriu şi aduce atingere existenţei dreptului. Astfel, este adevărat că pentru unităţile de asistenţă socială (ca şi pentru cele sanitare şi de asistenţă medico-socială) interesul public impune asigurarea continuităţii activităţii şi în zilele de repaus săptămânal, sâmbăta şi duminica, însă, în această situaţie, pentru personalul care prestează munca în aceste zile, restrângerea trebuie să fie proporţională, iar nu totală, repausul săptămânal trebuind acordat proporţional în alte zile sau cumulat. În niciun caz salariaţii nu pot fi decăzuţi din dreptul constituţional la repausul săptămânal, o asemenea decădere totală nefiind proporţională cu situaţia care a determinat-o, efectele restrângerii neputând fi extinse şi asupra celorlalte zile din săptămână sau lună în care repausul săptămânal se poate acorda individual sau cumulat. O asemenea decădere echivalează cu golirea de orice substanţă a dreptului însuşi la repausul săptămânal. Acest drept constituţional reprezintă o măsură de protecţie socială, menită să garanteze refacerea resurselor biologice şi psihologice ce compun capacitatea de muncă a salariaţilor, prin instituirea perioadelor efective de odihnă şi recreere care să limiteze rezonabil durata muncii, în scopul salvgardării sănătăţii salariaţilor.

7.Mai arată instanţa de judecată că, în acest context, al obligativităţii acordării în natură, efectiv, a dreptului la repaus săptămânal, nu are absolut nicio relevanţă acordarea unui spor salarial de 100% în intenţia de a compensa neacordarea în natură a dreptului. Prevederile constituţionale garantează acordarea în natură a dreptului la repaus săptămânal, iar nu printr-un presupus echivalent bănesc (cum ar fi un spor salarial), întrucât numai exercitarea în natură asigură realizarea scopului pentru care acest drept a fost instituit prin Legea fundamentală, şi anume acela al refacerii capacităţii de muncă şi protejării sănătăţii salariaţilor. Mai mult, acordarea sporului salarial pentru personalul căruia i se acordă repausul săptămânal în alte zile decât sâmbăta şi duminica nu reprezintă (şi nici nu poate reprezenta) o măsură a legiuitorului ordinar de înlocuire, prin echivalent, a dreptului constituţional la repaus săptămânal, ci o compensaţie bănească cumulativă, menită doar să acopere prejudiciul cauzat prin acordarea repausului săptămânal în alte zile decât cele de sâmbătă şi duminică [în acest sens fiind şi prevederile art. 137 alin. (3) şi (5) din Codul muncii]. În plus, această măsură a fost aplicată şi discriminatoriu, contrar prevederilor art. 53 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, coroborate cu art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu Protocolul nr. 12 la Convenţie, deoarece personalul căruia i se aplică art. 137 alin. (2) şi (4) din Codul muncii, aflat într-o situaţie similară cu personalul căruia i se aplică art. 2 din capitolul II al anexei nr. III la Legea nr. 284/2010, nu este decăzut din exerciţiul dreptului constituţional la repaus săptămânal. Deci, chiar în situaţia în care interesul public, desfăşurarea normală a activităţii sau chiar situaţii de excepţie impun prestarea muncii şi în zilele de repaus săptămânal (sâmbăta şi duminica), Codul muncii recunoaşte dreptul salariaţilor la repaus săptămânal, exercitat în alte zile. Sunt încălcate, aşadar, şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece personalul salariat aflat în situaţii identice cu cel prevăzut de textul de lege criticat este plătit cu un spor de 150% pentru munca depusă în zilele de repaus săptămânal, conform art. 137 alin. (5) din Codul muncii, prevedere care se aplică prin analogie şi în cazul art. 137 alin. (2) din acelaşi cod, ca nivel minim legal.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 2 din capitolul II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. Însă, din susţinerile instanţei de judecată care a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate rezultă că obiectul excepţiei îl constituie doar alin. (2) al art. 2 din capitolul II al anexei nr. III la Legea nr. 284/2010, dispoziţii care au următorul cuprins: "Munca astfel prestată şi plătită nu se compensează şi cu timp liber corespunzător." Potrivit art. 2 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010, "Munca prestată de personalul din unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, în vederea asigurării continuităţii activităţii, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite."

12.Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) potrivit cărora "Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc [...] repausul săptămânal [...]", art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolului nr. 12 la aceasta, referitor la interzicerea generală a discriminării.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate fac parte din capitolul II "Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale", anexa nr. III - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate" a Legii-cadru nr. 284/2010 şi instituie reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale. Astfel, munca prestată de acest personal, în vederea asigurării continuităţii activităţii, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază şi nu se compensează şi cu timp liber corespunzător.

14.Cât priveşte repausul săptămânal reglementat de art. 41 alin. (2) din Constituţie ca o măsură de protecţie socială, acesta este reglementat cu caracter general în titlul III "Timpul de muncă şi timpul de odihnă", capitolul II "Repausuri periodice", secţiunea a 2-a "Repausul săptămânal" din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi reprezintă perioada de odihnă constând în 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. Astfel, programul normal de lucru al unui angajat este de 5 zile lucrate şi 2 zile (48 de ore consecutive) de repaus care se acordă, de regulă, sâmbăta şi duminica. Însă aceste zile de repaus se pot acorda şi în alte zile ale săptămânii, respectându-se programul de lucru de 5 zile lucrate şi 2 zile de repaus. Zilele de repaus săptămânal nu sunt zile libere plătite, spre deosebire de orele suplimentare, care au reglementare separată, şi anume art. 123 alin. (2) din Codul muncii, potrivit căruia sporul pentru muncă suplimentară nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

15.Referitor la zilele de sărbători legale sau alte zile în care, potrivit reglementărilor, nu se lucrează, acestea sunt reglementate în titlul III "Timpul de muncă şi timpul de odihnă", capitolul II "Repausuri periodice", secţiunea a 3-a "Sărbătorile legale". Art. 142 stabileşte la alin. (1) regula potrivit căreia, în cazul prestării muncii în zilele de sărbătoare legală, se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar la alin. (2) că, în cazul în care nu se pot acorda zile libere, salariaţii beneficiază de un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază.

16.Curtea mai reţine că, în sectorul bugetar, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii). Însă aceste prevederi ale legii-cadru de salarizare nu s-au aplicat în anii 2011-2015, întrucât au intervenit reglementări anuale potrivit cărora munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se compensează numai cu timp liber corespunzător.

17.Curtea constată că norma criticată reglementează condiţiile speciale de compensare a prestării muncii de către personalul din familia ocupaţională "Sănătate", muncă prestată: pe de-o parte, în zilele de repaus săptămânal, iar, pe de altă parte, în zilele de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementărilor în vigoare. Astfel, dispoziţia de lege criticată are caracter special, derogatoriu de la norma generală, prevăzând că, în cazul salariaţilor din familia ocupaţională "Sănătate", munca prestată de acest personal, în vederea asigurării continuităţii activităţii, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază şi nu se compensează şi cu timp liber corespunzător. Aceasta reprezintă o prevedere firească ce reglementează - în scopul asigurării continuităţii activităţii - o situaţie de excepţie, iar personalul care prestează munca în aceste condiţii beneficiază de un spor de 100% din salariul de bază. De altfel, şi Codul muncii prevede, în mod excepţional, derogări de la regula acordării de timp liber corespunzător în cazul prestării muncii în zilele de sărbători legale.

18.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc [...] repausul săptămânal [...]", Curtea reţine că aceste dispoziţii nu sunt încălcate prin norma criticată, deoarece reglementarea cuprinsă în art. 2 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 reprezintă o soluţie legislativă adoptată pentru situaţia specială a personalului din familia ocupaţională "Sănătate" care, în scopul asigurării continuităţii activităţii, în interes public, este necesar să desfăşoare munca şi în timpul zilelor de repaus săptămânal, beneficiind de protecţie adecvată, prin acordarea sporului de 100%. În aceste condiţii, Curtea constată că susţinerile instanţei de judecată - autoare a excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, deoarece reglementarea criticată nu interzice de plano acordarea repausului săptămânal, ci doar prevede că, în cazul în care munca este prestată în aceste zile, se acordă sporul de 100%, neacordându-se şi timp liber corespunzător.

19.Referitor la invocarea principiului egalităţii în faţa legii, Curtea reţine că, pentru personalul din sectorul bugetar, potrivit reglementărilor în vigoare în perioada 2010-2015, care derogă de la prevederile Codului muncii, munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se compensează numai cu timp liber corespunzător. Codul muncii, la art. 137 alin. (2) şi (3), prevede că "În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern", iar, în această situaţie, "salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă". Prevederea de lege criticată reprezintă o măsură de excepţie, adoptată pentru personalul din "Sănătate", potrivit căreia munca prestată în aceste condiţii se compensează cu un spor de 100% din salariul de bază, fără a se acorda şi timp liber corespunzător. Or, în aceste condiţii nu se poate susţine o discriminare a personalului din "Sănătate" faţă de personalul căruia i se aplică prevederile Codului muncii, aceste două categorii de personal aflându-se în situaţii diferite. Astfel, dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (A se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

20.În ce priveşte dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că acest articol din Convenţie nu are o existenţă autonomă şi nu poate fi invocat decât prin raportare la alte dispoziţii ale Convenţiei sau protocoalelor sale adiţionale [Decizia de inadmisibilitate din 3 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Coriolan Gabriel Ioviţoni şi alţii împotriva României, paragraful 52)].

21.Referitor la pretinsa discriminare între personalul bugetar, în general (personal din care face parte şi personalul din familia ocupaţională "Sănătate"), şi personalul din sectorul privat, căruia i se aplică exclusiv prevederile Codului muncii, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează, acestea nefiind drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. În acest sens sunt şi Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. În acest sens sunt, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.

22.Cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă, întrucât nu s-a constatat restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.

23.În final, Curtea observă că, potrivit art. 17 alin. (2) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 299 din 18 noiembrie 2003, pot fi admise derogări de la perioadele obligatorii de repaus, derogări ce "pot fi adoptate prin acte cu putere de lege şi acte administrative sau prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, cu condiţia ca lucrătorii în cauză să beneficieze de perioade de repaus echivalente compensatorii sau dacă, în cazuri excepţionale în care nu este posibil, din motive obiective, să se acorde asemenea perioade de repaus echivalente compensatorii, lucrătorii să beneficieze de protecţie adecvată". O astfel de derogare se poate face, potrivit alin. (3) lit. c) pct. (i) al aceluiaşi articol, "în cazul activităţilor care implică nevoia de continuitate a serviciilor sau producţiei, în special: servicii privind primirea, tratamentul şi îngrijirea oferite de spitale sau instituţii similare[...]."

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către Tribunalul Mureş - Secţia civilă în Dosarul nr. 1.270/102/2014 şi constată că dispoziţiile art. 2 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean